comori.org
comori.org

1. Doamne, ascultă-mi rugăciunea, pleacă urechea la cererile mele! În credincioşia Ta, răspunde-mi, în dreptatea Ta!

2. Şi nu intra la judecată cu slujitorul tău, pentru că înaintea Ta nici un om viu nu este drept.

3. Pentru că vrăjmaşul urmăreşte sufletul meu, îmi calcă viaţa la pământ: mă face să locuiesc în locuri întunecoase, ca cei morţi de demult.

4. Şi duhul meu este copleşit în mine, inima mea este nemângâiată înăuntrul meu.

5. Îmi amintesc de zilele de altădată, mă gândesc la toate faptele Tale, cuget la lucrarea mâinilor Tale.

6. Îmi întind mâinile spre Tine; sufletul meu însetează după Tine, ca un pământ uscat. Oprire.

7. Doamne, grăbeşte-Te, răspunde-mi! Mi se topeşte duhul: nu-mi ascunde faţa Ta! Altfel voi fi ca cei care coboară în groapă.

8. Fă-mă să aud dimineaţa bunătatea Ta, pentru că mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care să umblu, pentru că la Tine îmi înalţ sufletul.

9. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, Doamne; în Tine mă ascund.

10. Învaţă-mă să fac voia Ta, pentru că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă conducă într-o ţară a dreptăţii.

11. Pentru Numele Tău, Doamne, fă-mă să trăiesc; în dreptatea Ta, scoate-mi sufletul din necaz.

12. Şi, în bunătatea Ta, nimiceşte i pe vrăjmaşii mei şi distruge-i pe toţi asupritorii sufletului meu, pentru că eu sunt slujitorul Tău.