O înmormântare la Emden şi consecinţele sale
După cum s-a menţionat, Albert călătorea prin multe locuri în timpul său liber, pentru a vesti Evanghelia. Aşa a ajuns să primească invitaţia de a vorbi la o înmormântare la Emden, pentru a înlocui pe evanghelistul Heinrich Grote, care se îmbolnăvise subit. El a fost deja, cu mulţi ani în urmă, în Frisia orientală, să vestească Cuvântul lui Dumnezeu.
A fost multă lume la înmormântare şi Cuvântul vestit prin fratele Winterhoff a atins multe inimi, mai tare ca o lovitură de ciocan. Multe persoane au reflectat la cele auzite, iar altele au dorit să cunoască mai mult.
În noaptea următoare, Domnul I-a spus că trebuie să rămână la Emden pentru ca să vestească Evanghelia. În ziua următoare a mers să vadă câţiva fraţi, împărtaşindu-le sentimentul pe care l-a avut în noaptea trecuta. "Dar frate Albert, ne este greu să-i vizităm pe oameni căci sunt ocupaţi cu recoltele de vară", i-au spus aceşti fraţi. "Da, dar Domnul mi-a spus clar şi eu trebuie să ascult". În fiecare seară care a urmat, sala a fost în întregime plină şi multe persoane din localitate au găsit pacea cu Dumnezeu.
Într-un sat din Frisia orientală
În anii '20, Albert a putut deseori să vestească Evanghelia în Frisia orientală. Patronul său îi dădea mereu liber, deorece lucra foarte repede şi nu rămânea în urmă cu lucrările. Astfel s-a dus în această perioada într-un sat din Frisia orientală, ca să vestească Evanghelia timp de o săptămână. La începutul acestei perioade de evanghelizare a mers spre o soră în vârstă şi credincioasă şi a întrebat-o: "Scumpă soră, pentru câte suflete L-ai rugat pe Domnul?" "O, pentru cincizeci, Albert", răspunse ea. Albert i-a zis atunci: "Scumpă soră, Domnul vă va da mai mult, încredeţi-vă în El".
În drum spre sală i-a spus unui frate care îl însoţea: "Mă simt descurajat, nu ştiu ce trebuie să vorbesc, roagă-te pentru mine". Cu toate acestea, în acea seară a fost o mare binecuvantare.
Urmarea a fost că săptămâna prevăzută s-a transformat în şase săptămâni. Nu a fost nicio noapte în care să doarmă în totalitate, dar el privea această lipsă de somn ca un îndemn din partea Domnului că trebuie să se roage. Petrecea multe din aceste nopţi în genunchi, cu carnetul său, care conţinea o mie de nume, rugându-se pentru aceste persoane, pentru cei bolnavi, depresivi, asupriţi, nevoiaşi şi pentru cei care trăiau fără Dumnezeu şi fără nădejde în lume. Un timp de rugăciune de trei ore, dimineaţa devreme, într-un mod regulat, fără excepţie. O soră din Warsingsfehn s-a mirat o dată de bătăturile de pe coatele şi genunchii săi. Dar acestea erau rezultatul unei intense vieţi de rugăciune.
Pe parcursul zilei mergea să facă vizite celor credincioşi şi participa la întâlniri pentru zidirea sufletelor. Pentru a evita deteriorarea încălţămintei, nu ezita să meargă desculţ dintr-un sat în altul. În mod normal prefera să umble decât să fie transportat. Aşa a mers odată desculţ de la Emden la Hamswehrum. Câteodată, după o călătorie mai lungă, ajungând la locul de găzduire, gazda lua un lighean cu apă şi-i spăla picioarele (1. Timotei 5:10 ). Astfel, încălţămintele sale rezistau mai mult, căci adesea mergea cu ele în mână.
Atunci când a venit pentru prima duminică la strângerea din Warsingsfehn, în Frisia orientală, trecea printre rânduri, salutând pe fraţi şi pe surori, şi întreba pe fiecare: "te bucuri în Domnul?" sau: "ai pace?" Cât de mult avea pe inimă pe fiecare suflet în parte! Câtă greutate apăsa pe sufletul său, atunci când asemănări ale lumii erau vizibile la cei credincioşi şi când bucuria în Domnul nu strălucea pe faţa lor. La începutul orei de strângere, Albert se ruga în sine: "Doamne, care cântare să fie cântată?" şi efectiv, un frate propunea acea cântare. A facut deseori această experienţă în timpul strângerilor. Ce bucurie avea atunci când se strângea cu fraţii şi surorile duminica dimineaţa, pentru a frânge pâinea şi pentru adorare şi când putea proba că Duhul Sfânt lucra.