Doresc să dau aici un exemplu pentru îmbărbătarea tinerilor evanghelişti care încă nu văd roade ale lucrării lor. O femeie în vârstă, pe nume Hanna F., venise aproximativ 8 mile pentru a asculta în Hala mecanicilor din Rotherham o cuvântare despre venirea Domnului. Ea era aproape oarbă, dar Dumnezeu i-a deschis ochii spirituali şi, prin puterea Duhului Sfânt, ea a înţeles două lucruri: Dumnezeu i-a dat siguranţa mântuirii veşnice şi i-a făcut cunoscut nădejdea binecuvântată a revenirii Domnului pentru a-i lua la Sine pe ai Săi. Ambele lucruri erau noi pentru ea, nu le auzise niciodată. S-a întors la căminul ei din Anston plină de „pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere“. A povestit şi soţului ei, care era cu un an mai în vârstă decât ea, despre aceste adevăruri binecuvântate pe care le auzise. Domnul i-a deschis şi lui inima şi a primit vestea bună; acum petreceau mult din timpul lor pentru a mulţumi şi a-L adora pe Dumnezeu.
Vecinul lor, un moşier, era de aceeaşi vârstă ca ei. Într-o zi, în timp ce erau pe genunchi pentru a mulţumi împreună că au fost spălaţi prin sângele Mielului de toate păcatele şi că acum puteau aştepta venirea Domnului pentru a-i lua la Sine, a intrat vecinul pentru a-i vizita, după cum îi era obiceiul. Deoarece amândoi soţii erau surzi, nu l-au auzit venind. Acesta a ascultat uimit. Nu fusese niciodată martorul unei astfel de bucurii; nu auzise niciodată astfel de cuvinte. Aceasta nu era o simplă rugăciune, ci ei Îi mulţumeau Aceluia care îi salvase printr-o mântuire veşnică şi îi făcuse potriviţi pentru prezenţa Sa sfântă. Ei erau cu duhul în cer, nu în Anston. Ei vorbeau cu Unul pe care Îl cunoşteau bine şi păreau să nu obosească să discute cu El. Bătrânul fermier era complet uimit. În sfârşit, perechea s-a ridicat de pe genunchi. Vizitatorul a spus: „Am mers 70 de ani la biserică şi mi-am spus rugăciunile, dar nu pot spune că sunt mântuit, cu atât mai puţin că sunt mântuit pentru veşnicie. Nu, într-adevăr, nu pot. Iar voi Îi vorbiţi lui Dumnezeu de parcă L-aţi cunoaşte. La ce vă referiţi spunând că Hristos va veni pentru a vă lua la Sine?“
Atunci bătrâna Hanna i-a vestit Evanghelia aşa cum o auzise şi ea; i-a vorbit despre dragostea lui Dumnezeu care L-a trimis pe Fiul Său şi că Hristos a fost adus ca jertfă pentru păcate.
Ea i-a explicat că toţi cei care cred în Dumnezeu sunt îndreptăţiţi şi că Dumnezeu nu se mai gândeşte niciodată la păcatele şi nelegiuirile lor. Printr-o singură jertfă, fiecare care crede este făcut desăvârşit pentru totdeauna. Isus le asigură tuturor celor care ascultă Cuvintele Sale şi cred în Cel trimis de Dumnezeu că au viaţă veşnică şi nu vin la judecată, ci au trecut din moarte la viaţă. Isus le-a spus ucenicilor Săi să nu li se tulbure inima; El va merge şi le va pregăti un loc şi apoi va reveni pentru a-i lua la Sine.
Femeia i-a spus ce a găsit sufletul ei în Hristos. Dumnezeu a binecuvântat cuvintele ei adresate vecinului. Deşi avea peste 80 de ani, a fost condus şi el la savurarea păcii cu Dumnezeu. El a primit adevărul de pe buzele Hannei ca un copilaş. Părtăşia celor trei pelerini înaintaţi în vârstă era cerească, când unul din prietenii mei i-a vizitat câteva luni mai târziu. Ei petreceau mult timp în adorare şi în părtăşie, aşteptându-L pe Domnul Isus din ceruri.
Să nu uităm un mare secret al succesului vestirii Evangheliei. Acest lucru m-a preocupat mult de-a lungul întregii mele vieţi şi niciodată mai mult ca acum după ce am predicat timp de 53 de ani Cuvântul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel era preocupat să arate că el nu era slujitorul unui oarecare partid, nici că îşi obţinea autoritatea dintr-o oarecare sursă omenească, nici chiar de la apostolii din Ierusalim. El putea spune: „Pavel, apostol nu de la oameni, nici prin om, ci prin Isus Hristos şi Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat dintre morţi“ (Galateni 1:1 , a se compara întregul context până la versetul 24). Fără îndoială, Duhul Sfânt vedea autoritatea pe care oamenii şi-o vor aroga în locul lui Hristos.
Odată am primit două scrisori anonime din mijlocul unui mare district cu multe mine de cărbuni; în acele scrisori eram rugat să predic acolo Evanghelia, inclusiv să vorbesc despre revenirea Domnului Isus. Ultima scrisoare era atât de insistentă, încât am dedus că este voia Domnului să merg şi să îi ajut pe acei creştini. Am închiriat sala de conferinţe a oraşului şi am ţinut patru prelegeri despre a doua venire a lui Hristos, condus de profunda convingere a dragostei lui Hristos faţă de toţi ai Săi din acel ţinut. Sala s-a umplut şi foarte mulţi creştini din împrejurimi au venit să asculte. Ei arătau interes mare; dar din discuţiile cu ei a rezultat că nu înţelegeau aceste lucruri care erau complet noi pentru ei. Atunci am închiriat o încăpere în care intrau aproximativ 40 de persoane. Aceasta s-a umplut imediat cu predicatori, conducători de şcoli duminicale etc.; aceştia aveau posibilitatea să pună întrebări sau să facă observaţii. În curând, încăperea a fost atât de plină, încât am fost nevoiţi să ţinem ora biblică în sala de conferinţe, unde era vestită şi Evanghelia duminică seara. Numărul celor care veneau a crescut atât de mult, încât ora biblică se asemăna mai degrabă unei prelegeri, doar că se vorbea de pe scaun. Aceste adunări au fost continuate timp de un an întreg şi cei mai mulţi, chiar dacă nu toţi creştinii din acel ţinut, au auzit Cuvântul. Cred că a fost unul din cei mai fericiţi ani ai slujbei mele pentru Hristos. Făceam de două ori pe săptămână o călătorie de 18 mile; dar a fost o binecuvântare deosebită de a merge cu convingerea deplină a prezenţei lui Dumnezeu şi în sentimentul dragostei Sale faţă de toţi aceia pe care Tatăl i-a dat Domnului Isus, neavând altă intenţie decât de a-i sluji şi de a-i plăcea. Mulţi din predicatorii locului erau foarte uimiţi să cunoască adevărul din Evrei 9:27-28 . Ei învăţaseră judecata comună a tuturor, ziua de apoi. Faptul că Hristos a purtat judecata pentru ai Săi şi că aceştia nu mai pot merge la judecată pentru păcatele lor, a făcut o impresie adâncă asupra lor. Ei rezumaseră acest text în felul următor: tuturor oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după moarte urmează judecata. Ei nu observaseră niciodată că nu scrie aşa, nici nu observaseră paralele: „tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă“ (versetul 28). Ei nu înţeleseseră niciodată că Isus îi asigură pe credincioşi că nu vor veni la judecată (Ioan 5:24 ). Valoarea imensă a jertfei lui Hristos a fost atunci recunoscută şi acesta a fost motivul pentru ca bucuria lor să curgă ca un râu. Ceea ce văzuseră până acum ca o mare greşeală, devenise acum prilej de bucurie. Mântuirea veşnică i-a condus la odihnă deplină în Dumnezeu. S-ar umple o carte, dacă mi-aş aduce aminte de toate întrebările care s-au pus în acele adunări.