„Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră?“ (Romani 8:31 ). Apostolul Pavel a adresat această întrebare credincioşilor din Roma. De fapt, nu este o întrebare, căci răspunsul e la îndemână. Un Dumnezeu, care nu L-a cruţat pe singurul Lui Fiu, nu va refuza nimic copiilor Săi. Dumnezeu este pentru noi - aceasta este o realitate incontestabilă, asupra căreia putem cugeta cu uimire.
Chiar şi credincioşii Vechiului Testament L-au cunoscut pe Dumnezeul lor ca pe Acela care era pentru ei, chiar dacă ei nu au fost aduşi într-o astfel de apropiere de El ca noi. Dumnezeu li se descoperise în diferite feluri. Sub acest titlu, „Dumnezeu este pentru noi“, vrem să comparăm în următoarele rânduri câteva din aceste descoperiri ale lui Dumnezeu în Vechiul Testament cu afirmaţii ale apostolului Pavel din epistola către Filipeni şi astfel să ne îmbărbătăm.
„Domnul, steagul meu - Iehova-nisi“ (Exod 17:15 )
După victoria copiilor lui Israel asupra lui Amalec, Moise a zidit un altar şi l-a numit: „Domnul, steagul meu“. Prin aceasta, Moise voia să exprime că Dumnezeu a fost Acela care le-a dat victoria asupra duşmanilor. Nu prin puterea proprie l-au învins pe Amalec, ci Dumnezeu i-a ajutat şi i-a păzit de atacurile duşmanilor.
Gândul paralel îl exprimă Pavel în Filipeni 1:28 : „...neînfricoşaţi în nimic de adversari: ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire, iar pentru voi de mântuire, şi aceasta de la Dummnezeu“. Lupta despre care vorbeşte Filipeni 1 este lupta Evangheliei, pe care noi toţi trebuie să o ducem. În această luptă există duşmani şi împotrivitori, pe care nu-i putem învinge cu puterea noastră proprie şi de care nu ne putem păzi noi înşine. Salvarea noastră nu vine de la noi, ci de la Dumnezeul nostru. Nu avem şi noi motiv să zidim în mod duhovnicesc acest altar şi să-l numim „Domnul, steagul nostru“?
„Domnul care te vindecă - Iehova-rafa“ (Exod 15:26 )
După experienţa amară a apei nepotabile de la Mara, Dumnezeu S-a prezentat poporului Său în pustie sub acest Nume. Ei înşişi nu se puteau ajuta, ci depindeau de ajutorul Domnului. Nu există oare în această afirmaţie a lui Dumnezeu întreaga Sa îndurare pentru poporul Său? Să fie altfel astăzi?
Această experienţă a făcut-o Pavel cu prietenul şi colaboratorul său, Epafrodit, bolnav de moarte: „Pentru că a şi fost bolnav aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el, şi nu numai de el, ci şi de mine“ (Filipeni 2:27 ). Şi noi cunoaştem ceva din îndurările lui Dumnezeu. Îndurarea se exercită asupra celor care se află într-o stare jalnică. Dumnezeul nostru a fost bogat în îndurare, nu numai când ne-a scos din mocirla păcatului, ci El este şi acum, pe calea pe care mergem ca şi copii ai lui Dumnezeu. Îndurările Lui se înnoiesc zilnic. Nu vrem să ţinem ochii deschişi şi să fim mulţumitori pentru această acţiune a lui Dumnezeu cu noi?
„Domnul, Dreptatea noastră - Iehova-ţidkenu“ (Ieremia 23:6 )
Aceste cuvinte îşi vor găsi împlinirea lor slăvită în împărăţia de o mie de ani, când Domnul Isus va domni ca împărat în dreptate. Atunci, poporul Său pământesc Îl va recunoaşte şi Îl va stima ca Acela care este El într-adevăr. Pe acest pământ plin de nedreptate va domni atunci în dreptate Persoana Fiului Omului. Ne putem bucura de acel timp deja de acum, pentru că Domnul va intra atunci pe acest pământ în dreptul Său; nu e nevoie să aşteptăm până la acea clipă, când Îl vom recunoaşte astfel pe Domnul nostru.
Pavel a scris filipenilor: „ ...ca să-L câştig pe Hristos; şi să fiu găsit în El nu având ca dreptate a mea pe cea din lege, ci pe aceea care este prin credinţa în Hristos, dreptatea de la Dumnezeu, prin credinţă, ca să-L cunosc pe El“ (Filipeni 3:9-10 ). Domnul Isus este dreptatea noastră. Numai în El avem o poziţie sigură în faţa unui Dumnezeu sfânt şi drept. Este într-adevăr dorinţa noastră de a-L „câştiga“ pe acest Hristos, de a fi „găsiţi în El“ şi de a-L „cunoaşte“ practic?
„Domnul este acolo! - Iehova-şama“ (Ezechiel 48:35 )
Profetul Ezechiel a încheiat profeţiile sale cu aceste cuvinte. El a descris oraşul Ierusalim în împărăţia de o mie de ani şi i-a dat un nume nou: „Domnul este acolo“. Aceasta ne face să ne gândim la prezenţa lui Dumnezeu, pe care o promite poporului Său.
Replica la aceasta o găsim în Filipeni 4:5b : „Domnul este aproape“. Citind această afirmaţie a lui Pavel ne putem gândi, pe de o parte, că Domnul Isus va reveni curând pentru a ne lua la El, iar pe de altă parte (şi probabil aceasta este prima însemnătate a acestui verset), Pavel voia să le amintească destinatarilor acestei epistole că Domnul Isus le este aproape în toate împrejurările vieţii. În această lume există duşmani şi împotrivitori şi noi avem ocazia de a le arăta oamenilor blândeţea noastră (versetul 5a). Acest lucru nu este întotdeauna uşor; dar nu suntem îmbărbătaţi când ne gândim că nu suntem singuri? Domnul este cu noi. Ca şi creştini gândim câteodată că suntem singuri, dar în adevăr nu suntem niciodată singuri. Promisiunea prezenţei Domnului nostru ne dă curaj. El nu ne va lăsa singuri în nicio situaţie a vieţii.
„Domnul păcii - Iehova-şalom“ (Judecători 6:24 )
Şi acest nume a fost dat în legătură cu un altar. Cel care l-a zidit a fost Ghedeon, după ce i s-a arătat îngerul Domnului. Deşi lupta cu duşmanul puternic, Madian, urma să aibă loc, Ghedeon avea încredere şi pace lăuntrică, iar numele „Domnul păcii“, dat altarului, semnifică aceasta.
Trebuie să căutăm mult în epistola către Filipeni după paralelă? Aproape deloc: „Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înţelegere, va păzi inimile voastre şi gândurile voastre în Hristos Isus.“ „Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi“ (Filipeni 4:7, 9 ). Trăim într-o lume a neliniştii şi a discordiei, într-o lume plină de greutăţi şi de probleme, într-o lume a întrebărilor fără răspuns, care există şi în viaţa copiilor lui Dumnezeu. Şi totuşi, noi nu avem numai pace cu Dumnezeu. Ca şi credincioşi deţinem în primul rând pacea lui Dumnezeu, care va păzi inima şi gândirea, iar în al doilea rând Îl cunoaştem pe Dumnezeul păcii. În încrederea în El nu există nici un motiv de resemnare. Putem veni la El în rugăciune cu toate lucrurile. Construim acest altar, vorbind în imagini, şi îl numim „Domnul păcii“.
„Domnul va purta de grijă - Iehova-jireh“ (Geneza 22:14 )
Aşa a numit Avraam locul unde a trecut proba credinţei, cea mai grea probă care a venit peste vreun om. Isaac l-a întrebat pe tatăl său unde este mielul pentru arderea-de-tot, iar Avraam, în încredere deplină în Dumnezeul său, i-a răspuns: „Dumnezeu Însuşi va îngriji de mielul pentru arderea-de-tot“ (versetul 8). Nu ştim ce s-a petrecut în acele clipe în inima acestui bărbat al credinţei, căci Isaac era fiul său preaiubit şi purtătorul promisiunilor lui Dumnezeu; dar el a încredinţat totul în mâna lui Dumnezeu, chiar şi rezolvarea acestei încercări grele de a trebui să-l jertfească pe fiul său.
Şi din cuvintele apostolului Pavel, pe care le-a scris la sfârşitul epistolei către Filipeni, reiese această încredere necondiţionată: „Iar Dumnezeul meu vă va împlini orice trebuinţă, potrivit bogăţiilor Sale, în glorie, în Hristos Isus.“ El a scris aceste cuvinte cu certitudine şi fără nicio îndoială, căci făcuse nenumărate experienţe cu Dumnezeul său. Iar noi? Şi noi Îl cunoaştem pe Dumnezeul nostru ca pe un Dumnezeu care va purta de grijă. Noi nu ştim ce stă înaintea noastră; noi nu cunoaştem calea noastră. Dar Dumnezeului nostru nu-i este nimic ascuns şi putem fi convinşi că El va purta de grijă pentru toate. El ne va da ceea ce avem nevoie în toate împrejurările vieţii.
Concluzia lui Pavel este: „Dumnezeului şi Tatălui nostru fie gloria, în vecii vecilor! Amin“ (Filipeni 4:20 ). Nu dorim să intonăm cu toţii din toată inima această cântare de laudă?