15. Plini şi umpluţi de Duh Sfânt

În Scriptură găsim două expresii care sunt în legătură cu subiectul nostru, adică „plin de Duh Sfânt” şi „umplut cu Duh Sfânt”. Aceste expresii se aseamănă foarte mult una cu alta şi deseori se confundă. Totuşi ele nu sunt unul şi acelaşi lucru.

În Biblie numai de patru ori se spune de câte cineva că a fost plin de Duh Sfânt şi anume în Luca 4:1 , Fapte 6:3,5 , Fapte 7:55 şi Fapte 11:24 . Cel dintâi text vorbeşte despre Domnul Isus. El, Căruia Tatăl nu I-a dat Duhul cu măsură (Ioan 3:34 ), a fost într-adevăr plin de Duhul Sfânt. Dar lucrul acesta este spus şi despre Ştefan şi despre Barnaba. Iar în Fapte 6:3 apostolii spun mulţimii ucenicilor să aleagă dintre ei oameni „plini de Duh Sfânt”.

De aici se vede clar că expresia aceasta nu arată o stare trecătoare, deşi, desigur, nu s-ar putea spune şi despre Barnaba, de exemplu, că ar fi rămas aşa până ce a murit. Ea arată o stare spirituală a omului – stare în care nimic nu împiedică lucrarea Duhului Sfânt şi în care fiecare simţământ, gând, cuvânt şi faptă sunt controlate în mod constant de El. Ce stare slăvită!

Despre Ştefan se spune de asemenea că era plin de credinţă, de har şi de putere, că făcea minuni şi semne mari în popor şi că iudeii nu puteau sta împotriva înţelepciunii şi duhului cu care vorbea el. Potrivnicii lui i-au văzut faţa ca o faţă de înger (Fapte 6:15 ). Şi când a fost împroşcat cu pietre, el a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.

Despre Barnaba ni se spune că numele lui însemna „fiu al mângâierii” şi că el şi-a vândut un ogor şi a dat banii apostolilor (Fapte 4:36,37 ). Şi în Fapte 11 se spune că el era un om bun, plin de Duh Sfânt şi de credinţă; se spune în legătură cu aceasta că o mare mulţime a fost adăugată la Domnul (Fapte 11:24 ).

Expresia „umplut cu Duh Sfânt” se întâlneşte mai des. În Exod 28:3 şi Deuteronom 34:9 este amintită deja ideea de a fi umplut cu un duh de înţelepciune, iar în Exod 31:3 , umplut cu Duhul lui Dumnezeu. În Noul Testament găsim expresia aceasta folosită în Luca 1:15,41,67 în legătură cu Ioan Botezătorul, cu mama şi tatăl lui, iar în Fapte 2:4 ; 4:8,31 ; 9:17 ; 13:9,52 şi Efeseni 5:18 în legătură cu Petru, cu Pavel şi cu toţi ucenicii. De două ori se spune că aveau să fie umpluţi (Ioan Botezătorul şi Pavel), de cinci ori că au fost (în sensul că au devenit) umpluţi şi de două ori că erau umpluţi (ca o stare în prezent, spunându-se despre Petru şi Pavel). Ultimul loc unde se întâlneşte expresia aceasta (Efeseni 5:18 ) este un îndemn: „Fiţi plini [umpluţi] de Duh!”. Când citim toate aceste locuri în contextul lor, vedem că a fi umplut de Duh este totdeauna în legătură cu o lucrare pentru Dumnezeu – uneori în adevăr cu o lucrare bine definită şi prelungită, cum este cazul lui Ioan Botezătorul şi al lui Pavel, dar de obicei cu o slujire temporară, cu prorocia şi mărturisirea Numelui Lui. Ce înseamnă a fi umplut în felul acesta? Socotesc că Faptele Apostolilor 1:8 ne dă răspunsul: „Veţi primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi, şi îmi veţi fi martori”.

Vedeţi cât de plină de putere era mărturia lui Ioan Botezătorul şi a lui Pavel! Vedeţi cum Petru, care se temuse înainte de o tânără slujnică, mărturiseşte apoi pe Domnul Isus înaintea unei mari mulţimi de iudei din diferite ţări. Da, vedeţi cum spune mai-marilor poporului că nu este altă mântuire decât prin Numele lui Isus, pe care ei îl lepădaseră şi îl răstigniseră. Şi în Faptele Apostolilor 4:31 toţi cei care au fost umpluţi cu Duh Sfânt mărturiseau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

De ce mărturia noastră, atât în prezentarea evangheliei faţă de cei nemântuiţi, cât şi în prezentarea adevărului lui Dumnezeu fată de cei credincioşi este deseori atât de fără putere? Credincioşii din Faptele Apostolilor nu foloseau multe ajutoare şi cine ştie ce metode. Ei nu discutau care ar fi cea mai bună metodă de evanghelizare, nici nu formau organizaţii care să ia asupra lor însărcinarea de a vesti evanghelia în alte ţări sau de a învăţa adevărurile lui Dumnezeu. Ei lucrau simplu, potrivit trimiterii pe care o primiseră de la Dumnezeu şi dovedită prin puterea Duhului Sfânt.

Aici nu este vorba de locuirea Duhului Sfânt în cei credincioşi. De la Rusalii, El locuieşte în fiecare credincios, astăzi ca şi atunci. A te ruga pentru a primi Duhul Sfânt, aşa cum fac unii credincioşi, este un lucru cu totul alături de adevărul care ne-a fost descoperit. Dar, după ce Duhul Sfânt a venit aici pe pământ şi a început să locuiască în fiecare credincios, vedem că fiecare în parte sau întregul grup erau de asemenea umpluţi cu Duh Sfânt. Şi nu vedem nimic despre vreo rugăciune în acest scop, deşi în Efeseni 5:18 suntem îndemnaţi să fim umpluţi de Duh. În Faptele Apostolilor găsim că ei şi-au ridicat glasul cu un gând către Dumnezeu şi L-au rugat să le dea putere să vorbească despre Numele Său cu îndrăzneală. Ca răspuns la rugăciunea aceasta, ei au fost umpluţi cu Duh Sfânt şi au vestit cu îndrăzneală Cuvântul lui Dumnezeu.

Vinul – care poate însemna curajul firesc şi veselia inimii – nu-şi găseşte locul în lucrarea lui Dumnezeu (Luca 1:25 ; Efeseni 5:18 ). Numai puterea şi bucuria Duhului Sfânt îşi pot avea locul aici. Şi atunci când cei care au fost chemaţi de Dumnezeu sunt conştienţi că nimic din omul firesc nu poate fi de vreun folos în împlinirea vreunei lucrări pe care le-a încredinţat-o Dumnezeu şi deci fără să folosească mijloace şi ajutoare omeneşti se îndreaptă spre Dumnezeu pentru tot ce au nevoie şi se lasă să fie folosiţi ei înşişi de Duhul Sfânt – atunci ei vor fi umpluţi de Duh şi slujba lor va da o dovadă evidentă despre lucrul acesta.

Ce bucurie, ce putere şi ce slăvire a lui Dumnezeu vedem la Elisabeta şi Zaharia (Luca 1 ), în ziua Rusaliilor şi după aceea (Fapte 2:11 ; 13:52 ) şi în Efeseni 5:18,21 !

Şi călăuzirea aceasta a Duhului Sfânt este necesară nu numai pentru o anumită lucrare. Romani 8:14 spune: „Toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu”. Nu suntem în stare să trăim din plin poziţia înaltă pe care Dumnezeu în harul Său ne-a dat-o, poziţia de „fii ai lui Dumnezeu”, dacă vieţile noastre nu sunt călăuzite de Duhul Sfânt. Şi cum ar putea fi posibil altfel? Romani 7 ne învaţă că noi nu avem putere şi, când am învăţat să ne cunoaştem cât de cât pe noi înşine, ne dăm seama că aşa este. Dar Dumnezeu spune de asemenea: „Puterea Mea în slăbiciune se desăvârşeşte” (2. Corinteni 12:9 ). Şi fiii lui Core spun în Psalmul 84:5 : „Ferice de cei ce îşi pun tăria în Tine!”. Da, puterea aceasta, izvorul puterii, Dumnezeu Duhul Sfânt locuieşte în mine! Nu este de ajuns faptul acesta? Nu poate El să-mi dea biruinţa asupra oricărui vrăjmaş, atât în mine însumi cât şi în afară de mine? Nu poate viaţa mea, în situaţia aceasta, să fie o viaţă de biruinţă, în care Dumnezeu să fie slăvit? Slujba mea, lucrarea pe care El mi-a încredinţat-o nu poate ea atunci să fie plină de binecuvântare pentru alţii şi pentru mine însumi, şi să fie spre slava lui Dumnezeu? Nu pot eu atunci să ştiu cum să mă port ca să fiu potrivit gândurilor lui Dumnezeu în toate lucrurile, încât să nu fiu nesigur în privinţa lucrurilor pe care le am de făcut?

Da, de o mie de ori da! Duhul lui Dumnezeu cunoaşte gândurile şi voia lui Dumnezeu în mod desăvârşit (1. Corinteni 2:10 ). El îmi cunoaşte inima şi îmi exprimă dorinţele înaintea lui Dumnezeu (Romani 8:26-27 ). El are cuvinte duhovniceşti pentru mine, ca să pot comunica altora lucrurile duhovniceşti pe care mi le-a descoperit, pentru ca şi ei să le poată avea (1. Corinteni 2:10-13 ). Şi El este puterea divină care doreşte să împlinească orice lucru în mine, în viaţa mea personală şi în slujba mea pentru Dumnezeu.

Dar la ce foloseşte puterea care nu este lăsată să lucreze? O locomotivă poate să aibă aburi în ea şi totuşi să nu se mişte, deoarece aburii nu-şi pot desfăşura energia. Să te tot sileşti s-o mişti, că nu poţi. Poate împreună cu mai mulţi şi printr-o bună organizare, ai reuşi s-o urneşti puţin. Dar se poate compara un astfel de rezultat cu ce face de fapt mecanicul, cu o singură mişcare? El întoarce manivela care oprea energia să se desfăşoare şi locomotiva merge atunci fără greutate şi trage după ea un tren întreg.

Am întors şi noi manivela? Poate Duhul Sfânt să-Şi desfăşoare fără piedici puterea Sa în noi? Sau mai sunt piedici? Mai stăm încă în calea Lui – cu puterea noastră, cu mintea noastră, cu priceperea noastră de a organiza lucrurile, cu râvna noastră, poate cu păcatele noastre? Dacă lucrurile acestea sunt prezente, dacă este chiar un singur lucru de-al nostru, Duhul Sfânt nu poate lucra în noi. Dar dacă suntem conştienţi că „am fost răstigniţi împreună cu Hristos” (Galateni 2:20 ), atunci viaţa noastră întreagă va fi deschisă înaintea Lui, în aşa fel încât El să aibă conducerea ei.

Deseori se spune că este atât de greu să urmezi călăuzirea Duhului Sfânt, iar uneori imposibil, deoarece noi nu ştim întotdeauna ce vrea El.

Dacă Dumnezeu Duhul Sfânt locuieşte în noi şi Îi lăsăm conducerea vieţii noastre nu ne va face El cunoscut voia Lui, limpede, fără nicio neclaritate? Să privim la Modelul nostru desăvârşit, la Domnul Isus. El a fost dus de Duhul în pustie (Luca 4:1 ) şi S-a întors în puterea Duhului în Galileea (Luca 4:14 ). Prin Duhul, El a învăţat, a mângâiat, a vindecat (Luca 4:18,19 ) şi a scos afară demonii (Matei 12:28 ). Da, prin Duhul, El S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu (Evrei 9:14 ). Şi în Faptele Apostolilor aflăm că Duhul a spus lui Petru: „Iată, trei bărbaţi te caută; scoală-te, deci, coboară-te şi du-te cu ei, şi fără să te îndoieşti, căci Eu i-am trimis” (Fapte 10:19,20 ). În Fapte 13:2 , Duhul Sfânt spune: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat”. Apostolii puteau spune în Fapte 15:28 : „S-a părut că este bine Duhului Sfânt şi nouă”. În Fapte 16:6,7 Duhul Sfânt i-a oprit pe Pavel şi pe Sila să vestească evanghelia în Asia şi nu i-a lăsat să se ducă în Bitinia. În Fapte 20:23 Pavel spune că Duhul Sfânt îl înştiinţa în fiecare cetate că avea să fie legat, în Fapte 21:4 ucenicii spuneau prin Duhul ca el să nu se suie la Ierusalim (vezi şi versetul 11). Nu este aceasta o călăuzire clară a Duhului Sfânt, aşa de clară încât pentru un credincios simplu să nu mai poată exista vreo îndoială?

Şi tot aşa, lucrul acesta este posibil şi acum. Şi astăzi Duhul Sfânt doreşte să ne arate în mod clar voia Sa, însă numai dacă noi suntem simpli şi dependenţi, supuşi Cuvântului lui Dumnezeu, şi dacă felul nostru de a gândi este format şi luminat de Cuvânt. Câţi credincioşi au experimentat călăuzirea aceasta în viaţa lor! Nu ne-a înştiinţat El adesea, când noi voiam să lucrăm potrivit propriilor noastre gânduri – prin glasul acesta lăuntric care ne provoca nelinişte? Nu ne-a amintit El adesea despre câte un lucru pe care trebuia să-l facem, dar pe care îl tot uitam? Nu ne-a dat El deseori câte ceva de făcut?

Un credincios istoriseşte că în timp ce era culcat în pat, seara, i-a venit în inimă gândul că trebuie să viziteze pe o anumită persoană care mărturisise odată că ar fi creştină, dar care trăia în păcat. Gândul acesta a devenit atât de puternic, încât el s-a sculat şi s-a dus, deşi persoana aceea locuia tocmai în cealaltă parte a oraşului. Când a sunat la sonerie, chiar persoana aceea i-a deschis uşa şi l-a întrebat ce dorea. Atunci credinciosul i-a spus sincer ce i s-a întâmplat. Şi acela i-a răspuns: „Ce minune! În clipa în care ai sunat, eu mă urcasem pe un scaun, cu o frânghie în jurul gâtului, ca să mă spânzur. Când ai sunat, mi-a venit gândul că ar trebui întâi să văd cine sună aşa de târziu”.

Un alt credincios s-a dus la înmormântarea unei tinere care murise subit.  Lângă uşa casei unde se afla acea moartă, el a întâlnit pe un credincios, prieten al familiei, şi l-a întrebat dacă Maria fusese mântuită. Răspunsul a fost: „Acum trei săptămâni am avut un îndemn puternic să-i vorbesc, dar nu i-am vorbit. Acum, nu pot da nici un răspuns!”. Apoi vizitatorul a pus aceeaşi întrebare învăţătoarei de la şcoala de duminică. Plină de tristeţe, ea a răspuns: „Acum două săptămâni parcă un glas îmi spunea că trebuie să vorbesc Mariei; n-am ascultat de acest glas şi acum nu ştiu ce a fost cu ea!”. Adânc impresionat, cel ce pusese întrebarea aceasta s-a dus la mama fetei şi i-a spus: „Maria era credincioasă, nu este aşa?”. Lacrimi curgeau din ochii mamei şi prin sughiţuri spunea: „Acum o săptămână un glas dinăuntru mă înştiinţa: Vorbeşte Mariei! M-am gândit să-i vorbesc, dar am tot neglijat şi ştiţi cât de pe neaşteptate a plecat ea – şi acum nu ştiu!”.

Iată că Duhul Sfânt a dorit să folosească trei persoane ca să vorbească tinerei aceleia care era tocmai lângă poarta veşniciei. Dar persoanele acestea nu I-au urmat îndemnul, n-au fost gata să asculte imediat.

Domnul să ne facă gata să auzim şi să ascultăm! „Toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.”