16. Botezul cu Duh Sfânt

Până acum ne-am ocupat cu semnificaţia revărsării Duhului Sfânt pentru fiecare credincios în parte. Acum vom vedea ce înseamnă faptul acesta pentru cei credincioşi în colectiv. Putem începe cu 1. Corinteni 12:12,13 : „După cum trupul este unul şi are multe mădulare, dar toate mădularele, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este Hristos. Căci printr-un singur Duh noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup, fie iudei fie greci, fie robi, fie liberi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh”.

Adunarea, trupul lui Hristos, ne este prezentată aici. Ne este arătat ce face Dumnezeu: El nu numai că mântuieşte sufletele, dar le şi strânge laolaltă. Şi nu numai că îi adună, dar El îi face pe credincioşii dintre evrei şi dintre celelalte neamuri, în timp ce sunt încă pe pământ, să fie un singur om nou în Hristos, adică trupul Său. Este ceva într-adevăr nou. Până la vremea aceasta, ei erau foarte categoric separaţi, potrivit însăşi poruncii Lui, iar cei dintre neamuri nu aveau parte de privilegiile iudeilor (Exod 12:45 ; Ezra 9 ).

Dar acesta este un adevăr nu numai exclusiv al Noului Testament, dar este totodată deplin descoperit numai printr-un singur apostol, şi anume în scrierile lui Pavel. În Efeseni 3 el spune lucrul acesta îndeosebi. Şi începutul îl găsim chiar la întoarcerea sa la Dumnezeu. Când era pe drumul Damascului, ca să ia legaţi pe ucenicii lui Isus, pe care îi ura, cerul s-a deschis şi un glas s-a auzit: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” şi „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti tu” (Fapte 9:4,5 ). Isus Cel slăvit în ceruri Se făcea una cu ucenicii Săi dispreţuiţi pe pământ. Şi unitatea aceasta este atât de mare, încât în 1. Corinteni 12:12 , când se vorbeşte de totalitatea celor credincioşi, se putea spune: „tot aşa este şi Hristos”.

Găsim adevărul acesta dezvoltat îndeosebi în epistola către Efeseni. În Efeseni 3:3-6 se spune: „Prin descoperire mi s-a făcut cunoscută taina aceasta... care n-a fost făcută cunoscută fiilor oamenilor în celelalte generaţii, cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi proroci, prin Duhul: că adică neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup”. Aflăm aici că iudeii credincioşi, ca şi credincioşii care nu erau iudei, erau uniţi ca moştenitori şi mădulare ale aceluiaşi trup. Efeseni 2 ne face să vedem cum este cu putinţă lucrul acesta. „Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc al despărţiturii şi în trupul Lui a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, legea poruncilor în rânduielile ei, ca să-i facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia”.

Prin cruce, despărţirea a fost înlăturată. Niciodată n-ar fi îndrăznit un evreu să facă lucrul acesta, nici n-ar fi putut să-l facă, căci prin aceasta ar fi adus pe vreunul dintre neamuri în locul unde se exercita favoarea; prezenţa celui dintre neamuri făcea ca evreul să se dea singur la o parte din locul acesta. La cruce totuşi ruina completă a omului a devenit evidentă. Poporul cel mai privilegiat, care fusese pus deoparte de către Dumnezeu şi umplut de bunătăţi, L-a lepădat pe Dumnezeu şi L-a răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Acum, binecuvântarea era posibilă numai pe temeiul harului suveran. Şi nu mai putea fi deosebire în privinţa aceasta între iudeu şi grec. De aceea amândoi pot fi aduşi să facă parte din acelaşi trup. Efeseni 1:20-23 ne vorbeşte despre Cel care este Capul. El „L-a dat [pe Hristos] să fie Cap peste toate lucrurile, Bisericii, plinătatea Celui care umple totul în toţi”.

Efeseni 1 Îl prezintă pe Domnul Isus ca om. În versetul 17 se spune: „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos”. Dar atâta timp cât Domnul nu murise încă pe cruce, nu putea să devină Capul trupului. „Dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce multă roadă” (Ioan 12:24 ). De aceea S-a dus El la cruce, ca să poată slăvi pe Dumnezeu şi să ne răscumpere pe noi. Şi Dumnezeu, care a fost slăvit atât de desăvârşit prin lucrarea Sa de pe cruce, L-a înviat dintre cei morţi şi L-a aşezat la dreapta Sa în ceruri. Şi Dumnezeu ne-a înviat şi pe noi, care suntem ai lui Hristos, împreună cu El (Efeseni 2:6 ).

