Credinciosul trebuie să ştie cine este duşmanul său. Nu este necesar să cunoaştem toate amănuntele, dar Dumnezeu ne dă totuşi informaţiile necesare:
1) Trebuie să putem sta împotriva uneltirilor diavolului (Efeseni 6:11 ).
2) Luptăm împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în locurile cereşti.
3) Avem de-a face cu cel rău (Efeseni 6:16 ).
Aceste informaţii sunt impresionante. Să nu subapreciem duşmanul! Dar în acelaşi timp nu trebuie să ne fie frică. Tăria puterii Domnului nostru este mai mare.
Rezistenţa noastră se bazează pe încrederea în Domnul. De aceea, fiecare credincios - fie tânăr, fie bătrân, soră sau frate - poate să ducă această luptă. Duşmanul caută să distrugă tocmai această încredere. Dacă reuşeşte acest lucru, vom deveni incapabili de luptă. Ce bine că Domnul intervine pentru noi, aşa cum S-a rugat odinioară pentru Petru, ca credinţa (încrederea) noastră să nu slăbească (Luca 22:32 )!
Noul Testament ne prezintă trei duşmani ai credinciosului. Primul duşman este împotriva noastră. Acesta este diavolul. Al doilea duşman este în noi. Acesta este carnea (păcatul, firea veche). Al treilea duşman este împrejurul nostru, şi anume lumea cu tentaţiile ei. Aceşti trei duşmani se sprijină unul pe altul. În contextul capitolului nostru avem de luptat cu primul duşman: diavolul, cel rău şi vicleniile sale. Noi suntem într-o luptă continuă împotriva lui şi a ajutoarelor sale.
Nu carne şi sânge
Mai întâi ni se aminteşte împotriva cui nu este lupta noastră. Noi nu luptăm împotriva sângelui şi a cărnii. Acest lucru trebuie să-l înţelegem bine. În acest loc, carnea nu este natura veche, păcătoasă - numită în alte locuri într-adevăr „carne“ -, ci pur şi simplu oameni naturali. Nu luptăm contra lor.
Pentru Israel era cu totul altfel. Duşmanii lui Israel în ţară erau într-adevăr puteri omeneşti (pământeşti) reale, care au încercat să împiedice poporul să ocupe ţara promisă de Dumnezeu. Israel era îndemnat să lupte împotriva lor.
Duşmanul nostru este altul, şi anume puterile spirituale; cu ele avem de-a face. Ele se găsesc în locurile cereşti, acolo unde este Hristos şi unde noi suntem binecuvântaţi. Totuşi, aceste puteri se folosesc de oameni în „carne şi sânge“, ca să ne atace. De aceea trebuie să deosebim foarte bine: lupta noastră nu este împotriva „instrumentului“ (omenesc) folosit de diavolul, ci chiar împotriva lui, a diavolului.
În clipa când Domnul nostru S-a îndreptat spre Golgota, diavolul s-a folosit chiar de un ucenic al Lui, de Petru, ca să-L oprească din cale. „Petru, luându-L deoparte, a început să-L mustre, spunând: «Dumnezeu să Se îndure de Tine, Doamne! Nicidecum să nu Ţi se întâmple aşa ceva.» Dar, întorcându-Se, i-a spus lui Petru: «Pleacă înapoia Mea, satan! Tu eşti un prilej de poticnire pentru Mine, pentru că gândurile tale nu sunt la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor»“ (Matei 16:22-23 ). Ce cuvinte aspre! Dar Domnul a recunoscut imediat în spatele cuvintelor lui Petru, intenţiile diavolului. De aceea, răspunsul Său a fost ferm.
Un alt exemplu este soţia lui Iov. Dumnezeu i-a permis diavolului să-l atace pe Iov. Unul dintre instrumentele diavolului a devenit chiar soţia lui Iov. Ea l-a sfătuit pe soţul ei să-şi curme viaţa. „Încă eşti tare în integritatea ta? Blestemă pe Dumnezeu şi mori!“ (Iov 2:9 ). Dacă Iov ar fi ascultat de soţia lui, duşmanul şi-ar fi atins scopul.
Trebuie deci să ştim că diavolul foloseşte oameni pentru a ne ataca. Pot să fie oameni necredincioşi sau chiar fraţi.
Din păcate, această indicaţie nu a fost deseori respectată. Câte războaie nesfinte au fost în decursul secolelor între cei care au purtat Numele lui Hristos! Oamenii au luptat împotriva oamenilor cu forţa armelor. A curs mult sânge. Nu, noi nu luptăm împotriva oamenilor, ci luptăm împotriva diavolului şi împotriva a ceea ce intenţionează el să aducă împotriva noastră prin aceşti oameni. Să nu uităm acest adevăr!
Nu putere, ci viclenie
Lupta creştinului este împotriva vicleniilor diavolului. Pentru credincios, diavolul este un duşman învins, dar nu eliminat. Pe cruce, Mântuitorul nostru S-a confruntat cu toată puterea şi forţa diavolului şi l-a înfrânt. Prin moarte, Domnul a desfiinţat pe cel care are puterea morţii (Evrei 2:14 ). Sentinţa asupra diavolului şi a aliaţilor săi a fost pronunţată, dar această sentinţă nu a fost încă executată. În limitele lăsate de Dumnezeu, duşmanul este încă activ. De aceea să ţinem seama de faptul că diavolul dispune de o experienţă foarte mare de a ataca oamenii. El face acest lucru cu mare succes de aproximativ şase mii de ani.
În Noul Testament ni se arată două metode principiale de atac ale duşmanului: pe de o parte răcneşte ca un leu, pe de altă parte se arată ca un şarpe plin de viclenie.
- Apostolul Petru scrie despre leul care răcneşte: „Fiţi treji, vegheaţi! Pentru că vrăjmaşul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, căutând pe cine să înghită“ (1. Petru 5:8 ). Este adevărat că diavolul nu mai are nicio putere asupra noastră, dar caută să ne înfricoşeze cu urletele sale. El doreşte să ne înspăimânte în umblarea noastră prin pustie. În felul acesta ne întâmpină el în împrejurările şi încercările vieţii prin care trecem pe pământ.
- Viclenia diavolului este mult mai periculoasă decât ameninţarea cu forţa. Cuvântul „viclenie“ se poate traduce şi cu „laţ“, „fentă“, „şiretlic“. Într-o traducere ad-literam (literă cu literă), cuvântul sună aşa: „o cale care străbate prin“. Diavolul are metodele sale; pentru a-şi atinge scopul, foloseşte metode prin care încearcă să mascheze realitatea şi care sunt greu de recunoscut.
Dacă pe de o parte nu trebuie să fim învinşi de intimidările diavolului, pe de altă parte trebuie să fim foarte precauţi cu privire la vicleniile sale. Biblia ne avertizează că diavolul se preface şi în „înger al luminii“. Diavolul este un maestru în prefăcătorie (2. Corinteni 11:14 ). Această tactică a diavolului este foarte periculoasă, şi mulţi credincioşi au căzut în această capcană. Corintenii au fost avertizaţi: „Dar mă tem ca nu cumva, după cum şarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, aşa şi gândurile voastre să fie stricate, îndepărtându-se de la simplitatea faţă de Hristos“ (2. Corinteni 11:3 ).
Şarpele este o imagine foarte cunoscută în Biblie despre diavolul, care se manifestă ca un ademenitor viclean cu scopul de a ne duce la cădere. El nu ne poate lua mântuirea, dar el poate să corupă lumea gândurilor noastre. El poate să ne împiedice în dedicaţia şi dragostea faţă de Domnul nostru în viaţa practică, în aşa fel încât să nu mai savurăm binecuvântările spirituale. De aceea atenţionarea de a ne împotrivi diavolului, indiferent sub ce formă apare, este atât de importantă! Apostolul Iacov scrie: „Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu; împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi“ (Iacov 4:7 ).
Biblia ne dă exemple de oameni care s-au împotrivit atacurilor diavolului care s-a prezentat ca un leu, dar au căzut atunci când a venit ca un şarpe viclean. Un astfel de exemplu este Ghedeon. El a rezistat ameninţărilor cu forţa ale lui Madian, dar a suferit o înfrângere când nu a rămas aproape de Dumnezeul său şi a introdus idolatria în poporul Israel (Judecători 8:27 ). Un alt exemplu este omul lui Dumnezeu din Iuda care s-a împotrivit altarului ridicat de Ieroboam şi a vestit judecata lui Dumnezeu. În lupta împotriva leului care răcnea a fost biruitor, dar când profetul bătrân din Betel l-a amăgit, omul s-a abătut de pe calea pe care trebuia să meargă (1. Împăraţi 13 ).
Bogăţia de idei a diavolului este mare, iar vicleniile sale sunt multiple. Prima sa viclenie din grădina Eden a constat în semănarea îndoielii. Până astăzi încearcă să pună sub semnul întrebării ceea ce este Dumnezeu pentru noi şi ceea ce spune El. Nu auzim tot timpul întrebarea sa: A spus cu adevărat Dumnezeu aceasta? Mai trebuie oare să luăm aceste lucruri chiar ad-literam? Trebuie să avem o privire atât de îngustă? Mai sunt aceste lucruri actuale pentru noi? Să fim treji la astfel de întrebări şi să nu ne deschidem inimile la astfel de întrebări!
O altă viclenie a diavolului este de a amesteca binele cu răul. O negare directă a adevărului este uşor de recunoscut. Mult adevăr cu puţin neadevăr este greu de observat; totuşi, conduce la o relaţie otrăvită. O picătură de otravă într-un pahar plin cu apă va duce la moartea celui ce-l consumă. Aşa-zisele „adevăruri noi“ care ni se oferă, nu sunt altceva decât „minciuna cea veche“ a diavolului. Acest lucru are valabilitate, din nefericire, şi cu privire la oferta de cărţi creştine de astăzi. De aceea să fim veghetori pentru noi, pentru tinerii şi copiii noştri ce consumăm (citim, ascultăm, vedem). O etichetă frumoasă pe un ambalaj nu ne dă garanţia că produsul este de calitate.
Diavolul vine cu vicleniile sale în viaţa noastră de zi cu zi. Să ne imaginăm un angajat al unei firme care în timpul lucrului ia Biblia şi începe să citească epistola către Efeseni. În loc să fie preocupat cu lucrarea sa la locul de muncă, el se cufundă în binecuvântările credinciosului. Şeful va fi nemulţumit. În acest mod, diavolul l-a ademenit cu viclenia sa. În loc să arate „bună credincioşie în toate“ (Tit 2:10 ), a făcut ca mărturia lui să fie umbrită.
Tot de viclenia diavolului ţine pe de altă parte preocuparea noastră cu problemele vieţii în aşa măsură, încât să nu mai găsim timp pentru a ne ocupa cu binecuvântările cereşti. Să fim veghetori în orice privinţă!
Omul nou nu-l îmbrăcăm numai în „cămăruţa liniştită“ sau numai în strângerile noastre, ci chiar în locurile primejdioase, în împrejurările zilnice, în familie şi la locul de muncă. Diavolul ne atacă cu vicleniile sale în relaţiile noastre pământeşti, pentru a nu se mai vedea caracterul nostru ceresc.
Viclenia diavolului nu o putem întâmpina cu o şi mai mare viclenie omenească. În astfel de situaţii suntem inferiori diavolului. Noi trebuie să cunoaştem toate şiretlicurile diavolului, dar trebuie să învăţăm să cunoaştem vocea blândă a Păstorului cel bun. Când cunoaştem adevărul şi îl opunem vicleniei diavolului, acesta nu va mai avea nicio izbândă. Aceasta ne dă curaj. Ascultarea credinţei faţă de Cuvântul lui Dumnezeu este una din armele dăruite de Dumnezeu. „Noi suntem din Dumnezeu; cine Îl cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii“ (1. Ioan 4:6 ).
Descrierea duşmanului
Diavolul nu vine singur. El are colaboratorii săi care sunt descrişi aici în câteva cuvinte. Există în creaţia lui Dumnezeu lumi puternice de îngeri, despre care bănuim puţin. Biblia ne dă în acest sens puţine indicaţii. Există „îngeri aleşi“ (1. Timotei 5:21 ) şi există „sol al lui satan“ (2. Corinteni 12:7 ). Când diavolul s-a înălţat şi a căzut, atunci o parte din îngeri l-au urmat. De aceea există astăzi stăpâniri şi autorităţi în locurile cereşti, care sunt pentru noi, şi altele care sunt contra noastră. Ele se găsesc, la fel ca diavolul, în locurile cereşti. Diavolul are încă acces la tronul lui Dumnezeu (Iov 1:6 ; 2:1 ), unde apare ca pârâşul fraţilor (Zaharia 3:1 ). În viitorul foarte apropiat va veni momentul, când diavolul şi îngerii săi vor fi alungaţi din cer şi vor fi aruncaţi pe pământ (Apocalipsa 12:7-10 ).
Descrierea aceasta este împătrită:
- Stăpânirile: Prin aceasta este indicată demnitatea rangului lor. Şi îngerii căzuţi au o anumită demnitate, pe care nu o putem subaprecia. Iuda, în epistola sa, relatează despre arhanghelul Mihail, care s-a împotrivit diavolului discutând cu el despre trupul lui Moise şi nu a îndrăznit să aducă împotriva lui o învinuire de hulă (Iuda 9 ). Judecata a lăsat-o în seama Domnului. Acest lucru să fie spre avertizarea noastră.
- Autorităţile: Cuvântul folosit ne arată că prin aceasta se face referire la puterea lor executivă. Ele au o putere, dar este o putere dată, o putere delegată (a se vedea Apocalipsa 13:5-7 ). Ele îşi pot exercita puterea numai în măsura în care le permite Dumnezeu.
- Stăpânitorii lumii întunericului: Aceasta arată clar ce influenţă pot avea ei şi care este domeniul lor de acţiune. Sunt puteri invizibile cu o tărie care nu trebuie subapreciată. Ei stăpânesc peste oameni şi îi ţin în întuneric. Influenţa lor se întinde peste întreaga lume. Întreaga lume zace în cel rău (1. Ioan 5:19 ). Ea este caracterizată de întuneric. Diavolul ca „dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile necredincioşilor, ca lumina Evangheliei gloriei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească pentru ei“ (2. Corinteni 4:4 ). Originea acestor stăpânitori este întunericul. Ei sunt caracterizaţi de păcat şi împotrivire faţă de Dumnezeu. Ei se opun la tot ce vine din partea lui Dumnezeu şi ceea ce este El.
- Puterile spirituale ale răutăţii în locurile cereşti: Aceasta arată caracterul şi modul în care acţionează. Mai întâi sunt puteri spirituale. Să nu uităm acest lucru în luptă. De aceea avem nevoie de o armură divină şi nu de una omenească. În al doilea rând, aceste puteri spirituale sunt în locurile cereşti; au intrare acolo. Acesta este duşmanul în ţară, dacă vorbim în tablourile cărţii Iosua.
Două pericole
Dacă avem în faţa ochilor duşmanul şi viclenia lui, atunci există două pericole:
1) Supraapreciem diavolul ca duşmanul nostru. El este un duşman puternic şi viclean, dar este un duşman înfrânt. Nu trebuie să ne temem de el. El nu poate să ne facă niciun rău, dacă suntem în apropierea Domnului. Diavolul nu este nici atotputernic, nici atotştiutor şi nici atotprezent. Aceste atribute le are numai Dumnezeu. David ne-a lăsat un exemplu frumos în această direcţie. El a păşit curajos şi hotărât spre Goliat. David a ştiut că Goliat este mai puternic decât el, dar ştia şi ce arme şi surse de ajutor are el la dispoziţie.
2) Subapreciem diavolul ca duşmanul nostru. Să nu uităm că el este plin de viclenie. El este întotdeauna superior nouă oamenilor, dacă păşim contra lui în propria putere. Tăria noastră nu este în noi înşine, ci în Domnul. Cu inteligenţa noastră nu putem riposta energic. Tocmai de aceea ni s-a dat toată armura lui Dumnezeu. Dacă purtăm această armură, vom fi întotdeauna de partea Biruitorului. Exemplul lui Samson ne arată cu claritate că noi putem să subapreciem duşmanul. Samson nu a fost conştient de primejdia care era în jurul său. El s-a jucat cu focul, s-a încrezut în puterea proprie şi a crezut că va ieşi biruitor. Samson s-a înşelat şi până la urmă a ajuns orb şi neajutorat în închisoarea duşmanului în Gaza (Judecători 16:21 ).