comori.org
comori.org

Vasul de alabastru

C. H. Mackintosh

Iar Isus fiind în Betania, în casa lui Simon Leprosul, a venit la El o femeie având un vas de alabastru cu mir foarte scump şi l-a turnat pe capul Lui, pe când stătea la masă. Dar, când au văzut ucenicii acest lucru, s-au supărat, spunând: „Pentru ce risipa aceasta? Pentru că acesta se putea vinde cu mult şi să se dea săracilor“. Dar Isus, cunoscând aceasta, le-a spus: „De ce faceţi supărare femeii? Pentru că ea a făcut o lucrare bună faţă de Mine. Pentru că pe săraci întotdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi întotdeauna. Pentru că ea, turnând acest mir pe trupul Meu, a făcut-o pentru înmormântarea Mea. Adevărat vă spun, oriunde va fi predicată Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va vorbi şi despre ce a făcut femeia aceasta, spre amintirea eiMatei 26:6-13 .

E mare nevoie să ştim, în această vreme de fapte fără odihnă şi de activitate neobosită, că Dumnezeu priveşte totul dintr-un anumit punct de vedere, măsoară totul cu o singură regulă, încearcă totul cu acelaşi criteriu, şi acel criteriu, acea regulă, acel punct de vedere este Hristos. El preţuieşte lucrurile atât cât acestea au legătură cu Fiul dragostei Sale, şi nu mai departe. Orice se face pentru Hristos, avându-L pe El ca scop, este valoros pentru Dumnezeu. Orice altceva este lipsit de valoare. Poate se fac multe lucrări, şi multă laudă poate ieşi de pe buzele oamenilor datorită acestor lucrări, dar, când Dumnezeu va examina orice lucrare, El va căuta un singur lucru, şi anume măsura în care acea lucrare este legată de Hristos. Marea Lui întrebare va fi: A fost aceasta făcută pentru şi în Numele lui Hristos?

Dacă da, va rămâne şi va fi aprobată, va fi răsplătită; dacă nu, va fi respinsă şi arsă (1. Corinteni 3 ).

Nu contează absolut deloc care este părerea oamenilor despre o anumită lucrare. Ei pot lăuda o persoană până la cer pentru ceva ce face; îi pot etala ostentativ numele în ziare, îl pot face subiectul discuţiilor în cercul lor de prieteni; acel om poate avea un mare nume ca predicator, învăţător, scriitor, reformator; dar, dacă lucrarea lui nu poate fi legată de Numele lui Isus, dacă nu este făcută pentru El şi spre gloria Lui – dacă nu este rezultatul dragostei lui Hristos care constrânge (2. Corinteni 5:14 ), va fi spulberat ca pleava în arie şi scufundat în uitare eternă.

Din contră, un om poate urma o cale de slujire modestă, umilă chiar, în tăcere, necunoscut şi neobservat. Numele lui poate nu va fi auzit vreodată, poate nimeni nu se va gândi la lucrarea lui; dar ce s-a făcut, s-a făcut din dragoste curată pentru Hristos. A lucrat în anonimat, cu ochii aţintiţi spre Stăpânul său. Zâmbetul Domnului său a fost îndeajuns pentru el. Nu s-a gândit, nici măcar pentru o clipă, să caute aprobarea omului; niciodată nu a urmărit să-l facă să zâmbească sau să-i alunge încruntarea; a urmat echilibrat direcţia drumului său, pur şi simplu privind la Hristos şi acţionând pentru El. Lucrarea lui va rămâne. Va fi amintită şi răsplătită, cu toate că nu a făcut-o pentru a fi amintită şi răsplătită, ci din dragoste curată pentru Isus. Lucrarea aceasta are pecetea valabilă – aur veritabil care va rămâne în focul zilei Domnului.

Este un har de nespus să fii eliberat de duhul de a sluji, de a plăcea oamenilor, specific vremii de acum, şi să poţi umbla mereu şi totdeauna numai înaintea Domnului – ca „toate lucrările noastre să înceapă, să continue şi să fie sfârşite în El”. Haideţi să privim câteva momente la o ilustrare frumoasă şi mişcătoare care ne este prezentată în „casa lui Simon Leprosul, a venit la El o femeie având un vas de alabastru cu mir foarte scump şi l-a turnat pe capul Lui, pe când stătea la masă.

Acum, să ne întrebăm, care era scopul acestei femei pe când se întrepta spre casa lui Simon? Era oare să etaleze parfumul rafinat al untdelemnului ei, sau materialul şi forma vasului de alabastru? Era să obţină laudă de la oameni pentru fapta ei? Era să îşi facă un renume privitor la devotamentul ei extraordinar faţă de Hristos, în mijlocul unui cerc de prieteni apropiaţi ai Mântuitorului? Nu, cititorule, scopul ei nu era niciunul din acestea. De unde ştim? Pentru că, Dumnezeul Preaînalt, Creatorul tuturor lucrurilor, care cunoaşte cele mai adânci secrete ale tuturor inimilor, şi izvorul motivaţiilor tuturor acţiunilor – Acesta era acolo în Persoana lui Isus din Nazaret.  

Privirea Sa sfântă şi atotcunoscătoare a pătruns până în adâncimile sufletului acestei femei. El ştia nu numai ce ea a făcut ea, ci şi cum şi de ce. Într-un cuvânt, atunci, Hristos Însuşi era Obiectul cel mai apropiat al sufletului acestei femei; aceasta a dat valoare faptei ei şi a trimis mireasma untdelemnului ei direct la tronul lui Dumnezeu.

El nu doar că a apărat-o în acel moment, ci a transmis fapta ei în viitor. A fost suficient pentru inima acestei femei. Având aprobarea Domnului ei, şi-a putut permite să facă faţă indignării ucenicilor şi să audă că fapta ei este numită „risipă”. A fost îndeajuns pentru ea că inima Lui a fost înviorată. Restul nu conta. Nu s-a gândit niciodată să-şi asigure lauda oamenilor sau să evite dispreţul lor. Singura ei ţintă, de la început până la sfârşit, era Hristos. Din momentul în care a luat in mână vasul şi până când l-a spart şi a turnat conţinutul peste Persoana Lui binecuvântată, s-a gândit doar la El. A avut o anumită percepţie intuitivă referitoare la ce ar fi potrivit şi ar arăta recunoştinţa faţă de Domnul ei, în momentele solemne prin care trecea atunci, şi, cu tact remarcabil, a împlinit ce a înţeles. Ea nu s-a gândit la ce i-ar putea aduce mirul; sau, dacă s-a gândit, a simţit că EL merită de zece mii de ori mai mult. Cât despre „săraci”, aceştia aveau locul lor, fără îndoială, şi nevoile lor de asemenea; dar ea a simţit că Isus însemna pentru ea mai mult decât toţi săracii din lume.

Pe scurt, inima femeii era plină de Hristos, şi aceasta a dat calitate faptei ei. Alţii ar putea numi aceasta „risipă”, dar putem fi siguri că nimic din ce cheltuim pentru Hristos nu este risipă. Aşa a gîndit această femeie: şi a avut dreptate. A-L onora chiar în momentele când pământul şi iadul se ridicau împotriva Lui, a fost cel mai înalt act de slujire pe care oamenii sau îngerii l-ar fi putut împlini. El urma să fie jertfit. Umbrele începeau să se lungească, bezna se adâncea, întunericul era tot mai gros. Crucea – cu toate grozăviile ei – era aproape; şi această femeie a anticipat totul şi a venit, mai înainte, să ungă trupul Domnului ei adorat. Şi iată ce rezultat!

Vedeţi cât de repede Domnul binecuvântat îi ia apărarea şi o adăposteşte de indignarea şi dispreţul celor care ar fi trebuit să ştie mai bine. „Dar Isus, cunoscând aceasta, le-a spus: „De ce faceţi supărare femeii? Pentru că ea a făcut o lucrare bună faţă de Mine. Pentru că pe săraci întotdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi întotdeauna. Pentru că ea, turnând acest mir pe trupul Meu, a făcut-o pentru înmormântarea Mea. Adevărat vă spun, oriunde va fi predicată Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va vorbi şi despre ce a făcut femeia aceasta, spre amintirea ei“.

Ai grijă să îţi ţii privirea aţintită la Învăţătorul, în tot ce faci. Fă din Isus ţinta directă a fiecărei faptă de slujire cât de mică, orice ar fi. Caută să faci orice lucru astfel încât El să poată spune că este „o lucrare bună faţă de Mine”. Nu fii preocupat de părerile oamenilor referitor la calea ta sau la lucrarea ta. Nu lua seama la indignarea lor sau la neînţelegerile lor, ci toarnă mireasma din vasul tău de alabastru asupra Persoanei Domnului tău. Ai grijă ca fiecare faptă a ta de slujire să fie roada aprecierii inimii tale pentru El; şi fii sigur că El va aprecia lucrarea ta şi te va apăra împotriva a mulţimi nenumărate unite impotriva ta.

Aceasta s-a întâmplat cu femeia despre care am citit. Ea şi-a luat vasul de alabastru şi a mers în casa lui Simon leprosul, cu un singur scop, şi anume, Isus şi ceea ce stătea înaintea Lui. Ea era captivată de El. Nu se gândea la nimeni altcineva, ci a vărsat parfumul ei preţios pe capul Lui. Şi priviţi binecuvântata consecinţă. Fapta ei a ajuns la noi, scrisă în evanghelii, legată de Numele lui binecuvântat. Nimeni nu poate citi evanghelia fără să citească despre amintirea devotamentului ei.

S-au ridicat imperii, au devenit înfloritoare şi au trecut în tăcere şi uitare. Au fost ridicate monumente spre aducerea aminte a geniului uman, a măreţiei - şi aceste monumente s-au prăbuşit în ţărână; dar fapta acestei femei încă este vie, şi aşa va fi mereu. Să primim har să o imităm!

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *