Creşterea copiilor
Primul, şi cel mai important, principiu în viaţa lui Albert şi soţiei sale Wilhelmine, era acesta: nu avem secrete unul faţă de altul. Tata şi mama sunt una şi nu ascund nimic unul de altul. Copiii de asemenea ştiau aceasta. Când tata spunea "da", era imposibil să aştepte un "nu" de la mama şi când tata spunea "nu", mama era întotdeauna de acord.
Totuşi, în casa Winterhoff era folosită disciplina. Pentru greşelile deosebit de grave, Albert folosea atunci nuiaua. Mai întâi, îi arăta copilului că trebuie să fie corectat pentru răul comis, după care folosea nuiaua, apoi imediat îngenunchea cu copilul pentru a mărturisi Domnului păcatele copilului. În principiu, nu făcea corecţia când era mâniat. Cunoştea pasajul din Efeseni 6:4 , "Şi voi, taţilor, nu-i provocaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în disciplina şi mustrarea Domnului" şi din Coloseni 3:21 , "Taţilor, nu-i întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu fie descurajaţi."
Un al doilea principiu important era meditaţia împreună, în familie. Dimineaţa şi seara, se strângea întreaga familie, la care toţi copiii prezenţi în casă trebuiau să participe. Se cânta cu această ocazie, căci Albert avea convingerea că cei care se bucură trebuie să cânte psalmi, aşa cum spune în Iacov 5:13 . În mijlocul familiei el râdea mult, dar cu lumea nu a vrut să râdă niciodată.
Deseori copiii se certau cu tovaraşii lor de joacă; atunci se îndreptau spre tatăl lor să-şi descarce inima, dar tatăl nu voia să asculte nimic. Le dădea bomboane copiilor săi şi le zicea: "Mergeţi şi daţi aceste bomboane tovarăşilor voştri şi împăcaţi-vă". Desigur, pentru copii, aceasta nu era prea uşor, dar tatăl a întipărit profund gândul acesta: "Luaţi todeauna locul cel mai de jos, calea umilinţei. Dacă se află într-o dispută, important este ca întotdeauna să-şi ceară iertare". Tatăl interzicea categoric a face cu ochiul, căci în Proverbe 6:13 , o astfel de persoană este numită "om al lui Belial" şi în Proverbe 10:10 , Scriptura spune: "Cine face cu ochiul provoacă mâhnire". O anecdotă este de remarcat. Într-o noapte, Albert s-a trezit brusc gândindu-se la următorul verset: "Mă trezesc la miezul nopţii ca să te laud pentru judecăţile dreptăţii Tale" (Psalmul 119:62 ). S-a ridicat imediat şi s-a dus şi i-a trezit pe fiii săi zicându-le: "Să îngenunchem şi să lăudăm pe Dumnezeu". Moţăind de somn, copiii s-au sculat din pat şi aşezându-se în genunchi, s-au rugat cu tatăl lor, după care, suindu-se în paturile lor au adormit imediat. Această spontaneitate era caracteristică pentru Albert. Atunci când un anumit pasaj din Cuvânt i se părea important, căuta momentul potrivit să-l pună în practică şi voia să vadă acest principiu şi în viaţa fiilor săi.
În special, era foarte important pentru el ca fiii săi să respecte un program stabilit. Nu concepea o zi fără cântări de laudă în casa Winterhoff. Atunci când era plecat pentru o perioadă mai lungă, spunea de fiecare dată familiei sale următoarele cuvinte: "Cântaţi în mod regulat cântări de laudă". Nu putea să înţeleagă cum pot exista familii creştine unde nu se cântă cu bucurie.