Întrebarea 7: Până când frângem pâinea?
Răspunsul la această întrebare este foarte simplu şi anume: „până vine El” ( 11:26 ). Desigur, prin frângerea pâinii noi nu vestim revenirea Sa, dar o facem totuşi cu ştiinţa că El vine în curând. Un frate a spus odată că noi ar trebui să frângem pâinea ca şi cum am face-o pentru prima dată, dar în acelaşi timp, ca şi cum am face-o pentru ultima dată. Câtă prospeţime, pe de o parte, şi câtă solemnitate, pe de altă parte, ar da aceasta strângerii noastre laolaltă!
Când El va fi venit şi noi vom fi la El în slavă, nu vor mai exista semne vizibile. Aceste semne ne-au fost date spre amintire, dar atunci nu vom mai avea nevoie de această amintire, întrucât ea a devenit realitate. Îl vom vedea pe El, pe Domnul şi Mântuitorul nostru şi nu vom mai avea nevoie de semne care să ne amintească de El.
Frângerea pâinii este în strânsă legătură cu calea noastră pe acest pământ. Când Dumnezeu a dat Paştele copiilor lui Israel, ei trebuiau să-l mănânce „cu sandalele în picioare (...) şi cu toiagul în mână”. Aplicându-l asupra noastră, acest lucru ne face să ne gândim la caracterul nostru de străini şi călători. Patria noastră nu este de pe acest pământ. Nici măcar localurile în care ne adunăm nu reprezintă patria noastră, chiar dacă ne simţim bine acolo. Nu! Patria noastră este slava cerească, dar până vom ajunge acolo, ne adunăm de fiecare dată pentru a vesti moartea Sa. În curând va sosi ziua când Domnul va veni să ne ia la El. Atunci vom auzi glasul pe care Ioan l-a auzit acum 2000 ani pe insula din Patmos „Suie-te aici” ( 4:1 ).
Scena înfăţişată acolo este impresionantă. Este vorba despre o carte scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară pecetluită cu şapte peceţi. Şi apoi se pune întrebarea: „cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile? Şi nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ nu putea să deschidă cartea, nici să se uite în ea.” ( 5:2-3 ). Ioan a început să plângă. Şi apoi a auzit cuvintele uimitoare „iată Leul care este din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, a învins ca să deschidă cartea” (v.5). Dar pe cine vede Ioan? Un leu? Nu!, ci vede un Miel ce părea junghiat.
Aceasta vom vedea şi noi: Mielul lui Dumnezeu. Este Omul proslăvit la dreapta lui Dumnezeu, este Leul din seminţia lui Iuda, este marele Biruitor de pe Golgota, dar amintirea că El a suferit şi a murit pe cruce ca Miel al lui Dumnezu nu se va şterge niciodată. Este Tronul Mielului în jurul căruia vom sta. Aici, pe acest pământ, în timpul pribegiei noastre, putem să ne preocupăm cu a face ceea ce vom face în slavă, din veşnicie în veşnicie, şi anume să-l lăudăm şi să-l binecuvântăm pe Mielul lui Dumnezeu şi să-i aducem adorare cu inimile noastre. Acum mai avem încă semne vizibile care ne amintesc de El, dar atunci nu vom mai avea nevoie de acestea.
Pe acest pământ simţim lipsa unora când ne strângem ca să vestim moartea Domnului. Dintre cei zece leproşi, vindecaţi de El, numai unul singur s-a întors, iar Domnul pune întrebarea: „dar ceilalţi nouă unde sunt?”. În cer această întrebare nu se va mai auzi. De acolo nu va mai lipsi niciunul. Atunci nu vor mai exista neînţelegeri, certuri sau dezbinări. Împreună Îl vom lăuda şi binecuvânta pe Domnul nostru. Singură veşnicia ne va ajunge ca să-i mulţumim într-un mod vrednic pentru ceea ce a făcut El pe Golgota, lucrare prin care l-a glorificat pe Dumnezeu, iar nouă ne-a câştigat mântuirea.
O ultimă întrebare
Pe parcursul celor şapte întrebări am văzut ce răspunsuri dă Biblia în ce priveşte frângerea pâinii, a doua acţiune vizibilă, pe lângă botez. Poate unele lucruri ni s-au clarificat, dar întrebarea hotărâtoare care se pune la sfârşit este: „Ce înseamnă pentru mine Masa Domnului? Ce fac eu cu dorinţa Domnului când spune: „Să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea?”.
Nu vrem să ocolim această întrebare. Poate până acum nu ai luat parte activ la frângerea pâinii. Pune-ţi tu întrebarea înaintea Domnului: „De ce?”. Eşti mântuit, ştii ce s-a întâmplat pe cruce pentru tine, dar până acum nu te-ai putut hotărî dacă vrei să împlineşti dorinţa Domnului Isus. Mântuitorul tău te aşteaptă. Duminică de duminică! Poate există lucruri în viaţa ta care te împiedică să iei parte la Masa Domnului şi la care nu vrei să renunţi. Pune aceste lucruri pe un taler şi dragostea Domnului şi dorinţa Lui pe celălalt. Oare în ce parte se va înclina balanţa?
Poate ocupi un loc la Masa Domnului de multă vreme, dar ai devenit delăsător în ce priveşte Masa Lui. Şi pe tine Domnul te aşteaptă în fiecare duminică. Care sunt motivele? Vorbeşte cu Domnul tău despre acestea.
Niciodată să nu uităm în ce situaţie se afla Domnul când a instituit Cina, când a rostit cuvintele: „Să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea”. Era în noaptea în care a fost vândut. Era noaptea când Golgota cu toată grozăvia ei Îi stătea înainte şi El se pregătea să meargă pe acest drum greu pe care niciun om nu a păşit vreodată. Oare ce a simţit Domnul în timp ce vorbea despre acestea cu ucenicii Săi? El era gata să-Şi dea viaţa pentru ei. Şi ce a făcut pentru noi? Şi pentru noi a dat totul. „Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi”( 5:2 ). Dăruirea Sa pe cruce a fost dovada supremă a dragostei Sale. Nu vrem oare să dăm un răspuns dragostei Sale?