Întrebarea 4: Când frângem pâinea?
Există o zi anume a săptămânii dorită de Dumnezeu în care să frângem pâinea? La această întrebare Biblia nu ne dă o recomandare precisă, dar ne dă indicaţii spirituale foarte clare din care ne putem da seama care sunt gândurile lui Dumnezeu. De exemplu, în Vechiul Testament ziua în care trebuia să fie sărbătorit Paştele era foate clar precizată (vezi Levitic 23:4-8 ). În Noul Testament nu găsim o reglementare clară şi totuşi suntem convinşi că este după gândul lui Dumnezeu dacă o facem duminica, întâia zi a fiecărei săptămâni.
Practica primilor creştini
Aruncând o privire la practica primilor creştini vedem că pâinea a fost frântă la începutul mărturiei creştine pe acest pământ - cel puţin în Ierusalim - în fiecare zi. Putem să înţelegem bine aceasta. Dragostea către Hristos era aşa de mare, iar aşteptarea revenirii Sale stătea atât de vie şi atât de aproape de inima credincioşilor, încât au frânt zilnic pâinea ca să-şi amintească de Acela care, cu câteva luni înainte, murise pe cruce pentru ei. Dar după câţiva ani vedem deja o altă practică. Întâmplarea relatată mai înainte din Fapte 20:7 ne conduce la Troa. Acolo a venit apostolul Pavel care era în mare grabă, pentru că a vrut să ajungă repede în Ierusalim. E evident că ajunsese acolo deja luni, dar a rămas şapte zile, până la următoarea întâia zi a săptămânii, ca să frângă pâinea. Este evident că aceşti creştini aveau obiceiul să se strângă pentru frângerea pâinii. Dacă şi astăzi o facem tot întâia zi a săptămânii, cu siguranţă nu facem nimic greşit.
Indicaţii din epistole
Nu numai practica primilor creştini ne face să legăm frângerea pâinii de ziua de duminică. Şi în epistole găsim indicaţii indirecte spre aceasta. De exemplu, ne gândim la 1. Corinteni 16:1-2 . Acolo este vorba despre colecta banilor care nu trebuia să aibă loc după nevoia de bani, ci Pavel cere corintenilor ca în fiecare întâia zi a săptămânii să pună deoparte şi să facă colectă. Dacă unim acest gând cu Evrei 13:15-16 , atunci imaginea devine completă. Textul din Epistola către Evrei vorbeşte, pe de o parte, despre jertfe de laudă, şi despre binefacere şi dărnicie, pe de altă parte. Amândouă (lauda şi binefacerea) sunt denumite ca fiind jertfe, în care Dumnezeu îşi găseşte plăcerea. Autorul epistolei adaugă aici: „pentru că astfel de jertfe Îi plac lui Dumnezeu” (versetul 16b). Aici este o legătură foarte clară între mulţumire, pe de o parte şi dăruire, pe de altă parte. Ca urmare, dacă, potrivit textului din 1. Petru 2:5 , venim ca preoţi sfinţi în locul preasfânt, ca să aducem jertfe duhovniceşti - şi aceasta este în strânsă legătură cu frângerea pâinii -, atunci nu putem să nu ne deschidem nu numai inima în adorare, ci şi portofelul nostru, ca să dăm ceva şi din punct de vedere material. Sunt jertfe plăcute lui Dumnezeu. Şi darul prin care filipenii i-au făcut apostolului Pavel bucurie pe când era în închisoarea din Roma este numit ca fiind „un parfum de bună mireasmă, o jertfă primită, plăcută lui Dumnezeu” (Filipeni 4:18 ).
Din toate acestea putem concluziona că, dacă darurile materiale se colectau duminica, atunci şi cealaltă parte a jertfei - şi anume lauda şi mulţumirea - era după gândurile lui Dumnezeu să fie adusă tot duminica. De fapt, acest gând este adeverit şi în Vechiul Testament. În Deuteronom 26:10 ni se arată că israelitul, când aducea lui Dumnezeu pârga roadelor pământului, trebuia să cadă jos înaintea lui Dumnezeu şi să I se închine.
De ce duminica?
Acum se pune întrebarea: De ce, de fapt, duminica?, De ce nu într-o altă zi a săptămânii? Răspunsul este foarte simplu. Întâia zi a săpămânii era, după caledarul iudaic, a opta zi şi această zi este, în limbajul simbolic al Vechiului Testament, ziua unui nou început. În Israel şi sub lege era valabil principiul ca mai întâi omul să facă ceva şi apoi să se odihnească în ultima zi a săptămânii. În dispensaţiunea creştină este exact invers. Dumnezeu a început ceva nou. El ne dăruieşte prin lucrarea Domnului de pe cruce răscumpărare şi pace fără ca noi să avem un aport la aceasta. Nu este atunci clar ca în întâia zi a săptămânii, în ziua unui nou început, să vestim moartea Sa şi să frângem pâinea?
Şi, în afară de aceasta, prima zi a săptămânii este ziua învierii şi a biruinţei. În întâia zi a săptămânii ucenicii erau adunaţi în sala de sus şi auzeau cuvintele Celui înviat „Pace vouă!” (Ioan 20:19 ). În întâia zi a săptămânii începe o creaţie nouă din care Hristos este întâiul născut. De aceea, este potrivit ca întâia zi a săptămânii să ne adunăm pentru a ne aminti de El.
O altă întrebare este dacă este corect să ne strângem duminică dimineaţa sau suntem mai aproape de scriptură dacă ne strângem seara. Fără îndoială, sunt câteva argumente care ar susţine ca frângerea pâinii să se facă seara. În Vechiul Testament, Paştele se sărbătorea seara. Instituirea Cinei de Însuşi Domnul a fost făcută tot seara, de acolo şi expresia cunoscută în creştinism cina de seară (mâncarea de seară). Şi primii creştini au frânt pâinea seara (vezi Fapte 20:7,11 ). Totuşi trebuie să ţinem cont că pentru creştinii de la început duminica era o zi normală de lucru. Iudeii credincioşi erau legaţi de Sabat ca fiind ziua „oficială” de odihnă şi, ca atare, trebuiau să lucreze duminica, astfel că le rămânea numai duminica seara să se strângă laolaltă. Abia mai târziu, creştinismul a declarat duminica drept ziua oficială de odihnă (sărbătoare). Aceasta explică de ce mulţi creştini, în general, frâng pâinea duminică dimineaţa. Noi suntem convinşi că aceasta Îi place şi Domnului. Nu există nicio recomandare în acest sens, astfel că avem libertate în această privinţă. Dar nu este oare duminica dimineaţa mult mai potrivit să fim adunaţi ca adunare locală şi să ne gândim la El? Seara, inimile noastre şi gândurile noastre sunt aşa de pline de lucrurile de peste zi că ne vine foarte greu să rămânem concentraţi la momentul acesta. Dimineaţa, mintea noastră este încă limpede.
Alte întrebări care se pun în legătură cu aceasta sunt: „trebuie să o facem în fiecare duminică? nu este suficient să ne adunăm pentru aceasta numai o dată pe lună? Sau: nu putem să o facem în fiecare zi, ca primii creştini? Repetăm: Biblia nu ne dă recomandări clare în acest sens, ci totul depinde de simţământul nostru duhovnicesc. Vrem totuşi să ne gândim la următoarele: S-o facem mai des nu este împotriva scripturii, dar ar corespunde într-adevăr stării noastre lăuntrice şi dăruirii noastre faţă de Hristos? N-ar fi pericolul foarte mare că s-ar transforma într-o acţiune formală? Suntem într-adevăr aşa de alipiţi de Domnul nostru în toată ardoarea, încât inima noastră să ne susţină pe deplin ca să frângem pâinea în fiecare zi? Dar şi invers: Ne putem imagina o duminică în care să nu ne gândim la suferinţele Domnului şi la biruinţa Lui pe cruce? Nu ne-ar lipsi ceva dacă duminica n-am fi împreună cu fraţii şi n-am vesti moartea Domnului? Şi oare nu credem că Domnul ne aşteaptă duminică de duminică ca să-i aducem ceva?
Concluzii
Chiar dacă în Biblie nu există o recomandare directă şi precisă ca să frângem pâinea duminica, găsim totuşi mai multe indicaţii din care putem recunoaşte că duminica este ziua cea mai potrivită pentru aceasta. Şi practica primilor creştini ne dirijează spre ziua de duminică. Duminica este ziua unui nou început, ziua învierii Domnului şi, de aceea, se potriveşte în mod deosebit să vestim moartea Sa care a făcut posibil acest nou început.