„Isahar este un măgar osos, care se culcă între două grajduri. Vede că locul unde se odihneşte este bun şi că ţinutul lui este plăcut; îşi pleacă umărul sub povară şi se supune birului“ (Geneza 49:14-15 ).
Slujind lumii
Poate că Isahar ar fi descris cel mai bine ca o persoană căreia îi place mult tihna şi confortul, care întotdeauna se uită după avantaje. Deşi obţine pace şi bogăţii, el trebuie să le plătească cu propria libertate, prosperitatea lui fiind rezultatul muncii pentru alţii. Faptul acesta este redat foarte adecvat prin imaginea animalului de povară, destinat să poarte poveri pentru alţii. Isahar este comparat cu un „măgar osos“ care se odihneşte între staule. Acest ultim cuvânt a ridicat destule probleme şi a fost redat în mai multe feluri, ca: „poveri“ (NKJV), „samare“ (New International Version), „grajduri“ (JND), „garduri“ (New English Bible) sau „focuri de tabără“ (NIV note). Singura apariţie în acelaşi sens şi în acelaşi context se află în Judecători 5:16
, unde sunt indicate clar ţarcurile pentru animale.
Întocmai cum măgarul caută un loc de odihnă potrivit, seminţia lui Isahar a găsit un loc de odihnă bine aşezat în ţara Canaanului. O parte din ţinutul lor era câmpia Izreelului, traversată de importanta cale comercială dinspre Fenicia spre sud. Aceasta însemna că Isahar s-a găsit într-o poziţie în care îi era dificil să-şi păstreze independenţa şi, ca urmare, a luat parte la comerţ şi a slujit naţiunile. Locul lui de odihnă era bun şi ţara era plăcută (versetul 15), dar aceasta a avut ca efect aplecarea lui sub jugul naţiunilor (versetul 15). Ni se spune chiar că a trebuit să presteze o muncă obligată (Iosua 16:10 ; 1. Împăraţi 9:21 ).
Situaţia în care s-a găsit în final Isahar nu era deloc în acord cu scopul lui Dumnezeu referitor la poporul Său, întrucât El chemase pe Israel să supună popoarele. Moise spusese că ei vor fi mai presus de orice naţiune de pe pământ, pentru a fi cap, nu coadă (Deuteronom 28:13 ). Dar aceasta avea să depindă de ascultarea lui Israel faţă de poruncile lui Dumnezeu şi, îndată ce ei aveau să îl uite, rolurile trebuiau să se inverseze - ei vor fi blestemaţi şi vor trebui să slujească naţiunile. Deci prestarea unei munci impuse constituia un lucru ruşinos pentru Isahar, reprezentând opusul a ceea ce trebuia să fie relaţia normală dintre Israel şi naţiuni (vezi şi Judecători 1 ).
Odată ce ne-am clarificat acest punct nu vom mai avea nici o dificultate să înţelegem semnificaţia profetică şi spirituală a acestei binecuvântări. Isahar reprezintă pe Israel în acea fază a istoriei lor în care s-au aflat supuşi naţiunilor şi puşi la muncă forţată. Orientarea spre naţiuni, cum am văzut deja în cazul lui Zabulon, duce inevitabil la subjugarea de către acestea. Este de presupus că acesta este motivul pentru care ordinea Zabulon-Isahar diferă în aceste binecuvântări de ordinea normală, după vârstă, pe care o găsim deseori în Scriptură (Geneza 30 , Exod 1 , Numeri 1 şi 2, Ezechiel 48 şi Apocalipsa 7 ). Cronologic, această subjugare de către naţiuni a avut loc după epoca lui David şi Solomon şi s-a repetat după venirea şi respingerea lui Isus Hristos, adevăratul Şilo. Împrăştiat printre naţiuni, Israel a devenit în special o naţiune de negustori, slujind de obicei conducătorilor străini. Este demn de reţinut că numele Isahar (= leafă) se referă la fel de semnificativ la acest aspect. Israel a devenit un servitor al naţiunilor.
Pentru noi, lecţia spirituală este evidentă: dacă ne asociem cu lumea şi uităm că suntem călători, vom ajunge inevitabil sub influenţa lumii şi aceasta va începe să ne conducă. Faptul acesta este confirmat de istoria profetică a Bisericii în Apocalipsa 2 şi 3: Pergam şi-a făcut locuinţa în lumea idolatră - aşa cum Zabulon s-a orientat spre Sidonul idolatru şi din această cauză s-a aflat în pericolul de a fi biruit. Ca o consecinţă, unii au urmat greşeala lui Balaam şi au devenit prieteni cu lumea pentru bani (Apocalipsa 2:14 ; 2. Petru 2:15 ; Iuda 11 ). După cum ne arată epistola lui Iuda, această cale a decăderii sfârşeşte în apostazie făţişă şi în revoltă împotriva lui Dumnezeu. În binecuvântările lui Iacov, acest stadiu final este atins în seminţia care urmează lui Isahar, adică Dan, în care se manifestă din plin puterea lui satan.
Slujire adevărată, creştină
Aceste lucruri grave se aplică nu numai la istoria poporului lui Dumnezeu în general, deoarece prin ele Dumnezeu vorbeşte şi fiecăruia dintre noi în mod personal. Cât de mulţi slujitori ai lui Dumnezeu slujesc în fapt lumea! Dar apostolul Pavel nu a dorit să fie un rob al oamenilor; singura lui dorinţă era să placă lui Dumnezeu (Galateni 1:10
). Isahar a fost un instrument în mâinile altora. Dar noi?
Suntem cu adevărat instrumente în mâinile lui Dumnezeu său suntem călăuziţi de alţii şi de raţiuni omeneşti?
În Geneza 49 vedem două imagini contrastante privind animalul de povară care în versetul 14 este Isahar, pe când în versetul 11 este un măgar disponibil pentru Şilo. În acelaşi fel şi noi putem fi instrumente pentru folosinţa exclusivă a Stăpânului (Luca 19:30-31 ). Apoi, în versetul 21, găsim o căprioară lăsată liberă, ceea ce vorbeşte despre libertatea după robie. Atunci când Dumnezeu intervine cu mântuirea Sa (versetul 18), robia lui Isahar se transformă în libertatea lui Neftali.
Ce binecuvântare bogată este să ne bucurăm de libertatea pe care ne-a dat-o Hristos! Atunci nu mai suntem robi ai străinilor, ci slujim numai Lui şi aparţinem învingătorilor din Apocalipsa 2 şi 3, care-şi aşteaptă răsplata de la Hristos, nu din partea lumii. Numai prin puterea credinţei putem învinge lumea (1. Ioan 5:4 ). Deşi Isahar era un măgar puternic, puterea firească nu este de nici un folos (Exod 13:13 ). Să nu uităm niciodată aceasta şi să purtăm numai jugul lui Hristos.