Credincioşie în meseria sa
Din anul 1916 până în 1930 a dat mărturie ca creştin în meseria sa, la întreprinderea metalurgică din Huth. De asemenea, aici a avut experienţe minunate. Când trebuia să fie contactat un reprezentant al altei firme şi care era credincios, atunci trebuia ca Albert să discute cu el. Aceasta era dispoziţia patronului. Colegii de muncă au aflat foarte repede că el este credincios, atrăgându-le atenţia asupra necesităţii mântuirii. Când mergea în pauza de prânz în curtea firmei, colegii fluierau adesea, de o manieră ironică, cântarea: "Vino, Mântuitorule, vino astăzi". Atunci el se ridica în picioare şi striga: "Ah! vino acum, Mântuitorule!" Multe lacrimi curgeau atunci pe obrajii săi, văzând starea acestor oameni şi refuzul de a-L primi pe Mântuitorul. Cu toate acestea, Albert era apreciat mult, datorită râvnei sale la locul de muncă, amabilităţii şi gândirii sale.
Datorită faptului că muncea repede şi conştiincios, a primit aprobarea de a lipsi de la munca atunci când nu avea ceva concret de făcut. Desigur, se întâmpla deseori să aibă dificultăţi cu superiorul său, dar atunci aplica pasajul "Fiţi supuşi stăpânilor cu toată smerenia, nu numai celor buni şi blânzi, ci şi celor supărăcioşi. Pentru că acesta este un har, dacă cineva, datorită conştiinţei faţă de Dumnezeu, îndură întristări, suferind pe nedrept" (1. Petru 2:18-19 ). Pentru Albert era important următorul principiu: dacă nu sunt un martor pentru Domnul în munca mea, cum aş putea să vestesc Evenghelia înaintea oamenilor?
Deşi pentru Albert nu a fost, cu siguranţă, prea uşor să meargă la serviciul acesta, împreună cu soţia sa, Wilhelmine, a primit ca din partea Domnului acest drum. În timpul activităţii profesionale a continuat să vestească evanghelia la sfârşitul săptămânii, împărţind tractate şi vorbind oamenilor. Patronul întreprinderii i-a lăsat libertate, cu condiţia ca "slujbele sale religioase" (aşa le numea patronul) să nu aducă prejudicii muncii sale. Dar pentru Albert era foarte clar că trebuie să folosească timpul într-un mod potrivit.
Nu numai că făcea evanghelizări la sfârşitul săptămânii, dar trebuia să vorbească tot mai mult cu ocazia înmormântărilor. Albert se ruga adesea pentru ca firma unde lucra să aibă mai mulţi clienţi, ceea ce s-a şi întâmplat spre marea surpriză a departamentului comercial. Odată, şeful său s-a supărat pe el. L-a rugat pe Albert să spună la telefon că el nu este acolo. Albert nu a făcut-o, explicând şefului său că nu este potrivit unui creştin să înşele pe alţii.
Într-o zi, Albert nu s-a întors acasă de la serviciu. Soţia sa îl aştepta neliniştită. Seara a telefonat la mai mulţi fraţi şi surori, dar nimeni nu ştia unde se află. Ea era obişnuită ca el să aibă dintr-o dată gândul să viziteze pe cineva după serviciu, pentru rugăciune sau vestirea Evangheliei. Dar de data aceasta, a avut de făcut un drum lung şi neobişnuit. La miezul nopţii, nerevenind acasă, soţia sa a adus îngrijorarea ei înaintea Domnului. Dacă ceva s-a întâmplat, poliţia va veni cu siguranţă. A doua zi ea s-a dus la întreprindere. Ce se întâmplase? În adevăr, seara s-a dus la o sărbătoare de logodnă şi acolo a vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Cum era târziu, s-a culcat acolo, iar dimineaţa s-a dus direct la întreprindere. Desigur, şi-a cerut iertare soţiei sale, crezând că ea a fost anunţată. În orice caz, dimineaţa a vrut să ajungă la timp la serviciu.