Doresc să mai spun ceva despre ultimele zile din viaţa lui Charles Stanley. Aproximativ din anul 1887 a trebuit să-şi întrerupă din când în când slujba sa în public din cauza unor crize de ameţeală grave, dar dragostea faţă de Domnul l-a mânat mereu la ai Săi şi la sărmanii pierduţi pentru a le prezenta planul de mântuire al lui Dumnezeu. În Sheffield, unde a făcut aceasta deseori, a vestit pentru ultima dată cu multă căldură evanghelia în 2 martie 1890. În 10 martie a împlinit 69 de ani. De mai multe ori le-a spus alor săi în acea zi că a intrat în „anul său 70 însorit“.
În 13 martie a ţinut în Sheffield o prelegere pentru credincioşi, iar în încheiere a spus că, dacă vrea Dumnezeu, duminica următoare doreşte să vorbească despre dreptatea lui Dumnezeu, temă care îi devenise atât de preţioasă, dar starea sănătăţii nu i-a permis. Spre sfârşitul acelei săptămâni s-a simţit din nou mai bine, încât a putut lua parte la înmormântarea unui frate. O serie de decese, care apăruseră dintr-o dată în ultimele zile în vecinătate, au dat motivul pentru a vorbi despre seriozitatea veşniciei. „Astăzi este vineri“, spunea el, „poate unul dintre noi va fi înmormântat înainte să se încheie săptămâna. Eşti gata dacă vine moartea?“ După o pauză a continuat: „Prin har, prin har nemărginit, eu sunt gata.“ Nimeni nu s-a gândit că tocmai vorbitorul va fi acela, al cărui trup va fi înmormântat în acelaşi cimitir. Următoarea zi, 29 martie, a scris la ultimul său pliant. În acea zi se împlineau 55 de ani de când vestise pentru prima dată în public evanghelia.
În 30 martie 1890, într-o duminică, a mers ca de obicei cu soţia la adunare. La întoarcere a făcut o scurtă plimbare prin grădină. Când a fost chemat la masă, nu s-a aşezat pe locul lui obişnuit, ci foarte aproape de soţia lui. Deodată a întins mâna spre ea, capul i-a căzut pe braţ şi a fost la Domnul. Nu trecuseră nici două ore de când mulţumise Domnului la frângerea pâinii pentru dragostea Sa.
În 3 aprilie a avut loc înmormântarea la care au participat 700-800 de persoane. Acest fidel slujitor al Domnului a putut să depună până la sfârşit o mărturie pentru Acela care graţiază pe toţi care Îl primesc ca Mântuitor.
E.H.
„Amintirea celui drept va fi pentru totdeauna“ (Psalmul 112:6 ).
Ce sfântă odihnă găseşte oricine
A fost mântuit aici!
Furtuna trecut-a şi lupta-i sfârşită,
Deplină-i linişte-acum.
Ce plăcut şi slăvit
Să fii sus, adormit, la ISUS!