Gândul venirii în curând a Domnului nostru ne este cunoscut tuturor. Putem să-i mulţumim din inimă lui Dumnezeu, pentru că ne-a dăruit o nădejde vie. Această nădejde este Domnul Isus Însuşi care va veni pentru a ne lua la Sine.
Astăzi nu se pune problema dacă într-adevăr cunoaştem adevărul despre venirea Domnului, ci dacă acest adevăr are o influenţă practică asupra vieţii noastre zilnice. Se observă în viaţa noastră că suntem robi care îşi aşteaptă stăpânul? Avem acest adevăr, dar trebuie să ne întrebăm dacă nu l-am abandonat deseori în practică.
Un exemplu pozitiv avem în tesaloniceni. Când Pavel le-a scris prima sa epistolă, ei erau tineri în credinţă. Totuşi, apostolul a putut da o frumoasă mărturie despre ei. Când a fost la ei, apostolul le-a vorbit despre venirea Domnului Isus. Chiar dacă încă nu ştiau că Domnul va veni pentru a-i lua pe ai Săi la Sine înainte de sosirea Sa în slavă, totuşi ei erau pătrunşi de adevărul venirii Domnului. Ca urmare, ei Îl aşteptau zilnic. Poziţia lor în stare de aşteptare a fost observată de lume. În fiecare capitol al primei sale epistole adresată lor, apostolul Pavel vorbeşte despre venirea Domnului şi de fiecare dată o pune în legătură cu un alt gând.
1. Venirea Domnului ca standard de viaţă
Pavel a putut da despre tesaloniceni frumoasa mărturie că aceştia s-au întors de la idoli la Dumnezeu pentru a sluji unui Dumnezeu viu şi adevărat şi pentru a aştepta din ceruri pe Fiul Său (1. Tesaloniceni 1:9,10 ). Viaţa lor se afla pe această temelie: în primul rând Îi slujeau lui Dumnezeu, iar în al doilea rând Îl aşteptau pe Domnul Isus. Ambele trebuie să se găsească şi la noi. Dumnezeu aşteaptă slujba noastră.
Dumnezeu doreşte să stăm la dispoziţia Lui. Dar El doreşte în acelaşi timp să-L aşteptăm pe Domnul Isus. Acestea două trebuie să fie în echilibru. Dacă subliniem prea mult slujba, există pericolul să ne simţim ca acasă în lume şi să ne mistuim în slujba noastră. Cât de repede vom pierde atunci caracterul nostru de străini! Dacă subliniem prea mult venirea Domnului, există pericolul de a deveni leneşi şi de a neglija slujba pentru Dumnezeul nostru.
Nădejdea venirii Domnului este deci o caracteristică importantă a umblării noastre. Ea nu este o cunoştinţă teoretică, ci influenţează gândirea şi acţiunea noastră.
2. Venirea Domnului ca răsplată
În capitolul 2, apostolul Pavel vorbeşte despre propria sa slujbă. La final revine la subiectul despre venirea Domnului şi aminteşte răsplata în legătură cu aceasta. El spune: „Pentru că cine ne este speranţă, sau bucurie, sau cunună a laudei? Nu sunteţi chiar voi, înaintea Domnului nostru Isus, la venirea Sa?“ (1. Tesaloniceni 2:19 ).
Domnul Isus va reveni. Promisiunea Sa personală la sfârşitul Apocalipsei are valabilitate şi pentru noi: „Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum va fi fapta lui.“ Dacă Domnul vine pentru noi pentru a ne lua la Sine, atunci acesta va fi un act al harului. Venirea Sa cu noi pe acest pământ stă în legătură cu responsabilitatea noastră. La scaunul de judecată al lui Hristos va fi împărţită răsplata care va fi apoi vizibilă la venirea Sa cu noi. Ne poate atunci spune: „Bine, rob bun; pentru că ai fost credincios în foarte puţin, primeşte autoritate peste zece cetăţi“ (Luca 19:17 )? Chiar dacă răsplata nu trebuie să fie singurul motiv al fidelităţii în slujba pentru Domnul, totuşi gândul acesta trebuie să ne dea imboldul pentru o trăire în fidelitate pentru El.
3. Venirea Domnului ca imbold pentru sfinţirea practică
Şi la sfârşitul capitolului 3, apostolul Pavel revine la subiectul despre venirea Domnului. El scrie: „Iar pe voi, Domnul să vă facă să sporiţi şi să prisosiţi în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, ... ca să vă întărească inimile, ca să fie fără vină în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus cu toţi sfinţii Săi“ (Tesaloniceni 3:12,13). Umblarea credinciosului ar trebui să fie caracterizată pe de o parte de iubire, iar pe de altă parte de sfinţenie. Aici nu este vorba despre poziţia noastră ca „sfinţi în Hristos“, ci despre o înaintare în sfinţirea practică. „După cum Cel care v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea“ (1. Petru 1:15 ).