Am văzut în Efeseni 2 că trupul putea fi format numai pe temeiul crucii. Dar nu putea fi format înainte ca şi Cel ce este Capul să fie înălţat sus. Nu Capul este pentru trup, ci trupul pentru Cap. Şi de aceea trupul putea să fie format pe pământ, numai atunci când Capul a fost slăvit la dreapta lui Dumnezeu. Numai moartea şi învierea puteau fi singura temelie, şi numai Hristosul Cel înviat şi slăvit putea să fie Capul. Astfel, vedem că toate adevărurile se centrează în jurul lui Hristos, a crucii Lui şi a locului pe care El îl are la dreapta lui Dumnezeu.

Deci ce am aflat că este cel mai mare adevăr cu privire la adunarea lui Dumnezeu? Că ea este trupul lui Hristos, după ce El a împlinit lucrarea de răscumpărare şi, datorită lucrării acesteia, a înlăturat în mod desăvârşit păcatul, ca să slăvească pe Dumnezeu şi să îndreptăţească pe cel credincios. Şi de aici urmează că mădularele trupului lui Hristos, nu numai că au fost născute din nou şi au fost îndreptăţite de păcatele lor prin sângele lui Hristos, dar ele au fost de asemenea făcute una cu Hristos, Capul lor binecuvântat, care se află la dreapta lui Dumnezeu, în timp ce Dumnezeu locuieşte în cei răscumpăraţi prin Duhul. Ei sunt nu numai credincioşi şi sfinţi – oricine a crezut cu adevărat în Dumnezeu, de la Adam, era aşa – ei sunt creştini, şi lucrul acesta este nespus mai mult.

Şi cum ajung aceşti creştini să fie adăugaţi la trupul lui Hristos? Strângându-se laolaltă unii cu alţii, pe baza unei mărturii comune? Sau având acelaşi crez? Sau prin botez?

Sfânta Scriptură nu cunoaşte astfel de motive. Ei sunt una prin Duhul Sfânt, care a venit pe pământ după înălţarea în slavă a Omului slăvit, a Celui ce este Capul aşezat la dreapta lui Dumnezeu. „Printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup”. Adunarea, trupul lui Hristos, a fost alcătuită în felul acesta la Rusalii (Fapte 2 ) şi fiecare credincios, în clipa în care primeşte Duhul Sfânt este adăugat acestui trup şi astfel este unit cu Hristos. Ce poziţie minunată! Mădular al trupului lui Hristos şi făcut una cu Domnul în slavă, la dreapta lui Dumnezeu!

Nicăieri în Scriptură nu se vorbeşte despre trupul lui Hristos la plural. Multe trupuri se găsesc în creştinătate. Dar Capul are un singur trup şi orice altceva este ceva mincinos, o pricină de adâncă întristare şi de ruşine pentru cei care cunosc Cuvântul lui Dumnezeu în această privinţă.

Dar ce trebuie să facă un creştin în mijlocul confuziei atât de mari din jurul lui? Acest „un singur trup” nu se mai arată în afară pe pământ. Trebuie oare ca creştinul să se resemneze cu ceea ce este greşit şi să ia parte la greşeală? Cuvântul lui Dumnezeu dă răspuns oricărei întrebări. „Căutaţi să păstraţi unitatea Duhului, în legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre” (Efeseni 4:3,4 ).

Nici un credincios care doreşte să fie ascultător de Cuvântul lui Dumnezeu nu se poate resemna la o stare de lucruri omenească şi să ia parte la ea. Trebuie el atunci să încerce să restabilească unitatea aceasta? Unitatea stabilită de Duhul nu poate fi distrusă de om. Ea există şi acum, iar noi suntem chemaţi s-o păstrăm şi astfel s-o realizăm într-un sens practic. Şi cum putem face lucrul acesta?

Este vreo altă cale decât de a rupe legăturile cu orice „unitate” făurită de oameni, ascultând astfel de Cuvântul lui Dumnezeu, spre cinstirea Capului nostru slăvit? Şi atunci, ca simple mădulare ale trupului lui Hristos şi nimic mai mult, sub călăuzirea Duhului Sfânt, manifestând unitatea aceasta numai acolo unde potrivit Scripturii este cu putinţă, putem lua parte la masa Domnului (1. Corinteni 10:15-22 ).

Chiar dacă într-o localitate mare ar fi numai doi sau trei care s-ar aduna împreună în felul acesta, ar urma să păstrezi unitatea Duhului în legătura păcii, participând la singura expresie a trupului lui Hristos din locul acela.