Cineva ar putea să spună că puţin contează în viaţa practică dacă Duhul Sfânt este o Persoană sau o putere sau o influenţă. Conştient sau inconştient, de asemenea, mulţi gândesc despre El ca fiind numai o putere. Şi totuşi este deosebit de însemnat să înţelegem această deosebire. Mai întâi, desigur, pentru că lucrul acesta atinge un adevăr fundamental: dacă Duhul Sfânt n-ar fi o Personalitate, o Persoană divină, atunci nici n-ar exista o Treime dumnezeiască.
Dar o astfel de gândire schimbă totul în viaţa practică, personală. Dacă El este doar o putere care lucrează în mine, atunci eu pot să-mi împlinesc anumite planuri ale mele şi, făcând aşa, să mă folosesc de puterea aceasta. Dacă însă o Persoană divină locuieşte în mine, atunci eu nu voi mai face planuri ale mele şi nu voi mai urmări nimic de la mine însumi. Atunci El este Cel care face planurile şi le împlineşte, iar eu nu am altceva de făcut decât să mă las să fiu folosit de El. Şi atunci nu mai sunt eu cel care lucrează, ci mai degrabă sunt un instrument care poate fi folosit de El, pentru ceea ce vrea El. Şi nu este o diferenţă enormă între o creatură ca mine care ar vrea să-L folosească pe Dumnezeu pentru planul meu – şi Dumnezeu Cel Atotputernic care Se pleacă spre o astfel de creatură şi în harul Lui vrea s-o folosească pentru a-Şi aduce la îndeplinire voia Sa? Cel dintâi fel de a gândi este în întregime păgân şi conduce la o supraestimare a eului şi la arătarea propriei voinţe. Aşa fac păgânii cu idolii lor. Cel de al doilea fel de a gândi te duce la smerenie şi dependenţă, dar în acelaşi timp la siguranţa slăvită de a fi în căile lui Dumnezeu şi de a avea aprobarea Lui. Şi oare există ceva care ar face inima mai fericită, decât cunoaşterea aceasta, şi care ar da mai multă putere pentru a rămâne neclintit, oricât de puternică ar fi împotrivirea?
De aceea este de cea mai mare însemnătate să cercetăm cu atenţie Scriptura în privinţa subiectului acestuia.
Care sunt caracteristicile unei persoane? Nu este faptul că ar poseda un trup, aşa cum gândesc mulţi. Personalitatea noastră este în adevăr legată de trupul nostru. De aceea, credinciosul care moare nu ajunge desăvârşit înainte de a primi un trup nou prin înviere, deşi chiar şi în acel moment el este cu Dumnezeu şi astfel este fericit. Dar, dacă a avea un trup ar fi caracteristica unei persoane, atunci îngerii, de exemplu, n-ar fi persoane şi nici Dumnezeu Tatăl n-ar fi, nici Domnul Isus înainte de întruparea Sa n-ar fi fost. O persoană este o fiinţă vie, care este conştientă de existenţa ei şi care gândeşte, voieşte şi acţionează în mod conştient.
Şi ce spune Scriptura despre Duhul Sfânt? Ea învaţă:
• că El are putere şi dragoste (Romani 15:13,30
);
• că are raţiune şi mijloceşte pentru noi (Romani 8:26,27
);
• că El cercetează, cunoaşte, învaţă şi convinge (1. Corinteni 2:10,11
; Neemia 9:20
; Ioan 16:8,13
);
• că El are o voinţă suverană (1. Corinteni 12:11
; Fapte 13:2
);
• că El locuieşte în fiecare credincios în parte (1. Corinteni 6:19
) şi în adunare (1. Corinteni 3:16
; Efeseni 2:22
);
• că El poate fi întristat (Efeseni 4:30
; Isaia 63:10
), batjocorit (Evrei 10:29
), minţit (Fapte 5:1
) şi stins (1. Tesaloniceni 5:19
).
Domnul Isus vorbeşte despre Duhul Sfânt ca despre o persoană. Foloseşte un pronume masculin pentru El, pronume care poate fi folosit numai pentru o persoană, deşi gramatical ar fi trebuit să fie un pronume neutru, deoarece cuvântul „duh” (pneuma) în greceşte este un neutru: ca El „să rămână cu voi pentru totdeauna”; „pentru că nu-L vede”; „El vă va învăţa toate” (Ioan 14:16,17,26
).
Pe deasupra, Scriptura spune în Fapte 5:3,4
că Duhul Sfânt este Dumnezeu, şi nu numai într-un loc este menţionat în acelaşi timp cu Tatăl şi cu Fiul (de exemplu, Matei 28:19
; 1. Corinteni 12:4-6
; 2. Corinteni 13:14
şi Efeseni 4:4-6
).
Duhul Sfânt este astfel o Persoană şi o Persoană divină. El este Dumnezeu Duhul Sfânt!