Sosirea americanilor
Regimul nazist l-a ameninţat deseori pe neînfricatul Albert că-l va duce într-un lagăr de concentrare dacă nu încetează să vestească Evanghelia. Un membru al Gestapoului, pe care l-a întâlnit odată, i-a spus într-un mod confidenţial: "Dacă cei patru fii ai tăi nu se aflau pe frontul de răsărit, de mult timp erai într-un lagăr de concentrare".
În Decembrie 1944, la ora opt dimineaţă, Albert trebuia să se prezinte la Gestapo, la Hagen. Wilhelmine i-a dat haine călduroase, în timp ce unul din fiii săi l-a însoţit până la poarta interioară din clădirea Gestapoului. Din când în când fiul său se uita la ceas, gândind: "Ce poate să facă tatăl meu atât de mult acolo, sunt deja patru ore de când îl aştept". După zece ore de aşteptare, Albert a ieşit cu cuvintele din Psalmul 4:7 pe buze: "Tu mi-ai pus bucurie în inimă mai mult decât în timpul când grâul lor şi mustul lor erau din belşug". Domnul şi-a ţinut Cuvântul Său, la care Albert se referea mereu: "Iar când vă vor preda, nu va îngrijoraţi cum sau ce veţi vorbi, pentru că vi se va da în ceasul acela ce să vorbiţi; pentru că nu voi sunteţi cei care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru care vorbeşte în voi" (Matei 10:19-20 ).
Între timp, nori negri se adunau peste Germania. Deja, în Iulie 1943, în timpul unui atac aerian pe o perioadă de zece nopţi, Hamburgul a fost bombardat ca grindina de trei mii de avioane. Escadrilele aeriene americane şi britanice îşi făceau apariţia deasupra Germaniei. În Mai 1944, zonele germane cu depozite de carburanţi au fost distruse de atacurile aeriene. Avioanele şi tancurile nu mai aveau destul carburant pentru operaţiunile lor. În Februarie 1945, un raid aerian american a devastat oraşul Dresda. Mai mult de o sută de mii de morţi au fost zdrobiţi şi carbonizaţi sub dărămături. La 12 Februarie 1945, Churchill, Roosevelt şi Stalin s-au întâlnit pentru o conferinţă la Yalta în Crimeea. S-a luat hotărârea, în unanimitate, de a obliga Germania să capituleze fără nicio condiţie.
Germania era ciuruită de bombe. Niciun oraş mai important nu a fost cruţat. Mizeria, deznădejdea şi suferinţa îngrozitoare au pus repede capăt nebunei împărăţii de o mie de ani propagată de Hitler. Altădată, la întrebarea pusă "Vreţi un război mondial?" mii de germani au răspuns: "da". Dumnezeu Le-a îndeplinit această dorinţă, dându-le un răspuns divin. "Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit; pentru că ce seamăna omul, aceea va şi secera" (Galateni 6:7 ). "Cum ai făcut, ţi se va face; răsplata ta se va întoarce asupra capului tău" (Obadia 15 ).
Astfel Germania a devenit o ţară de ruine, cu mult înainte ca duşmanii săi să pătrundă în ea. După aceea, la Postdam, şefii de stat americani, britanici şi sovietici au decis împărţirea Germaniei. Germania de vest a fost repede ocupată de trupele aliate. Germania trebuia să fie curăţată de nazism, demilitarizată şi destructurată.
Locuinţele distruse au devenit progresiv locuibile graţie ajutorului dat de muncitoarele neobosite care se numeau "femeile ruinei". La 15 Aprilie 1945, americanii cu tancurile lor intrau în Hagen. Traversau străzile cu un vuiet de tunet răsunător. Pe case atârnau steaguri albe, semnul capitulării. Afară se vedea cum americanii încărcau persoanele decedate şi le duceau la cimitir. Albert a văzut un tânăr de doisprezece ani cum îl duceau la capela cimitirului; a alergat după ei şi le-a arătat Biblia sa în engleză din care le-a citit un pasaj cu voce tare. Astfel a putut să lege contacte strânse cu americanii. Familiei Winterhoff nu avea de ce să-i fie frică.