Trebuie să vorbim în limbi?
Aceasta este întrebarea care confruntă pe creştini când se gîndesc la fenomenul „limbilor", mişcare care şi-a avut locul de naştere în cercurile penticostale, dar s-a răspîndit aproape în fiecare grupare a creştinătăţii.
Fiind lipsită de o structură organizată, ca şi de uniformitate în principiu şi în practică, „limbile" ca mişcare nu sunt uşor de definit. Adepţii din extrema fanatică pretind că vorbirea în limbi (adică folosirea de cuvinte fără înţeles pentru alţii) este singura dovadă întemeiată că cineva a primit Duhul Sfânt; iar cei care nu vorbesc aşa, nu sunt creştini în sensul deplin al cuvântului. Cei mai moderaţi cred că vorbirea în limbi este numai unul din darurile spirituale - şi deci nu este de aşteptat să fie întîlnit în experienţa fiecărui creştin.
Cu toată nepărtinirea trebuie spus că cea mai mare parte dintre vorbitorii în limbi susţin credinţa faţă de Isus Hristos ca Mântuitor şi faţă de Biblie, ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu inspirat. Totuşi, adepţi pot fi găsiţi în bisericile liberale protestante ca şi în cele romano-catolice, şi chiar în religii necreştine. Uneori oameni fără nici un gând pentru Dumnezeu sau pentru religie pot fi găsiţi urmărind senzaţii sufleteşti printr-o experienţă a limbilor. Un şir mare de păreri şi atitudini poate fi găsit printre cei care se opun mişcării „limbilor“. Unii psihologi gândesc că practica limbilor conduce la dezordini emoţionale sau chiar la o stare depresivă totală. Printre creştinii evanghelici se arată deseori sentimente cu totul diferite faţă de ei: unii îi ironizează, alţii se tem de ei, altora nu le dă pace o întrebare chiar în adâncul inimii: „Îmi lipseşte oare o parte însemnată a experienţei creştine? Nu cumva lipseşte plinătatea Duhului Sfânt în viaţa mea?"
Mulţi credincioşi sînt convinşi că mare parte din vorbirea în limbi de astăzi rezultă din activitatea lui Satan şi a celor ai lui. Un scriitor îi numeşte „o nouă mişcare a şiretlicului satanic ... eul domină şi înlocuieşte valorile spirituale cu excitări ieftine. O dragoste după emoţii psihice înlocuieşte astfel cercetarea Cuvintului lui Dumnezeu şi devine o piedică în creşterea spre maturitate".
O întrebare de importanţă vitală pentru orice creştin care doreşte să cunoască şi să urmeze cuvântul lui Dumnezeu este aceasta: „Pînă la ce punct (dacă este vreunul) experienţa limbilor supranaturale aşa cum ne vorbeşte Biblia, se poate compara cu experienţa mediilor contemporane carismatice?“ O privire mai de aproape şi o comparare a acelor Scripturi care tratează subiectul acesta ne vor ajuta să avem un răspuns.
De ce există vorbirea în limbi?
Să începem cercetarea aceasta, citând singurul verset din Biblie care ne prezintă clar raţiunea pe care o are darul limbilor: „Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei care cred, ci pentru necredincioşi..." (1. Corinteni 14:22 ). Ne vom ocupa cu acest verset mai târziu în amănunţime. Pentru acum doar vă invit să-l aveţi în vedere, în timp ce vom cerceta textele diverse care se referă la „limbi“ în Noul Testament. Veţi fi încântaţi de frumuseţea şi de exactitatea Cuvântului lui Dumnezeu, când veţi vedea cît de mult textele acestea sunt în armonie unele cu altele. În fiecare caz menţionat, darul limbilor dădea un semn celor necredincioşi.
Încă un cuvânt asupra semnificaţiei cuvântului „limbi" aşa cum este folosit în Scriptură. El vine de la cuvântul grecesc „glossa“, cuvânt care se referă la trei lucruri:
1) limba, ca organ de vorbire, cum este în Marcu 7:33 ;
2) o limbă, ca în Apocalipsa 5:9 ;
3) darul supranatural de a vorbi o altă limbă fără a fi învăţat-o: 1. Corinteni 12:10 (W. E. Vine: Expository Dictionary).
Desigur, în cărticica aceasta ne vom ocupa cu cel de al treilea înţeles al „limbii“, aşa cum vom întâlni în textele următoare:
Marcu 16:17 : „Vor vorbi limbi noi". După ce a dat ucenicilor misiunea de a predica şi de a boteza în lumea întreagă, Domnul Isus le-a spus despre unele semne care vor însoţi pe cei care vor fi crezut. Unul dintre aceste semne era: „ei vor vorbi în limbi“. Cu alte cuvinte, lor le va fi dată puterea de a vorbi limbi pe care ei nu le-au învăţat.
Cele dintâi capitole din Faptele Apostolilor menţionează semnele speciale prin care Dumnezeu a dat mărturia apostolilor când ei au început să răspândească evanghelia, îndeosebi printre evrei. El recunoştea că grupul acesta mic de oameni „neştiutori şi neînvăţaţi“ era format din cei prin care El introducea un lucru cu totul nou în mijlocul unei lumi împotrivitoare. Vinul cel vechi al iudaismului era înlocuit cu vinul cel nou al creştinismului. Cu ajutorul unor semne, Dumnezeu punea pecetea judecăţii pe cel dintâi şi aproba pe cei care îl vesteau pe de-al doilea.
Evrei 2:3-4 arată clar că Dumnezeu confirma pe mesageri (pe oameni) şi nu mesajul, prin mijlocul semnelor. Mesajul evangheliei nu are nevoie de adeverire (nici atunci, nici acum), fiind el însuşi „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede" (Romani 1:16 ).
S-ar putea pune întrebarea: „Nu au nevoie predicatorii evangheliei de semne care să-i însoţească astăzi?” Să lăsăm ca însăşi cuvintele apostolului Pavel să dea răspuns: „Evanghelia noastră v-a fost adusă nu numai prin cuvânt, ci şi cu putere şi cu Duhul Sfânt şi cu o mare siguranţă. Căci ştiţi cum am fost noi, între voi, pentru voi“ (1. Tesalonicei 1:5). Dacă noi, creştinii, recomandăm evanghelia pe care o predicăm prin viaţa pe care o ducem, nu vom avea nevoie de vreun alt sprijin exterior înaintea unei lumi care ne priveşte.
Dumnezeu vrea să lucreze cu putere pentru mântuirea celor pierduţi, iar noi nu avem de pierdut timpul şi energia pentru a reactiva semnele şi minunile pe care El le-a găsit potrivite să le folosească pentru introducerea creştinismului.
Faptele Apostolilor 2:1-12 : „Şi toţi au fost umpluţi cu Duh Sfint şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească".
În ziua Cincizecimii, Duhul lui Dumnezeu a venit şi a botezat pe toţi cei credincioşi într-un singur trup, potrivit promisiunii lui Hristos. Ei toţi au fost umpluţi cu Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi. Ca rezultat al acestui semn special, unii iudei din toate neamurile de sub soare, auzind pe ucenici vorbind chiar în limbile lor, „erau uimiţi şi se minunau, zicând: „Iată, toţi aceştia care vorbesc nu sunt galileeni? Cum dar îi auzim fiecare în dialectul nostru în care ne-am născut?“ (Faptele Apostolilor 2:7-8 ). Petru a prins ocazia să predice evanghelia şi trei mii de persoane au crezut.
Dar notaţi bine: istorisirea nu spune că cei care au vorbit în limbi au predicat evanghelia, nici că Petru ar fi predicat într-o anumită limbă. Dumnezeu S-a servit simplu de ocazia aceasta, prin semnul limbilor, ca să dea crezare slujitorilor Săi înaintea iudeilor. Lucrul acesta este în armonie cu Marcu 16:17 , Evrei 2:3-4 şi 1. Corinteni 14:22 .
Faptele Apostolilor 2:41-47 : „Cei care au primit cuvântul lui au fost botezaţi... Ei stăruiau..."
Nu ni se spune deloc că cei trei mii de iudei care au crezut cu ocazia aceasta ar fi vorbit în limbi, deşi ei au făcut alte lucruri care arată o creştere spirituală şi bucurie în Domnul.
Se poate spune la fel despre cei cinci mii care au crezut, aşa cum citim în Faptele Apostolilor 4:4 . Mai departe, în versetul 31 al aceluiaşi capitol, când ucenicii, rugându-se, au fost umpluţi cu Duh Sfânt şi au vestit cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală, nu se menţionează că ar fi vorbit în limbi.
La fel a fost şi cu credincioşii adăugaţi de Domnul, în Faptele Apostolilor 5:14 , cu ucenicii care se înmulţeau foarte mult, în Faptele Apostolilor 6:7 , cu cei care s-au întors la Dumnezeu în Samaria, în Faptele Apostolilor 8 , şi cu famenul etiopian, în acelaşi capitol. Niciodată nu se menţionează că vreunul dintre ei ar fi vorbit în limbi.
Faptele Apostolilor 9:1-22 : „...Să capeţi vederea şi să fii umplut de Duh Sfânt“
Întoarcerea la Dumnezeu a marelui apostol Pavel merită o menţionare deosebită. Cuvântul nu ne spune că el ar fi vorbit în limbi cu ocazia aceasta, deşi ochii lui au primit vederea şi el a fost umplut cu Duh Sfânt. Din 1. Corinteni 14:18 înţelegem apoi că apostolul Pavel vorbea în limbi. Vom reveni la aceasta mai tîrziu.
În Faptele Apostolilor 9:42 nu se face nici o aluzie la vorbirea în limbi, în legătură cu cei care au crezut în Domnul Isus la Iope, deşi învierea Dorcăi le-a făcut, desigur, o mare impresie.
În rezumat, aţi observat că în primele nouă capitole din Faptele Apostolilor, limbile sunt meţionate numai într-o împrejurare, în capitolul 2? Totuşi în multe ocazii evanghelia a fost prezentată cu putere! Mulţi au crezut în Hristos şi au fost umpluţi cu Duh Sfânt. Adunarea lui Dumnezeu era în plină creştere şi cei credincioşi experimentaţi: puterea în părtăşie - Faptele Apostolilor 2:46-47 , puterea în rugăciune - Faptele Apostolilor 4:23-31 , puterea în rezolvarea unor probleme – Faptele Apostolilor 7:1-7 , puterea în mărturie - Faptele Apostolilor 8:4-5 , puterea în umblarea practică - Faptele Apostolilor 9:31 .
Şi toate acestea, fără să se menţioneze „limbile"! Cât de trist că astăzi unii creştini par că nu dau nici o importanţă acestor locuri simple din Scriptură, şi sunt convinşi că n-ar putea să experimenteze o putere spirituală în viaţa lor până ce nu vor avea „vorbirea în limbi“. Tuturor acestora le-aş spune, cu toată modestia: Rămîneţi în Hristos şi veţi aduce multă roadă, căci puterea voastră este în El, nu în experienţe. Fără El, nu puteţi face nimic (vedeţi Ioan 15:1-7 ).
Faptele Apostolilor 10:34-48 : „Îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu".
Este semnificativ faptul că cea de a doua menţionare, în cartea Faptele Apostolilor, cu privire la vorbirea în limbi, este în capitolul acesta. Aşa cum Dumnezeu îl folosise pe Petru în ziua Cincizecimii ca să prezinte iudeilor un mântuitor înviat şi slăvit, El foloseşte acum aceeaşi unealtă ca să aducă pe acelaşi Mântuitor celor dintre neamuri adunaţi în casa lui Corneliu.
Dar cu ce scop a dat Dumnezeu darul „limbilor" cu ocazia aceasta? În ce fel au fost ele un semn pentru cei necredincioşi? Mai întâi să ne amintim că nu a fost uşor lucru pentru Petru să se ducă la neamuri. Dumnezeu a folosit o viziune specială ca să-l facă să renunţe la prejudecăţile iudaice (Faptele Apostolilor 10 ). Dar „cei din circumcizie“ din Ierusalim nu avuseseră viziunea aceasta şi îl întrebau pe Petru de ce a făcut lucrul acesta care nu era îngăduit unui iudeu să intre în casă la nişte oameni necircumcişi şi să mănânce împreună cu ei. Petru, vorbind despre mărturia celor care l-au însoţit în casa lui Corneliu, a început atunci să le explice atitudinea pe care a avut-o şi a terminat astfel: „Deci, dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar ca şi nouă care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să-L pot opri pe Dumnezeu? “ (Faptele Apostolilor 11:17 ).
Care a fost rezultatul? „După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit şi au slăvit pe Dumnezeu, zicând: „Dumnezeu a dat deci şi celorlalte popoare pocăinţa, spre viaţă“ (Faptele Apostolilor 11:18 ). Darul miraculos al limbilor, ca în ziua Cincizecimii, dăduse sufletelor stăpânite de prejudecăţi, dovada că Dumnezeu făcuse să cadă barierele care separau pe oameni. El suprimase judecata dată la Babel, aducând pe iudei şi pe neamuri într-un singur trup şi punea astfel deoparte iudaismul. Rămânea totuşi pentru apostolul Pavel să prezinte în amănunte adevărul acesta preţios (vezi 1. Corinteni 12 şi Efeseni 2 ), însă darul (limbilor) arăta într-acolo.
Faptele Apostolilor 13:48-52 : „Şi toţi cei care erau rânduiţi pentru viaţa veşnică au crezut... şi ucenicii erau plini de bucurie şi de Duh Sfânt“.
Antiohia şi Pisidia fuseseră martore ale lucrării apostolului Pavel în cea dintâi călătorie misionară. Cuvântul fusese tot mai mult respins de iudei, dar mulţi dintre neamuri s-au întors la Domnul. Nu este făcută nici o menţiune că vreunul dintre ei ar fi vorbit în limbi, deşi erau umpluţi cu Duh Sfânt.
Călătoriile deosebit de însemnate ale apostolului Pavel sunt prezentate în restul Faptelor Apostolilor. Mulţi cititori au rămas uimiţi că despre niciunul dintre cei întorşi la Dumnezeu prin lucrarea lui nu se spune că ar fi vorbit în limbi (cel puţin din câte ne spune textul biblic), cu o singură excepţie: Faptele Apostolilor 19:1-6 : „Duhul Sfânt a venit peste ei şi vorbeau în limbi şi proroceau."
Împrejurările în care a avut loc această a treia şi din urmă ocazie în care sunt menţionate limbile în cartea Faptele Apostolilor sunt foarte diferite de cele două dintâi. Ierusalimul ne dă cadrul Cincizecimii şi dăruirea limbilor ca un semn pentru mulţimile de iudei adunaţi acolo. Numai o casă a fost martoră la a doua ocazie, la Corneliu, în Cezareea, dar Dumnezeu S-a servit de ea ca de un semn pentru spiritele evreieşti pline de prejudecăţi. Acum ne aflăm în Efes - capitala renumită a Asiei, păzitoarea templului măreţ al Dianei, centru mare comercial, religios, cultural şi politic.
De ce apar aici limbile?
Mai întîi să privim pe scurt lucrarea Domnului la Efes. Multe persoane au primit evanghelia aici. De fapt apostolul Pavel a rămas aici cel puţin doi ani; Efesul era un centru din care „toţi cei care locuiau în Asia, iudei şi greci, au auzit cuvântul Domnului" (Faptele Apostolilor 19:10 ). Oraşul era martor al minunilor deosebite făcute prin mâinile lui Pavel şi al înfrângerii umilitoare a acelor exorcişti iudei care încercaseră să imite puterea lui Dumnezeu. Acolo s-au înălţat flăcările care au mistuit cărţile de magie şi ocultism de o valoare de cincizeci de mii de bucăţi de argint - arse de cei de curând întorşi la Dumnezeu. Şi din el s-a dezlănţuit mânia aprinsă a meşterilor păgâni care riscau să fie păgubiţi în câştigul lor, la fel şi strigătele şi agitaţia unui oraş prins de nebunie.
Cu toate acestea, într-un astfel de oraş, cuvântul Domnului înainta şi biruia (Faptele Apostolilor 19:20 ).
Nu este uimitor că în mijlocul acestor mulţimi care se întorceau la Domnul şi dădeau dovadă de adevărată întoarcere la Dumnezeu, numai despre doisprezece bărbaţi ni se spune că au vorbit în limbi? Să notăm câteva lucruri în legătură cu aceşti doisprezece bărbaţi:
1. ei fuseseră botezaţi cu botezul lui Ioan;
2. înainte de discuţia lor cu apostolul Pavel, ei nu ştiau deloc că Duhul Sfânt fusese dat;
3. după botezarea lor pentru numele Domnului, Pavel îşi pune mâinile peste ei, Duhul Sfânt vine peste ei şi ei vorbesc în limbi.
Cum era faptul că aceşti doisprezece vorbeau în limbi, un semn pentru cei necredincioşi? Într-o cetate formată din adoratori păgâni ai Dianei, din iudei drept-credincioşi şi adepţi ai magiei atât printre iudei cât şi printre cei dintre neamuri, Dumnezeu scotea în evidenţă pe aceşti doisprezece oameni care se îndreptaseră spre Isus Hristos.
Dumnezeu a dat şi alte semne prin apostolul Pavel, în vindecări şi în scoaterea demonilor. Efectul a fost puternic pentru a stabili creştinismul şi a înlătura influenţa iudaismului şi a păgânismului. Dar nu este demn de reţinut că Pavel nu face nici o menţionare despre importanţa, necesitatea sau continuitatea acestor daruri-semne, când vorbeşte bătrînilor din Efes în Faptele Apostolilor 20:17-35 sau când scrie epistola către Efeseni, câţiva ani mai târziu? Duhul lui Dumnezeu l-a condus mai degrabă să preocupe inimile şi duhurile cu adevărurile preţioase ale lui Hristos, care au o valoare durabilă şi constantă. Mărturia lui Dumnezeu fusese stabilită şi darurile-semne nu mai erau necesare.
Limbile în epistolele Noului Testament
O singură epistolă vorbeşte despre limbi: cea dintâi epistolă a apostolului Pavel către Corinteni. Să cercetăm cu grijă ce a avut el de spus sfinţilor cu privire la subiectul acesta. Totuşi să ne aducem aminte că creştinii din Corint nu erau credincioşi model, plini de Duh, când le scria Pavel. Epistola este plină de mustrare şi de corectare, pentru că printre ei erau certuri şi dezbinări (1. Corinteni 1:10-13 ), ei erau carnali şi în felul oamenilor (1. Corinteni 3:1-5 ); ei se socoteau înţelepţi în lumea aceasta (1. Corinteni 3 .18-23); ei se mândreau, socotindu-se ei înţelepţi, puternici şi demni de cinste (1. Corinteni 4:6-21 ); ei nu ţineau seama că între ei erau dezordini grave (1. Corinteni 5 ); aveau procese între ei şi îşi făceau nedreptăţi unii altora (1. Corinteni 6 ); aveau nevoie să fie corectaţi cu privire la viaţa sexuală şi la familie (1. Corinteni 6 şi 7); ei se foloseau de cunoştinţele lor ca să se îngâmfe, fără a se interesa de fraţii mai slabi (1. Corinteni 8 ); erau în pericol de a aluneca în desfrânare spirituală şi în idolatrie (1. Corinteni 10 ); erau lucruri în neorânduială la masa Domnului şi, drept urmare, mulţi erau bolnavi sau slabi şi nu puţini adormeau (1. Corinteni 11 ).
Desigur, nu toţi erau vinovaţi de toate lucrurile acestea. Dar de ce le-am menţionat? Numai pentru că ele formează terenul care ne ajută să înţelegem motivul instrucţiunilor apostolului Pavel cu privire la limbi în capitolele 12 şi 14. El trebuia să corecteze abuzul limbilor, tot aşa cum a corectat celelalte abuzuri în capitolele mai dinainte. De ce cei din Corint dădeau o aşa de mare însemnătate limbilor, atunci când acestea nu erau nici o problemă pentru cei din Filipi, din Colose, din Tesalonic şi pentru mulţimea de creştini din celelalte locuri? Versetele pe care le vom cerceta vor da o lumină asupra acestei întrebări.
1. Corinteni 12:10 „Unuia îi este dat, prin Duhul... altuia, felurite limbi; şi altuia, interpretarea limbilor".
Să vedem mai întâi lucrarea Duhului lui Dumnezeu în legătură cu manifestările duhovniceşti, incluzind darul limbilor:
1. Numai El face pe cineva să mărturisească într-adevăr pe Isus ca Domn.
2. El dă felurite daruri de har pentru binele comun al trupului lui Hristos şi pentru a împlini gândul lui Dumnezeu. Romani 12 şi Efeseni 4 învaţă de asemenea adevărul acesta important că darurile duhovniceşti nu au ca prim scop binecuvântarea, zidirea sau scoaterea în evidenţă a persoanei căreia îi sunt încredinţate.
3. El dă darurile de har „fiecăruia în parte, cum Îi place". Unii oameni sinceri pot să se roage, să stăruie şi chiar să încerce unele exerciţii deosebite pentru a dobândi unele daruri; dar Dumnezeu nu le dă deloc în felul acesta. El are în vedere trupul lui Hristos, din care fiecare creştin este un mădular. El „a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum I-a plăcut" (versetul 18). El a rânduit în adunare oameni dăruiţi potrivit suveranităţii Sale (versetele 28-31).
Închipuieşte-ţi că în trupul tău piciorul ar fi gelos pe ochi sau mâna ar dori să fie ureche. Sau gândeşte-te că vreun mădular al trupului tău ar zice celorlalte mădulare: „Nu avem nevoie de voi!" Ce absurditate, fie în trupul omenesc, fie în trupul lui Hristos! Noi trebuie să avem grijă unii de alţii şi să fim mulţumiţi cu locul şi sfera şi darul pe care Dumnezeu l-a încredinţat fiecăruia dintre noi. Desigur, nu trebuie să fim „nepăsători“ de darul de har care este în noi, ci să-l „înflăcărăm“ (1. Timotei 4:14 şi 2. Timotei 1:6 ). Dar chiar şi acest din urmă îndemn confirmă că ceea ce am primit deja, suntem îndemnaţi să însufleţim şi să folosim.
Dar parcă aud pe cineva protestând: „Priveşte aici, la Versetul 31: „Să doriţi cu înflăcărare darurile cele mai bune". Nu dezaprobă versetul acesta tot ce spuneţi?"
Nicidecum. Fără îndoială, noi suntem chemaţi să dorim darurile de har cele mai mari. Dar cei din Corint le doreau pentru că erau carnali, sectari, oameni care căutau propriile lor interese, doritori să-şi arate darurile şi capacităţile. Apostolul le spune: Voi doriţi daruri, dar aveţi nevoie de dragoste. Dacă îi îndeamnă să dorească darurile duhovniceşti cele mai mari, atunci să facă lucrul acesta nu pentru a se arăta pe ei înşişi, ci pentru zidirea trupului lui Hristos şi pentru binele adunării.
Să rezumăm ce ne învaţă 1. Corinteni 12 despre limbi:
1. Era un dar oferit de Duhul Sfânt unora dintre mădularele trupului lui Hristos, aşa cum voia El.
2. Darul acesta nu era o dovadă că cineva a fost botezat cu Duh Sfânt, pentru că „printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup“ (Versetul 13).
3. Nu toţi vorbeau în limbi, după cum nu toţi erau apostoli, proroci, învăţători etc. 1. Corinteni 13 : „Dragostea nu piere niciodată... limbile vor înceta“ (Versetul 8).
Capitolul acesta nu este un poem al dragostei, simplu strecurat aici, fără legătură cu învăţătura mai de dinainte şi de după aceea. Dimpotrivă, el descrie dragostea ca prim factor în relaţiile noastre unii cu şi în folosirea darurilor duhovniceşti. Limbile, profeţia, cunoaşterea tainelor, chiar amabilitatea şi binefacerea devin goale şi fără valoare când sunt fără dragoste.
Observaţi cum însăşi descrierea dragostei în versetele 4-7 se aplică la folosirea darurilor:
„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate". - Eu nu îmi voi folosi darurile pe care le-am primit ca pe un ciocan care să ajusteze pe alţii în forma dorită.
„Dragostea nu este invidioasă“. - Nu voi fi invidios pe darurile care au putut fi încredinţate altora şi nu mie.
„Dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie". - Nu mă voi înălţa la un nivel duhovnicesc deasupra altor creştini, pentru că ei nu au ce am eu!
„Dragostea nu se poartă necuviincios“ – Nu îmi voi pierde controlul emoţiilor în folosirea darurilor primite.
„Dragostea nu caută folosul său". - Voi căuta binele trupului lui Hristos şi nu avantajul meu personal.
„Dragostea nu se aprinde de mânie, nu se gîndeşte la rău“. - Nu voi reacţiona faţă de provocările reale sau închipuite ale altora, atribuindu-le rele intenţii.
„Dragostea nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr". - Adevărul, aşa cum este el în Isus, va fi punctul central al părtăşiei mele şi al bucuriei mele împreună cu alţi creştini.
În versetul 8, apostolul Pavel spune că „limbile vor înceta". Oare deja au încetat ele? Vom putea să răspundem mai bine la întrebarea aceasta, după ce vom cerceta în capitolul 14 scopul pentru care a fost folosit darul acesta. Aici, accentul este pus nu pe epoca sau felul în care vor înceta limbile, ci mai degrabă pe adevărul preţios că „dragostea nu piere niciodată" - în contrast cu prorociile care îşi vor avea sfârşitul, cu limbile care vor înceta şi cu cunoştinţa care se va sfârşi. Tot ce este „în parte“ în cunoaştere şi în prorocie (versetul 9 nu mai vorbeşte despre limbi) se va sfârşi când va veni ce este desăvârşit. Când vom fi cu Hristos în slavă, nu vom mai vedea „ca într-o oglindă, în chip întunecos", ci faţă către faţă; nu vom mai cunoaşte „în parte", ci vom cunoaşte aşa cum şi noi suntem cunoscuţi.
Să fie şi vieţile noastre mai mult controlate şi motivate de dragoste - cea mai mare dintre acele lucruri care rămân.
1. Corinteni 14:22 „Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei care cred, ci pentru cei necredincioşi“.
De mai multe ori în capitolul acesta, apostolul Pavel pune în contrast limbile cu prorocia, subliniind valoarea celei din urmă pentru cei credincioşi. De ce? Pentru că „cine proroceşte, vorbeşte oamenilor spre zidire, încurajare şi mîngîiere... cine vorbeşte în limbă se zideşte pe sine însuşi“ (versetele 3 şi 4). (De notat că aici darul prorociei nu este vestirea viitorului, ci mai degrabă prezentarea gândului lui Dumnezeu chiar pentru nevoile actuale ale celor credincioşi.)
Cineva care vorbeşte în limbi nu zideşte adunarea, decît dacă are un interpret. Tot aşa, a te ruga în limbi este fără folos pentru cei care nu te pot înţelege, ca să zică amin. În contrast cu nebunia de a rosti cuvinte pe care nimeni nu le poate înţelege, apostolul Pavel dă câteva principii de bază cu privire la felul de a te exprima, pe care trebuie să le respectăm, dacă dorim să fim dăruiţi „în vederea zidirii bisericii":
1. să dai un sunet distinct (versetul 7),
2. să rosteşti un cuvânt de înţeles (versetul 9),
3. să foloseşti cuvinte care să aibă un „înţeles" pentru cel care te ascultă (versetul 11).
În sfîrşit, apostolul Pavel arată contrastul dintre limbi şi prorocie în legătură cu scopul pentru care ele sunt date. Limbile sunt un semn pentru cei necredincioşi, prorocia este pentru cei credincioşi. Aceasta pare destul de simplu şi clar, şi va fi cu atât mai mult cu cât vom privi ceva mai în amănunt lucrurile.
Scopul limbilor
Având înainte îndemnul apostolului Pavel din versetul 20: „la răutate fiţi prunci, dar la minte fiţi maturi", să căutăm să înţelegem fără răutate versetele 21 şi 22.
Versetul 21 cuprinde un citat din Isaia 28 , care este foarte important pentru înţelegerea scopului vorbirii în limbi: „Voi vorbi poporului acestuia prin alte limbi şi prin buze străine, şi nici aşa nu Mă vor asculta, zice Domnul." Aşa au fost cei care au vorbit în limbi în timpul lui Isaia! Cine erau aceia şi de ce vorbeau ei în limbi?
Dumnezeu folosise mijloace diferite ca să vorbească poporului Său Israel, dar acesta n-a vrut să-L asculte. El le-a vorbit cu răbdare, „poruncă peste poruncă, regulă peste regulă", pentru ca ei să poată intra în odihna şi în binecuvântarea pe care o avea în vedere pentru ei; dar ei n-au vrut să audă. Atunci Durrmezeu a folosit limba unui alt popor ca să le vorbească - limba asirienilor („biciul copleşitor" din Isaia 28:18 ), care aveau să invadeze şi să pustiască ţara. Când vor auzi limba aceasta străină în cetăţile lor, atunci vor şti că judecata este aproape.
Acum să privim din nou la 1. Corinteni 14:22 : „Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei care cred, ci pentru necredincioşi..." După cum limba străină a asirienilor era un semn de la Dumnezeu care spunea lui Israel în timpul lui Isaia despre judecata viitoare, tot aşa limbile cele noi ale ucenicilor lui Hristos deveneau, pentru Israel, un semn al judecăţii care avea să vină peste ei în perioada apostolică. Şi a venit judecata aceasta?
Istoria ne spune despre nimicirea îngrozitoare a Ierusalimului de către armatele lui Titus, în anul 70 d.H. Semnul limbilor faţă de cei necredincioşi s-a împlinit pe deplin, la fel cum a fost şi în timpul lui Isaia. Într-adevăr, „Scriptura nu poate fi desfiinţată" (Ioan 10:35 ).
Într-un mod general se poate de asemenea să gândim că odată ce cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, a fost complet, nu mai era nevoie de limbi ca semne pentru cei necredincioşi. cuvântul însuşi îşi desfăşoară puterea prin lucrarea Duhului Sfânt în conştiinţe şi în inimi (Romani 1:16 ).
Notăm de asemenea că în epistolele de după Faptele Apostolilor şi după 1 Corinteni nu se face nici o aluzie la vorbirea în limbi.
Concluzie
Acum să revedem şi să rezumăm ce spune cuvântul lui Dumnezeu despre limbi, în lumina scopului precis pentru care ele au fost date. În felul acesta vom încerca să răspundem la întrebarea pusă la începutul acestor rânduri: Trebuie să vorbim în limbi?
1. Acum putem înţelege de ce apostolul Pavel insista asupra faptului că limbile nu sunt pentru a fi folosite în adunarea celor sfinţi. Şi dacă cineva vorbea acolo într-o limbă pe care nimeni n-o înţelegea, trebuia să fie prezent şi un interpret.
2. Acum putem înţelege de asemenea de ce Pavel vorbea în limbi mai mult decît ei toţi (1. Corinteni 14:18 ). Ca un mare misionar, apostolul avea obiceiul, în fiecare cetate în care se ducea, să meargă mai întâi la iudei şi fără îndoială Dumnezeu S-a folosit de multe ori de semnul acesta în mijlocul lor.
3. Acum ne este clar de ce apostolul Pavel reproşa celor care nu înţelegeau scopul limbilor şi le întrebuinţau greşit. Ei doreau să primească darul acesta ca să-l folosească pentru zidirea lor personală, pentru arătarea lor personală, „rostind taine", sau poate ei doreau să atingă un fel de extaz spiritual. Darurile duhovniceşti trebuie să fie folosite cu scopul pe care Dumnezeu li l-a dat, iar Dumnezeu a dat limbile ca semn pentru cei necredincioşi.
4. Acum putem înţelege de ce apostolul Pavel zice: „fără să împiedicaţi vorbirea în limbi" (1. Corinteni 14:39 ). Era o înştiinţare pentru cei care ar fi putut reacţiona împotriva abuzului folosirii limbilor, oprind-o chiar şi când era un dar necesar. Până ce judecata lui Dumnezeu avea să cadă asupra lui Israel în anul 70 d.H., limbile aveau să continue de a fi un semn pentru necredincioşi, al acelei judecăţi apropiate.
5. Acum avem o mai bună înţelegere şi a celor trei cazuri de vorbire în limbi menţionate în Faptele Apostolilor. Au fost desigur şi alte ocazii în care Dumnezeu a dat semnul acesta, dar El a vrut să ni le amintească numai pe aceste trei: una în centrul iudaismului, la Ierusalim (Faptele Apostolilor 2 ); alta în legătură cu introducerea creştinismului, prin care iudeii şi neamurile formau un singur trup şi prin urmare iudaismul era pus deoparte (Faptele Apostolilor 10 şi 11) ; cea de a treia, în oraşul cosmopolit al Efesului, poate ca un exemplu al felului în care Dumnezeu dădea semnul acesta pentru necredincioşii răspândiţi în imperiul roman.
Importanţa foarte restrânsă dată limbilor în cartea Faptele Apostolilor este în armonie cu învăţătura celei dintâi epistole către Corinteni. Era un dar al Duhului, ca un semn pentru necredincioşi; dar el nu era nicidecum dovada primirii Duhului Sfânt de către un credincios, nu era nici o experienţă de căutat de către cei care ar fi dorit o putere duhovnicească sau propria lor zidire. Când ne gândim la ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit în cuvântul Său preţios cu privire la limbi, să-L lăudăm că ne-a spus ce avem nevoie să cunoaştem şi a omis ceea ce nu avem nevoie să ştim.
6. Trebuie astăzi să vorbim în limbi? Cred că locurile din Scriptură pe care le-am cercetat răspund cu un hotărât „nu“. Dorinţa mea sinceră şi îndemnul meu pentru cei care au fost tulburaţi până acum de problema aceasta a limbilor sunt exprimate în Coloseni 3:1-3 : „Deci, dacă aţi fost înviaţi împreună cu Hristos, căutaţi lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la cele de sus, nu la cele de pe pământ, căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu."