Zabulon

„Zabulon va locui pe ţărmul mărilor lângă limanul corăbiilor şi hotarul lui se va întinde înspre Sidon“ (Geneza 49:13 ).

Diaspora
Binecuvântarea lui Zabulon ridică numeroase întrebări interpreţilor, întrebări la care, în general, ei nu pot răspunde dacă nu văd liniile profetice ale acestui capitol. Prima problemă aici este ordinea: Zabulon, al şaselea fiu al Leei, este pus înaintea lui Isahar, deşi s-a născut după el (Geneza 30:20 ). În al doilea rând, această binecuvântare este în fapt nimic altceva decât o indicare a moştenirii viitoare a lui Zabulon în Ţara Făgăduinţei; nu se spune nimic despre Zabulon ca persoană. Oare aceste cuvinte semnifică o aprobare sau o dezaprobare? În al treilea rând, împlinirea acestei profeţii este pusă la îndoială, deoarece moştenirea lui Zabulon nu era adiacentă la Mediterana, ci mai degrabă înghesuită între Aşer şi Neftali. La toate aceste întrebări se poate răspunde potrivit numai dacă recunoaştem acest capitol ca fiind o survolare profetică a întregii istorii a poporului lui Dumnezeu. După căderea primilor trei fii ai lui Iacov, profeţia despre Iuda şi Şilo constituie un apogeu evident, tratând despre venirea lui Mesia la poporul Său şi despre stăpânirea ce I se va da. Dar, după cum ştim, El a fost dispreţuit şi respins de oameni, iar Israel a fost împrăştiat printre naţiuni. Şi această situaţie o găsim în binecuvântarea lui Zabulon.

Cât de minunat ar fi fost dacă ultimele cuvinte ale lui Iacov s-ar fi încheiat cu binecuvântarea lui Iuda! Dar, vai, nu avea să fie aşa, iar venirea mântuirii desăvârşite prin Mesia a fost amânată până la sfârşitul timpurilor. După cum se vede în ultimele binecuvântări, cele ale lui Iosif şi Beniamin, binecuvântarea promisă va veni în adevăr. Hristos Se va întoarce şi toţi vrăjmaşii Lui vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Lui, în timp ce fraţii Săi I se vor închina. Totuşi, deocamdată Israel este lăsat deoparte şi locuieşte printre neamuri.

Faptul acesta este exprimat prin numele Zabulon (= locuinţă) şi prin imaginea mării deschise, care este marea popoarelor şi a naţiunilor care urlă necontenit şi niciodată nu se linişteşte (Isaia 17:12-13 ). Zabulon locuieşte „la“ ţărmul mării deschise, unde se află corăbiile. Cuvântul „la“ indică prin origine o direcţie, deci nu conferă o delimitare exactă moştenirii lui Zabulon! Aceasta arată că Zabulon s-a orientat spre mare şi comerţul maritim. S-ar părea că a făcut negoţ cu naţiunile, deoarece în ultimul rând al acestei binecuvântări se spune: „Şi hotarul lui se va întinde spre Sidon“. În acest pasaj, Sidonul îi reprezintă pe fenicieni, binecunoscuta naţiune de comercianţi ai antichităţii. Şi profetul Isaia vorbeşte despre negustorii din Sidon care străbăteau marea (Isaia 23:2 ). O comparaţie cu Judecători 5:17 ne arată că în cuvintele lui Iacov despre Zabulon, care nu echivalează decât cu o descriere topografică a moştenirii lui viitoare, putem într-adevăr înţelege un sens negativ. În acest verset, Dan este mustrat pentru că a stat pe corăbii, iar Aşer, pentru că a stat liniştit pe ţărmul mării.

Toate acestea oferă o imagine izbitoare a împrăştierii lui Israel printre naţiuni în „vremea naţiunilor“ (Luca 21:24 ), care va dura până la a doua venire a lui Hristos. Israel locuieşte cu naţiunile, este orientat spre ele şi desfăşoară afaceri cu ele. În binecuvântarea lui Isahar vedem că aceasta conduce la supunere faţă de naţiuni şi la coborârea până la o muncă servilă. O altă consecinţă a acestei asimilări cu naţiunile, respectiv adoptarea idolatriei, este chiar mai gravă. Aceasta se va vedea în profeţia despre Dan. Un prim indiciu despre aceasta poate fi găsit în 1. Împăraţi 16:31 , unde Sidonul este prezentat ca centru al adorării lui Baal. După epoca de aur a lui David şi Solomon, poporul Israel a intrat treptat sub influenţa naţiunilor din jur şi a fost confruntat cu consecinţele rele ale acestui fapt.

Nu iubiţi lumea
Oricine îşi întinde hotarul spre Sidon, spre lume, ca Zabulon, va experimenta în curând consecinţele negative ale atitudinii sale. Astfel, trebuie să ştim că idolatria şi mondenitatea merg mână în mână. Apocalipsa 2 ne arată că amestecul cu lumea duce la idolatrie. Biserica din Pergam şi-a găsit locuinţă în lume, unde se află tronul lui satan, iar în biserica din Tiatira, Izabela acţiona ca o închinătoare la idoli. Ambele biserici sunt mustrate pentru aceste rele: idolatria şi adulterul cu lumea. Este un aspect important că întâlnim pe Izabela aici, în Noul Testament, faptul acesta arătând că istoria s-a repetat - Biserica nu a fost mai bună decât poporul Israel, închinarea la Baal, care a fost introdusă sub împăratul Ahab şi a fost dusă mai departe de Izabela (profeţii lui Baal mâncau la masa ei) este asemănătoare cu practicile papalităţii. În timpurile din urmă, istoria bisericii apostate şi cea a Israelului apostat vor sfârşi într-o idolatrie înfiorătoare (2. Tesaloniceni 2:3-4 ; 1. Ioan 2:18-22 ; Apocalipsa 13 , 17 şi 18).

Şi dacă ne întoarcem spre Sidon, spre lume, ne asumăm toate aceste riscuri. Dacă iubim lumea, îl pierdem din vedere pe Hristos, iar măreţia lui Iuda şi a lui Şilo vor fi umbrite. Pe lângă aplicaţia spirituală şi profetică, aceste versete mai au o semnificaţie istorică în legătură cu perioada împăraţilor.

Bucură-te, Zabuloane
Şi în binecuvântările lui Moise găsim pe Zabulon în relaţie cu naţiunile şi cu marea, dar de această dată nu într-un sens negativ: „Despre Zabulon a zis: «Bucură-te, Zabuloane, de alergările tale şi tu, Isahar, de corturile tale! Ei vor chema popoarele pe munte; acolo vor aduce jertfe de dreptate, căci vor suge bogăţia mării şi comorile ascunse în nisip»“ (Deuteronom 33:18-19 ). În acest pasaj, Zabulon şi Isahar sunt trataţi la fel, ca şi în Geneza 49 , binecuvântările celor două seminţii fiind clar legate împreună. Orientarea spre naţiuni duce la pierderea independenţei şi la robie. Dar Moise nu a dezaprobat orientarea lui Zabulon spre naţiuni şi este bine să încheiem cu acest gând.

În ultimele zile, destinul lui Israel se va schimba în bine şi ei vor fi centrul binecuvântării pentru întregul pământ. Ei nu vor mai fi asimilaţi de naţiuni şi nici subjugaţi de acestea, ci acestea din urmă vor da ascultare legii care va ieşi din Sion. Naţiunile se vor strânge la muntele Domnului şi la templul din Împărăţia păcii, cum a prezis Isaia (Isaia 2:1-5 ). Acesta este timpul la care Moise s-a referit în binecuvântările sale pentru Zabulon şi Isahar. Ei vor îndemna naţiunile să vină la Ierusalim cu daruri şi împreună cu ei vor oferi Prinţului păcii bogăţiile lor.

De asemenea este de remarcat că moştenirea lui Zabulon făcea parte din ţinutul Galileii, pe care Isaia l-a numit ţinutul naţiunilor. Şi tocmai în acest îndepărtat şi dispreţuit colţ de ţară avea să trăiască şi să lucreze Mesia: „Ţara lui Zabulon şi Neftali... Galileea neamurilor. Poporul care umbla în întuneric a văzut o mare lumină; peste cei care locuiau în ţara umbrei morţii a strălucit lumina“ (Isaia 9:1-2 ; Matei 4:15-16 ). Planul harului lui Dumnezeu prevedea ca Domnul Isus să fie făcut Lumina popoarelor (Isaia 49:6 ). Lumina mântuirii Lui, pe care am obţinut-o în El şi prin care au fost luminate inimile noastre păcătoase, garantează binecuvântarea care va reveni naţiunilor în Împărăţia păcii, întrucât Hristos va răsări ca Soarele dreptăţii, iar naţiunile împreună cu Israel se vor supune guvernării Lui binecuvântate. Aceasta este perspectiva binecuvântării lui Zabulon, seminţia pe care întotdeauna în Scriptură o găsim în legătură cu naţiunile, atât spre rău, cât şi, în final, spre bine.