Vreau să povestesc cum m-a educat şi pregătit Dumnezeu ca un vas al harului Său pentru lucrarea Sa. Mi-am cunoscut părinţii foarte puţin, deoarece la vârsta de 4 ani am rămas orfan. Bunicul meu, un bărbat foarte onest, s-a îngrijit de educaţia mea. La vârsta de 7 ani, trebuia să merg vara pe câmp să-mi câştig pâinea. Iarna mergeam la şcoala din sat. La vârsta de 11 ani am fost luat de un domn distins în casa lui. Doi ani de zile am primit de la el o instruire deosebită. El m-a instruit în toate lucrurile care trebuiau învăţate cu atenţie, precum şi în ceea ce privea grădina şi grajdul şi sarcinile unui slujitor. Într-o zi, de exemplu, mi-a spus: „Charles, îţi dau trei ore la dispoziţie să prinzi o cioară.“ Altă dată m-a pus să urmăresc nişte pui de potârniche. Câteodată dorea un răspuns urgent la o întrebare grea, ca de exemplu: „Cum are loc o eclipsă de soare?“ I-am răspuns: „Dacă îmi pun capul între al dumneavoastră şi lampă, nu mai puteţi vedea lumina. Aşa este şi când se află luna între noi şi soare.“
Printre altele, trebuia deseori să-i citesc o predică. O făceam cu mare seriozitate, deoarece Dumnezeu începuse deja să lucreze la inima mea de când eram copil. Ar fi prea mult dacă aş aminti toate amănuntele din acel timp. Cuvintele lui la despărţire îmi sunt încă vii, de parcă ar fi fost ieri. La urmă a spus: „Charles, tu vei deveni fie un blestem, fie o binecuvântare pentru omenire.“ Sunt convins că aş fi devenit un blestem, dacă nu m-ar fi păzit bunătatea lui Dumnezeu. Şi dacă într-o măsură mică am fost o binecuvântare, atunci toată lauda să-I fie adusă lui Dumnezeu! Cu siguranţă, El a folosit amabilitatea acestui domn ca binecuvântare pentru întreaga mea viaţă ulterioară. După ce ne-am despărţit, m-am aşezat pe o piatră în câmp şi am plâns. Nu l-am mai revăzut pe bunul meu învăţător.
Treizeci de ani mai târziu am fost încă o dată prin acel loc şi l-am revăzut pe bătrânul slujitor al învăţătorului meu. În toţi acei ani nu ne mai văzuserăm. „Ce minunat că veniţi“, strigă el, „tocmai citeam tractatul dumneavoastră «Mefiboşet»! Stăpânul meu mi l-a dat înainte de moartea sa şi mi-a spus: Thomas, ia-l şi păstrează-l! Credeam că trebuie să fac multe pentru Dumnezeu, dar acum observ că totul este numai bunătatea lui Dumnezeu de dragul lui Hristos şi al lucrării Sale.“ - Cu mulţumire faţă de Dumnezeu, pot adăuga că şi bătrânul Thomas a fost condus la odihnă prin lucrarea desăvârşită a Domnului Isus.
După întoarcerea mea la Dumnezeu, m-am dus la Sheffield, un oraş cu 70-80.000 locuitori. Aici am ajuns în ucenicie la un comerciant de obiecte metalice, care era şi fabricant de pile. Astfel m-am familiarizat repede cu comerţul şi cu oamenii din Sheffield. Datorită diferitelor mele activităţi, am cunoscut tot mai multe despre om. În aceşti ani, Dumnezeu mi-a arătat în bunătatea Sa foarte clar stricăciunea naturii mele rele. Aceasta este o lecţie grea, dar ea trebuie învăţată. „Pentru că ştiu că în mine, adică în carnea mea, nu locuieşte nimic bun: pentru că voinţa este cu mine, dar înfăptuirea binelui, nu“ (Romani 7:18
). Tocmai aceasta trebuie să învăţăm. Istoria celor două naturi poate fi comparată cu istoria a două persoane diferite. Istoria cărnii cu poftele ei rele nu este de folos nimănui; fiecare credincios învaţă prin aceasta că mântuirea este numai o lucrare a lui Dumnezeu. „Pentru că gândirea cărnii este moarte; iar gândirea Duhului, viaţă şi pace“ (Romani 8:6
). Ceea ce voi relata în continuare este lucrarea lui Dumnezeu în harul Său desăvârşit şi vrednic de admiraţie.
Privind la acel timp, îmi amintesc că nu făcusem nici un fel de progrese în adevărul dumnezeiesc. Eram foarte interesat de predici strălucitoare, dar nu învăţam nimic din ele. Eram într-o stare de mulţumire de sine şi credeam că ştiu tot ce se poate şti. Pe scurt, nu aveam deci nici cea mai mică noţiune despre propria mea neştiinţă. Era o necunoştinţă uimitoare despre sensul adevărat al Cuvântului lui Dumnezeu. Eram de părere că lumea (această lume care L-a lepădat şi L-a omorât pe Domnul Isus) se va îmbunătăţi repede şi că noi am fi poporul care era chemat să o îmbunătăţească tot mai mult, până ce va deveni o lume întoarsă la Dumnezeu.
Între timp împlinisem vârsta de 23 de ani şi aveam un mic magazin pentru produse comerciale în Sheffield. Într-o după-amiază a venit un ţăran şi m-a întrebat: „Aţi auzit noutatea?“ „Nu“, am răspuns eu. Atunci mi-a spus: „Doi bărbaţi ţin prelegeri într-un local de adunare şi spun că lumea va pieri şi că Hristos va reveni mâine la ora 4 dimineaţa.“ M-am întors, căci nu mi-am putut ascunde râsul. M-a rugat să merg şi să ascult prelegerea şi astfel m-am dus. Vorbitorul nu a spus nimic despre pieirea lumii care era de aşteptat a doua zi dimineaţa, ci a arătat pe baza textului din Matei 24 netrăinicia părerii că lumea s-ar întoarce la Dumnezeu înainte de venirea Domnului. Deşi învăţătura bărbatului nu era corectă în multe puncte şi probabil el însuşi nu era bine întemeiat, totuşi Dumnezeu a trezit în sufletul meu, prin această prelegere, dorinţa de a cunoaşte adevărul despre venirea Domnului Isus.
M-am speriat aşa de mult de neştiinţa mea, încât n-am putut să adorm. În afară de mine au fost stimulaţi încă vreo 8 sau 10 oameni pentru o cercetare exactă. Ne strângeam în fiecare zi la ora 5 pentru a cerceta Cuvântul lui Dumnezeu. Nu bănuiam ce înseamnă Adunarea după gândurile lui Dumnezeu sau venirea lui Hristos pentru a-i lua pe sfinţi la Sine, ci eram preocupaţi cu venirea Domnului pentru a-Şi ridica împărăţia pe pământ.