3. Duhul Sfânt în Noul Testament

În Noul Testament găsim o situaţie cu totul deosebită. Minunea veacurilor avea să aibă loc: „Dumnezeu S-a arătat în trup” (1. Timotei 3:16 ). Dumnezeul Cel veşnic, Creatorul cerului şi al pământului, S-a plecat spre noi, a devenit „Cel sfânt” născut din fecioară. „Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi (şi noi am privit slava Lui, slavă ca a unicului Fiu din partea Tatălui), plin de har şi de adevăr” (Ioan 1:14 ). Şi dacă stelele dimineţii cântau împreună şi dacă toţi fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie când au văzut lucrările Lui creatoare (Iov 38:7 ), cât de mult s-au bucurat când au văzut pe Creatorul lor devenind om, când L-au văzut copil în staulul din Betleem! Şi deoarece El a venit să mântuiască lumea şi să dea viaţa veşnică păcătoşilor pierduţi, să moară pentru ei pe lemnul blestemat – cum s-au bucurat fiinţele cereşti când au văzut slava harului Său! „Şi deodată împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ, în oameni bună plăcere” (Luca 2:13,14 ). „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele” (2. Corinteni 5:19 ).

Treimea dumnezeiască Însăşi Se ocupă cu evenimentul acesta minunat. După ce Fiul, în „sfatul de pace” spusese: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta!” (Evrei 10:9 ), Dumnezeu I-a pregătit un trup (Evrei 10:5 ), iar Duhul Sfânt a dat naştere, în Maria, Omului Isus (Matei 1:20 ). Apoi la începutul manifestării în public a Domnului Isus, vedem cea dintâi revelaţie a Treimii dumnezeieşti: Fiul, în smerenie pe pământ; Dumnezeu Tatăl care vorbeşte din cer şi Îl face cunoscut pe Isus ca pe Fiul Său; Dumnezeu Duhul Sfânt, care coboară peste Fiul într-o formă trupească (Luca 3:22 ). Cum ar fi fost cu putinţă ca în perioada aceea de timp, în care Dumnezeu Fiul era pe pământ, fiind arătat ca Dumnezeu (Ioan 1:18 ), să nu fi fost tot asemenea şi Duhul Sfânt? Apoi în evanghelii găsim de asemenea o revelaţie slăvită a Lui.

Să vedem atunci, mai înainte de toate, ce se spune despre Duhul în legătură cu viaţa pământească a Domnului Isus. La naşterea Lui: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine va fi numit Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35 ). Am văzut cum la arătarea Lui în public, Duhul Sfânt a coborât peste El în formă trupească şi a mărturisit că Isus este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1:32-34 ). În Luca 4:1 se spune: „Iar Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors în puterea Duhului în Galileea”. Prin Duhul El a învăţat, a mângâiat şi a vindecat (versetele 18,19), a scos afară demonii (Matei 12:28 ) şi prin Duhul S-a adus pe Sine jertfă fără pată lui Dumnezeu (Evrei 9:14 ). Da, Dumnezeu nu I-a dat Duhul cu măsură (Ioan 3:34 ).

Găsim un simbol minunat al lucrului acestuia în jertfa de mâncare (Levitic 2 ). Floarea de făină, care este o reprezentare a firii omeneşti curate a lui Hristos, este amestecată cu untdelemn (untdelemnul este reprezentarea Duhului Sfânt), unsă cu untdelemn sau stropită cu untdelemn. Astfel, în orice formă în care Domnul poate fi văzut ca om, este arătată lipsa păcatului, precum şi modelarea firii Sale omeneşti în puterea Duhului Sfânt şi a ungerii Sale cu Duhul Sfânt.

Avem o imagine şi mai clară în învăţătura Domnului Isus. În Ioan 3 se spune că naşterea din nou este prin Duhul Sfânt, că prin El primim o fire nouă. În Ioan 4:14 este adăugat că darul lui Dumnezeu în cel credincios devine un izvor de apă, ţâşnind în viaţa veşnică; aceasta este puterea corespunzătoare firii celei noi. Şi în Ioan 7:37-39 vedem că Duhul Sfânt este ca nişte râuri de apă vie, care ies din inima celor care vor crede în Isus, după înălţarea Sa la cer.

Apoi, în capitolele 14,15 şi 16 ajungem la o parte cu totul nouă a adevărului despre Duhul Sfânt. Aici Domnul Isus vorbeşte despre „un alt Mângâietor”, care va veni când El va fi plecat de la ei. Vedem deci o Persoană divină care va rămâne de aici înainte cu cei care sunt ai Domnului, în locul Domnului Isus. Domnul Isus era gata de a părăsi pământul acesta. Moartea Lui Îi era înainte: El avea să împlinească lucrarea pe care Dumnezeu I-o dăduse s-o facă şi în care Dumnezeu avea să fie slăvit pe deplin. Şi drept răsplată, El avea să fie slăvit la dreapta Tatălui. Aceasta totuşi însemna pentru ucenici că ei vor fi lăsaţi singuri. Pentru a-i mângâia, Domnul le-a promis că El le va trimite un alt Mângâietor, Duhul adevărului. El avea să rămână cu ei şi să fie în ei. Şi atât de măreţ este darul acesta, încât era de folos pentru ucenici ca Domnul Isus să plece de la ei, deoarece numai atunci Mângâietorul avea să vină la ei.

Dar, oricât de importantă era promisiunea aceasta şi oricât de măreaţă era revelaţia aceasta, totuşi e clar că revelaţia deplină încă nu era dată atunci. Duhul Sfânt nu locuise încă pe pământ în alt fel, decât în Domnul Isus. Botezul cu Duh nu avusese încă loc. Lucrurile acestea erau încă numai făgăduite (Ioan 14:16 ). Şi întocmai după cum vedem în Matei 3:11 , că botezul cu Duh Sfânt nu avusese încă loc înainte de întruparea Domnului Isus, tot aşa, în Ioan 7:39 s-a arătat că El nu va avea loc înainte ca Domnul Isus să Se fi înălţat la cer. Şi abia atunci s-a dat promisiunea că evenimentul acesta va avea loc „nu după multe zile” (Fapte 1:5 ). Iar în Fapte 2 , lucrul acesta este împlinit. Duhul Sfânt a botezat pe toţi credincioşii într-un singur trup (1. Corinteni 12:13 ). El locuieşte în acest un singur trup, care este o locuinţă a lui Dumnezeu (1. Corinteni 3:16 ) şi în fiecare mădular în parte (1. Corinteni 6:19 ).

Versete ca cele de la Luca 1:15,41,67 nu contrazic cele de mai sus. Aici citim despre faptul de a fi umplut cu Duh Sfânt; în cazul lui Ioan Botezătorul, de la naşterea lui. El a fost umplut cu putere şi cu darurile Duhului Sfânt într-un mod excepţional, potrivit cu poziţia privilegiată de înainte-mergător al Domnului Isus. Totuşi aceasta nu era acelaşi lucru cu locuirea Duhului Sfânt în cei credincioşi, aşa cum este clar arătat în locuri ca cele din Fapte 4:8,31 , unde Petru şi ceilalţi apostoli erau plini de Duh Sfânt, deşi revărsarea Duhului avusese loc în ziua Cincizecimii. A locui Duhul Sfânt într-un om şi a fi plin de Duh Sfânt sunt două lucruri deosebite, care pot fi împreună sau pot fi separate.