În acel timp, doi dintre noi am închiriat o mică încăpere din Sheffield pentru a vesti acolo Evanghelia. În acele zile locuia în Sheffield un anume căpitan W. care îi slujea Domnului. Când a auzit de strângerile noastre laolaltă, ne-a întrebat dacă are voie să vestească Evanghelia în localul nostru. I-am dat permisiunea cu bucurie. El ne-a prezentat persoana unui Isus viu, care îi întâlneşte pe păcătoşi, ca de exemplu pe femeia de la fântâna lui Iacov, care venise în căldura amiezii pentru a scoate apă. Ea, care era ocolită de toţi din cauza vieţii ei rele, a fost căutată de Hristos; dar nu pentru a-i spune că mai întâi trebuie să se facă mai bună ca El să o poată mântui. La ce i-ar fi folosit aceasta, când păcatele o înconjurau ca munţii? Fiul lui Dumnezeu i-a spus minunatele cuvinte: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel care-ţi zise: «Dă-Mi să beau!», tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie“ (Ioan 4:10
).
Până atunci nu-mi fusese prezentată niciodată aşa persoana Domnului, dar am simţit că acesta era Isus care mă întâlnise pe drumul meu şi care dăduse pace sufletului meu întristat.
Acum am înţeles repede şi clar că noi, în loc să predicăm altora, trebuia să citim cu exactitate şi cu sârguinţă Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel am citit împreună timp de 18 luni epistola către Romani şi de atunci nu am citit aproape nimic altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta mi-a fost spre binecuvântare.
Trebuie să amintesc un eveniment care s-a petrecut la începutul acelei perioade. Deoarece fiecare vorbea de învăţăturile greşite ale căpitanului W., la început am crezut că aceste pălăvrăgeli erau adevărate. Chiar dacă pare ciudat, consideram, în neştiinţa mea, adevărurile preţioase pe care ni le prezenta ca fiind învăţături eronate. Pe atunci nu eram smerit şi aveam o mare încredere în gândirea logică. De aceea am considerat că cel mai bine ar fi să adun o serie de dovezi care se refereau la acele puncte, pe care le consideram învăţături străine. Curând s-a ivit prilejul şi ca răspuns la o întrebare a acestui slujitor al Domnului am lansat o încărcătură întreagă de concluzii. Dar un singur verset, pe care mi l-a citit din Cuvântul lui Dumnezeu, m-a convins de greşeala mea şi mi-a distrus încrederea în logică.
Vreau să vorbesc acum despre o întâmplare, care a devenit punct de cotitură pentru întreaga mea viaţă până astăzi.
Mi s-a spus că acel căpitan W. şi câţiva creştini se adunau în prima zi a săptămânii pentru a frânge pâinea, aşa cum citim în Fapte 20 despre primii creştini. Într-o duminică dimineaţa m-am dus acolo să văd cum stau lucrurile. M-am aşezat pe rândul din spate şi am căutat cu privirea amvonul. Dar nu era nici unul. Am văzut numai o masă cu faţă de masă albă şi pe ea pâine şi vin în amintirea morţii Domnului Isus. Am căutat cu privirea un predicator sau un preşedinte, dar nu i-am găsit. Credincioşii, care erau strânşi acolo, şedeau în jurul mesei. M-a cuprins un simţământ sărbătoresc: „Aceştia s-au strâns pentru a-L întâlni pe Domnul!“ Cu siguranţă, a fost Duhul lui Dumnezeu care mi-a vorbit. Îmi este imposibil să descriu gândurile care m-au preocupat. Dar m-am simţit în prezenţa nemijlocită a Domnului Isus, conform Cuvântului Său: „Pentru că unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor“ (Matei 18:20 ). Acest simţământ a fost aşa de puternic, încât am observat puţin din ceea ce s-a petrecut în jurul meu, în afară de faptul că diferenţa faţă de tot ce văzusem şi trăisem până atunci mi s-a părut uriaşă. Ceea ce m-a uimit cel mai mult a fost faptul că această strângere laolaltă a creştinilor pentru frângerea pâinii părea să corespundă exact cu ceea ce citisem în legătură cu aceasta în Scriptură. În locul unei predici am găsit la Masa Domnului libertatea, aşa cum este descrisă ea în 1. Corinteni 14:29-37 .
Câteva săptămâni mai târziu mi-am ocupat prin har locul la Masa Domnului ca om mântuit. La scurt timp după aceea, în timp ce stăteam în linişte, am aflat ceva ce nu experimentasem niciodată înainte: călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Mi se părea că aud o voce: „Citeşte 2. Corinteni 1 “ şi mi-au venit în minte gânduri preţioase în legătură cu versetele 3-5. M-a cuprins o emoţie care a devenit aşa de puternică, încât faţa şi corpul mi s-au acoperit de transpiraţie. Am stat tăcuţi câtva timp. În sfârşit s-a ridicat căpitanul W. care şedea în partea cealaltă a camerei şi a spus: „Să citim 2. Corinteni 1 !“ şi apoi a exprimat exact gândurile care mi le pusese Duhul mie pe inimă. Astfel am cunoscut pentru prima dată călăuzirea Duhului în mijlocul creştinilor care se adună doar în jurul lui Hristos. În următorii ani s-a repetat această experienţă. Voi aminti în decursul relatării câteva exemple. Nu putem citi Faptele Apostolilor fără să vedem că Duhul Sfânt, după ce a format Adunarea, era într-adevăr prezent pentru a-i călăuzi pe slujitorii Domnului. Dacă nu mai experimentăm acum călăuzirea Sa aşa de clar, este, după părerea mea fermă, din cauza credinţei noastre mici.