comori.org
comori.org

1. Cerurile vestesc gloria lui Dumnezeu şi întinderea arată lucrarea mâinilor Sale.

2. O zi istoriseşte altei zile acest lucru şi o noapte îl face cunoscut altei nopţi;

3. nu este nici o vorbire şi nu sunt cuvinte, glasul lor nu se aude.

4. Sfoara lor se întinde peste tot pământul şi vorbirea lor până la marginea lumii. În ele a întins un cort soarelui.

5. El iese ca un mire din camera lui de nuntă; ca un viteaz, se bucură să-şi alerge cursa.

6. Ieşirea lui este la un capăt al cerurilor şi drumul său până la celălalt capăt; şi nimic nu se ascunde de căldura sa.

7. Legea Domnului este perfectă, înviorând sufletul. Mărturia Domnului este sigură, făcând înţelept pe cel simplu.

8. Rânduielile Domnului sunt drepte, înveselind inima. Porunca Domnului este curată, luminând ochii.

9. Teama de Domnul este curată, rămânând pentru totdeauna. Judecăţile Domnului sunt adevăr, sunt drepte toate împreună.

10. Ele sunt mai de preţ decât aurul şi decât mult aur fin; şi mai dulci decât mierea şi decât picurul din faguri.

11. Şi slujitorul Tău este învăţat prin ele; este o mare răsplată în păzirea lor.

12. Cine îşi înţelege greşelile? Curăţeşte-mă de cele ascunse ale mele!

13. Păzeşte, de asemenea, pe slujitorul Tău de păcatele mândriei, să nu stăpânească ele peste mine; atunci voi fi desăvârşit şi voi fi nevinovat de o mare fărădelege.

14. Fie cuvintele gurii mele şi cugetarea inimii mele plăcute înaintea Ta, Doamne, Stânca mea şi Răscumpărătorul meu!