comori.org
comori.org

1. Doamne, Te-am chemat, grăbeşte-Te, vino la mine. Pleacă urechea la glasul meu când strig către Tine.

2. Rugăciunea mea să se îndrepte ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, ca jertfa de seară!

3. Pune, Doamne, o strajă gurii mele, păzeşte uşa buzelor mele.

4. Nu-mi abate inima la vreun lucru rău, ca să fac fapte rele cu oamenii care sunt lucrători ai nelegiuirii: şi să nu mănânc din mâncărurile lor gustoase.

5. Să mă lovească cel drept, aceasta este o favoare; şi să mă mustre, este untdelemn pe cap; capul meu nu-l va refuza, pentru că rugăciunea mea va fi şi împotriva faptelor lor rele.

6. Judecătorii lor vor fi aruncaţi de pe stâncă şi ei vor auzi cuvintele mele, pentru că sunt plăcute.

7. Cum se taie şi se despică pământul, oasele noastre sunt risipite la gura Locuinţei morţilor.

8. Pentru că ochii mei sunt spre Tine, Doamne Dumnezeule, în Tine mă încred; nu-mi părăsi sufletul!

9. Păzeşte-mă de cursa pe care mi-au întins-o ei şi de capcanele lucrătorilor nelegiuirii.

10. Cei răi să cadă în plasele lor, iar eu să trec pe lângă ele!