„Dumnezeule, întoarce-ne! Şi fă să strălucească faţa Ta şi vom fi salvaţi.“ De câte ori n-au strigat astfel israeliţii credincioşi către Dumnezeu! Deja de secole, întreaga naţiune se află, datorită neascultării, sub judecata lui Dumnezeu, dar numai cei temători de Dumnezeu din această naţiune se îndreaptă spre Dumnezeu pentru salvare. Numai ei pot pătrunde gândurile lui Dumnezeu cu privire la poporul Său. Ei sunt rămăşiţa care suferă, care menţin legătura cu Dumnezeu şi cu Cuvântul Său.
Versetele 8-11 ne prezintă în puţine cuvinte istoria lui Israel de la ieşirea din Egipt până la perioada lui David şi Solomon. Viţa îşi „întindea lăstarii până la mare şi mlădiţele ei până la râu“. Domnia lui Solomon s-a extins de la Marea Mediterană până la Eufrat, iar Israel s-a bucurat de binecuvântarea lui Dumnezeu. Dar curând, poporul s-a îndreptat spre idoli, iar Dumnezeu i-a dărâmat gardurile. Dar în versetul 17 citim despre „fiul omului“, despre Hristos, care va restabili poporul.
Versetele 1-7
Primele versete ale acestui psalm sunt un îndemn, ca Dumnezeu să fie lăudat. Şi noi avem motiv să-L lăudăm pe Dumnezeu şi să-i mulţumim, dacă ne gândim unde eram şi ce a făcut El din noi.
Pe când era încă în Egipt, Dumnezeu S-a preocupat de Israel în bunătatea şi în îndurarea Sa. „Am îndepărtat povara de pe umărul său, mâinile sale au fost eliberate de coş.“ El a văzut necazul poporului Său şi a observat nedreptatea cu care era apăsat, şi l-a scos în chip minunat din acea ţară.
Mai departe citim: „te-am încercat la apele Meriba“. Aceste cuvinte ne amintesc de un principiu, pe care îl găsim deseori în Scriptură: Dumnezeu încearcă credinţa alor Săi. El l-a încercat pe Avraam (a se vedea Geneza 22 ), şi acelaşi lucru l-a făcut cu poporul Său la apele Meriba. Este uşor să credem, când totul merge bine; dar cu totul altfel este când ajutorul pe care ne bazăm, întârzie să vină. Atunci se va vedea, dacă ne încredem în ajutor omenesc sau dacă aşteptăm calea de ieşire numai de la Dumnezeu.
Versetele 8-16
Din cuvintele: „Israele, dacă M-ai asculta!“ recunoaştem simţămintele din inima lui Dumnezeu faţă de poporul Său. Cât de mult ar fi dorit Dumnezeu să-l binecuvânteze, să reverse asupra lui bunătăţi! El Însuşi spune: „deschide-ţi gura larg şi o voi umple“. Citind acestea ne amintim de Deuteronom 8:7-9 . Ce bogăţie de binecuvântări este numită acolo! Toate acestea, Dumnezeu dorea să le dăruiască poporului Său nu numai pentru o perioadă scurtă de timp, ci, dacă era ascultător, pentru totdeauna. Dar Israel a fost neascultător, iar Dumnezeu a trebuit să oprească revărsarea comorilor bunătăţii Sale. În versetul 13 citim despre durerea pe care a simţit-o El atunci.
Acest fragment ne dă posibilitatea să privim la inima lui Dumnezeu pentru ai Săi; El doreşte să-i binecuvânteze. Dar dacă nu o poate face aşa cum doreşte El, atunci piedica este întotdeauna la noi. De câtă binecuvântare am avea parte, dacă am lua tot mai mult Cuvântul lui Dumnezeu ca singurul nostru etalon şi am acţiona conform lui! De aceea, să învăţăm ascultarea!