comori.org
comori.org

VI – Împodobire şi îmbrăcăminte

R. K. Campbell

Înainte de a încheia articolul nostru despre locul femeii potrivit Scripturii, avem pe inimă să adăugăm câteva remarci referitoare la aspectul important al împodobirii şi al îmbrăcămintei femeii. Dumnezeu ne-a lăsat şi în privinţa aceasta îndemnuri în Cuvânt, iar îndepărtarea tot mai largă şi mai ruşinoasă a femeilor din ziua de azi faţă de aceste hotărâri biblice necesită ca atenţia noastră să fie îndreptată spre ceea ce a spus Dumnezeu referitor la acest subiect. În 1. Timotei 2:9-10 , citim: „La fel şi femeile, să se gătească în  ţinută cuviincioasă, cu modestie  şi discreţie, nu cu împletituri de păr, sau cu aur, sau perle, sau îmbrăcăminte scumpă, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care mărturisesc temerea de Dumnezeu.

Multe femei, uneori chiar surori, se iau după moda lumii acesteia în ce priveşte îmbrăcămintea şi înfrumuseţarea, şi ajung să poarte fuste scurte, decolteuri, bluze fără mâneci sau cu spatele gol, pantaloni de camuflaj, pantaloni scurţi, machiaj şi unghii vopsite, păr scurt, haine stridente şi cele mai indecente costume de baie. Surori preaiubite, se potrivesc aceste lucruri cu versetul de mai sus? Este aceasta ţinută cuviincioasă? Sunt aceste lucruri caracterizate de modestie, discreţie şi ceea ce se potriveşte unei femei evlavioase? Cu siguranţă că nu. Niciodată moda nu a dezonorat atât de mult femeile de pe terenul creştin, căci a devenit o modă fără ruşine, care favorizează apariţia poftelor şi a păcatului.

Aceasta este mărturia unui bărbat tânăr despre îmbrăcămintea femeilor din ziua de azi: „Este o îmbrăcăminte care nici nu dezvăluie, nici nu acoperă, ci face ca imaginaţia să zboare şi aduce numai dezastru: de ce nu se îmbracă femeile astfel încât să se acopere?”

Dr. Perry M. Lichenstein, medic la închisoarea Tombs din New York City, având poziţia de vorbitor competent pentru cauzele crimei, a spus următorul lucru: „Aşa-numitele crime din pasiune s-au înmulţit în mod alarmant, şi vor continua, după părerea mea, până când va fi eliminată principala cauză. În opinia mea, această cauză este moda actuală în îmbrăcămine, care este cel puţin indecentă. Ciorapii cu strasuri, incitanţi şi alte stiluri asemănătoare au o legătură directă cu incitarea la crimă, indiferent cât de inocentă este persoana care le poartă.

Şi chiar dacă îmbrăcămintea indecentă nu conduce întotdeauna la crimă, cu siguranţă oferă în mod direct şi sugestiv o invitaţie la sex, şi stimulează acele impulsuri de bază care zac ascunse în trupul omenesc. E clar că ar fi mult mai puţine crime în ziua de azi, mult mai puţine cămine a căror fericire a fost distrusă de infidelitate, mai puţine divorţuri, şi în special mai puţine violuri ale fecioarelor, mult mai puţine căderi în păcatul necurăţiei, dacă toate aceste stiluri satanice ar putea fi aruncate în iadul cel mai adânc, acolo unde au fost concepute. Nu uitaţi că o fată care se îmbracă într-un mod provocator nu poate da vina pe nimeni decât pe ea însăşi, dacă îmbrăcămintea ei ispititoare o supune unui tratament care se acordă în general femeilor uşuratice.”

Cuvintele de mai sus ale Dr. Lichenstein au fost spuse cu mulţi ani în urmă. Astăzi, când acest articol se pregăteşte pentru o nouă ediţie în 1974, condiţia morală a lumii s-a degradat şi mai mult. Lipsa revoltătoare a împodobirii cuviincioase a femeilor s-a înrăutăţit din ce în ce mai mult. Odată cu răspândirea fustelor mini şi expunerea formelor într-o manieră cât mai atractivă sexual, au sporit foarte mult crimele şi atacurile împotriva femeilor.

Pe măsură ce fustele au început să alunece în sus prin 1964, rata crimelor în urma violurilor a crescut în fiecare an, după ce avusese o perioadă de cinci ani de declin. În SUA, în ultimii cinci ani, rata violurilor era de 68%. În Anglia, rata crimelor sexuale în timpul aceleaşi perioade a fost de 90%.

Dumnezeu urăşte expunerea părţilor sexuale ale trupului omenesc. Când profetul Isaia a atenţionat Babilonul de judecata viitoare, el a prezis că Dumnezeu îi va descoperi goliciunea şi îi va expune ruşinea în faţa naţiunilor. „Ridică-ţi vălul, suflecă-ţi poalele! Dezgoleşte-ţi piciorul, treci râurile! Goliciunea ta va fi descoperită, da, ruşinea ta se va vedea”  (Isaia 47:1-3 ). Prin urmare, femeile moderne se expun spre propriul lor dispreţ şi îşi descoperă ruşinea, uneori chiar în adunările lui Dumnezeu.

Biseria din Laodiceea este sfătuită să cumpere „haine albe, ca să fii îmbrăcat şi să nu se arate ruşinea goliciunii tale” (Apocalipsa 3:18 ). Deşi acest verset are un înţeles spiritual, totuşi se pare că e nevoie ca aceste cuvinte să fie amintite în mod literal multor oameni din ziua de azi. Primul lucru pe care l-au făcut Adam şi Eva după ce au păcătuit, a fost să-şi acopere goliciunea. Acum omenirea pare să se desfete în dezvelirea goliciunii cât mai mult posibil. Şi cât de trist este când vedem că femeile par să fie conducătorii şi cei mai mari vinovaţi în această acţiune cumplită! Cât de adevărat este cuvântul din Ţefania 3:5, „cel nedrept nu ştie de ruşine”!

Surori preaiubite, haideţi să ţinem cont de versetul din Romani 12:2 Şi nu vă conformaţi veacului acestuia, ci fiţi transformaţi, prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, cea bună şi plăcută şi desăvârşită.” Să ne amintim şi de versetul din 1. Corinteni 6:19-20 Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, care este în voi, pe care Îl aveţi de la Dumnezeu, şi voi nu sunteţi ai voştri? Pentru că aţi fost cumpăraţi cu un preţ, glorificaţi deci pe Dumnezeu în trupul vostru!”   

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *