În Vechiul Testament nu era cunoscut că Duhul Sfânt este o Persoană divină. În adevăr, s-a vorbit despre El şi au fost prezentate lucrările Lui într-o mulţime de locuri. Chiar în cel de al doilea verset al Bibliei găsim scris: „Şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca peste întinderea apelor”, iar în Geneza 6:3 : „Duhul Meu nu va rămâne (nu se va lupta, nu va stăpâni) pururea în om”. Vedem acolo pe Duhul Sfânt ocupându-Se El însuşi cu un pământ care era fără formă şi gol şi apoi cu oamenii care lepădaseră pe Dumnezeu, El având scopul de a împlini ceva despre care Dumnezeu să poată spune: „este bun”.
Lucrarea Lui era atât de bine cunoscută, încât se putea spune despre Iosua că era „plin de duhul înţelepciunii” (Deuteronom 34:9
) şi în Psalmul 51:11
David se ruga: „Nu lua de la mine duhul Tău Cel sfânt”. El l-a umplut pe Beţaleel cu „înţelepciune, pricepere şi cunoştinţă în tot felul de lucrări” (Exod 35:31
). Prin David, El a prorocit despre Mesia şi despre împărăţia viitoare a păcii (2. Samuel 23:1-7
). Şi El a inspirat pe scriitorii sfinţi ai Vechiului Testament, în aşa fel încât ei să poată spune: „Aşa vorbeşte Domnul” (2. Petru 1:21
). Da, prorocul putea să mângâie rămăşiţa slabă a lui Israel, spunând: „Duhul Meu rămâne în mijlocul vostru; nu vă temeţi!” (Hagai 2:5
).
Lucrarea Duhului Sfânt a fost uneori dată spre înfăptuire chiar şi unor necredincioşi (Numeri 24:2
; 1. Samuel 10:10
).
Dar în mod explicit nu s-a descoperit atunci că Duhul Sfânt era o Persoană. El nu era cunoscut altfel decât ca Duhul lui Dumnezeu, ca puterea care vine de la singurul Dumnezeu. Este la fel cum a fost şi cu Domnul Isus, care a fost foarte puţin descoperit, deşi în Vechiul Testament găsim nenumărate tipuri ale Lui şi multe prorocii vorbesc în aşa fel despre El încât noi, în lumina Noului Testament, găsim în el confirmarea dumnezeirii Lui (de exemplu Zaharia 12:10
, unde este evident că Domnul Isus este Domnul). Tot aşa, Duhul Sfânt a fost necunoscut ca Persoană divină, deşi în lumina Noului Testament găsim indicaţii clare ale faptului acestuia şi în Vechiul Testament. El nu fusese încă descoperit şi încă nu locuia pe pământ. De aceea, El însuşi spune în Ioan 7:39
: „căci Duhul încă nu era, pentru că Isus nu fusese încă slăvit”. Şi credincioşii din Fapte 19
, care nu cunoşteau crucea şi învierea, spuneau: „Nici n-am auzit măcar că este Duh Sfânt”.
Activitatea Lui era temporară, încât în 1. Samuel 16:14
avea să se spună: „Duhul DomnuluiS-a depărtat de la Saul”, iar în Psalmul 51
David se ruga să nu ia Duhul Său Cel sfânt de la el. Revărsarea Duhului era în adevăr prorocită, dar lucrul acesta era totdeauna privit ca un lucru de viitor (de exemplu, Ezechiel 39:29
şi Ioel 2:28,29
).