Dumnezeul nostru este mare
Ca şi creştini cunoaştem privilegiul de a-L putea numi Tatăl nostru pe Dumnezeul mare din cer. Ne bucurăm de cuvintele spuse de Domnul Isus Mariei: „Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru“ (Ioan 20:17 )? Ştim că suntem iubiţi în Dumnezeu Tatăl, ba chiar că Tatăl Însuşi ne iubeşte (Iuda 1 ; Ioan 16:27 ). Această cunoaştere a Tatălui deosebeşte un creştin de un credincios al Vechiului Testament. În vechiul legământ nu-L cunoştea nimeni pe Dumnezeu aşa cum Îl putem cunoaşte noi azi.
Totuşi, şi pentru noi creştinii rămâne o realitate măreaţă faptul acesta de a fi în legătură cu marele Dumnezeu. Să nu uităm că Domnul Isus, în vestea adusă Mariei, vorbeşte nu numai despre Tatăl, ci şi despre Dumnezeu. În Vechiul Testament este numit de multe ori „marele Dumnezeu“ (Psalmul 77:13 ; Psalmul 95:3 ; Ieremia 32:18 ), iar în Noul Testament, Pavel îl numeşte astfel o dată (Tit 2:13 ).
În cele ce urmează vrem să ne ocupăm pe scurt cu trei atribute ale măreţiei Dumnezeului nostru: atotputernicia, omniprezenţa şi atotcunoaşterea.
Gândul la acestea insuflă unui necredincios teamă. Realitatea că Dumnezeu are toată puterea, că este peste tot şi că ştie tot, poate să-l sperie doar pe un om care nu are pace cu El. Dar chiar şi într-un copil al lui Dumnezeu care merge pe calea lui proprie şi a pierdut părtăşia practică cu Domnul, amintirea atotputerniciei, a omniprezenţei şi a atotcunoaşterii lui Dumnezeu poate să declanşeze un sentiment neplăcut. Dar dacă mergem pe calea noastră în concordanţă cu El, atunci gândul la măreţia Dumnezeului nostru poate să fie o mare îmbărbătare şi ne poate încuraja să mergem mai departe ţinuţi de mâna Sa.
1.Dumnezeu este atotputernic
Aşa l-a cunoscut Avraam pe Dumnezeu. El i S-a arătat şi i-a spus: „Eu sunt Dumnezeul Atotputernic: umblă înaintea feţei Mele şi fii integru“ (Geneza 17:1 ). Avraam era în vârstă de 99 de ani şi nu avea niciun fiu. Putea conta pe altceva decât pe atotputernicia lui Dumnezeu pentru a mai primi un fiu? Desigur, nu! Astfel s-a bizuit pe atotputernicia lui Dumnezeu şi s-a încrezut în ea.
Dar noi? Şi noi cunoaştem atotputernicia lui Dumnezeu. Doar o privire în creaţia Sa minunată ne face să recunoaştem cât de măreaţă este puterea Lui. Chiar dacă noi oamenii ne-am comportat deseori fără dragoste şi iresponsabili cu creaţia lui Dumnezeu, rămâne încă valabil faptul că puterea veşnică a lui Dumnezeu şi dumnezeirea Lui se pot vedea în cele făcute de El (Romani 1:20 ). Cine nu a rămas uimit privind întinderea mării furtunoase sau maiestatea liniştită a munţilor puternici şi infinitul cerului înstelat? În toată agitaţia înfrigurată pe care o aduce cotidianul cu sine, am face bine, ca şi creştini, să privim mereu uimiţi puterea creatoare a lui Dumnezeu, care se arată în minunile mici şi mari ale naturii.
Şi totuşi nu ne oprim aici. Ştim că acest Dumnezeu mare şi atotputernic este Dumnezeul nostru. Atotputernicia Sa ne stă la dispoziţie. Deşi, având în vedere puterea Sa creatoare, naţiunile sunt ca o picătură din vadră şi ca praful fin pe un cântar, Dumnezeul cel mare se îngrijeşte de tine şi de mine (citeşte Isaia 40:12-15 ). El vine în viaţa noastră de toate zilele pentru a se îngriji de noi. Domnul Isus a spus odată: „Nu se vând cinci vrăbii cu doi bani? Şi nici una din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Ci chiar perii capului vostru, toţi sunt număraţi“ (Luca 12:6, 7 ). Nu putem înţelege aceasta, dar să ne îndoim oare de Cuvântul Său? Niciodată!
