comori.org
comori.org

Capitolele 14-15

J. N. Darby

Trei îndemnuri date în ce priveşte conştiinţa slabă

De la începutul capitolului 14 şi până la sfârşitul versetului 7 din capitolul 15 este tratat un alt punct, generat de poziţiile diferite ocupate de iudeu şi de cel dintre neamuri. Era dificil pentru un iudeu să scape de sentimentul diferenţei între zile şi între mâncăruri. Cel dintre neamuri, după ce abandonase întregul său sistem religios ca fiind idolatru, nu mai ţinea la nimic. Natura umană este predispusă la a păcătui în această privinţă în ambele direcţii: lipsa de conştiinţă dublată de o voinţă neînfrânată şi, în celălalt sens, conştiinţa ceremonială. Creştinismul nu recunoaşte niciunul din aceste două lucruri. El dă izbăvire de chestiunea zilelor şi a mâncărurilor prin faptul că ne face cereşti împreună cu Hristos. Însă el ne învaţă să fim îngăduitori cu conştiinţele slabe şi să ne judecăm aspru pe noi înşine. Conştiinţa nu poate – nici nu are acest drept – să prescrie un lucru nou ca o datorie, însă poate, din cauza ignoranţei, să se ţină de un lucru tradiţional ca fiind obligatoriu. În realitate, noi avem libertate deplină, însă trebuie să îngăduim slăbiciunea în credinţă a altora şi să nu punem o piatră de poticnire în calea lor. Apostolul oferă trei îndrumări în privinţa aceasta: prima, ca cel slab să fie primit, însă nu pentru dezbaterea chestiunilor care trebuiesc stabilite; a doua, să nu judecăm pe fratele nostru, de vreme ce el este robul lui Hristos, nu al nostru, şi fiecare trebuie să dea socoteală despre sine însuşi înaintea lui Dumnezeu; a treia, să îngăduim slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu ne plăcem nouă înşine; să umblăm într-un duh de dragoste şi, dacă suntem într-o stare mai înaltă, să arătăm acest lucru primindu-ne unii pe alţii, aşa cum Hristos ne-a primit pe fiecare, spre slava lui Dumnezeu, care-l eclipsează pe om cu toate superiorităţile lui meschine şi care aprinde dragostea şi o face înflăcărată, zeloasă în a căuta binele altora – scoţându-ne astfel din sfera eului şi a lucrurilor mici, făcându-ne capabili să ne adaptăm altora, acolo unde voia lui Dumnezeu şi slava Sa nu sunt în joc.

Responsabilitatea individuală faţă de Domnul în legătură cu noi înşine şi cu fraţii noştri

Multe principii importante sunt scoase la iveală în aceste îndemnuri. Fiecare va da socoteală despre sine însuşi înaintea lui Dumnezeu. Fiecare deci, în aceste cazuri, trebuie să fie pe deplin convins în mintea lui şi să nu judece pe altul. Dacă cineva are credinţa care să-l elibereze de ritualurile tradiţionale şi le vede ca fiind absolut nimic – aşa cum de fapt şi sunt – să aibă această credinţă înaintea lui Dumnezeu şi să nu-l facă pe fratele său să se poticnească.

Nimeni nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine; noi suntem ai Domnului. Cei slabi deci ţin o zi pentru Domnul; ceilalţi n-o ţin tot pentru Domnul. Acesta este prin urmare motivul pentru a nu judeca. Cel pe care îl judec este al Domnului. Mai mult, trebuie să caut să plac fratelui meu pentru zidirea lui – el este al Domnului; şi trebuie să-l primesc aşa cum am fost eu primit, pentru a fi părtaş slavei lui Dumnezeu care i-a fost conferită. Îl slujim pe Hristos în aceste lucruri prin a ne gândi la binele fratelui nostru. În ce priveşte energia credinţei cuiva, acesta să o aibă între el şi Dumnezeu. Dragostea este cea care reglementează folosirea acestei libertăţi, dacă este într-adevăr libertate, şi nu robie a nepăsării. Căci inversul acestui principiu, atunci când ritualurile sunt folosite pentru a distruge libertatea în Hristos, reprezintă în realitate întoarcerea la păgânism, aşa cum se arată în Galateni 4 , în cazul în care ritualul este ridicat la rang de principiu.

Învăţătura lui Pavel despre căile lui Dumnezeu faţă de iudei şi faţă de naţiuni cu privire la venirea Domnului pe pământ

Aceste instrucţiuni încheie epistola. De la Romani 15:8 avem amănunte personale despre apostol şi salutările către fraţi. În versetele 8-12, el îşi însumează gândurile, cu privire la lucrările lui Dumnezeu faţă de iudei şi neamuri, în contextul venirii pe pământ a lui Isus. El fusese un slujitor al circumciziei pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să întărească făgăduinţele făcute părinţilor. Căci Dumnezeu le făcuse făgăduinţe iudeilor; neamurilor însă, niciuna. În ce-i priveşte pe aceştia din urmă, nu adevărul era în discuţie, ci harul prin care ei Îl puteau glorifica pe Dumnezeu prin Isus, pentru îndurarea Sa. Pentru a arăta că harul faţă de neamuri era în gândurile lui Dumnezeu, apostolul citează pasaje din Deuteronom (adică din Lege), din Psalmi şi din Profeţi.

Dorinţele lui Pavel pentru credincioşii din Roma; slujirea lui faţă de iudei

În versetul 13, el se întoarce cu afecţiune către romani, pentru a-şi exprima dorinţele cu privire la ei, precum şi încrederea în binecuvântarea pe care o primiseră de la Dumnezeu, care-i făcea capabili să se îndemne reciproc. Pavel exprimă în acelaşi timp îndrăzneala sa bazată pe harul pe care Dumnezeu i-l dăduse, de a fi slujitorul lui Isus Hristos pentru neamuri prin împlinirea unei funcţiuni recunoscute cu privire la ei; fiind, aşa cum spune, un preot care oferea neamurile ca pe o jertfă plăcută lui Dumnezeu, din pricină că erau sfinţite prin Duhul Sfânt (vezi Numeri 8:11 ). Aceasta era slava lui înaintea lui Dumnezeu. Această sfinţire prin Duhul Sfânt lua locul sfinţirii prin naştere şi era cu atât mai de apreciat.

Mai mult, el îşi împlinise misiunea din Ierusalim până în Iliria; nu acolo unde Hristos fusese propovăduit înainte, ci unde nu se mai auzise despre El. Acest lucru îl împiedicase să ajungă la Roma. Însă acum, fiindcă nu mai era niciun loc pentru el, potrivit gândului Duhului Sfânt – nimic de făcut prin acele părţi – şi dorind de mult timp să-i vadă, el se gândea să-i viziteze în drumul său către Spania. Pentru moment mergea la Ierusalim cu o strângere de ajutoare pentru sfinţi, făcută în Macedonia şi Ahaia.

Vedem că inima lui se întoarce către iudei; ei îi ocupau gândurile; şi, în timp ce dorea să pună pecetea împlinirii peste harul pe care această strângere de ajutoare îl reprezenta, era preocupat de ei ca iudei, ca de unii care aveau un drept la binecuvântare; probabil un sentiment nedefinit al unuia care era dornic să arate că nu i-a uitat; căci, de fapt, el îşi iubea poporul. Rămâne de dezbătut dacă, făcând acest serviciu (care era în esenţă cel al unui diacon), oricât de plăcută era o astfel de misiune, apostolul îşi împlinea la cea mai mare înălţime slujba lui de apostol. Oricum ar sta lucrurile, mâna lui Dumnezeu era în aceasta, făcând ca toate lucrurile să lucreze spre binele preaiubitului Său slujitor şi copil, ca şi pentru slava Sa. Pavel avea un presentiment că probabil lucrurile nu vor merge bine şi solicită rugăciunile sfinţilor din Roma, ca să fie izbăvit din mâinile celor nelegiuiţi şi astfel să le vadă faţa cu bucurie. Ştim cum s-a sfârşit totul. I-a văzut într-adevăr la Roma; le-a fost dăruit, dar ca prizonier; şi nu ştim dacă a ajuns vreodată în Spania. Căile lui Dumnezeu sunt în conformitate cu planurile Lui veşnice şi cu harul Lui, precum şi cu înţelepciunea Sa perfectă.

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *