În partea a treia am început cu prezentarea în detaliu a evenimentelor viitoare. Era vorba acolo despre răpire şi de timpul judecăţilor care urmează după aceea. Acum continuăm: judecăţile culminează cu arătarea lui Hristos, care va instaura împărăţia de o mie de ani, care în cele din urmă se continuă cu starea veşnică. Dumnezeu ajunge la ţelul Său minunat cu oamenii, dar şi cu privire la Hristos.
Evenimentele viitoare în detaliu (continuare)
3. Arătarea lui Hristos - El vine cu noi
Punctul culminant al judecăţilor este arătarea lui Hristos. El vine din cer cu putere şi glorie „pe un cal alb”, „şi El judecă şi se luptă cu dreptate” ( 19:11-13 ).
El va fi însoţit de „oştirile din cer” ( 19:14 ): El vine cu noi ( 3:4 ; 1:10 ; Iuda 14 )!
Judecată
Pe fiară şi pe Antihrist, pe falsul profet, îi va arunca de vii în iazul de foc ( 19:20 ; 2:8 ). Satan nu ajunge încă în iazul de foc; el va fi închis pentru 1000 de ani într-un fel de închisoare – „în Adânc” ( 20:1-3 ).
Roma şi forţele armate aliate ei vor fi nimiciţi de Domnul într-o clipită ( 19:21 ). Cu asirianul se va întâmpla la fel ( 11:45 ; Is. 14:25; 30:27-33; 31:4-8): „Asiria ... sabia, nu a unui om de rând, o va sfâşia” (Is. 31:8).
Domnul va judeca toate popoarele adunate, învecinate Israelului (Ioel 3:1-15 ). Nici iudeii necredincioşi nu vor fi cruţaţi ( 24:37-42 ; 11:20-24 ), astfel încât în final vor mai rămâne doar iudeii credincioşi (compară cu trezirea naţională sau „înnoire a tuturor lucrurilor“: 19:28 ).
El vine pe muntele Măslinilor
În prima fază a revenirii Sale, Domnul Isus nu va păşi încă pe pământ: El va veni pe nori şi îi va răpi pe cei credincioşi la El. Totuşi acum El va veni pe pământ, şi anume pe muntele Măslinilor, de unde a şi părăsit odinioară pământul (Fapte 1:11,12 ).
Mari transformări geografice
Muntele Măslinilor se va despica sub picioarele Lui (Zah 14:3-5 ). Toată ţara Israel va deveni o câmpie, doar Ierusalimul va fi înălţat (Zah 14:10 ). Ape vor ieşi din noul templu din Ierusalim şi vor curge în două direcţii în vale (Ez. 47:1,2; Ioel 3:18 ; Zah 14:8 ). Aceste ape ajung şi în marea Moartă şi vor „vindeca” din nou acest lac sărat (Ez. 47:8).
Marea zi a ispăşirii
Imediat după arătarea Domnului va urma pocăinţa iudeilor credincioşi, care se vor găsi în ţară (Zah 12:10 – 13:1). Ei vor mărturisi ceea ce stă scris în Isaia 53 : „când L-am văzut (când a fost prima dată aici!), nu avea nici frumuseţe, nici strălucire, ca să ne atragă privirile... iar noi, noi L-am socotit pedepsit, lovit de Dumnezeu şi chinuit. Dar El era străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era asupra Lui...”. Pentru că Domnul Isus vine din cer, aşa cum marele preot venea din locul preasfânt în marea zi a ispăşirii (ziua împăcării), aceşti credincioşi iudei înţeleg acum, că El a făcut ispăşire pentru ei.
Asemenea ucenicului Toma, ei vor crede abia atunci (deplin), când Îl vor vedea (Ioan 20:27-29 ). Atunci Îl vor recunoaşte – ca şi Natanael – fără îndoială ca Mesia (Ioan 1:49 ).
Intrarea în Ierusalim
Domnul Isus va intra în Ierusalim. El a făcut asta deja, când a fost prima dată aici. Totuşi, acum El va fi primit cu adevărat (Zah 9:9,10 ; Psalmul 24:7-10 ; 118:26 ).
Înviere
Credincioşii care au murit în timpul necazului, vor învia dintre morţi ( 20:4-6 ). Aceasta este ultima etapă a primei învieri, care a început cu Domnul Însuşi şi de care vor fi avut parte toţi credincioşii la răpire. Cei înviaţi vor avea trupuri de înviere. Ei nu vor mai trăi din nou pe pământ, în Împărăţie, sub domnia lui Mesia. Ei vor domni cu Hristos din cer peste Împărăţie, ca şi noi.
Reîntoarcerea celor zece seminţii
Cele zece seminţii ale lui Israel, pierdute fără urmă de secole, îşi recunosc identitatea şi se întorc deasemenea înapoi în ţara promisă. Pe drumul lor se vor pocăi în pustiu; doar cei credincioşi dintre ei vor ajunge în ţară (Is. 66:20; Osea 2:16,17 ; 11:10,11 ; Ez. 20:34-38).
Astfel cele zece şi două seminţii, „Efraim” şi „Iuda”, se unesc din nou într-un singur popor (Is. 11:12,13; Ez. 37:15-28).
Lupta împotriva popoarelor vecine
Evreii luptă împreună sub conducerea lui Mesia împotriva popoarelor învecinate, pentru a exercita judecata faţă de ele (Is. 11:14,15; Mica 2:12,13 ; Ţef. 2:1-11; Zah 9:1-8 ).
Căderea lui Gog
După restabilirea Israelului (Ez. 37), când va locui în siguranţă (Ez. 38:11-14), „Gog” va ataca din „adâncurile nordului” poporul Israel (Ez. 38 şi 39). „Gog” este căpetenie a Roşului (Rusia; Ez. 38:3; 39:1). El va avea mulţi aliaţi (Ez. 38:5-9).
Totuşi Domnul Însuşi va nimici oştirea uriaşă pe munţii lui Israel, mai înainte ca ei să poată să reuşească ceva (Ez. 38:17 – 39:24).
Judecata naţiunilor
Domnul „va şedea pe tronul gloriei Sale (pe pământ); şi toate naţiunile vor fi adunate înaintea Lui şi le va despărţi pe unele de altele, aşa cum desparte păstorul oile de capre” ( 25:31-46 ). „Oile” sunt naţiunile care în vremea necazului i-au primit pe evreii credincioşi, care au vestit Evanghelia împărăţiei. Ele vor intra în împărăţia Lui. „Caprele” sunt aceia care au respins rămăşiţa credincioasă. Ei vor merge „în focul etern” – aceasta este oricum destinul lor final. Pentru moment vor fi într-adevăr ucişi.
Împărăţia de o mie de ani a început!
4. Împărăţia de o mie de ani
Noul legământ cu Israelul
Sub Moise Israel s-a declarat, plin de încredere de sine, dispus să ţină toate poruncile lui Dumnezeu. Aşa s-a întemeiat atunci vechiul legământ: Israel a ajuns sub lege. Ei au încălcat foarte curând acest legământ. Totuşi, pe temeiul lucrării împlinite a lui Hristos, Dumnezeu face acum un nou legământ cu Israel, un legământ unilateral, care depinde doar de Dumnezeu, iar de aceea are trăinicie (Ier 31:31-34 ).
Turnarea Duhului
Duhul Sfânt va fi turnat peste israeliţi şi peste alţi oameni („peste orice făptură”) (Is. 32:15; 44:3; Ioel 2:28 ). În vremea harului, Duhul a locuit în cei credincioşi; acum El este peste oameni.
Templu nou
Israel va avea un templu nou în Ierusalim. Naţiunile ajută la construirea acestei case (Zah 6:15 ; Is. 60:10-14), care va fi numit o casă de rugăciune pentru toate popoarele (Is. 56:7). Gloria Domnului, care a părăsit templul lui Solomon, se întoarce înapoi în mod oficial şi intră în noul templu (Ez. 43:1-6).
Închinarea iudaică
Cu noul templu este posibil din nou o slujbă iudaică, asemănătoare vechii slujbe a jertfelor (Ez. 43-46). Fireşte că jertfele nu vor mai avea o însemnătate privitoare la viitor – ca mai înainte – pentru că jertfa lui Hristos, între timp, se va afla în trecut. Acum ele vor avea o însemnătate retrospectivă: ele sunt o amintire a ceea ce s-a întâmplat la Golgota.
Împărţirea ţării
Acum Israel posedă ţara la mărimea sa cea mai mare: de la Eufrat până la Nil. La aceasta întindere, ei nu au posedat-o niciodată. Ţara va fi împărţită din nou între cele doisprezece seminţii (Ez. 47:13 – 48:29).
Căpetenia
Ierusalimul este punctul central al ţării. Acolo locuieşte „căpetenia“, un locţiitor al lui Hristos (Ez. 44:3).
Israel ca punctul central
Israelul este punctul central al lumii. Egiptul şi Asiria (ambii duşmani de moarte ai lui Israel din sud şi de la nord) se unesc cu Israelul (Is. 19:18-25). Toate naţiunile se vor sui din an în an la Ierusalim (Zah 14:16-19 ), centrul învăţăturii şi al judecăţii (Is. 2:2-4).
Domneşte dreptate
Pe întreg pământul domneşte dreptatea. Nimeni nu moare, în afară dacă trebuie să fie judecat pentru păcate evidente (Is. 65:17-20). Fiecare păcat, care iese la lumină, va fi pedepsit imediat (Psalmul 101:8 ).
Pace mondială
Datorită dreptăţii care domneşte, va exista şi pace de durată. Oamenii „îşi vor bate săbiile în fiare de plug şi suliţele lor în cosoare; nici o naţiune nu va ridica sabia împotriva altei naţiuni, nici nu vor mai învăţa războiul” (Is. 2:4, Mica 4:1-4 ). Şi creaţia va avea pace, pentru că blestemul va fi luat din ea, astfel încât, de exemplu, animalele nu se vor mai mânca între ele (Is. 11:6-9; 8:21 ).
Adunarea în împărăţie
Israel şi naţiunile vor fi binecuvântaţi pe pământ. Totuşi împărăţia de o mie de ani nu cuprinde doar pământul. Dumnezeu a adunat împreună toate sub un cap – în Hristos – „cele din ceruri şi cele de pe pământ” (Ef. 1:10). Voia lui Dumnezeu se face „precum în cer, aşa şi pe pământ” ( 6:10 ). Între cer şi pământ va exista o armonie minunată (comp. Ioan 1:51 ).
Împărăţia va fi guvernată din cer. Administrarea împărăţiei este o sarcină a Adunării, care împărăţeşte cu Hristos. Ea se va numi „cetatea cea sfântă, Ierusalimul, coborând din cer, de la Dumnezeu”. Ea nu vine de fapt pe pământ, însă va avea o misiune în legătură cu pământul ( 21:9 – 22:5). Binecuvântarea va curge aşadar de sus în jos: de la Dumnezeu în Adunare, prin cele „doisprezece porţi” ale acesteia în Ierusalimul pământesc, capitala de pe pământ, iar de acolo către naţiuni, peste întreg pământul (comp. Osea 2:21,22 ).
Decădere în împărăţie
În împărăţia de o mie de ani va exista mai multă binecuvântare decât vreodată mai înainte. Cu toate acestea, va exista decădere. Între generaţiile care vor creşte, unii se vor supune Domnului doar cu prefăcătorie şi de nevoie (Psalmul 18:44,45 ; 66:4, 81 :17; Mica 7:17 ; 15:25 ). Ei nu se vor pocăi (lucru care va fi necesar şi în împărăţie, pentru a putea fi mântuit).
Ultimul război
Pentru că oamenii, vreme de o mie de ani, nu vor cunoaşte nicio ispitire, mulţi necredincioşi vor putea rămâne nerecunoscuţi. Totuşi, la sfârşit Dumnezeu îi va încerca pe toţi oamenii din împărăţie. Satan va fi eliberat încă o dată. Mulţi oameni se vor lăsa efectiv amăgiţi de el, lucru prin care vor dovedi, că nu au crezut niciodată cu adevărat. Sub conducerea lui Satan, vor dori să atace Ierusalimul (asemeni lui Gog la începutul împărăţiei). Însă vor fi nimiciţi de Dumnezeu. „Şi diavolul, care i-a amăgit, a fost aruncat în iazul de foc şi pucioasă, unde sunt şi fiara şi falsul profet” (pentru că în iad, unde ei se vor afla deja de o mie de ani, nu există distrugere, ci chin veşnic; 20:7-10 ).
Predarea împărăţiei
Împărăţia de o mie de ani ajunge la sfârşit. Hristos ca Om a fost stăpânitorul. În opoziţie cu toţi stăpânitorii (lumii), cărora de asemenea împărăţia le-a fost încredinţată spre administrare de către Dumnezeu, El va putea la sfârşit să-I dea lui Dumnezeu înapoi Împărăţia, pentru că va fi împlinit în mod desăvârşit administrarea ( 15:24 ). El va fi nimicit toţi vrăjmaşii. Ultimul vrăjmaş, care va fi desfiinţat, este moartea: după învierea morţilor pentru judecată nu va mai exista moarte ( 15:25,26 ).
Judecata finală
Pe pragul către veşnicie, toţi morţii înviaţi se vor înfăţişa înaintea Domnului. Ioan descrie în Apocalipsa cum a „văzut un mare tron alb şi pe Cel care şedea pe el, dinaintea căruia pământul şi cerul au fugit şi nu s-a mai găsit loc pentru ele”. Numai că aceştia nu pot să fugă: morţii spiritual – toţi necredincioşii din toate perioadele de timp. „Mari şi mici... Şi morţii au fost judecaţi după cele scrise în cărţi, potrivit faptelor lor. ... Şi dacă cineva nu a fost găsit scris în cartea vieţii (pentru că nu s-a pocăit niciodată, cu toate că fiecare a avut şansa să facă lucrul acesta), a fost aruncat în iazul de foc.” ( 20:11-15 ).
Cu aceasta, timpul, care a început odată cu crearea universului ( 1:1 ), ajunge la sfârşit. Ceea ce urmează este starea veşnică.
5. Starea veşnică
Ziua lui Dumnezeu
După „ziua Domnului”, care cuprinde întreaga Împărăţie de o mie de ani, urmează „ziua lui Dumnezeu”, „ziua eternităţii” ( 3:10,12,18 ).
Domnul Isus, Fiul, nu va mai domni atunci ca Om; Dumnezeu – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – va fi totul în toţi ( 15:28 ).
Totul nou
Vechea creaţie „va pieri”, „va fi făcută sul ca un veşmânt” şi „va fi schimbată” (Evrei 1:11,12 ); cerul şi pământul „fug” ( 20:11 ); cerurile „vor trece cu vuiet mare”, elementele vor „arde cu căldură” şi „vor fi descompuse” ( 3:10-12 ).
După descompunerea primei creaţii, Dumnezeu va face – din acelaşi material – un cer nou şi un pământ nou ( 3:13 ; 21:1,5 ).
Nicio mare
Pe pământul cel nou nu va mai exista nicio mare ( 21:1 ). Atunci vor exista condiţii de viaţă cu totul noi (astăzi nu ar fi posibilă viaţa pe pământ fără oceane). Toţi oamenii vor avea un trup de înviere, care va fi compatibil cu noua creaţie. De altfel, oamenii vor fi atunci asexuaţi în acest trup (Luca 20:35,36 ).
Marea vorbeşte în mod simbolic şi despre nelinişte şi despărţire (este întotdeauna în mişcare şi separă continentele) – totuşi, aceasta nu va mai exista în starea veşnică.
Două grupe
În starea veşnică, oamenii vor fi împărţiţi în două grupe ( 21:2,3 ):
- „cetatea sfântă, noul Ierusalim” – Adunarea, care în Împărăţia de o mie de ani este numită „cetatea cea sfântă, Ierusalimul” ( 21:10 )
- „oamenii” – toţi ceilalţi credincioşi, care nu aparţin Adunării.
Oamenii pe pământul cel nou
„Oamenii” pe pământul cel nou nu se vor mai deosebi. Nu va mai exista vreun popor ales, nicio deosebire între Israel şi naţiuni, nu va mai exista de fapt niciun popor – toţi vor fi egali.
Adunarea
Doar Adunarea va păstra un rol deosebit în starea veşnică. În Adunare Dumnezeu va fi glorificat în mod deosebit în Hristos Isus (Efeseni 3:21 ).
Adunarea aparţine cerului. Ea va veni „din cer, de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru soţul ei” ( 21:2 ). „Reşedinţa” oamenilor care aparţin Adunării este casa Tatălui (Ioan 14:2,3 ).
Misiunea ei deosebită constă în aceea că va fi „cortul lui Dumnezeu cu oamenii”: prin intermediul Adunării, Dumnezeu va locui (sau Îşi va întinde cort) cu oamenii pe pământul cel nou. Pe lângă aceasta, ei vor avea şi o sarcină de administrare: ei „vor împărăţi” în vecii vecilor ( 22:5 ).
Niciun păcat
Toate urmările păcatului vor fi şterse. Nu va mai rămâne nici măcar urma vreunei amintiri de lacrimi, moarte, întristare, strigăt sau chin ( 21:4 ).
Pe temeiul lucrării Domnului Isus de la cruce, în starea veşnică păcatul lumii va fi ridicat, desfiinţat (Ioan 1:29 ; Ev. 9:26). Acolo va domni dreptatea ( 3:13 ). Odinioară El a spus: „s-a sfârşit”, acum a vorbit Cel care şedea pe tron: „Iată, Eu fac toate noi...S-a împlinit!” ( 21:5,6 ).
Rezumat
Următoarea axă a timpului ilustrează succesiunea evenimentelor viitoare pe pământ.
Timpul este aproape!
Vedem astăzi foarte bine cum se croieşte drumul pentru evenimentele viitoare:
- Evreii s-au reîntors în necredinţă în ţara lor şi au întemeiat statul Israel.
- Ţările care se învecinează cu Israelul sunt din nou independente (Egiptul, Irak/Siria, Iordania ş.a.m.d.).
- Multe popoare aspiră la independenţă.
- Europa de vest se aliază (Uniunea Europeană, NATO)
- Irak, Iran şi Siria sunt duşmanii Israelului (Rusia le furnizează parţial arme).
- Orientul Apropiat este un focar de nelinişte, iar puterile vestice (ca aliaţi ai Israelului) iau măsuri.
- Decăderea creştinătăţii aproape că nu poate deveni mai mare.
- Sistemele bisericeşti aspiră la o biserică mondială unită (ecumenică).
- Occidentul creştin se îndreaptă tot mai mult spre ocultism.
- Rânduielile omeneşti sunt răsturnate.
- Omenirea se vede într-un impas.
- Dorinţa după „un om puternic” ar putea lua naştere curând (ca să poată stăpâni marile probleme, pentru a acţiona împotriva anarhiei ...).
- Ş.a.m.d.
Totuşi, noi nu trebuie să ne ocupăm cu întrebarea, în ce măsură întâmplările actuale se potrivesc în imaginea profetică. Un eveniment istoric poate fi doar asemănător sau doar o treaptă premergătoare împlinirii unei profeţii (de ex. visul de a forma din nou Imperiul Roman sub un singur conducător este vechi: Carol cel Mare, Napoleon şi Hitler au încercat asta deja). Un lucru este clar: timpul este aproape!
Înainte de răpire nu trebuie să se mai împlinească niciun eveniment. Credinciosul poate şi trebuie să-L aştepte zilnic pe Domnul lui ( 3:20 ; 1:10 ). El vine curând ( 3:11 ; 22:7,12,20 ).
„Cel care mărturiseşte acestea spune:
„Da, Eu vin curând!“
Amin! Vino, Doamne Isuse!”