comori.org
comori.org

Capitolul 4

Henri Rossier

Să revenim la capitolul 4 al epistolei noastre. Cum am văzut în 3:12,13 , dragostea este caracteristica principală a activităţii creştine în mărturia noastră zilnică. Apoi vine sfinţenia (3:13; 4:3,4,7,8), despărţirea de orice rău pentru a-i plăcea lui Dumnezeu. Cât de importantă este ea îndeosebi pentru tinerii care intră în viaţa creştină! De aceea Pavel îi zicea lui Timotei: "Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte dreptatea, credinţa, dragostea, pacea, cu cei care-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată" ( 2:22 ). Moravurile de atunci erau cumplit de stricate, fiecare se deda în mod public poftelor lui şi se glorifica de acest lucru; astăzi creştinătatea, cu puţin mai multă reţinere, nu ne oferă un spectacol asemănător? Sfinţenia se manifestă mai întâi cu privire la noi înşine: "Pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu: sfinţirea voastră, ca să vă feriţi de curvie; fiecare dintre voi să ştie să-şi ţină vasul în sfinţenie şi onoare" (v.3,4). Ea se arată apoi în raport cu legăturile conjugale "Pentru că Domnul nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţenie" (v.7).

Ea se arată în sfârşit în raport cu Dumnezeu. Ne-a "dat şi Duhul Său cel Sfânt" (v.8). Acest Duh ne desparte de rău; am putea noi deci să consimţim să-L întristăm pe El, care a venit să-Şi facă locuinţa la noi? În 1. Petru 1:14-16 , găsim aceleaşi adevăruri cu privire la sfinţenia umblării creştine: "Nepotrivindu-vă poftelor de mai înainte, din timpul neştiinţei voastre; ci, după cum Cel care v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea; pentru că este scris: "Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt".

În vers. 9-10, apostolul revine din nou asupra dragostei frăţeşti, atâta importanţă are această caracteristică a umblării. Nu pentru a le-o prescrie, pentru că despre dragostea frăţească nu aveau nevoie să le scrie, ci pentru a-i îndemna să sporească în ea, pentru că umblarea creştină propriu-zisă implică un progres continuu: "Voi înşivă sunteţi îndemnaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii... Dar vă îndemnăm, fraţilor, să prisosiţi şi mai mult" (v. 9, 10).

O ultimă trăsătură, activitatea şi munca zilnică, caracterizează aici umblarea creştină: "Vă îndemnăm... să căutaţi cu stăruinţă să fiţi liniştiţi şi să vă vedeţi de ale voastre, după cum v-am poruncit, ca să umblaţi cuviincios faţă de cei de afară" (v. 11, 12).

Această recomandare nu este fără importanţă pentru noi, fiindcă trebuie să ne întrebăm dacă activitatea noastră se dezvoltă pentru noi înşine şi lume, sau pentru Dumnezeu şi fraţii noştri. Apostolul îşi sprijinea îndemnul pe propriul său exemplu. Facerea corturilor era la fel de bine pentru el o actviitate a dragostei ca predicarea Evangheliei. Mersul înainte al acestei vieţi liniştite şi onorabile, ocupată cu propriile ei treburi, silită la o umilă muncă manuală, trebuia să fie o mărturie pentru lume, mărturie care nu consta numai, ca în capitolul 1, în răbdare şi credinţa lor în mijlocul marilor necazuri, ci într-un spirit blând şi liniştit al unei umile activităţi zilnice.

Umblarea are deci loc, în acest capitol, sub privirea lui Dumnezeu, în ceea ce-i priveşte pe creştinii înşişi, sau pe fraţii lor, sau lumea. Suntem totuşi departe de a fi epuizat acest subiect, pentru că a umbla înseamnă a trăi, de la primul pas al vieţii creştine până la intrarea în Împărăţia eternă a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.

Versetele 13-18 din capitolul nostru ne aduc la subiectul capital al acestei epistole: venirea Domnului. Ştim toţi pe de rost acest pasaj minunat, dar de fiecare dată când revenim la el, putem să-l privim sub un aspect nou. Şi dacă Domnul îngăduie, el va fi subiectul următoarei noastre discuţii.

1. Tesaloniceni 4:13-18 - Legătura dintre înviere şi venirea Domnului

Citind această epistolă suntem uimiţi să vedem câte lucruri ştiau deja aceşti tesaloniceni, încă tineri în credinţă, deşi trebuind să fie instruţi asupra multor altora. În timpul scurtei şederi a lui Pavel în mijlocul lor, primiseră, prin slujba lui, o mulţime de adevăruri preţioase. Cu o voiciune a inimii care trebuie să ne frapeze, noi de obicei atât de adormiţi spiritual, nu se mulţumiseră cu Evanghelia mântuirii şi a răscumpărării, ci, prin predicarea apostolului, ochii lor, gândurile lor, speranţa lor se ataşaseră imediat de Persoana Mântuitorului lor. Spun că ştiau multe lucruri, pentru că nimic nu măreşte cunoştinţa ca o relaţie de dragoste cu Persoana lui Hristos. "Ştiţi" este cuvântul siguranţei creştine şi revine continuu în această epistolă. Vedeţi 2:1,5,11 ; 3:3,4 ; 4:2,9 , în sfârşit 5:2, unde Pavel le zice: "Ştiţi prea bine că ziua Domnului aşa vine, ca un hoţ în noapte".

Nu erau pentru ei lucruri pe care le credeau pentru că erau în mod general admise, ci lucruri pentru care aveau, prin credinţă, o convingere profundă. Predicarea apostolului îi familiarizase cu aceste adevăruri, şi ei le primiseră desigur, dar erau ignoranţi asupra altor chestiuni. Vedem aceasta deja în capitolul 3:10, unde Pavel cere cu stăruinţă puterea de a împlini ce lipseşte credinţei lor. Erau câteva lacune în cunoaşterea lor. Pasajul pe care tocmai l-am citit ne arată că una dintre aceste lacune se raporta la venirea actuală a Domnului Isus, venire care ocupa zilnic inima tesalonicenilor. Apostolul se grăbeşte să umple această lacună cu credinţa lor. Relativ la aceasta, permiteţi-mi o remarcă privindu-ne pe toţi: posedăm o anumită bogăţie de adevăruri pe care le-am trăit puţin. Ori tesalonicenii le trăiau de la începutul convertirii lor; erau atât de prezente pentru ei, a căror realizare o aşteptau în fiecare clipă. Mai aveau încă multe de învăţat asupra acestui subiect, dar Îl aşteptau din ceruri pe Domnul Isus Hristos. Toată viaţa lor avea ca centru acest adevăr. Pentru noi, dacă este vorba de acest eveniment, îl cunoaştem foarte bine, pentru că avem noile revelaţii pe care tesalonicenii nu le aveau înainte de această epistolă. Şi totuşi venirea Domnului a căpătat în inimile noastre o asemenea importanţă încât am putea zice: ÎL aşteptăm pe Domnul dintr-un moment în altul? Mă înşel: o zicem, dar o trăim? La această întrebare trebuie să răspundem negativ. Rezultă de aici că, în ciuda unei provizii considerabile de adevăruri, facem puţin sau deloc progres în cunoaşterea lor, puţin sau deloc noi descoperiri în comorile Cuvântului cu privire la ele. Tesalonicenii trăind aceste adevăruri, Dumnezeu avea grijă să-i facă să le aprofundeze. Dragi prieteni, această constatare este foarte umilitoare pentru noi. Dar mă grăbesc să adaug că în mijlocul atâtor experienţe triste, Dumnezeu are grijă să ne încurajeze. Ajunge să avem câteva noţiuni despre ceea ce se petrece în creştinătate pentru a fi frapaţi să vedem recent, spun chiar că nu demult, venirea actuală a Domnului pe care de mai mult de o sută de ani, o vestim cu atât de puţină viaţă şi putere, devenind în mod individual o realitate pentru multe suflete. Circumstanţele tragice pe care lumea le traversează ne fac să realizăm că vremurile de pe urmă sunt apropiate. Copiii lui Dumnezeu se trezesc. Am putea zice anul din secolul trecut când "strigătul de la miezul nopţii" s-a făcut auzit. Marea majoritate a creştinilor nu au răspuns; mulţi au combătut acest adevăr şi cei care ar fi trebuit să-i înveţe pe alţii au fost adeseori tristele unelte ale Duşmanului pentru a împiedica sufletele să-l audă. Totuşi - ce bunătate a Dumnezeului nostru! - acest strigăt răsună încă. S-ar fi părut mai întâi că, în faţa acestei indiferenţe, Domnul urma să vină şi să stabilească astfel pentru întotdeauna soarta unei mulţimi de suflete necredincioase. Departe de asta: cu răbdarea minunată a dragostei, Dumnezeu continuă încă să facă să se audă acest strigăt; ecourile se repetă. Astăzi, mulţi copii ai lui Dumnezeu simt că sfinţii ar trebui să se adune ca să-l aştepte pe Isus din cer. Şi noi care, de mult timp, "ştim" aceste lucruri, nu trebuie să mergem la aceste suflete pentru a le confirma că speranţa lor este o realitate? Să-L aşteptăm împreună, le vom spune noi, pe Domnul Isus!

Mă mai surprinde un lucru. Domnul, în mijlocul multor adevăruri, ne-a încredinţat unul de mare importanţă pentru mărturia actuală a creştinilor, cea a Bisericii, trupul lui Hristos, alcătuit din toţi credincioşii, uniţi împreună de Duhul Sfânt cu Căpetenia lor glorioasă din cer, ca şi responsabilitatea noastră de a ne aduna împreună în jurul mesei Domnului, pentru a depune mărturie despre această unitate. Dar am văzut că această masă a devenit centrul de adunare pentru mulţi copii ai lui Dumnezeu? A cui este vina? Întorcându-ne la noi înşine, trebuie să mărturisim că nu am umblat la înălţimea a ceea ce ne-a încredinţat Dumnezeu. Nu am reuşit, prin această mărturie, să-i aducem la un loc pe copiii lui Dumnezeu şi nu mai putem spera ca aceasta să aibă vreodată loc. Gândul că vremea acestei realizări practice a unităţii a trecut, mă umileşte profund. Această mărturie, în mâinile noastre, a suferit o ruină completă, ceea ce, în rest, deşi condamnându-ne, nu înlătură un atom din valoarea sa. Dar Dumnezeu ne dă un alt mijloc de a-i aduna la un loc pe copiii lui Dumnezeu şi acest mijloc este venirea Domnului.

Nu mă îndoiesc, vedem în pasaj, că poate astăzi sau mâine, pentru câteva ore, sau doar pentru o clipă, Domnul va avea grijă să-i adune pe aleşii Săi, cu ochii ridicaţi spre cer, aşteptând steaua de dimineaţă şi zicând împreună: Amin, vino, Doamne Isuse! Nu vom avea nevoie să ne îndemnăm să ne adunăm pentru aceasta. De aceea mă bucur mult să văd pe ecleziasticii din acest oraş adunând sufletele pentru a le vorbi despre venirea Domnului. Numai, să nu uităm, Cuvântul nu zice doar: "Cine aude să spună: Vino!" El spune mai întâi: "Duhul şi Mireasa spun: Vino!" ( 22:17 ). Aşteptarea Domnului este înainte de toate o speranţă de unitate, speranţa Bisericii în clipa în care se va ivi steaua strălucitoare de dimineaţă, şi Duhul care a format Adunarea se asociază la aceasta, pentru că se va întoarce cu Soţia în cer, de unde a coborât personal ca să o formeze.

Contrar acestei aşteptări, se face, în ziua de azi, o lucrare satanică în lume. Ea are ca scop învierea unei confederaţii latine. Condusă de Imperiul roman, prima fiară din 13 , şi chemarea la această adunare este formulată de aşa manieră încât am putea presupune că oamenii, de altfel complet necredincioşi, care sunt portavocile ei au studiat îndeaproape profetul Daniel şi Apocalipsa. Neputând vedea că Satan va învia Imperiul roman, aşteaptă o nouă eră de prosperitate ca urmare a acestei restaurări pentru care Italia va fi centrul şi Roma, capitala. "Ştim" că acest eveniment nu poate avea loc decât după venirea Domnului pentru a-i lua pe cei aleşi, şi atunci când Satan, aruncat din cer pe pământ, va fi format această falsă unitate, avându-l pe el ca şi conducător, şi pe împăratul roman cu Antihrist, ca şi căpetenii, temporal şi spiritual. Aceste lucruri care se întipăresc şi se propagă în lume ne arată că vremurile de la urmă sunt foarte apropiate. Dumnezeu foloseşte aceste aspiraţii printre popoarele din Occident, pentru a ne trezi. Inimile noastre ale tuturor sunt legate numai de Domnul? În acest caz, în loc de a fi preocupaţi de ceea ce se petrece în jurul nostru, vom striga stăruitor, cu atât mai mult strigătul Miresei: Vino! Nu ne vom lăsa înspăimântaţi de semnele timpurilor, ci ele vor contribui la a ne ataşa de un singur semn, Domnul Isus venind să ne răpească la El, deoarece Cuvântul ne arată adesea că semnul este Însuşi Persoana Lui.

Să revenim acum la pasajul nostru. după cum am zis, tesalonicenii realizaseră din plin, de la început, adevărul venirii Domnului, dar apostolul vroia să adauge ceea ce, în această privinţă lipsea credinţei lor. "Nu dorim, fraţilor, să fim de necunoştinţă despre cei care au adormit"(v.13), le spune el. Un lucru pe care-l ignorau lipsea încă adevărului atât de preţios pe care-l primiseră. Nu ştiau că la venirea Domnului Isus pentru a-i duce la El, fără a trece prin moarte, toţi cei dintre ei, şi mai mult, toţi sfinţii din toate timpurile care adormiseră în Hristos, vor învia, pentru a forma cu ei o singură adunare. Gândurile lor cu privire la înviere nu depăşeau nivelul noţiunilor iudaice care nu cunoşteau, după cuvântul Martei, decât o înviere generală în "ziua de apoi" (Ioan 11:24 ). Nu puneau la îndoială fericirea eternă a celor dintre ei care adormiseră, dar credeau că aceia pierdeau ceva şi vor avea poate de aşteptat mult timp ziua învierii, în timp ce ei, cei vii, vor fi luaţi în cer la venirea Domnului. Ei primesc în această epistolă vestea mângâietoare că nu o vor lua înaintea celor care dorm şi că dimpotrivă, aceştia din urmă, într-o clipită, le-o vor lua înainte. Ei află deci un adevăr nou care putea să le umple inima cu mângâiere. După cum ştiţi, venirea Domnului se compune din două faze, prima, în care Isus îi ia pe sfinţi în întâmpinarea Sa; a doua, în care se întoarce cu sfinţii. La această a doua fază face aluzie când spune: "Dacă credem că Isus a murit şi a înviat, tot aşa Dumnezeu va aduce împreună cu El pe cei care au adormit în Isus" (v.14). Aceasta va fi partea celor care au adormit. Dar, într-o paranteză cuprinsă între versetele 15 şi 18, apostolul ne face cunoscut că cei înviaţi vor fi împărţit mai întâi soarta fericită a celor vii la prima fază a venirii Domnului: vor fi deci împreună, schimbaţi şi înviaţi, când Dumnezeu îi va lua cu Isus, în ziua în care Domnul va veni cu toţi sfinţii Săi ca să judece naţiunile şi să-Şi manifeste gloria în cei care vor fi crezut. Aceasta vă explică motivul parantezei introduse în venirea noastră între versetele 15 şi 18. Capitolul 5 se leagă direct de versetul 14 al capitolului 4.

Prima fază a venirii Domnului constă, ceea ce tesalonicenii aflau pentru prima dată, în două evenimente: învierea sfinţilor adormiţi şi schimbarea sfinţilor vii. A doua fază a venirii Lui cuprinde la fel două evenimente: judecata celor vii şi glorificarea lui Hristos în sfinţii Săi. Prima fază este venirea Lui în har şi în putere, pentru că trebuie putere pentru "a înghiţi moartea în victorie", dar este triumful harului, a nimic altceva decât a harului. Problema responsabilităţii noastre nu va fi ridicată, dar, după cum am văzut, va fi când Domnul, după ce Şi-a luat sfinţii, îi va introduce în glorie. Prezentarea Soţiei, nunta Mielului, casa Tatălui, tribunalul lui Hristos, pe care îl numesc "promovările cereşti", toate acestea sunt menţionate în alte pasaje. Capitolul nostru, când tratează rezultatul venirii lui Hristos, nu are decât un cuvânt: "Vom fi întotdeauna împreună cu Domnul" (v.17). Aceasta ajungea inimii tesalonicenilor a căror viaţă creştină se concentra asupra Domnului nostru Isus Hristos. Acest cuvânt ajunge inimilor noastre?

Repet: găsim aici harul pur în putere. Poate că aţi umblat în mod trist, L-aţi dezonorat pe Domnul în purtarea voastră - şi câţi dintre noi trebuie să mărturisească aceasta spre ruşinea lor - nimic nu va tulbura harul inefabil al venirii Lui. Strigătul poruncii, glasul arhanghelului, trâmbiţa lui Dumnezeu, nu-i vor speria mai mult pe sfinţii vii decât pe sfinţii adormiţi. Cununile, răsplata credincioşiei lor (sau, gând infinit solemn, pierderea lor, ca urmare a necredincioşiei noastre), nu vor fi împărţite în acel moment, care nu va fi decât constatarea harului. Pentru că nu va fi vorba, în timpul acestui eveniment, nici de dragostea noastră pentru Hristos, nici de purtarea noastră, ci de dragostea Lui pentru noi. Dragostea Lui a plătit datoria noastră şi ne-a răscumpărat prin moartea de la cruce, dragostea Lui care vrea să ne facă parte de gloria Lui. Vrea să aibă un rezultat al lucrării Sale, fără vreun amestec. Cum ar echilibra, în acea clipă, harul Său cu dreptatea Sa, când pentru a ne mântui, cele două s-au sărutat. Vrea să-i aibă pe preaiubiţii Săi după dorinţa harului Său, după aşteptarea Lui răbdătoare pentru a avea în sfârşit comoara. O comoară! Care este deci valoarea pe care o avem pentru Hristos! Avem vreuna în noi înşine? Nu, desigur; dar avem în ochii Lui o valoare pe care ne-a dat-o dragostea Sa când Şi-a dat viaţa pentru a ne avea, valoare pe care dragostea Lui continuă să ne-o dea, pentru că vrea să ne facă parte de propria Lui glorie! Avem, în ochii lui Hristos, valoarea preţului plătit pentru a ne avea, valoarea lucrării prin care ne-a făcut demni de El pentru eternitate, valoarea grijii neîncetate pe care o are dragostea Lui pentru a-Şi prezenta Soţia sfântă şi fără vină. Marele apostol al păgânilor se socoteşte el însuşi "mai puţin decât nimic", dar preţuia imensul preţ pe care Domnul îl plătise pentru a-l avea şi se bucura la gândul că va fi în sfârşit satisfăcut să aibă rodul lucrării sufletului Său. Prima fază a venirii Sale are deci harul ca şi caractert şi ca rezultat.

Dreptatea va fi caracterul şi rezultatul arătării Lui, a doua fază a venirii Sale. Precum harul, această dreptate se va arăta în putere dând odihna gloriei martorilor lui Hristos şi executând cu ei judecată asupra lumii care i-a făcut să sufere. Această a doua fază este o necesitate, pentru că fără ea, caracterul Celui Sfânt şi Drept nu ar fi pus în lumină deplină. Trebuie să se glorifice prin judecată după ce se va fi glorificat prin har. Cei care vor fi respins gloria harului Său vor trebui să se plece sub gloria Sa în judecată.

Şi acum, Dumnezeu vrea ca acest pasaj atât de familiar să nu se mai adreseze memoriei, ci inimii noastre astfel încât cuvântul: "Vino" să fie pentru noi o realitate!

Apostolul vroia ca tesalonicenii să nu fie întristaţi "ca şi ceilalţi", termen repetat de două ori în aceste capitole ( 4:13 ; 5:6 ). Vroia să nu se facă o diferenţă atât de tranşantă între ceea ce este de la Hristos şi ceea ce nu este de la El. Cât despre noi, Domnul vrea să ne facă să înţelegem că am fost puşi separat de lume, de cei care aparţin nopţii şi întunericului - şi că suntem, prin har, fii ai acelei zile a Domnului care se va ivi după steaua de dimineaţă, zi în care soarele dreptăţii va apărea în cer, în care sfinţii vor străluci ei înşişi ca soarele în Împărăţia Tatălui lor.

Dar ce aştepăm noi, este dulcea şi proaspătă lumină a stelei de dimineaţă. Călătorul care a văzut ridicându-se această stea, precursoare a răsăritului, când miezul nopţii a trecut deja, nu poate să-i uite strălucirea care luminează orizontul întreg. Când va veni Isus, aceasta va fi deplina manifestre a harului Său în frumuseţea şi în rezultatele sale eterne!

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *