Am văzut din diferite pasaje ale Bibliei că locul femeii în Adunare nu este unul public, ci acoperă mai degrabă sfera privată a activităţilor diverse desfăşurate pentru Domnul şi Mântuitorul ei. Mai devreme am văzut lucrurile care nu sunt permise femeilor să le facă, iar acum vom analiza din Scriptură anumite poziţii sau funcţii care nu le-au fost date femeilor.
Toate cele şaizeci şi şase de cărţi din Biblie au fost scrise de bărbaţi. Nicio femeie nu a fost aleasă de Dumnezeu să scrie vreo parte din Biblie. Nicio femeie nu era numită levit sau preot, ca să slujească în cortul întâlnirii sau în templul din Vechiul Testament. Nicio femeie nu a fost aleasă de Domnul printre cei doisprezece apostoli; toţi erau bărbaţi. În afară de cei doisprezece apostoli, Domnul a trimis în lucrare alţi şaptezeci. Nu se spune despre vreunul că era femeie. Apoi, în Fapte 6 au fost aleşi „şapte bărbaţi cu mărturie bună, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, ca să slujească la mese şi să aibă grijă de văduve. Niciunul dintre ei nu era femeie.
În 1. Corinteni 15 sunt menţionaţi mulţi martori ai învierii Domnului. Sunt date şi nume de persoane, însă nu este menţionată nicio femeie. Lucrul acesta este foarte semnificativ, deoarece Maria a fost prima persoană care L-a văzut pe Hristos înviat şi El a trimis-o cu un mesaj minunat către ucenici. Aici, însă, numele ei este omis din lista de martori. Nu este aceasta o dovadă puternică a faptului că Scriptura nu acordă femeii un loc de mărturie publică?
În Biserica primară erau numiţi episcopi, diaconi şi bătrâni, iar descrierea lor apare în 1 Timotei şi Tit. Toţi erau bărbaţi; nicio femeie nu era printre ei. Nu citim în Noul Testament despre nicio femeie evanghelist, păstor sau învăţător în mod public. Nicio femeie nu este menţionată făcând o minune în public. În Apocalipsa 11 sunt prezentaţi doi martori. Aceştia sunt doi profeţi, nu două profetese, sau un profet şi o profetesă; amândoi sunt bărbaţi. Cu siguranţă că absenţa femeilor din aceste funcţii publice ne arată că aceasta nu este sfera ei de activitate.
Acum vom continua cu câteva exemple pozitive de femei evlavioase din Scriptură şi lucrarea lor potrivită pentru Dumnezeu.
Miriam
În Exod 15:20 citim: „Şi Maria, profetesa, sora lui Aaron, a luat tamburina în mâna ei şi toate femeile au ieşit după ea cu tamburine şi cu jocuri. Şi Maria le răspundea: <<Cântaţi Domnului>>” etc. Acesta era o lucrare bună. Ea conducea femeile într-o cântare de laudă către Domnul şi nu căuta să îi conducă pe bărbaţi. Lucrarea ei de aici era foarte potrivită, însă mai târziu vedem că ea l-a determinat pe Aaron în vorbească împotriva lui Moise şi astfel a fost lovită cu lepră pentru păcatul ei (Numeri 12 ).
Femeile din Exod 35:22-26
În legătură cu facerea cortului întâlnirii, citim că femeile şi bărbaţii pe care îi îndemna inima „au adus inele de nas şi cercei şi inele şi salbe, tot felul de obiecte de aur ... un dar legănat pentru Domnul.” „Şi fiecare femeie care avea inima înţeleaptă a tors cu mâinile ei şi a adus ce a tors: firul albastru şi purpura şi stacojiul şi inul subţire. Şi toate femeile înţelepte pe care le mişca inima au tors păr de capră.” Aşadar ele au avut o slujbă minunată pentru facerea cortului lui Dumnezeu.
Debora
Debora era profetesă, o femeie căsătorită şi judecătoare în Israel într-o vreme de declin (Judecători 4 ). Israel se afla într-o stare foarte rea, curajul bărbaţilor eşuase lamentabil iar Debora a fost ridicată pentru a rupe jugul asupririi străine. Când femeia apare în prim plan înseamnă că lucrurile sunt într-o stare rea şi de declin. Cu toate acestea, observăm cum Debora însăşi a căutat să îşi păstreze locul cuvenit. Ea locuia sub palmier iar fii lui Israel se suiau la ea pentru judecată. Ea l-a chemat pe Barac şi i-a spus să meargă să lupte împotriva armatelor lui Sisera, după porunca Domnului. Atunci când Barac n-a vrut să meargă fără Debora, ea a acceptat să meargă împreună cu el, însă i-a spus că această călătorie nu va fi spre onoarea lui, pentru că Domnul va da pe Sisera în mâna unei femei. Cuvintele ei par să spună că aşa cum era o ruşine pentru Barac ca o femeie să îl omoare pe Sisera, tot aşa era o ruşine ca o femeie să fie forţată să conducă pe Israel, din cauza sfielii bărbaţilor. Credinţa şi curajul ei l-au inspirat şi l-au ajutat pe Barac, care era în mod evident timid. Prin urmare surorile îi pot ajuta pe fraţii timizi. Debora nu l-a condus pe Barac, ci l-a încurajat şi a mers împreună cu el.
Femeia din Sunem
În 4:8-37 citim despre această „femeie cu vază”. Se menţionează grija deosebită şi ospitalitatea pe care le-a arătat faţă de profetul Elisei. Ea i-a sugerat soţului ei să construiască împreună o cameră specială profetului, unde să poată sta de fiecare dată când trecea pe acolo. Credinţa şi încrederea ei sunt de asemenea observate cu grijă.
Femei din Noul Testament
În Noul Testament există două situaţii importante în care Dumnezeu a onorat femeia mai înainte de bărbat. (1) Hristos a fost născut dintr-o femeie, fecioara Maria. (2) După învierea Sa, Domnul s-a arătat mai întâi unei femei, Maria Magdalena. Aceste două femei ocupă un loc important alături de Domnul. Maria este numită „cea căreia i s-a dat har” şi „binecuvântată între femei”, iar Maria Magdalena este remarcată pentru afecţiunea ei pentru Domnul şi a primit privilegiul de a duce un mesaj minunat din partea Domnului înviat către ucenici.
Profetesa Ana „slujind noapte şi zi cu posturi şi cu rugăciuni; ... vorbea despre El tuturor acelora care aşteptau răscumpărarea în Ierusalim.” (Luca 2:37-38 ). Este mare nevoie de o astfel de lucrare şi ea este deschisă pentru orice soră din ziua de azi.
Luca 8:3 vorbeşte despre nişte femei care au fost vindecate de duhuri rele şi de neputinţe, şi care Îl urmau pe Domnul împreună cu cei doisprezece ucenici şi „Îi slujeau din bunurile lor”. Lucrul acesta era, într-adevăr, o slujbă binecuvântată.
Marta L-a primit pe Domnul în casa ei şi I-a slujit, în timp ce Maria, sora ei, stătea la picioarele Lui şi asculta cuvintele Lui. Cu altă ocazie se spune că „I-a pregătit o cină” iar Maria L-a uns pe Domnul cu mir de nard curat, pregătindu-L pentru înmormântare. (Luca 10:38 ; Ioan 12:1-3 ).
În legătură cu moartea Domnului, citim despre „o mare mulţime de popor şi de femei care se băteau în piept şi Îl jeleau.” Iar după aceea ele L-au urmat şi „priveau mormântul şi cum a fost pus trupul Său” (Luca 23:27,55 ). Apoi, în prima zi a săptămânii, ele au venit dis-de-dimineaţă la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră pentru trupul Domnului. Astfel a fost slujirea devotată a femeilor pentru Domnul, atât în timpul vieţii cât şi după moartea Lui. Devotamentul personal, plin de dragoste, străluceşte în aceste exemple ca un model de slujire preţioasă a surorilor.
În Fapte 9:36-39 citim despre Dorca, o ucenică plină de lucrări bune şi milostenii. După moartea ei, văduvele au venit plângând şi arătând cămăşile şi hainele pe care Dorca le făcea pentru ele. Ce lucrare binecuvântată pentru cei săraci! În Fapte 12:12 vedem că Maria, mama lui Ioan Marcu, şi-a deschis casa pentru o întâlnire de rugăciune, iar în Fapte 16:13 citim că nişte femei s-au adunat pe marginea unui râu, pentru rugăciune. De asemenea vedem cum Lidia şi-a deschis casa pentru apostolul Pavel şi însoţitorii lui (Fapte 16:15 ).
Printre persoanele care sunt amintite şi apreciate în Romani 16 se numără şi câteva femei. Fivi era slujitoare a adunării din Chencrea şi fusese un ajutor pentru mulţi. Priscila împreună cu soţul ei, Acuila, erau împreună-lucrători cu Pavel în Hristos şi şi-au riscat capul pentru viaţa lui. Acum, adunarea din Roma se întâlnea în casa lor, pentru că Pavel spune: „Salutaţi ... adunarea din casa lor.” De asemenea Maria s-a ostenit mult pentru Pavel şi însoţitorii lui.
Când le scrie filipenilor, Pavel îi îndeamnă: „ajută-le [pe aceste femei] ca pe unele care au luptat împreună cu mine în Evanghelie” (Filipeni 4:3 ). Din alte scrieri ale lui Pavel putem fi siguri că ele nu au predicat împreună cu el, însă ele s-au identificat împreună cu el în încercările şi luptele Evangheliei. Ele l-au ajutat prin toate mijloacele posibile, probabil deschizându-şi casa pentru Evanghelie, practicând ospitalitatea, căutând suflete pierdute, rugându-se împreună cu aceste suflete, invitând oameni să asculte Evanghelia, şi multe alte lucruri pe care femeile le pot face mult mai bine decât bărbaţii. Iar Pavel a apreciat această slujbă a femeilor şi a vorbit despre ele ca unele care au luptat împreună cu el în Evanghelie. Ce binecuvântare! O astfel de slujbă preţioasă în câmpul Evangheliei este deschisă şi femeilor din ziua de astăzi. Ele pot să cânte la mesajele de evanghelizare şi astfel să ajute la desfăşurarea programelor de evanghelizare. De asemenea ele pot să îi viziteze pe cei bolnavi şi să împartă tractate de evanghelizare.
Ce ogor mare este deschis femeilor, în slujirea lor pentru Domnul! Exemplele de mai sus ale diferitelor femei din vechime care au avut o slujire potrivită, ar trebui să încurajeze surorile pentru a lucra cu sârguinţă pentru Domnul. Lucrarea lor este la fel de importantă ca lucrarea publică a bărbaţilor, iar Domnul îşi aminteşte de această lucrare şi o va răsplăti.
Aşadar, din ceea ce am văzut până acum în acest articol despre „Locul femeii”, cu siguranţă că putem să tragem concluzia că locul ei este destul de diferit faţă de cel al bărbatului, şi nu este potrivit Scripturii ca femeia să facă o lucrare pentru Domnul, care aparţine în mod clar bărbatului. Uneori se citează versetul din Galateni 3:28 pentru a dovedi contrariul. „Nu este bărbat şi femeie; pentru că toţi sunteţi una în Hristos Isus.” Însă acest verset nu vorbeşte despre purtarea şi ordinea în Adunare, ci reprezintă un adevăr despre familia răscumpărată a lui Dumnezeu, unde nu este nicio diferenţă între iudeu şi grec, rob sau liber, bărbat sau femeie, în ce priveşte mântuirea şi harul. Din alte pasaje vedem că ordinea lui Dumnezeu în creaţie rămâne aceeaşi şi în Adunare.