Capitolul 1

Introducere

Că Dumnezeu S-a descoperit în har unei lumi păcătoase este o mare favoare şi totuşi El a făcut mai mult: le-a dezvăluit celor credincioşi hotărârile secrete ale inimii Lui.

Dacă dorim să cunoaştem binecuvântarea acestor descoperiri, trebuie să ne întoarcem către Epistola lui Pavel către Efeseni unde găsim, dată de către apostolul inspirat o expunere a hotărârilor lui Dumnezeu pentru gloria lui Hristos şi binecuvântarea celor care sunt destinaţi să aibă parte de gloria Lui.

Este foarte important să luăm în considerare aceste două laturi: pe de o parte hotărârea voii lui Dumnezeu pentru toţi credincioşii pe de altă parte harul lui Dumnezeu care aduce mântuirea pentru toţi oamenii. In general cunoaştem mai bine harul Său în mântuire decât hotărârile inimii Lui. Harul lui Dumnezeu răspunde stării noastre de păcătoşi şi trebuie obligatoriu să începem cu ceea ce răspunde nevoilor noastre; hotărârile lui Dumnezeu descoperă ce Şi-a propus să facă pentru satisfacerea inimii Lui. Harul lui Dumnezeu în mântuire şi hotărârile lui Dumnezeu deşi fiind binecuvântări distincte, nu pot fi separate; deoarece harul care mântuieşte sufletul nostru conduce la gloria care satisface inima lui Dumnezeu.

În descoperirea hotărârilor inimii lui Dumnezeu, descoperim caracterul adevărat, ceresc, al creştinismului. Aflăm că Adunarea, deşi fiind alcătuită pe pământ, aparţine cerului şi că, deşi existând în timp, a fost prevăzută în eternitate şi pentru eternitate.

Capitolul 1 ne dezvăluie aceste hotărâri eterne ale lui Dumnezeu pentru Hristos şi Adunarea Lui în vederea eternităţii.

Capitolul 2 pune înaintea noastră planurile lui Dumnezeu pentru formarea Adunării în timp, în vederea hotărârilor Sale pentru eternitate.

Capitolul 3 prezintă slujba specială încredinţată apostolului Pavel, în legătură cu descoperirea adevărului Adunării.

Capitolele 4-6 constituie partea practică a epistolei; o dată instruiţi cu privire la hotărârile lui Dumnezeu, credincioşii sunt îndemnaţi să umble în acord cu aceste adevăruri de-a lungul călătoriei lor aici jos. Dacă, în hotărârile Sale Dumnezeu Şi-a propus să Îşi desfăşoare harul în cei sfinţi în timpul eternităţii, El doreşte pe drept cuvânt ca Adunarea să fie, în timpul existenţei ei în timp o mărturie a harului Său, a dragostei Sale şi a sfinţeniei Sale.

Planul lui Dumnezeu în Hristos - Capitolul 1

Primul capitol al epistolei pune înaintea noastră descoperirea planului lui Dumnezeu cu privire la Hristos şi Adunarea Lui. In capitolele următoare, vom decoperi căile pline de har ale lui Dumnezeu în formarea Adunării. Dar planul lui Dumnezeu în vederea eternităţii ne este descoperit mai întâi, pentru ca să putem intra cu pricepere în căile Sale, în timp ce suntem în timp.

După versetele de introducere, găsim mai întâi chemarea lui Dumnezeu care descoperă planul lui Dumnezeu celor care alcătuiesc Adunarea Lui (v. 3-7).

În al doilea rând, avem descoperirea voii lui Dumnezeu pentru gloria lui Hristos ca şi Căpetenie a întregii creaţii şi binecuvântarea Adunării asociate lui Hristos (v. 8-14).

În al treilea rând, avem rugăciunea apostolului, pentru ca să putem pricepe măreţia chemării lui Dumnezeu, binecuvântarea moştenirii şi puterea imensă care împlineşte planul lui Dumnezeu şi îi introduce pe credincioşi în moştenire.

Planul lui Dumnezeu cu privire la credincioşi (Efeseni 1:1-7 )

Versetele 1,2 - Pe punctul de a descoperi marile secrete ale voii şi planului lui Dumnezeu, apostolul are grijă să le amintească sfinţilor că este „apostol al lui Isus Hristos prin voia lui Dumnezeu”. El nu este trimis de un om, ca slujitor al omului, pentru a descoperi voia omului. El este pregătit în mod divin şi trimis de Isus Hristos, potrivit voii lui Dumnezeu, pentru a descoperi voia lui Dumnezeu. În plus, el se adresează credincioşilor din Efes ca „sfinţi şi credincioşi în Hristos Isus”, arătând prin aceasta, în adunarea din Efes, o stare spirituală caracterizată prin credincioşie faţă de Domnul, ceea ce îi pregătea pentru a primi aceste comunicări profunde. Se poate ca o adunare de sfinţi să fie marcată prin multă râvnă şi activitate şi totuşi să greşească cu privire la credincioşia faţă de Domnul. Aceasta este, de fapt, starea în care aceeaşi adunare din Efes a căzut câţiva ani mai târziu, astfel încât Domnul a trebuit să le zică, în ciuda râvnei şi lucrării lor: „Ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi…ai căzut”. La vremea când scria apostolul, ei erau încă, în calitate de adunare, caracterizaţi de credincioşia faţă de Domnul. Pe lângă aceasta, pe lângă o stare bună a sufletului, vom avea nevoie, dacă vrem să ne folosească epistola, de „har” şi de „pace” de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos - ceea ce dorea apostolul pentru aceşti sfinţi.

Versetul 3 - După aceste versete de introducere, apostolul dezvoltă imediat binecuvântarea credincioşilor potrivit planului lui Dumnezeu şi, prin urmare, binecuvântările lor cele mai înalte. În acest minunat pasaj, aflăm sursa tuturor binecuvântărilor noastre, caracterul lor, originea lor şi scopul pe care îl are Dumnezeu în vedere binecuvântându-ne atât de mult. Pe deasupra, aflăm că planurile lui Dumnezeu sunt împlinite de către Hristos.

Sursa tuturor binecuvântărilor noastre se găseşte în inima lui Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Dumnezeu a fost descoperit în mod desăvârşit în Hristos. În umblarea Lui ca om prin lume, El a arătat sfinţenia şi puterea infinită a lui Dumnezeu, ca şi harul şi dragostea desăvârşită a Tatălui. La inima lui Dumnezeu Tatăl astfel descoperită, avem privilegiul de a vedea dinainte toate binecuvântările noastre.

Apoi suntem instruiţi cu privire la caracterul acestor binecuvântări. Tatăl „ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti în Hristos”. Micul cuvânt „orice” ne vorbeşte de plinătatea binecuvântărilor noastre. Nici una dintre binecuvântările de care S-a bucurat Hristos ca Om nu ne este refuzată. Suntem binecuvântaţi cu „orice” binecuvântare spirituală. În ciuda tuturor avantajelor exterioare pe care creştinătatea practicantă le poate conferi oamenilor rămâne întotdeauna adevărat că binecuvântările creştine sunt spirituale şi nu materiale, cum erau cele ale naţiunii lui Israel. Binecuvântările noastre nu sunt mai puţin reale din cauza careacterului lor spiritual. Poziţia de fii, acceptarea, iertarea - câteva dintre binecuvântările puse înaintea noastră în acest pasaj - sunt binecuvântări spirituale care depăşesc bogăţiile acestei lumi, dar care sunt asigurate de Hristos celor mai simpli dintre cei care cred în El.

Mai mult, sfera potrivită a binecuvântărilor noastre nu este pământul ci cerul. Suntem binecuvântaţi „în locurile cereşti”. Pe pământ, suntem poate săraci, în cer suntem binecuvântaţi din belşug. Toate aceste binecuvântări spirituale şi cereşti sunt în legătură cu Hristos, şi nici una nu provine din legătura noastră cu Adam. Ele sunt „în Hristos”. Binecuvântările evreilor erau temporare, pe pământ, şi în linia lui Avraam; binecuvântările creştine sunt spirituale, cereşti şi în Hristos. Spre deosebire de binecuvântările pământeşti, ele nu depind de sănătate, nici de bogăţii sau de poziţie, nici de educaţie, nici de naţionalitate. Ele sunt în afara oricărei ordini a lucrurilor de pe pământ şi vor dăinui în întreaga lor deplinătate când viaţa noastră în timp va fi luat sfârşit şi umblarea noastră pe pământ va fi terminată.

Versetul 4 - Aflăm apoi nu numai sursa şi caracterul binecuvântărilor noastre, ca venind din inima Dumnezeului nostru şi Tatăl, ci găsim că ele îşi au originea „înainte de întemeierea lumii”. Atunci, în eternitatea trecută, am fost aleşi în Hristos. Aceasta implică o alegere suverană, în totalitate independentă de tot ce suntem în legătură cu Adam şi lumea lui, şi că nimic din ce se întâmplă în timp nu o poate schimba. Mai mult, ne este dat să vedem nu numai originea binecuvântărilor noastre înainte de întemeierea lumii, ci şi marele scop pe care l-a avut în vedere Dumnezeu, după ce lumea va fi trecut. Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos ne-a ales în Hristos înainte de întemeierea lumii, pentru ca în veacurile viitoare să fim „înaintea Lui” spre satisfacţia inimii Lui - „ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste”.

Dacă planul lui Dumnezeu este să aibă un popor înaintea Lui pentru întreaga eternitate, trebuie ca ei să fie într-o stare care să corespundă în mod absolut cu ceea ce este El; şi pentru a corespunde cu ceea ce este El, trebuie ca ei să fie ca El. Numai cine este ca Dumnezeu poate să-I placă lui Dumnezeu. Astfel Dumnezeu vrea să fim „sfinţi şi fără pată” şi „în dragoste”. Aici este cu adevărat ceea ce este Dumnezeu şi ceea ce a fost arătat în desăvârşire în Hristos ca Om. El era sfânt în caracterul Său, fără pată în purtarea Lui şi, în natura Lui, dragoste. Dumnezeu vrea şi să ne aibă înaintea Lui într-un caracter care să fie pe deplin sfânt, într-o purtare căreia să nu i se poată aduce nici o învinovăţire şi cu o natură care este dragoste şi poate să răspundă la dragoste - dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste, şi dragostea nu poate fi satisfăcută fără un răspuns din partea celor care sunt obiectul ei. Dumnezeu se va înconjura de cei care, ca Hristos Omul, răspund desăvârşit dragostei Lui, pentru ca El să Se poată bucura în noi şi noi să ne putem bucura în El.

Când credinţa primeşte aceste mari adevăruri şi ia în considerare scopul lor glorios, ea se bucură de tot ce a fost descoperit din inima lui Dumnezeu şi de eficacitatea lucrării lui Hristos. Dragostea Tatălui este astfel şi puterea lucrării lui Hristos este astfel încât, pentru întreaga eternitate, vom fi înaintea feţei Tatălui, sfinţi şi fără pată şi, prin urmare, în bucuria deplină şi întreagă a dragostei divine.

Când ne este dat să privim în eternitate şi să vedem vasta întindere a binecuvântărilor care sunt păstrate pentru noi, această lume trecătoare - care adesea ne pare atât de mare şi de importantă - devine foarte neînsemnată, în timp ce creştinismul, văzut în adevăratul său caracter potrivit lui Dumnezeu, devine extrem de mare şi de binecuvântat.

Versetul 5 - Pe lângă aceasta, există binecuvântări speciale la care credincioşii sunt rânduiţi dinainte. Predestinarea pare să aibă întotdeauna în vedere aceste binecuvântări speciale. Potrivit alegerii suverane, credincioşii, împreună cu îngerii, vor fi înaintea lui Dumnezeu, sfinţi şi fără pată. Dar în plus faţă de aceste binecuvântări, credincioşii au fost rânduiţi dinainte pentru locul special de fii. Suntem introduşi în aceeaşi poziţie de relaţie cu Tatăl ca şi Hristos în calitate de Om, astfel încât El poate spune: „Tatăl meu şi Tatăl vostru”. Îngerii sunt slujitori înaintea Lui; noi suntem fii „pentru Sine”.

Această poziţie specială de relaţie este „după buna plăcere a voii Sale”. Astfel, binecuvântarea din versetul 5 depăşeşte binecuvântarea din versetul 4. Acolo, era alegerea suverană care, prin har, ne face potriviţi pentru El; aici, este buna plăcere a lui Dumnezeu care îi rânduieşte dinainte pe credincioşi pentru relaţia de fii.

Versetul 6 - Felul în care a acţionat Dumnezeu rânduindu-ne dinainte pentru acest loc înalt de binecuvântare va fi „spre lauda gloriei harului Său”. Bogăţiile harului lui Dumnezeu ne fac potriviţi pentru a fi înaintea Lui; gloria harului Său ne pune în legătură cu El, făcându-ne plăcuţi în Cel Preaiubit. Suntem făcuţi plăcuţi în Cel Preaiubit - cu toată bucuria cu care Cel Preaiubit a fost primit în glorie.

Versetul 7 - Versetele precedente au prezentat planul lui Dumnezeu pentru cei credincioşi; în acest verset, modul pe care l-a folosit Dumnezeu ca să putem avea parte de aceste binecuvântări, ne este amintit. Am fost răscumpăraţi prin sângele lui Hristos şi păcatele noastre au fost iertate după bogăţiile harului Său. Bogăţiile harului Său răspund bunei plăceri a lui Dumnezeu, de a ne binecuvânta ca sfinţi. Un om bogat ar putea copleşi un cerşetor cu abundenţa bogăţiilor sale, şi aceasta ar fi un mare har; dar dacă omul cel bogat ar merge mai departe şi l-ar introduce pe sărac în casa lui, şi i-ar da locul de fiu, aceasta ar fi nu numai har faţă de sărac, ci ar fi spre onoarea şi gloria omului bogat. Bogăţiile harului au răspuns nevoilor fiului risipitor şi l-au îmbrăcat cu o mantie provenind din casa tatălui; gloria harului i-a dat locul de fiu în casă. Gloria harului lui Dumnezeu a făcut din credincioşi fii, nu slujitori.

Descoperirea voii lui Dumnezeu cu privire la gloria lui Hristos şi binecuvântarea Adunării (v. 8-14)

Versetele 8,9 - Nu numai că Dumnezeu ne-a destinat la binecuvântarea în care vom fi introduşi mai târziu; şi nu numai că avem răscumpărarea sufletelor noastre şi iertarea păcatelor după bogăţiile harului Său, ci chiar acest har a prisosit faţă de noi ca să putem avea de acum cunoştinţa hotărârii Lui. Dumnezeu ne-a făcut să cunoaştem taina voii Sale pentru ca să cunoaştem buna plăcere pe care Şi-a propus-o în Sine Insuşi. Este voia Lui Dumnezeu ca Adunarea, în timp ce este aici jos, să fie păstrătoarea hotărârilor Sale. Dumnezeu vrea să fim înţelepţi şi pricepuţi cu privire la tot ce face şi va mai face, pentru buna Lui plăcere, pentru gloria lui Hristos şi pentru binecuvântarea Adunării. Având gândirea lui Dumnezeu, vom fi păziţi în linişte în prezenţa agitaţiei lumii şi vom fi ridicaţi deasupra unui loc de întristare şi de păcat deoarece cunoaştem sfârşitul tuturor lucrurilor.

În Scriptură, o „taină” nu este în mod necesar un lucru ascuns, ci mai degrabă un secret care le este descoperit credincioşilor înainte să fie declarat lumii în mod public. În această lume, vedem omul făcând propria lui voie după propria lui plăcere, de unde rezulta atâta întristare şi confuzie. Dar privilegiul credinciosului este de a cunoaşte secretele lui Dumnezeu şi de a şti astfel că Dumnezeu va face toate lucrurile după buna Lui plăcere şi că, în cele din urmă, planurile Sale vor triumfa.

Versetele 10-12 - Versetele care urmează pun înaintea noastră această taină a lui Dumnezeu. Aflăm că sunt două părţi ale acestei taine. Mai întâi, planul lui Dumnezeu cu privire la Hristos; apoi, ceea ce Dumnezeu Şi-a propus pentru Adunarea unită cu Hristos. Este buna plăcere a lui Dumnezeu, pentru administrarea împlinirii timpurilor, să adune din nou, împreună, toate în Hristos. „Împlinirea timpurilor” cu greu poate face aluzie la starea eternă, pentru că atunci Dumnezeu va fi totul în toţi. Ea ar părea să indice lumea viitoare - ziua milenară - când rezultatul deplin al căilor lui Dumnezeu în guvernare va fi văzut în desăvârşirea sa. Toate principiile guvernării care le-au fost încredinţate oamenilor în diferite epoci si în care au eşuat întru totul, vor fi văzute în mod desăvârşit sub administrarea lui Hristos. Ruina timpurilor a fost văzută sub guvernarea omului; „împlinirea” sau desăvârşirea timpurilor va fi văzută când va domni Hristos. Atunci orice lucru creat, orice fiinţă, în ceruri şi pe pământ, vor fi supuse autorităţii şi conducerii Lui. Şi rezultatul va fi că unitatea, armonia şi pacea vor prevala. Aceasta este secretul, sau taina voii lui Dumnezeu pentru gloria lui Hristos.

Mai mult, este buna plăcere a lui Dumnezeu ca Adunarea, unită cu Hristos, să aibă parte de această mare moştenire peste care Hristos va fi conducător. În versetul 11, apostolul zice: „am…primit o moştenire”, făcând fără îndoială aluzie la credincioşii dintre iudei. Naţiunea ebraică îşi pierduse moştenirea pământească respingându-L pe Hristos şi urmărindu-şi voia proprie. Rămăşiţa iudeilor, care va crede în Hristos, va obţine o moştenire mai glorioasă în lumea viitoare, după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale. Uniţi cu Hristos în domnia Lui, credincioşii vor manifesta gloria Lui. În acea zi, El va fi „glorificat” şi „admirat” în toţi cei care vor fi crezut (2. Tesaloniceni 1:10 ). Lumea şi creaţia întreagă vor fi binecuvântate sub El. Adunarea va avea partea ei cu El. Aceşti credincioşi dintre evrei au „sperat dinainte” în Hristos. Ei speraseră în Hristos în ziua respingerii Sale; naţiunea restaurată va crede în El în ziua gloriei Sale.

Versetul 13 - Cuvântul „voi” din versetul 13 introduce credincioşii dintre naţiuni în binecuvântarea acestei moşteniri glorioase. Ei crezuseră Evanghelia mântuirii lor şi fuseseră pecetluiţi cu Duhul Sfânt al promisiunii.

Versetul 14 - Cuvântul „noastre” din versetul 14 uneşte credincioşii dintre evrei şi dintre naţiuni. Ei împart împreună această moştenire glorioasă. Prin Duhul, ne bucurăm de o presimţire a binecuvântării moştenirii. Această moştenire este o „posesiune dobândită” - preţul ei a fost sângele scump al lui Hristos. Întreaga creaţie este a Lui, deoarece El este Creatorul, şi totul este al Lui, prin cumpărare. Deşi totul a fost dobândit, nu a fost încă răscumpărat totul. El a dobândit moştenirea prin sânge; va răscumpăra moştenirea prin putere. Când, prin puterea Lui, va fi eliberat întreaga creaţie de duşman, va fi spre lauda gloriei lui Dumnezeu.

Rugăciunea ca cei credincioşi să ştie care este speranţa chemării şi gloria moştenirii (Efeseni 1:15-23 )

Versetul 15 - Rugăciunea începe prin prezentarea stării spirituale a sfinţilor din Efes - o stare care îl incita pe apostol să mulţumească şi să se roage neîncetat pentru ei.

Într-un mod foarte binecuvântat, ei erau caracterizaţi de „credinţa în Domnul Isus…şi de dragostea…faţă de toţi sfinţii”. Hristos fiind obiectul credinţei lor, sfinţii deveneau obiectul dragostei lor. Nu poate fi o dovadă mai mare a unei credinţe vii în Hristos decât dragostea practică pentru sfinţi. Credinţa pune sufletul în legătură cu Hristos şi, fiind în contact cu El, inima se duce înaintea tuturor acelora care Îl iubesc. Cu cât ne vom ţine mai aproape de Hristos, cu atât simţămintele noastre faţă de cei care Îi aparţin se vor revărsa.

Versetul 16 - Auzind vorbindu-se de credinţa şi de dragostea lor, apostolul este constrâns să mulţumească şi să se roage neîncetat pentru aceşti sfinţi. Dacă suntem ocupaţi numai de defectele şi de lipsurile fraţilor noştri, vom fi copleşiţi şi ne vom petrece timpul plângându-ne de sfinţi. Dar dacă vom căuta din nou ceea ce harul lui Dumnezeu a făcut în ei şi dacă suntem ocupaţi cu aceasta, vom avea multe motive pentru a mulţumi, fără a fi pentru aceasta indiferenţi la ceea ce trebuie corectat. Apostolul nu ignora niciodată ceea ce era din Hristos în sfinţi, fără a fi niciodată indiferenţi la ceea ce era din carne. Chiar cu privire la sfinţii din Corint, le care erau atâtea lucruri de mustrat, el poate mulţumi pentru ceea ce vedea de la Dumnezeu în ei. În slăbiciunea noastră, suntem înclinaţi să cădem într-o extremă sau în cealaltă. În grija noastră de a arăta dragostea, tratăm poate cu multă uşurinţă ceea ce este rău; sau, în opoziţia noastră faţă de ceea ce este rău, nu discernem poate ceea ce este de la Dumnezeu.

Apostolul dezvoltase hotărârile lui Dumnezeu pentru aceşti sfinţi şi faptul că este silit să se roage aduce mărturie, în sine cu privire la imensitatea acestor hotărâri. Puterea limbajului omenesc este insuficientă pentru a le exprima şi capacitatea minţii omeneşti este prea slabă pentru a le pricepe. Apostolul înţelege că, pentru ca aceste mari adevăruri să ne atingă, nu ajunge să le enunţe. Scriindu-i lui Timotei, el zice: „Ia în considerare ceea ce spun; căci Domnul îţi va da pricepere”. Astfel, în această epistolă, Pavel, condus de Duhul, poate să ne descopere hotărârile lui Dumnezeu, dar el realizează că numai Dumnezeu poate da putere de a le înţelege. De aceea se adresează lui Dumnezeu prin rugăciune.

Versetul 17 - Apostolul se adresează „Dumnezeului Domnului nostru Isus Hristos”, pentru că, în această rugăciune, Domnul Isus este văzut ca Om. Rugăciunea din capitolul 3 este adresată Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, pentru că acolo Domnul este considerat Fiu. Un alt motiv pentru a folosi nume diferite în cele două rugăciuni poate fi că apostolul doreşte, în prima rugăciune, să cunoaştem puterea care execută hotărârile lui Dumnezeu, deoarece Numele lui Dumnezeu este legat pe drept cuvânt de putere; şi a doua rugăciune, privind dragostea, este adresat în mod potrivit Tatălui.

În această rugăciune, Dumnezeu este numit şi „Tatăl gloriei”, potrivit gândului că scena de glorie spre care ne îndreptăm provine de la Tatăl care este sursa ei. Dragostea şi sfinţenia Lui vor umple gloria acestei lumi în care Dumnezeu va fi făcut cunoscut în mod desăvârşit. In timp ce Tatăl este tăria şi sursa gloriei, Domnul Isus, ca om, este centrul şi obiectul gloriei. In El, este desfăşurată întreaga putere a lui Dumnezeu; Numele Lui este mai presus de orice nume şi El este Căpetenia peste toate lucrurile pentru Adunare.

Pentru a pătrunde adevărurile care alcătuiesc subiectul rugăciunii apostolului, avem nevoie de un duh de înţelepciune şi de descoperire în deplina cunoaştere a lui Hristos. Toată înţelepciunea lui Dumnezeu şi toată descoperirea voii lui Dumnezeu sunt date pentru a fi cunoscute în Hristos. De aceea avem nevoie de cunoaşterea deplină a lui Hristos pentru a pătrunde înţelepciunea lui Dumnezeu, descoperirea pe care Dumnezeu a făcut-o cu privire la El Însuşi şi la hotărârile Lui.

Versetul 18 - Pe lângă aceasta, cunoaşterea lui Hristos, pentru care se roagă apostolul, nu este o simplă cunoaştere intelectuală, ci o cunoaştere din inimă a unei Persoane, deoarece el zice: „luminând ochii inimii voastre”. În multe rânduri vedem în Scriptură, şi învăţăm din experienţă, că Dumnezeu învaţă prin simţăminte. Aşa a fost în cazul femeii păcătoase din Luca 7 , care „a iubit mult” şi a învăţat repede. Aşa a fost cazul unei femei sfinte şi devotate, Maria din Magdala, în Ioan 20 . Afecţiunea ei pentru Hristos era aparent mai activă, în ziua învierii, decât cea a lui Petru şi a lui Ioan; Domnul S-a descoperit acestei inimi iubitoare şi i-a dat magnifica descoperire a noii poziţii a fraţilor Săi în legătură cu Tatăl.

După aceste cereri preliminare, apostolul expune cele trei mari rugăminţi ale rugăciunii sale. În primul rând, să ştim ce este speranţa chemării sale. În al doilea rând, să ştim ce sunt bogăţiile gloriei moştenirii lui Dumnezeu în sfinţi. În al treilea rând, să cunoaştem puterea care va săvârşi planul chemării şi îi va introduce pe sfinţi în moştenire.

Chemarea este sus, în legătură cu Persoanele divine în ceruri. Moştenirea este jos în legătură cu lucrurile create pe pământ. Cum aflăm din Filipeni 3:14 , chemarea este cerească, de la Dumnezeu şi în Hristos. Sursa chemării este Dumnezeu, de aceea se vorbeşte aici de „chemarea Lui”. Ea ne este prezentată în versetele 3-6 din acest capitol. Potrivit chemării divine, suntem binecuvântaţi cu orice binecuvântare spirituală în locurile cereşti în Hristos, suntem aleşi în Hristos, de către Tatăl, pentru a fi înaintea lui Dumnezeu în conformitate cu El, „sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste”, spre bucuria şi satisfacţia inimii Lui. Chemarea ne mai spune că vom fi înaintea lui Dumnezeu nu ca slujitori - ca îngerii - ci ca fii înaintea feţei Lui. Mai mult, chemarea ne spune că vom fi în bunăvoinţa eternă a lui Dumnezeu, plăcuţi în Cel Preaiubit. In fine, aflăm din chemare că vom fi spre lauda eternă a gloriei lui Dumnezeu.

Pentru a rezuma chemarea aşa cum este ea prezentată în aceste versete minunate, înseamnă că suntem aleşi şi chemaţi sus în ceruri la o binecuvântare cerească, pentru a fi ca Hristos şi cu Hristos înaintea Tatălui, în legătură cu Tatăl, în bunăvoinţa Tatălui pentru totdeauna şi spre lauda eternă a gloriei harului Său. Aceasta este chemarea pentru care se roagă apostolul, şi ne putem ruga şi noi să ne fie dat să intrăm în binecuvântarea Lui şi să ştim ce este „speranţa chemării Lui”. Aici, speranţa nu are nimic de a face cu venirea Domnului. Sfinţii fiind văzuţi în această epistolă ca aşezaţi în locurile cereşti, nu se face aluzie la venirea Domnului. Speranţa este, cum a zis cineva, „deplina descoperire în gloria eternă la tot ce ne-a chemat Dumnezeu în Hristos, ca rod al hotărârilor Lui în eternitatea trecută”.

În al doilea rând, apostolul se roagă ca să ştim „ce este bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi”. S-a zis: „chemarea lui, privim în sus, moştenirea, ea, se aşterne ca să zicem aşa la picioarele noastre”. Moştenirea este prezentată în versetele 10 şi 11 ale acestui capitol. Aflăm acolo că moştenirea cuprinde toate cele create, în ceruri şi pe pământ, a căror Căpetenie glorioasă va fi Hristos. În El, Adunarea va obţine o moştenire, deoarece vom domni cu El. În rugăciune, moştenirea este numită „moştenirea Lui în sfinţi”. O împărăţie nu constă numai dintr-un împărat şi supuşii lui. Pe lângă aceasta, „bogăţia gloriei moştenirii Lui” va fi desfăşurată în sfinţi. În acea zi, El va fi „glorificat în sfinţii Săi” şi „privit cu uimire … în toţi cei care au crezut” (2. Tesaloniceni 1:10 ).

Versetul 19 - În al treilea rând, apostolul cere să ştim ce este puterea faţă de noi care va lucra aceste lucruri mari. Se vorbeşte de “mărimea puterii” şi de “lucrarea” ei. Ea lucrează deci faţă de noi în timpul prezent. Ea este “nemărginita mărime a puterii Lui”. Există şi alte puteri şi puteri mari în univers, dar puterea care lucrează faţă de noi depăşeşte orice altă putere, fie că este puterea cărnii în noi sau puterea diavolului împotriva noastră. Ce mângâiere de a şti că, în toată neputinţa noastră, există nemărginita mărime a unei puteri faţă de noi şi lucrând pentru noi!

Versetele 20,21 - Mai mult, este o putere care nu numai că ne-a fost descoperită într-o declaraţie, ci care s-a desfăşurat în învierea lui Hristos. Lumea şi Satan au putut arăta cea mai mare desfăşurare a puterii lor - puterea morţii - când L-au ţintuit pe Hristos pe cruce. Apoi, după ce diavolul şi lumea şi-au arătat puterea în cel mai înalt grad, Dumnezeu a manifestat minunata mărime a puterii Lui înviindu-L, ca Om, în poziţia cea mai înaltă din univers, chiar la dreapta Lui. Hristos a fost rânduit, în această poziţie de înălţare, mai presus de orice putere, fie că este vorba de stăpâniri şi autorităţi spirituale, fie de puteri şi domnii temporale. Anumite nume sunt date pentru guvernarea acestei lumi şi lumea viitoare, dar Hristos are un Nume mai presus de orice nume - El este Regele regilor şi Domnul domnilor.

Versetul 22 - Mai mult, Hristos nu numai că este mai presus de orice putere, ci orice rău va fi pus sub picioarele Lui. Aceasta este expresia supremă a puterii care nu numai că ne va aduce la a lua parte cu Hristos la acest loc înalt de glorie, ci ne însoţeşte în timp ce mergem către glorie.

Aflăm apoi un alt mare adevăr: Cel în care s-a arătat toată puterea, care este aşezat într-o poziţie mai presus de orice putere, care are puterea să supună orice rău, este Cel care este dat “Cap peste toate, Adunării”.

În legătură cu toate puterile din univers, El este aşezat “mai presus” de orice putere. În ceea ce priveşte răul, totul este pus sub picioarele Lui. În legătură cu Adunarea - trupul Său - El este Cap şi Cap pentru a conduce în toate. Astfel, este privilegiul Adunării de a privi la Hristos pentru a fi condusă şi îndrumată în toate lucrurile. În prezenţa oricărei puteri potrivnice şi a oricărui rău, avem un mijloc de scăpare în Hristos, Capul nostru. El poate cu siguranţă să se folosească de daruri şi de conducători pentru a ne instrui şi a ne ghida, dar la Cap trebuie să privim şi nu doar la bietele şi slabele vase pe care, în harul Său, poate considera util să le folosească.

Versetul 23 - În versetul 22, aflăm ce este Hristos pentru Adunare, ceea ce este capul pentru trup. În versetul 23, aflăm ce este Adunarea pentru Hristos, ceea ce este trupul pentru cap. Adunarea este plinătatea Celui care umple totul în toţi. Adunarea, ca trup al Său, foloseşte la desfăşurarea întregii plinătăţi a Capului. Hristos trebuie manifestat în Adunare. Nimic nu ar putea fi mai minunat decât locul pe care îl are Adunarea în relaţie cu Hristos. S-a zis, este trupul Său, “umplut de dragostea Lui, plin de energie prin Duhul Său, executând gândurile Lui, după cum trupurile noastre împlinesc gândurile noastre şi hotărârile duhului nostru”. Vai! nedând lui Hristos locul Lui ca şi Cap peste toate, Adunării, noi, ca şi consecinţă necesară, nu am manifestat plinătatea lui Hristos.

În toată această frumoasă rugăciune, apostolul caută un efect prezent asupra vieţii sfinţilor. Chemarea şi moştenirea ne sunt asigurate, de aceea apostolul nu cere să avem speranţă şi moştenire, ci să ştim ce sunt ele. Astfel cunoaşterea a ceea ce va veni trebuie să aibă un efect actual asupra vieţii noastre şi a purtării noastre, eliberându-ne, în puterea vieţii de înviere potrivnică şi despărţindu-ne, în duh, de veacul prezent.