Întrebarea 2: Unde frângem pâinea?
Poate nu ne-am preocupat niciodată atent cu această întrebare. Poate chiar, la prima vedere, ni se pare că ar fi ceva banal. Dar nu este! Dacă ne vom preocupa mai mult cu ceea ce spune Biblia despre aceasta şi cum arată în practica multor creştini, atunci merită osteneala de a cerceta această întrebare în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.
Legată de adunarea locală
Am vrea să dăm imediat răspuns la întrebarea noastră: frângerea pâinii este legată de adunarea locală şi, potrivit cu gândul lui Dumnezeu, nu poate fi despărţită niciodată de ea.
Dacă citim cu atenţie şi în context 1. Corinteni 11 ne izbeşte cât de mult susţine apostolul gândul că cei din Corint trebuie să se adune. Nu este niciun alt text biblic în care acest gând să fie aşa de mult repetat:
- versetul 17: corintenii se strângeau laolaltă (din păcate nu spre mai bine, ci spre mai rău, dar se adunau);
- versetul 18: corintenii se adunau ca adunare. Acest lucru vrea să spună că se strângeau ca adunare, în deplina ei autoritate (adică fiind adunaţi în Numele Domnului Isus, iar prezenţa Lui îi conferă autoritatea de a lega şi de a dezlega - 18:20 )
- versetul 20: se strângeau într-un loc, este vorba despre adunarea locală din Corint. Deşi existau deja dezbinări şi certuri între ei, ei totuşi se strângeau într-un singur loc.
- versetul 33: se strângeau laolaltă ca să mănânce. Aici se face foarte clar referire la strângerea laolaltă pentru Cina Domnului care este descrisă în versetele precedente. Corintenii deci se adunau special cu acest scop.
Ne-am putea întreba de unde ştim atât de clar că este vorba despre adunarea din Corint, care se aduna în acest mod. 1. Corinteni 1:2 ne ajută să vedem acest lucru. Toată epistola este adresată „Adunării lui Dumnezeu, care este în Corint”, apoi este adăugat: „împreună cu toţi cei care, în orice loc cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos”. Prin aceasta ne este clar că învăţăturile date corintenilor sunt valabile şi pentru noi; şi oricum, din principiu, orice cuvânt al lui Dumnezeu este dat spre învăţătura şi folosul nostru (vezi 3:16 ), iar în cazul primei epistole către Corinteni, Duhul Sfânt adevereşte aceasta în mod explicit.
Faptul că învăţătura despre Cina Domnului ne este dată în exclusivitate în această epistolă, unde în general este vorba despre ordinea în Adunarea lui Dumnezeu cu privire la strângerile laolaltă pe plan local, este un indiciu clar că nu putem despărţi frângerea pâinii de Adunarea lui Dumnezeu. Învăţături despre botez am găsit printre altele şi în Epistola către Romani. Această epistolă se preocupă în esenţă cu drumul nostru personal şi noi am văzut că botezul este un lucru personal. 1 Corinteni se preocupă în esenţă cu drumul nostru comun. De aceea. aici găsim învăţături despre calea noastră comună.
Un alt argument pentru a arăta faptul că nu putem despărţi frângerea pâinii de adunarea locală, sunt învăţăturile Domnului din Matei 18 . Acolo ni se arată că şi problema disciplinei (a lega şi a dezlega, adică de a primi sau nu pe cineva la frângerea pâinii) se poate face numai în şi de către Adunarea lui Dumnezeu. Numai ea are autoritatea (conferită de Domnul) de a lega şi de a dezlega. Acest lucru este valabil şi pentru a primi pe cineva la frângerea pâinii, pentru că ea este expresia cea mai înaltă a părtăşiei creştine. Cineva este exclus de la privilegiul de a lua parte la frângerea pâinii, din cauza unei comportări ca atare, iar apoi este reprimit dacă s-a căit de starea sa. Adunarea locală veghează asupra lucrurilor care se întâmplă în mijlocul ei şi răul descoperit va fi tratat ca atare. În afara adunării, acest lucru nu este posibil.
Deci nu putem frânge pâinea cu câţiva credincioşi undeva în concediu, independent de adunarea locală, care este strânsă în Numele Domnului Isus, căci astfel exercitarea disciplinei biblice nu ar fi posibilă, ea fiind legată şi de frângerea pâinii. Frângerea pâinii se poate face numai în unitate şi în părtăşie cu adunarea locală. Să nu ne gândim şi să nu lucrăm într-un mod uşuratic privind principiile strângerii laolaltă, pentru că este vorba despre drepturile şi cinstea Domnului la Masa Sa.
Ajutor din Vechiul Testament
Pentru întrebarea noastră găsim ajutor şi în Vechiul Testament. Deşi nu găsim nimic despre frângerea pâinii acolo, putem totuşi să aplicăm pentru noi principiile date de Dumnezeu poporului Său pământesc. 1. Corinteni 10:18 ne dă chiar dreptul de a lua Vechiul Testament ca ajutor în ceea ce priveşte această întrebare. Pavel scrie acolo: „Priviţi la Israelul după carne”. Ceea ce era valabil pentru Israelul natural poate fi aplicat şi pentru noi, dacă ne referim la înţelegerea spirituală. De aceea, tablourile Vechiului Testament ne pot ajuta să înţelegem mai bine principiile Noului Testament.
Pentru început ne oprim la Deuteronom 16 . Acolo găsim întrebarea: „Unde să fie jertfit Paştele?”. Versetul 2 ne arată că Dumnezeu avea o imagine foarte clară despre acest loc: „şi să jertfeşti Paştele Domnului Dumnezeului tău din turmă sau din cireadă în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să facă să locuiască Numele Său acolo” . Versetele 5 şi 6 ne arată că lui Dumnezeu nu Îi era indiferent unde o făceau. Exista chiar şi o interdicţie foarte clară: „Nu poţi jerfi Paştele în oricare din porţile tale(...); ci în locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul tău ca să facă să locuiască Numele Său în el, acolo să jertfeşti Paştele”. Acest lucru era foarte clar şi nu putea fi înţeles greşit.
Dumnezeu alesese un loc care atunci era un loc geografic (şi anume templul din Ierusalim), şi El a interzis să fie făcut în altă parte. Nimeni din popor nu avea îndreptăţirea să spună: Eu aş vrea să sărbătoresc Paştele, dar nu vreau să o fac la Ierusalim, ci în alt loc. Nu! Dumnezeu a definit bine locul şi l-a şi descris: era locul unde a vrut să lase să locuiască Numele Său. Paralela cu Noul Testament este evidentă. Nici noi nu putem să frângem pâinea acolo unde vrem noi, ci acolo unde vrea Dumnezeu, în adunarea locală, unde Domnul este în mijlocul acelora care sunt adunaţi în Numele Său.
Paştele este o imagine cunoscută în Vechiul Testament. În general putem diferenţia trei părţi distincte din Paşte, aplicabile şi pentru noi.
Paştele vorbeşte despre Golgota: „Pentru că şi Paştele nostru, Hristos, a fost jertfit” ( 5:7
).
Paştele ne arată cum găseşte un om ocrotire sub sângele Mielului lui Dumnezeu (vezi 1. Petru 1:19
).
Paştele, care se repeta în fiecare an, ne oferă mai multe puncte comune cu Cina Domnului.
Bineînţeles că Cina Domnului nu se poate confunda cu Paştele. Noi nu sărbătorim Paştele, ci frângem pâinea. Dar în învăţăturile despre Paşte găsim indicaţii pe care le putem aplica şi noi. Există diferenţe, dar există şi paralele şi legături foarte clare, iar una dintre acestea o avem aici, înaintea noastră.
Paştele nu avea voie să fie sărbătorit în niciuna din porţile Israelului, ci în locul unde Dumnezeu voia să lase să locuiască Numele Său. Noi nu putem frânge pâinea în familie, în cercul de prieteni sau în timpul concediului în locul în care ne aflăm, ci o facem acolo unde Domnul a promis că va fi în mijloc: în adunarea locală. Frângerea pâinii ţine exact de acel loc care pentru noi nu este unul geografic, ci unul spiritual. Este vorba despre principiile potrivit cărora ne strângem laolaltă. În Matei 18:20 Domnul Isus a promis ucenicilor Săi că va fi în mijloc acolo unde doi sau trei vor fi adunaţi în Numele Său. Acolo deci ne adunăm ca să frângem pâinea.
Ajutor din Noul Testament
De fapt, găsim aceste lucruri şi în practica primilor creştini. Nicăieri nu citim, de exemplu, că apostolul Pavel, pe când era în călătorie cu colaboratorii săi, ar fi frânt pâinea în afara unei adunări locale. Din contră, locul citat deja mai sus din Fapte 20:7 ne arată că el, deşi se grăbea foarte tare, a aşteptat în Troa ca să frângă pâinea cu fraţii din adunarea locală. El nu a plecat înainte de duminică pentru a frânge pâinea undeva pe drum cu prietenii săi.
Concluzii
Potrivit învăţăturii biblice, frângerea pâinii este legată de adunarea locală. Acolo unde suntem adunaţi pentru Numele Său şi El este în mijloc, numai acolo este locul unde se frânge pâinea. A face altfel este împotriva gândurilor lui Dumnezeu. Tragem această concluzie din învăţăturile Noului Testament, din imaginile Vechiului Testament şi din practica primilor creştini.