Nedreptăţile făcute fraţilor şi felul în care trebuie rezolvate
Capitolul 6.1-11 tratează subiectul nedreptăţirilor. Era ruşinos faptul că cei care urmau să judece lumea şi pe îngeri nu erau capabili să judece lucrurile neînsemnate ale lumii acesteia. Până şi cei mai neînsemnaţi din adunare puteau să facă aceasta. În loc să sufere nedreptatea, ei mai degrabă se nedreptăţeau unii pe alţii. Însă cei nelegiuiţi şi nedrepţi cu siguranţă că nu vor moşteni împărăţia (versetul 9). Ce combinaţie minunată de revelaţii uimitoare avem aici, de moralitate (care nu se schimbă chiar în contextul supremaţiei divine a harului) şi de rânduială şi de disciplină eclesiastică! Adunarea este unită cu Hristos. Atunci când El va judeca lumea şi va pronunţa osânda asupra îngerilor căzuţi, ea va fi asociată cu El şi va participa la judecata pe care o va face, căci ea are Duhul şi gândul Lui. Nimic nedrept nu va intra în acea împărăţie, căci cum va putea fi judecat răul de cineva care-şi găseşte plăcerea în el? Creştinii nu trebuie să meargă la un tribunal al lumii acesteia pentru dreptate, ci să apeleze la arbitrajul fraţilor - o slujbă care, având de-a face aşa de puţin cu spiritualitatea creştină, era potrivită chiar şi celor mai slabi dintre ei. Totuşi, lucrul potrivit era ca mai degrabă să fi suferit paguba. Oricum ar fi fost însă, cei nedrepţi n-aveau să moştenească împărăţia.
Două pericole care ameninţau adunarea din Corint
Iudaismul, care-şi găsea plăcerea într-o sfinţenie carnală a regulilor exterioare, şi duhul lumii, manifestat prin potrivirea cu căile ei, reprezentau cele două pericole care ameninţau adunarea din Corint - pericole care, într-adevăr, există pentru inima omenească în toate timpurile şi în toate locurile. În ce priveşte mâncărurile (versetele 12,13), regula este simplă: libertate perfectă, de vreme ce toate sunt îngăduite - libertate adevărată, nefiind robi niciunuia dintre aceste lucruri. Mâncărurile şi pântecele, privite ca fiind în legătură, vor pieri deopotrivă; trupul are un destin mai înalt - este pentru Domnul, şi Domnul pentru el. Dumnezeu L-a înviat pe Hristos dintre cei morţi şi ne va învia şi pe noi prin puterea Sa. Acestui lucru îi aparţine trupul, şi nu mâncărurilor.
Trupul creştinului trebuie să fie pentru Hristos; două motive puternice care conduc la sfinţenie
Însă învăţătura că trupul este pentru Hristos decidea o altă problemă, ridicată de obiceiurile depravate ale corintenilor. Orice desfrânare este interzisă (versetul 15 şi următoarele). Pentru noi, care avem mintea modelată de obiceiurile creştine, acesta este un lucru de la sine înţeles; dar pentru păgâni era nou. Însă doctrina creştină, chiar când se ocupă de lucruri ca acestea, le prezintă în lumina celor mai înalte adevăruri. Trupurile noastre sunt mădulare ale lui Hristos. Un alt adevăr legat de această chestiune este de mare importanţă: dacă (prin unirea în ce priveşte trupul) un bărbat şi o femeie deveneau un singur trup, cel ce se unea cu Domnul era un singur duh cu El. Duhul a cărui plinătate este în Hristos este acelaşi Duh care locuieşte în mine şi care mă uneşte cu El. Trupurile noastre sunt templele Lui. Ce adevăr puternic dacă medităm la el!
Oricum, noi nu suntem ai noştri, ci am fost răscumpăraţi cu un preţ - sângele lui Hristos vărsat pentru noi. Prin urmare, trebuie să-L slăvim pe Dumnezeu în trupurile noastre, care sunt ale Lui - un motiv puternic şi universal, care guvernează întreaga purtare fără nicio excepţie. Libertatea noastră adevărată este să aparţinem lui Dumnezeu. Tot ceea ce este pentru eul nostru este furat din drepturile Celui care ne-a cumpărat ca să fim ai Lui. Tot ceea ce un rob era, sau câştiga, aparţinea stăpânului său; el nu era proprietarul lui însuşi. Aşa stăteau lucrurile şi cu creştinul. În afara acestei sfere, omul este sclavul nenorocit al păcatului şi al lui Satan - egoismul este regula lui de viaţă, iar sfârşitul său este despărţirea eternă de izvorul dragostei. Cumplit gând! Însă în Hristos suntem obiectele speciale şi recipienţii acestei dragoste. Avem aici două motive de mare forţă pentru sfinţenie: valoarea sângelui lui Hristos cu care am fost cumpăraţi şi faptul că suntem temple ale Duhului Sfânt.