Gândul referitor la descoperirea în curând a Domnului Isus pe acest pământ pentru judecata asupra oamenilor nelegiuiţi ar trebui să fie un imbold pentru o trăire practică în sfinţenie. Această sfinţenie este dăruire deplină faţă de El şi totodată o îndepărtare de tot ce este rău. Când vom apărea cu Domnul Isus pe acest pământ, se va vedea clar că nu avem nimic comun cu oamenii nelegiuiţi. Noi Îi aparţinem Domnului. Se vede această despărţire deja astăzi?
4. Venirea Domnului ca îmbărbătare şi mângâiere
Cel mai cunoscut text despre venirea Domnului îl găsim în capitolul 4: „Domnul Însuşi, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer... şi astfel vom fi întotdeauna împreună cu Domnul“ (1. Tesaloniceni 4:16,17 ).
Oare nu este acest verset tocmai pentru a ne îmbărbăta şi mângâia? Domnul Isus Însuşi va reveni pentru a ne lua la Sine. El le-a promis ucenicilor: „În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe. Dacă nu ar fi aşa, v-aş fi spus; pentru că Mă duc să vă pregătesc un loc; şi, dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, vin din nou şi vă voi primi la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi“ (Ioan 14:2,3 ). El Se bucură să fim la El, iar noi ne putem bucura că Îl vom vedea aşa cum este.
Tesalonicenilor li s-au spus aceste cuvinte, pentru că erau îngrijoraţi şi neliniştiţi cu privire la cei adormiţi din mijlocul lor. Ei nu-şi puteau explica cum ar putea avea aceştia parte de împărăţia viitoare. De aceea Pavel le-a dat aici învăţătură. Ei puteau fi deplin liniştiţi cu privire la cei adormiţi, pentru că aceştia nu vor fi deloc dezavantajaţi. Ei vor fi răpiţi la venirea Domnului Isus împreună cu cei vii.
Această nădejde vie o avem şi noi. Chiar dacă suntem întristaţi de plecarea acasă a fraţilor noştri, totuşi putem fi siguri că vor fi înviaţi la venirea Domnului. Nu poate exista în această privinţă nicio îndoială. Vom fi răpiţi împreună cu ei, în întâmpinarea Domnului. Ce va fi pentru noi a-L vedea pentru prima dată pe Acela care ne-a iubit şi S-a dat pentru noi! Vom lăsa în urma noastră acest pământ cu toate necazurile şi suferinţele pentru a fi pentru totdeauna cu Domnul nostru. Putem înţelege de ce spunea apostolul Pavel: „Astfel încurajaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte“?
5. Venirea Domnului ca judecată
Gândul venirii Domnului este pentru credincioşi o îmbărbătare, dar venirea Sa pentru cei care n-au crezut este foarte gravă. Apostolul Pavel vorbeşte despre aceasta în capitolul 5: „Voi înşivă ştiţi prea bine că ziua Domnului aşa vine, ca un hoţ în noapte. Când spun: «Pace şi siguranţă!», atunci deodată vine pieirea peste ei... şi nicidecum nu vor scăpa“ (1. Tesaloniceni 5:2,3 ).
Venirea Domnului pe acest pământ va însemna pentru o creştinătate decăzută o judecată groaznică. Este o judecată din care nu există mijloc de scăpare. Ziua Domnului este ziua judecăţii. El va veni ca un hoţ noaptea, adică pe neaşteptate şi cu urmări groaznice. Nu există scăpare. Cine vrea să fie în siguranţă de această judecată trebuie să se refugieze acum la Domnul Isus. El singur este Cel „care ne scapă de mânia care vine“ (1. Tesaloniceni 1:10 ).
Cum aşteptăm noi ziua Domnului? Înseamnă această zi pentru cineva care citeşte aceste rânduri judecată şi mânie? Atunci îţi amintesc că zarurile referitoare la mântuire sau judecată cad acum. Părinţii tăi credincioşi nu-ţi vor fi de folos. Ceea ce contează este posedarea mântuirii minunate, pe care Domnul Isus vrea să ţi-o dea.
Iar noi, cei care L-am primit pe Domnul Isus, Îl aşteptăm zilnic? Să ne îmbărbătăm prin exemplul tesalonicenilor şi să lăsăm ca viaţa noastră să fie caracterizată de aşteptarea vie a Domnului şi Mântuitorului nostru!
„Ferice de robii aceia pe care, venind, stăpânul îi va găsi veghind“ (Luca 12:37 )!
„Fericit este robul acela pe care, venind, stăpânul lui îl va găsi făcând aşa“ (Luca 12:43 )!