Cât de departe merge încrederea noastră în atotputernicia lui Dumnezeu? Avem nevoie de El doar atunci când nu mai ştim încotro să o luăm? Fără îndoială, nu există niciun lucru în viaţa noastră care să fie prea mare pentru Dumnezeul nostru. El este şi astăzi un Dumnezeu al minunilor „mari“. Dar la fel de adevărat este că nu există nici un lucru în viaţa noastră care să fie prea mic pentru Dumnezeul cel mare. El este şi astăzi un Dumnezeu al minunilor „mici“. Nu ne gândim deseori că ne descurcăm singuri cu lucrurile aşa-zise mici? Din nefericire, strigăm la Dumnezeu numai atunci când nu mai vedem o cale de ieşire. Cât este de minunat să ştim: atotputerniciei lui Dumnezeu nu-i este nimic prea mare şi nimic prea mic! Ne putem încrede în El în toate lucrurile şi în toate domeniile vieţii! El ne ajută la şcoală, la slujbă, în gospodărie, în timpul liber. Atotputernicia Sa este prezentă când ne simţim slăbiciunea, când suntem singuri şi se pare că nu ne ajută nimeni. Creatorul cerului şi al pământului te poartă şi mă poartă în toate împrejurările prin care trecem.
2.Dumnezeu este omniprezent
Psalmistul David exprimă omniprezenţa lui Dumnezeu prin cuvintele: „Dacă mă sui în ceruri, Tu eşti acolo; dacă mă culc în Locuinţa morţilor, iată, Tu eşti acolo; dacă aş lua aripile zorilor, dacă aş locui la capătul mării, şi acolo mâna Ta mă va conduce şi dreapta Ta mă va apuca“ (Psalmul 139:8-10 ). Nu există nici un loc în univers unde nu este Dumnezeul cel mare. Nu există nici o împrejurare în viaţa noastră, în care El să ne lase singuri.
Omniprezenţa lui Dumnezeu nu este însă numai o realitate generală, ci ea este strîns legată de promisiunea Lui de a fi personal cu noi. Hanani, un văzător din Israel, a exprimat aceasta astfel: „pentru că ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El“ (2. Cronici 16:9 ). Privirii lui Dumnezeu nu-i scapă nimic. Ea este mereu îndreptată spre noi. El i-a dat slujitorului Său Moise, împreună cu sarcina de a duce poporul lui Dumnezeu în ţară, şi promisiunea: „Faţa Mea va merge cu tine“ (Exod 33:14 ). Să reţinem şi noi această promisiune!
Privirea lui Dumnezeu ne însoţeşte, ba chiar El Însuşi este cu noi. Oriunde am fi, orişicum ar fi împrejurările, dacă inima noastră e îndreptată numai spre El, atunci El este cu noi. El a fost în cuptorul aprins pentru a-i apăra pe prietenii lui Daniel. El a fost în corabie cu ucenicii atunci când valurile ameninţau să-i înghită. El este cu tine şi cu mine când trecem prin probe şi prin greutăţi. Promisiunea Lui este: „Când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi prin râuri, ele nu te vor acoperi; când vei umbla prin foc, nu vei fi ars şi flacăra nu te va mistui“ (Isaia 43:2 ).
Nu este în această promisiune o îmbărbătare pentru noi? „Chiar dacă aş umbla prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău: pentru că Tu eşti cu mine“ (Psalmul 23:4 ). Această experienţă a lui David o putem transfera şi la noi. Orişicum ar fi împrejurările, Dumnezeu este cu noi. S-ar putea să fie situaţii, în care noi să nu vedem nicio cale de ieşire: doliu, boală, singurătate; Dumnezeul nostru nu ne lasă singuri.
Dar Dumnezeu nu este cu noi numai când trecem prin văi. El este cu noi şi când calea duce pe înălţimi. El împarte cu noi suferinţa, dar doreşte să împartă cu noi şi bucuria. Cât de uşor ne agăţăm de prezenţa Lui când ne merge rău şi cât de repede Îl uităm când împrejurările sunt favorabile! Dar Dumnezeu ne vede şi doreşte să fie întotdeauna cu noi, în suferinţă şi în bucurie. Cât este de bine să ai un astfel de Dumnezeu!
3.Dumnezeu este atotştiutor
Ana, o femeie temătoare de Dumnezeu, avea un simţământ adânc despre această realitate şi a exprimat-o prin cuvintele: „Domnul este un Dumnezeu al cunoştinţei“ (1. Samuel 2:3 ).Şi Iov a exprimat aceasta atunci când a spus despre Dumnezeu: „La El este tăria şi cunoştinţa“ (Iov 12:16 ).
Nimeni nu cunoaşte împrejurările aşa cum le cunoaşte Dumnezeul nostru. Cunoaşterii Lui desăvârşite nu-i scapă nimic. El ştie să aprecieze toate lucrurile de pe acest pământ. Dar nu numai aceasta; Dumnezeu cunoaşte toate împrejurările copiilor Săi. El ştie de orice grijă, de orice necaz, fie mic, fie mare. El ia la cunoştinţă orice suspin, El aude fiecare rugăciune rostită cu încredere în El. Când poporul Israel se afla în mare strâmtorare în Egipt, Moise a auzit cuvintele lui Dumnezeu: „Am văzut într-adevăr întristarea poporului Meu care este în Egipt şi le-am auzit strigătul din cauza supraveghetorilor lor; pentru că le cunosc durerile“ (Exod 3:7 ). Acest verset vorbeşte triplu despre interesul lui Dumnezeu faţă de poporul Său: Dumnezeu aude, vede şi cunoaşte.
Oare să nu ne îmbărbătăm prin aceste cuvinte? Acelaşi capitol ni-L arată pe Dumnezeu ca cel Neschimbător veşnic şi de aceea putem lua ca un drept al nostru faptul că Dumnezeu aude totul, că vede totul şi că ia cunoştinţă de toate. Oricât de deosebite ar fi împrejurările noastre, Dumnezeu le cunoaşte. Dumnezeu ne încearcă poate printr-o boală sau prin doliu, prin greutăţi în familie sau la slujbă; poate există probleme între credincioşii cu care ne adunăm sau poate suntem singuri într-un ţinut ateu; poate la inima noastră roade îndoiala şi totul pare să fie întunecat; Dumnezeul nostru ştie toate acestea.
Şi David, bărbatul după inima lui Dumnezeu, vorbeşte despre atotcunoaşterea lui Dumnezeu. După o perioadă din viaţa sa în care nu i-a mers bine, a spus: „Mă voi veseli şi mă voi bucura în bunătatea Ta, pentru că Tu ai privit întristarea mea, Tu ai cunoscut necazurile sufletului meu“ (Psalmul 31:7 ). În alte locuri a scris cuvintele: „Doamne, Tu m-ai cercetat şi mă cunoşti, Tu ştii când mă aşez şi când mă ridic, de departe îmi pătrunzi gândul. Tu ştii când umblu şi când mă culc şi cunoşti toate căile mele... O cunoştinţă prea minunată pentru mine! Este atât de înaltă, că n-o pot ajunge“ (Psalmul 139:1-6 ).
Da, noi nu putem înţelege că Dumnezeul nostru atotcunoscător se preocupă cu amănuntele vieţii noastre! David vorbeşte şi despre acest lucru: „Doamne, ce este omul ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului, ca să ţii seama de el? Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece“ (Psalmul 144:3-4 ). Totuşi rămâne adevărat că Dumnezeu se îngrijeşte tocmai de tine şi de mine, că El ştie de orice amănunt din viaţa noastră. Într-adevăr, un Dumnezeu măreţ!
Cugetând la măreţia Dumnezeului nostru, devenim tot mai mici. Ţofar i-a pus prietenului său Iov întrebarea: „Poţi tu, cercetând, să descoperi ce este Dumnezeu? Poţi tu să-L descoperi, desăvârşit, pe Cel Atotputernic?“ (Iov 11:7 ). Deşi suntem aduşi aşa de aproape de Dumnezeu, trebuie să spunem şi noi că e imposibil. Atotputernicia, omniprezenţa şi atotcunoaşterea Sa depăşesc toate graniţele priceperii omeneşti.
„O, adânc al bogăţiilor şi al înţelepciunii şi al cunoştinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi de neînţelese căile Lui! ... Din El şi prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie gloria pentru totdeauna! Amin“ (Romani 11:33-36 ).