Dan

„Dan va judeca pe poporul său ca una din seminţiile lui Israel. Dan va fi un şarpe pe drum, o năpârcă pe cărare, muşcând călcâiele calului, făcând să cadă călăreţul pe spate, în ajutorul Tău nădăjduiesc, Doamne!“ (Geneza 49:16-18 )

Dan va judeca pe poporul său
Iacov începe această binecuvântare cu un joc de cuvinte asupra numelui lui Dan, cum a făcut şi cu Iuda (versetul 8). Dan (= judecător) avea să judece pe poporul său ca pe una din seminţiile lui Israel (versetul 16). Dan era primul fiu al Bilhei, roaba Rahelei, şi pentru Rahela, naşterea lui a dovedit că, în final, Dumnezeu a răzbunat-o în conflictul ei cu Lea: „Rahela a zis: „Dumnezeu mi-a făcut dreptate, mi-a auzit glasul şi mi-a dăruit un fiu. De aceea i-a pus numele Dan“ (Geneza 30:6 ). Şi, conform ultimelor cuvinte ale lui Iacov, semnificaţia acestui nume avea să se reflecte şi ea în comportarea lui Dan. El avea să judece propriul popor întocmai ca pe una din celelalte seminţii.

În general se înţelege prin aceste cuvinte că Dan nu va fi mai prejos decât ceilalţi fii ai lui Iacov, deşi s-a născut dintr-o roabă. Ca şi celelalte seminţii, Dan va obţine o măsură de independenţă pentru poporul său, pentru urmaşii săi. Din cărţile Iosua şi Judecători ştim că a durat destul de mult până să se împlinească aceasta şi că Dan nu a judecat întotdeauna în felul cel mai frumos. Probabil că la aceasta se referă Iacov în versetul 17 când îl compară pe Dan cu un şarpe periculos care-şi biruie vrăjmaşul printr-un atac prin surprindere. Moştenirea din sud, care i-a căzut iniţial la sorţi lui Dan, s-a dovedit a fi prea mică, în parte datorită rezistenţei amoriţilor. De aceea, daniţii s-au dus în partea cea mai de nord a ţării şi au atacat pe locuitorii liniştiţi şi fără grijă din Laiş sau Leşem, după care au numit cetatea Dan (Iosua 19:40-48 ; Judecători 1:34 ; 18:1-31 ). Această cetate a devenit de atunci oraşul de graniţă nordică a Israelului, dând naştere expresiei: „tot Israelul de la Dan la Beer-Şeba (în sud)“.

Cuvintele din versetele 16-17 de asemenea amintesc multor interpreţi ai Scripturii de faptele vestitului judecător din seminţia lui Dan, Samson, care, de unul singur, a putut înfrânge forţele superioare ale filistenilor, aşa cum o viperă poate arunca jos chiar un călăreţ. Şarpele cu corn despre care se vorbeşte aici este un şarpe mic, de culoarea nisipului, care-şi trage numele de la cei doi mici solzi de deasupra ochilor. Bine camuflat datorită culorii, poate ataca mortal prin surprindere.

Dan va fi un şarpe
Explicaţia profetică a acestor versete decurge în mod firesc de aici. În versetele dinainte am văzut că Israel avea să fie împrăştiat printre naţiuni (Zabulon) şi să ajungă în totul dependent de acestea (Isahar). Totuşi, în viitor, se va ridica un conducător care va fi respectat şi va obţine din nou o măsură de independenţă, dar nu fără a folosi tactici ale unei mari viclenii. Acest viitor împărat al evreilor va fi inspirat de satan însuşi, „şarpele cel vechi... care înşeală întreaga lume“ (Apocalipsa 12:9 ).

Despre el se poate, într-adevăr, spune că are venin de aspidă sub buze (Romani 3 .13). El se va da drept Mesia, dar în fapt nu va fi decât un fals Hristos, care doar arată ca un miel, dar vorbeşte ca un balaur. El va atrage majoritatea poporului evreu în idolatrie. Aceasta se va întâmpla până la jumătatea ultimei săptămâni profetice a lui Daniel, când Anticristul va practica idolatria în templul reconstruit la Ierusalim şi va impune închinarea la sine şi la conducătorul imperiului roman restabilit. El va fi păstorul cel nebun, profeţit de Zaharia, care va aduce ruina poporului său, deoarece va domni („judeca“) printr-o favoare a forţelor răului cu care a încheiat un pact (Isaia 28:15 ; Daniel 9:27 ; 11:36-39 ; Zaharia 11:15-17 ; Matei 24:15 ; 2. Tesaloniceni 2:3-4 ; Apocalipsa 13:11-18 ).

De aceea, această explicaţie profetică sugerează că, de fapt, calul şi călăreţul menţionaţi de Iacov în versetul 17 nu simbolizează pe vrăjmaşii lui Israel, ci pe Israel însuşi. În Exod 15:1, 21 , calul şi călăreţul său simbolizează puterea lui Faraon, în timp ce în Isaia 63:13 aceasta este o imagine a lui Israel („ca pe un cal în pustie, fără ca ei să se împiedice“). Deci suntem pe deplin îndreptăţiţi să privim cuvintele lui Iacov ca o referire profetică la comportarea vicleană a Anticristului, care va provoca decăderea propriului său popor, făcându-i total neputincioşi.

Nu este potrivit să interpretăm profeţia lui Iacov ca fiind o dorinţă, cum fac unele traduceri („fie ca Dan să fie un şarpe pe cărare“ etc). Aici nu avem nimic altceva decât un tablou al faptelor lui Dan în ce priveşte propriul său popor, din punct de vedere profetic. Mai mult, cum am putea lega versetul 17 cu 18, dacă îl interpretăm ca pe o dorinţă sau ca fiind ceva favorabil? Atunci nu ar mai fi necesar ajutorul Domnului! Dar, în adevăr, nu există nimic mai nefavorabil şi mai dezastruos decât faptele Anticristului. Activitatea răului în ultimele zile şi totala neputinţă a lui Israel înaintea revenirii lui Hristos sunt destule motive pentru a ne ruga pentru mântuire. Ajutorul lui Israel poate veni numai de sus şi, în aceste versete, Iacov exprimă gândurile şi sentimentele rămăşiţei credincioase din acele zile.

Deci acest verset arată venirea Anticristului şi pare să indice - conform unei tradiţii foarte vechi - că el va ieşi din Dan. Din acest punct de vedere este uşor de înţeles de ce Dan lipseşte de pe lista celor pecetluiţi din seminţiile lui Israel în Apocalipsa 7 . Dincolo de aceasta, găsim deseori pe Dan menţionat în legătură cu apostazia şi idolatria, în Levitic 24 , un danit a fost primul israelit care a hulit. În Judecători 18 , daniţii au introdus un cult al idolilor în noul loc în care s-au aşezat. În 1. Împăraţi 12 , Ieroboam a instituit închinarea la viţeii pe care îi făcuse în Betel şi în Dan. În sfârşit, ne-am putea gândi la o anumită analogie între comportamentul şarpelui din versetul 17 şi acela al seminţei şarpelui din Geneza 3:15 , care va răni călcâiul seminţei femeii. Acţiunile lui satan sunt întotdeauna îndreptate împotriva lui Mesia (sămânţa femeii) şi a alor Săi. Aşa a fost în trecut şi tot aşa va fi şi în viitor, în domnia Anticristului, puterea lui satan se va manifesta deplin.

Mântuirea Domnului
Odată atins acest punct inferior al istoriei lui Israel, este timpul potrivit descoperirii mântuirii Domnului (versetul 18). Atunci când stricăciunea omului căzut şi puterea celui rău se manifestă în cel mai înalt grad în Anticrist, omul păcatului, numai Domnul va putea aduce uşurare. El o va face descoperindu-Şi ajutorul, mântuirea al cărei Izvor este şi pe care a pregătit-o pentru toţi cei care iubesc venirea Lui. Acesta este întotdeauna răspunsul glorios la necesitatea noastră. Atunci când tot ce ne-a mai rămas de făcut este să mărturisim că suntem total neajutoraţi, El ne va arăta mântuirea Lui. Iacov a aşteptat-o şi de aceea s-a rugat: „În ajutorul Tău nădăjduiesc, Doamne!“

Acestea sunt cuvinte profetice care în viitorul apropiat vor fi repetate de rămăşiţa credincioasă în groaznicele împrejurări din necazul cel mare (Psalmul 3:8 ; 38:15 ; 39:7 ; 119:166 ). În trecut, Israel a ajuns să cunoască mântuirea Domnului pe malurile Mării Roşii (Exod 14:13 ) şi în viitor vor fi din nou scăpaţi de toţi vrăjmaşii şi vor intra în moştenirea lor prin El. Din nou, Domnul va lupta pentru ei în timp ce ei vor sta tăcuţi. Ca şi Iona, ei vor ajunge pe pământ solid odată ce vor recunoaşte că mântuirea este a Domnului (Iona 2:9-10 ). La cea de-a doua venire a Mântuitorului ei vor avea parte atât de mântuirea din afară, cât şi de cea lăuntrică, a iertării păcatelor (Isaia 53:5-12 ; Zaharia 12:10 ; 13:1 ). Puterea Anticristului şi a conducătorului imperiului roman restabilit vor fi nimicite, iar satan va fi legat (2. Tesaloniceni 2:8 ; Apocalipsa 19:20 ; 20:2 ). După aceea, întreaga creaţie va fi eliberată de sub robie şi stricăciune, iar Hristos Îşi va lua domnia.

Fără îndoială că este bine şi pentru noi să „aşteptăm în tăcere ajutorul Domnului“ (Plângerile lui Ieremia 3:26 ). Deja am ajuns să cunoaştem această mântuire prin întâia venire a lui Hristos; o vedem în moartea şi în învierea Lui. Hristos a murit pentru a ne elibera de păcatele noastre şi prin învierea Lui suntem îndreptăţiţi. Dar mântuirea în toată plinătatea ei, în ultimă instanţă fericirea, nu va fi partea noastră până la venirea Lui. Deşi prin credinţă suntem deja mântuiţi. Încă Îl aşteptăm pe El, ca Mântuitorul nostru din cer, care să ne transforme trupurile şi să ne introducă în acel loc în care păcatul nu poate pătrunde (Efeseni 2:8 ; Filipeni 3:20-21 ).

Această profeţie se aplică şi Bisericii în responsabilitatea ei, care a eşuat în mărturie aici pe pământ. Nu avem decât să ne gândim la istoria profetică a Bisericii din Apocalipsa 2 şi 3: Aşa cum în istoria lui Israel, seminţia lui Dan s-a legat de introducerea idolatriei, tot aşa se întâmplă în istoria Bisericii cu Pergam şi cu Tiatira (Apocalipsa 2:14, 20 ). Astfel că punctul inferior atins prin Dan în Geneza 49 îşi găseşte replica în biserica apostată din ultima carte a Bibliei, care, în ultimă instanţă, este descrisă ca Babilonul cel mare (Apocalipsa 17 şi 18). Şi, conform Scripturii, Babilonul este leagănul idolatriei (Geneza 11:1-9 ; Iosua 24:2 ; Zaharia 5:5-11 ). În timp ce creştinătatea de nume se îndreaptă grăbită spre judecată, o rămăşiţă păstrează cu tărie ceea ce iniţial a fost încredinţat Bisericii şi îi menţine mărturia până la venirea lui Hristos. În Apocalipsa 2 şi 3, această rămăşiţă este privită în cei care nu iau parte la stricăciunea generală şi din acest motiv sunt numiţi biruitori. Ca şi Iacov, ei aşteaptă mântuirea Domnului. La cea de-a doua venire, Hristos va aduce eliberarea pentru ai Săi.

În sfârşit, există câteva lecţii practice care au în vedere viaţa noastră personală de credinţă. În mijlocul apostaziei putem conta pe ajutorul şi mângâierea aduse de Dumnezeu, astfel încât să trăim ca învingătorii care rămân credincioşi Cuvântului şi Numelui lui Hristos. Chiar acum, când privim înainte spre mântuirea deplină care ne aşteaptă, experimentăm puterea mâinii Aceluia care este cu noi.

Putem trasa o paralelă între rugăciunea lui Iacov pentru descoperirea mântuirii lui Dumnezeu şi rugăciunea din Romani 7:24 pentru eliberarea de sub puterea păcatului şi a morţii. Scurta rugăciune de la sfârşitul lui Romani 7 reprezintă punctul de întoarcere în lupta creştinului cu puterea păcatului care locuieşte în el, tot aşa cum cuvintele lui Iacov reprezintă punctul de întoarcere în Geneza 49 . Şi la fel cum în următorii trei fii ai lui Iacov (Gad, Aşer şi Neftali) vom vedea binecuvântarea care este partea învingătorului. În Romani 8 vedem viaţa de biruinţă a creştinului în puterea Duhului lui Dumnezeu. Aici vedem rezultatul practic al mântuirii lui Dumnezeu şi eliberarea de care ne bucurăm prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Să încheiem cu câteva remarci pozitive asupra seminţiei lui Dan. În binecuvântarea lui Moise citim despre Dan următoarele: „Dan este un pui de leu care se aruncă din Basan“ (Deuteronom 33:22 ). Încă mai este o binecuvântare pentru Dan în ceea ce priveşte stăpânirea de ultimă instanţă a moştenirii în Ţara Făgăduinţei. Nimic negativ nu se afirmă aici despre el. Dimpotrivă, el îşi ia în stăpânire moştenirea ca un leu tânăr.

În Ezechiel 48 , Dan nu este exclus de la împărţirea ţării la începutul Împărăţiei păcii şi este chiar una dintre primele seminţii care-şi primeşte moştenirea în nordul Israelului. Harul lui Dumnezeu va triumfa peste răutatea omului şi peste puterea lui satan care s-a manifestat foarte clar în istoria acestei seminţii şi care, din punct de vedere profetic, se va desfăşura din plin după răpirea Bisericii.