Interzicerea strângerilor
S-a întâmplat apoi un eveniment care a atins toate adunările din Germania. La 13 Aprilie 1937, ministrul de interne, de la Berlin, a emis ordonanţa de poliţie următoare: "... având în vedere protecţia populaţiei şi a Statului..., sectele "adunări creştine" (numite "Darbyste" sau "creştini fără o confesiune specială") sunt dizolvate şi interzise în totalitate pe teritoriul german cu aplicaţie imediată... se interzice orice activitate ce reprezintă o tentativă de extindere a acestor organizaţii sau de constituire a altora noi cu scopuri identice sau similare...". Această interdicţie a fost publicată în toate ziarele centrale şi locale. La 30 Mai 1937, a avut loc la Elberfeld o mare strângere, unde s-a discutat motivul de interzicere al strângerii "fraţilor". De ce a îngăduit Dumnezeu aşa ceva?
La această strângere a fost de asemenea prezent şi un reprezentant de la Gestapo. Doctorul Becker a prezentat destul de clar faptul că fraţii şi surorile consecvenţi principiilor "Adunării" (adunările fraţilor) şi creştinii iudei, nu pot să se afilieze noii uniuni. Multe întrebări, în principal de ordin tehnic, organizatoric, au fost puse, dar nicio obiecţie de principiu nu a fost exprimată cu voce tare. Albert i-a spus doctorului Becker care a făcut raportul: "Domnule Becker, puteţi să-mi tăiaţi capul, dar nu puteţi avea semnătura mea". Se pare că a fost singura voce împotrivă care s-a auzit public, dar ea nu a atins mulţi ascultători. În urma acestei discuţii, s-a scris o broşură care putea fi cumpărată cu 0,2 mărci: "Reuniunea de la Elberfeld din 30 Mai 1937" (prezentare şi conţinut de doctor Hans Becker, delegat naţional).
Ce conţinea această broşură?
Atacuri directe la:
- învăţătura şi unitatea celor credincioşi;
Citat: "Recunoaşterea acestei situaţii ca venind din partea lui Dumnezeu, care a îngăduit aceste interziceri. Şi deci, pentru cine înţelege aceste lucruri, nu există nicio îndoială că în prezent, în mijlocul multor cercuri creştine, există dorinţa comună, în mod clar perceptibilă, de a realiza unitatea; în această privinţă, noi constituim o piedică, pentru că dorim ca această unitate să se realizeze pe terenul nostru şi uităm că adevărata "adunare" este o structură în afara oricărei organizaţii omeneşti" (pag 5).
- învăţătura cu privire la despărţirea de rău;
Citat: "Prin această zguduitură, un adevărat cutremur care ne-a atins cu voia lui Dumnezeu, acest zid a căzut (zidul despărţirii dintre creştini, n.tr.); prin efectul acestei lovituri transformându-l în ruine şi dărămături. Dumnezeu l-a surpat. Prin urmare, ar fi o lucrare împotriva lui Dumnezeu să încercaţi să reconstruiţi acest zid de despărţire. Dorim să ne despărţim de orice formă de rău, în învăţătură şi umblare, dar nu ne separăm de copiii lui Dumnezeu, care slujesc cu credincioşie Domnlui lor" (pag 4).
- doctrina "fraţilor"
Citat: "O caracteristică a poziţiei noastre constă în a fi campionii învăţăturilor tradiţionale, "doctrina fraţilor", şi în a lupta pentru această doctrină şi pentru Hristos, nu doar pentru Hristos. Dacă vom avea mai mult în faţa noastră modelul Său şi mai puţin doctrina, dogma, atunci n-ar mai fi niciun zid între noi şi alţii" (pag.5).
Albert a primit şi el această broşură şi de fapt trebuia să fie de acord cu multe puncte din conţinutul său. El însuşi a părăsit Biserica oficială şi a luat, prin convingere, drumul "fraţilor", deşi câteodată avea impresia că "fraţii" ridică prea sus condiţiile pentru acceptarea la frângerea pâinii. Dumnezeu a trebuit să interzică strângerile "adunărilor" pentru mândria lor? Câte asemănări cu lumea, bogăţii, considerarea persoanelor, lucruri care se găseau şi printre "fraţi". Care era adevăratul motiv al acestei interdicţii?
Totuşi, el a citit mai departe în pagina 6:
"Dorim să ia naştere în curând, în Germania, o organizaţie unitară care să înglobeze pe toţi credincioşii din afara bisericilor naţionale şi în care noua noastră organizaţie să poată fi inclusă. Convingerile noastre particulare vor fi păstrate în acest ansamblu, dar vom dispărea ca organizaţii particulare. Aceasta ni se pare a fi voia lui Dumnezeu, care vrea să o înţelegem prin aceste interziceri ale "adunărilor creştine".
Albert deveni gânditor. Ce vor să însemne aceste noţiuni? "Organizaţie unitară", "noua organizaţie", "organizaţie particulară", "ceea ce pare a fi voia lui Dumnezeu"? - Vrem sa urmăm ceea ce "pare a fi voia lui Dumnezeu", sau mai bine care este "voia lui Dumnezeu"? A citit puţin mai departe: "Vor fi acceptaţi doar acei creştini care vor afirma că sunt de acord cu Statul" (pag.7). Da, dar ce înseamnă să fii de acord cu Statul?
Răspunsul se găseşte în ceea ce urmează:
- Promovarea pozitivă a Statului
Citat: "Trebuie şi dorim să ne integrăm în această uniune cu bucurie şi activ, conştienţi că suntem legaţi prin poruncă divină cu destinul poporului nostru german, la care Dumnezeu, ca Salvator împotriva ameninţării iminente a Bolşevismului, care neagă pe Dumnezeu, fiind duşman al lui Dumnezeu, L-a dat pe Adolf Hitler ca şi conducător. Dacă acceptăm cu recunoştinţă securitatea şi pacea pe care acesta ni le dă în ţara noastră, trebuie să facem orice ca să le menţinem. Dorim, aşa cum se obişnuieşte printre noi, să ne rugăm pentru conducătorul nostru şi guvernul său, de asemenea, ocupându-ne locul potrivit din punct de vedere creştin şi biblic, lucrând pentru ei, atât cât este posibil fiecăruia" (pag.7 şi 8).
- O atitudine pozitivă asupra vieţii
Citat: "Trebuie să renunţăm la atitudinea negativă asupra vieţii, caracterizată prin refuzul valorilor pământeşti sau neutre din punct de vedere religios (tehnică, artă, ştiinţă, sport)" (pag.8).
Deşi Albert nu avea nimic împotriva tehnicii, ştiinţei, artei şi sportului, toate aceste îi păreau atât de bizare. Deci, putem vedea o aparentă dezvoltare a "regimului brun", cu structurile sale organizate?
Principiile noii organizaţii unificate erau prezentate în pagina 10:
- Credinţa creştină biblică;
- Conduita ireproşabilă şi o reputaţie bună;
- Fermitate în cuvinte şi în fapte pentru a fi un martor pentru Isus Hristos;
- Supunerea faţă de Stat după sensul arătat mai sus;
- Efortul conştient spre unire cu toţi credincioşii;
- Toleranţă reciprocă;
- Deschidere spre lucrurile din această viaţă.
În sfârşit, era specificat în această broşură cine nu putea fi acceptat în această organizaţie unitară: "Nu trebuie să fie acceptaţi bărbaţii şi femeile a căror atitudine dă impresia că tulbură pacea comună. Astfel de persoane trebuie să fie refuzate fără menajamente, indiferent de persoane; pentru noile strângeri, ele nu vor fi decât o povară apăsătoare, generatoare de tulburări" (pag.11-12). Broşura era semnată de doctor Becker, în calitate de delegat al guvernului şi de membrii sfatului de fraţi.
Albert nu a vrut niciodata să adere la o organizaţie religioasă care era controlată printr-o organizaţie superioară şi condusă prin delegaţi regionali şi locali. În adunarea lui Dumnezeu nu se cere altceva decât a fi mădular în trupul lui Hristos prin Duhul lui Dumnezeu şi de a avea o umblare spirituală, care se caracterizează prin calităţi morale. Nu este vorba de membrii unei comunităţi, nici de o conducere centralizată impusă de regimul nazist. Niciodată nu putea să aibă o aprobare pozitivă faţă de Stat, nici să favorizeze ura faţă de iudei, care apăruse deja. Pasajele din Scriptură din Romani 13:1 şi în continuare, din 1. Petru 2:11 şi din Tit 3:1 erau destul de suficiente. Fraţii nu au citit legea care dădea puteri depline regimului sau deveniseră orbi? "Nu", gândi Albert, "acesta nu este gândul Domnului; acest document nu corespunde cu ceea ce eu cunosc din călăuzirea Duhului Sfânt. Pe acest teren este imposibil de păstrat unitatea Duhului în legătura păcii" (Efeseni 4:3 ). Într-o duminică l-a întalnit pe tânărul frate Ernst Cerico, pe colina din Gevelsberg. Amândoi se întrebau dacă mai pot să se ducă la strângeri, pentru că cele două adunări, unde locuiau ei, voiau să se ataşeze la "Uniune". Pentru amândoi era limpede că aceasta era imposibil. De aceea, întorcânduse acasă, şi-au plecat genunchii înaintea Domnului, pentru a-şi descărca toată povara.
Atunci când Albert a făcut cunoscut familiei sale că el nu va merge pe drumul propus pentru că nu este drumul Domnului, fiii săi l-au rugat: "Tată, lasă-ne să mergem în continuare şi alţii de asemenea merg". "Prefer să fiu singur, decât cu alţii pe un drum greşit". De atunci, se strângea cu câţiva fraţi şi surori, în număr mic, în case, pentru a frânge pâinea, pentru a se ruga împreună şi pentru a cerceta Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuia să fie foarte atenţi pentru a nu fi denunţaţi de către vecini, apropiaţi ai regimului nazist. Cântatul cântărilor nu se putea face decât cu voce joasă. De multe ori, soţia sa trebuia să-i amintească să cânte mai încet. Exista în permanenţă pericolul de a fi oameni ai Gestapoului la poartă. De multe ori, Albert a trebuit să meargă la poliţie să dea informaţii despre relaţiile pe care le are, în diferite locuri, cu alţi fraţi şi surori.