Viaţa creştinilor se aseamănă cu o călătorie printr-o ţară necunoscută. În această călătorie a vieţii ne ameninţă pericole şi apar greutăţi şi probleme. De aceea avem nevoie de un conducător, care să ne arate calea dreaptă.
Conducătorul în călătorie
Din fericire, nu suntem singuri pe cale în această lume. Dumnezeu Însuşi vrea să fie Conducătorul nostru. El a preluat sarcina de a ne duce cu siguranţă la ţinta promisă. Ne putem încrede în El că va face acest lucru.
Chiar şi bărbaţii lui Dumnezeu din Vechiul Testament L-au cunoscut pe Dumnezeu ca şi Conducătorul lor şi au avut experienţe minunate împreună cu El. Să examinăm câteva versete, care ne îmbărbătează să ne încredem în El, Conducătorul nostru.
Începutul călătoriei
Orice călătorie are cândva un început; la fel şi călătoria noastră ca şi copii ai lui Dumnezeu. Atât timp cât ne-am aflat sub puterea diavolului, el a fost conducătorul nostru, iar noi a trebuit să-l urmăm. Dar a venit marea schimbare, când am trecut din domeniul domniei lui în domeniul domniei lui Dumnezeu. Această schimbare ne este ilustrată clar în istoria israeliţilor, când au fost scoşi din Egipt şi au scăpat astfel de stăpânirea lui Faraon. Acesta a fost momentul, în care Dumnezeu a preluat conducerea. El spune: „I-am scos din ţara Egiptului“ (Ezechiel 20:10 ). Ferice de oricine cunoaşte această zi, când Dumnezeu l-a scos din lume şi din pieire! David exprimă acest lucru astfel: „M-a scos din groapa pieirii, din noroiul mocirlei“ (Psalmul 40:2 ). Acesta este începutul conducerii conştiente a lui Dumnezeu în viaţa unui om.
Desfăşurarea călătoriei
Dumnezeu nu numai că ne-a scos din pieire, ci ne şi conduce mai departe pe cale prin această lume. Aşa cum a condus poporul Israel timp de patruzeci de ani prin pustie şi i-a dat toate cele necesare, tot aşa ne va conduce şi pe noi. În Deuteronom 29
, Moise priveşte înapoi la calea parcursă. Cuvintele lui Dumnezeu ne vorbesc şi nouă: „V-am dus patruzeci de ani prin pustie; hainele nu vi s-au învechit pe voi şi sandaua nu vi s-a învechit pe picior... ca să cunoaşteţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru“ (versetele 5, 6). Nevoile călătoriei noastre sunt felurite, dar Dumnezeu poartă de grijă pentru toate, aşa cum e bine pentru noi.
În plus, în călătoria noastră avem nevoie de îmbărbătare şi de înviorare. Dumnezeu ştie că deseori suntem obosiţi şi descurajaţi, dar El ştie să ne dea la timpul potrivit şi înviorare. Prin profetul Isaia ne spune: „Nu vor flămânzi, nici nu vor înseta, nici nu-i va bate arşiţa, nici soarele, pentru că Acela care are milă de ei îi va conduce şi îi va călăuzi pe lângă izvoarele de ape“ (Isaia 49:10 ). Aceste izvoare de apă răcoritoare ne stau la dispoziţie. Cuvântul lui Dumnezeu este un astfel de izvor, care vrea mereu să ne învioreze în toate situaţiile vieţii, astfel încât să putem spune cuvintele fiilor lui Core: „Trecând prin valea plângerii, ei o fac un izvor; şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări“ (Psalmul 84:6 ).
Înviorarea şi alinarea sunt în strânsă legătură cu hrana, de care avem nevoie neapărat în călătoria noastră: „El îmi dă odihnă în păşuni verzi, mă duce la ape liniştite“ (Psalmul 23:2 ). Acolo sunt apele liniştite, la care ne putem odihni, acolo sunt păşunile verzi, unde ne putem hrăni din ceea ce ne dă fiecăruia în fiecare zi Păstorul cel bun! Într-adevăr, El a îngrijit de toate!
În călătorie există şi luptă. Calea unui copil al lui Dumnezeu nu este fără greutăţi. Dumnezeu ne-a salvat din domeniul puterii satanei; totuşi împotrivitorul încearcă mereu să ne aducă la cădere prin vicleniile lui. Pentru această luptă avem nevoie de un conducător, căci prin puterea noastră proprie nu putem lupta contra duşmanului. Încrezându-ne în puterea lui Dumnezeu, putem să privim liniştiţi, în faţă, duşmanul. Un exemplu frumos în acest sens este împăratul Ezechia, care a privit în faţă supremaţia asirienilor, împotriva cărora, omeneşte gândind, el nu avea nicio şansă. Dar citim: „Şi s-a întărit... şi le-a vorbit inimii, zicând:«Fiţi tari şi curajoşi! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi... pentru că mai mulţi sunt cu noi decât cu el. Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne ajute şi să lupte luptele noastre»“ (2. Cronici 32:5-8 ). Cât este de minunat că avem un astfel de Conducător în luptă! El este mai tare decât orice putere, care ni s-ar putea împotrivi.
Ţinta călătoriei
Aşa cum orice călătorie are un început, tot aşa are şi o ţintă. Călătoria creştinilor nu face excepţie. În faţa noastră stă o ţintă minunată, şi anume de a-L vedea pe Acela, care ne-a iubit şi S-a dat pentru noi. Vom ajunge cu siguranţă la această ţintă, deoarece Conducătorul nostru dumnezeiesc ne-a promis acest lucru. Dacă ar depinde de fidelitatea noastră, de propriile noastre capacităţi, n-ar ajunge nici unul la această ţintă. Dar avem promisiunea lui Dumnezeu: „El i-a izbăvit din necazurile lor. A oprit furtuna, a adus liniştea, şi valurile s-au potolit. Ei s-au bucurat că s-au liniştit şi Domnul i-a dus în limanul dorit“ (Psalmul 107:28-30 ).
Când vom ajunge la ţintă şi vom putea privi înapoi, vom recunoaşte prin câte furtuni ne-a condus în siguranţă şi de câte pericole ne-a păzit. Se cuvine să-I acordăm toată încrederea acestui Conducător!