Puterea lui Dumnezeu constituie temelia solidă a credinţei
În acest duh venise pentru prima dată Pavel între ei; el nu voia să ştie altceva decât pe Hristos*, şi pe El în umilinţa şi în înjosirea Lui, Obiect al dispreţului din partea oamenilor. Vorbirea lui nu atrăgea prin forma convingătoare de ordin carnal a unei elocvenţe artificiale, ci era expresia prezenţei şi acţiunii Duhului, precum şi a puterii care însoţea o asemenea prezenţă. Astfel, credinţa lor era întemeiată nu pe cuvintele atrăgătoare ale omului, pe care altul mai elocvent sau mai subtil le-ar fi putut răsturna, ci pe puterea lui Dumnezeu - o temelie solidă pentru sufletele noastre slabe - binecuvântat să fie numele Lui pentru aceasta!
* Să notăm aici că Pavel nu spune că nu vr ea să ştie altceva decât crucea, aşa cum unii - chiar creştini - interpretează pasajul. El nu dorea să ştie nimic altceva decât pe Hristos, în contrast cu filozofia prezentă în mijlocul acestor păgâni, şi pe Hristos în cea mai smerită postură, pentru a răsturna astfel mândria omului. El continuă prin a arăta că propovăduia, printre cei ce îşi cunoşteau poziţia şi privilegiile de creştini, o înţelepciune, care era de fapt înţelepciunea lui Dumnezeu, descoperită de Acela care cercetează lucrurile adânci ale lui Dumnezeu Însuşi. Se întâmplă deseori că se face abuz în mod trist de acest pasaj (pe deasupra citat şi incorect).
Înţelepciunea lui Dumnezeu şi felul în care ea este comunicată şi primită
Totuşi, de îndată ce sufletul era instruit şi întemeiat în învăţătura despre mântuirea în Hristos, apostolul vorbeşte despre o înţelepciune; nu despre înţelepciunea veacului acestuia, nici a mai-marilor acestui veac care pier şi, odată cu ei, şi înţelepciunea lor, ci despre înţelepciunea lui Dumnezeu într-o taină, un plan secret al lui Dumnezeu (revelat acum prin Duhul), rânduit în hotărârea Lui stabilită pentru slava noastră înainte de a fi lumea - un plan pe care, cu toată înţelepciunea lor, niciunul dintre mai-marii acestei lumi nu îl cunoscuse. Dacă l-ar fi cunoscut, nu L-ar fi răstignit pe Acela în a Cărui Persoană acest plan trebuia să se împlinească în întregime.
Apostolul nu intră în subiectul tainei, pentru că era nevoit să-i hrănească cu lapte, ca pe prunci, ci o menţionează doar ca s-o pună în contrast cu înţelepciunea falsă a lumii; însă este important felul în care această înţelepciune era comunicată. Ceea ce niciodată nu se suise la inima omului1, Dumnezeu revelase acum prin Duhul Său, căci Duhul cercetează toate lucrurile, chiar lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Doar duhul omului care este în el cunoaşte lucrurile pe care acesta nu le comunică. Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. Acest Duh al lui Dumnezeu fusese primit atât de apostol, cât şi de alte canale ale revelaţiei, pentru ca ei să cunoască lucrurile care sunt oferite în dar de Dumnezeu (versetele 11,12). Aceasta este cunoaşterea lucrurilor turnată în canalele revelaţiei. Apoi acel canal (vas) al lui Dumnezeu trebuia să le comunice. El făcea aceasta nu prin cuvinte învăţate de la arta omenească, ci de la Duhul - de la Dumnezeu Însuşi - comunicând lucruri spirituale printr-un mijloc spiritual2. Comunicarea se făcea prin Duhul, tot aşa cum era şi lucrul comunicat. Lipsea doar o verigă pentru ca această revelaţie să fie deţinută şi de alţii - primirea acestor comunicări. Acest lucru necesita de asemenea acţiunea Duhului. Omul natural nu le primeşte; iar ele sunt înţelese spiritual.
1 Acest pasaj este citat adesea pentru a arăta că lucrurile sunt aşa de măreţe, încât nu le putem cunoaşte, în timp ce în realitate acesta este un citat din Isaia folosit pentru a arăta că ceea ce nu se putea cunoaşte în vechime (când răul era prezent, iar omul era tratat potrivit cu ceea ce reprezenta în sine însuşi) este acum revelat, acum când omul este în slavă în Persoana lui Hristos, iar Duhul Sfânt a coborât pentru a ne arăta ce este acolo sus. Creştinismul nu este iudaism.
2 Nu am nicio îndoială că acesta este înţelesul pasajului. Mijloacele sunt de aceeaşi natură cu lucrul pentru care erau folosite (versetul 13).
Un remediu eficace împotriva mândriei filozofice
Sursa, instrumentul de comunicare, primirea, toate erau de la Duhul. Astfel omul spiritual judecă (discerne) toate lucrurile, iar el nu este judecat de nimeni. Puterea Duhului în el face ca judecata lui să fie adevărată şi dreaptă, însă îi oferă în acelaşi timp motive şi o umblare care sunt de neînţeles pentru cineva care nu are Duhul. Deşi simplă, această învăţătură este de toată importanţa. Din nefericire, corintenii, fie atunci când apostolul se afla la Corint, fie la momentul scrierii acestei epistole, nu erau într-o stare care să permită ca taina să le fie comunicată - o umilire dureroasă a mândriei lor filozofice, însă, prin urmare, un bun remediu împotriva ei.