comori.org
comori.org

Capitolul 12

J. N. Darby

Întreaga moralitate creştină se bazează pe îndurarea şi harul mântuitor al lui Dumnezeu

Apostolul reînnoadă firul instrucţiunilor sale abordând – aşa cum face în toate epistolele lui – consecinţele morale ale doctrinei pe care a prezentat-o. El îl aşază pe credincios pe temelia îndurării lui Dumnezeu, pe care a prezentat-o deja pe larg. Principiul harului care mântuieşte fusese stabilit ca bază a salvării. Temeiul întregii moralităţi creştine este acum aşezat în virtutea acestui principiu fundamental: să aducem trupurile noastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu – o slujbă înţeleaptă, nu o slujbă a unei activităţi exterioare, alcătuită din ceremonii pe care trupul le poate împlini. Este un principiu simplu, însă pătrunzător şi întru totul eficace, care se aplică omului în mod personal. În ce priveşte relaţiile lui exterioare, credinciosul nu trebuie să se conformeze lumii. Nu este vorba însă de un nonconformism exterior sau mecanic, ci de rezultatul unei înnoiri a minţii, aşa încât să fie căutată şi deosebită voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită; iar viaţa este astfel transformată.

Acest lucru se leagă de sfârşitul capitolului 6. Credincioşii nu sunt priviţi aici ca fiind aşezaţi în locurile cereşti şi chemaţi să-L imite pe Dumnezeu ca nişte copii iubiţi (Efeseni 5:1 ), ci ca oameni pe pământ, izbăviţi prin puterea eliberatoare a răscumpărării şi a harului, punându-se la dispoziţia lui Dumnezeu pentru a face voia Lui. Îndemnul se încadrează în ceea ce am văzut că este caracterul epistolei.

Umblarea creştină şi viaţa caracterizate de devotament, de ascultare, de umilinţă şi de dependenţă

Astfel umblarea creştină este caracterizată de devotament şi de ascultare. Este o viaţă supusă voii altuia, mai precis voii lui Dumnezeu şi, prin urmare, marcată de smerenie şi de dependenţă. Există însă un devotament absolut al inimii în jertfirea de sine. Căci există pericolul, care decurge din puterea ce acţionează în toate acestea, ca firea păcătoasă să se infiltreze şi să se folosească de această putere. În vederea acestui lucru, fiecare trebuie să aibă un duh de înţelepciune şi de moderaţie şi să acţioneze în limitele darului pe care Dumnezeu i l-a dat, folosindu-l potrivit cu voia lui Dumnezeu; la fel cum fiecare mădular îşi are locul propriu în trup şi trebuie să-şi împlinească funcţia pe care Dumnezeu i-a prescris-o. Apostolul se ocupă pe rând de toate formele pe care le îmbracă îndatorirea creştinului – potrivit cu diferitele poziţii în care acesta se află – şi de duhul în care acesta trebuie să umble în oricare din aceste relaţii.

Doar în acest capitol (12) apare ideea despre Adunare ca trup; idee care este în legătură cu îndatoririle mădularelor din punct de vedere individual – îndatoriri ce decurg din poziţiile lor ca atare. În rest, Epistola către Romani ne oferă doar poziţia omului în responsabilitatea lui individuală înaintea lui Dumnezeu, în întâmpinarea căreia vine harul, după care este prezentat omul izbăvit.

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *