Imaginile din Vechiul Testament ne ajută să înţelegem mai bine aceste gânduri.
- Epistola către Romani ne arată ceea ce găsim la începutul istoriei poporului Israel. Israeliţii au fost eliberaţi din Egipt, au trecut prin Marea Roşie şi au ajuns în pustie. Aceasta este o imagine a morţii Domnului nostru pentru noi, prin care am fost eliberaţi de sub puterea duşmanului şi a păcatului, şi acum experimentăm împrejurările vitrege ale pustiei.
- Epistola către Coloseni ne prezintă modul în care părăsim pustia şi traversăm Iordanul. Ca şi Marea Roşie, Iordanul este o imagine despre moartea Domnului nostru. Aici înţelegem ce înseamnă a muri împreună cu El. Intrăm în ţară şi ajungem la Ghilgal. Ţara este în faţa noastră, dar încă nu este luată în stăpânire. Noi nu doar am murit împreună cu Hristos, ci am fost şi înviaţi împreună cu El. Epistola către Coloseni nu ne vede încă aşezaţi în Hristos în locurile cereşti; dar gândim deja la lucrurile de sus.
- Epistola către Efeseni îl vede pe credincios în posesia ţării. Noi nu doar am murit şi am înviat împreună cu Hristos, ci Dumnezeu ne vede acolo unde este acum Hristos - în locurile cereşti. În El suntem binecuvântaţi cu orice binecuvântare spirituală în locurile cereşti. Tot planul de mântuire al lui Dumnezeu ne-a fost făcut cunoscut.
Învăţătura Mării Roşii este: Hristos a murit şi a fost înviat pentru noi. Iordanul ne arată moartea şi învierea noastră cu El. Marea Roşie ne conduce în pustie. Acolo trăim ca străini. Noi urmăm norul. Suntem încercaţi şi recunoaştem ceea ce este în noi. Totodată, Îl cunoaştem pe Dumnezeul nostru care ne hrăneşte. Iordanul ne conduce la binecuvântările cereşti. Acolo suntem acasă şi savurăm bogăţiile lui Hristos. Diavolul încearcă tocmai aici să ne împiedice să savurăm aceste lucruri. De aceea, acolo este luptă.
Poporul a primit de la Dumnezeu misiunea să cucerească ţara promisă. Ţara era a lor, dar trebuia luată în stăpânire (Iosua 1:3 ). Însă acolo erau duşmani care doreau să oprească tocmai această lucrare. Ţara promisă lui Israel reprezintă pentru noi tocmai locurile cereşti, în care suntem aşezaţi deja acum, chiar dacă trăim pe pământ. Acolo sunt duşmani care caută să ne împiedice să ne bucurăm de tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu.
Locurile cereşti nu sunt o imagine a cerului, ca ţel al fiecărui credincios (Casa Tatălui), iar Iordanul nu este o imagine a morţii noastre fizice. Acest gând este larg răspândit, dar dacă îi dăm ascultare nu vom înţelege învăţătura epistolei către Efeseni. Când vom fi la Domnul nostru în cer, nu va mai exista niciun duşman. Atunci nu va mai fi nici luptă. La Domnul ne vom odihni pentru totdeauna.
În ciuda concordanţelor, există totuşi şi unele deosebiri între imaginile Vechiului Testament şi realitatea din Noul Testament. Poporul Israel trebuia să lupte pentru a intra în stăpânirea ţării. Fără luptă nu exista nicio binecuvântare pentru ei. Cu noi este altfel. Nouă ne este dată binecuvântarea prin har. Noi nu trebuie să luptăm pentru a cuceri binecuvântările noastre, dar trebuie să apărăm savurarea binecuvântărilor şi realizarea practică a poziţiei noastre. În acest sens nu întreprindem expediţii militare în ţară; lupta este în primul rând una de respingere a atacului şi de apărare.
În istoria lui Israel există şi unele paralele cu Efeseni 6 . Doresc să dau două exemple:
În Judecători 6 , poporul este în posesia ţării. Dar din cauza necredincioşiei lui, duşmanul a reuşit să-i producă pagube uriaşe. Madianiţii au venit asemenea unor lăcuste ca să distrugă ţara. Totuşi, a fost unul care bătea grâul în teasc pentru a-l feri de Madian. Acesta a fost Ghedeon. El a apărat roadele ţării de atacurile duşmanului. Acest lucru îl putem face şi noi, şi anume să împiedicăm duşmanul să ne ia bucuria pe care o avem în binecuvântările lui Dumnezeu.
În 2. Samuel 23 sunt amintiţi vitejii lui David. Unii au făcut fapte vitejeşti. Despre unul se spune: „Şi filistenii se adunaseră în ceată şi acolo era un ogor plin de linte. Şi poporul fugise dinaintea filistenilor. Şi el s-a aşezat în mijlocul ogorului şi l-a apărat şi i-a bătut pe filisteni. Şi Domnul a adus o mare salvare“ (2. Samuel 23:11-12 ). Poate în ochii oamenilor, ogorul de linte nu avea o valoare deosebită. Dar în ochii lui Şama era un act de vitejie să apere de invazie ogorul pentru popor şi pentru Dumnezeu. Să intervenim şi noi pentru ceea ce ne dă Dumnezeu, chiar dacă în ochii multora este un lucru mărunt.