comori.org
comori.org

Luptă în timpul călătoriei

din revista „Cercetați Scripturile”

Ieşi, luptă-te!“ Aceste cuvinte clare au fost adresate de Moise lui Iosua, când Amalec a venit să lupte împotriva lui Israel. Putem trece pe lângă această relatare şi să o privim cu interes ca fiind un eveniment istoric, dar să-l ignorăm pentru noi personal; astfel uităm că şi lupta lui Israel contra lui Amalac a fost scrisă spre avertizarea noastră (1. Corinteni 10:11 ) şi că necesitatea de a lupta nu este mai mică astăzi ca odinioară. Îndemnul: „Ieşi, luptă-te!“, are valabilitate şi pentru poporul lui Dumnezeu în secolul XXI după naşterea lui Hristos.

Mai întâi Paştele

În acţiunea lui Dumnezeu cu Israel, în succesiunea evenimentelor, lupta contra lui Amalec are locul său determinat. Până atunci nu s-a spus: „Alege bărbaţi pentru noi şi ... luptă-te!“, ci „Domnul va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi“ (Exod 14:14 ). Israeliţii aveau în urma lor istoria eliberării din robia Egiptului: sângele mielului pascal care i-a protejat de judecata lui Dumnezeu asupra întregului Egipt, minunea trecerii prin Marea Roşie şi nimicirea armatei duşmanului, cântecul de salvare pe celălalt mal.

Sângele „Mielului lui Dumnezeu“, al Domnului Isus, a curs pentru salvarea noastră; acum putem aplica pe bună dreptate promisiunea lui Dumnezeu la noi: „Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi“ (Exod 12:13 ). Hristos ne-a eliberat prin moartea Sa din strânsoarea diavolului; puterea acestuia este nimicită; nu mai suntem obligaţi să-i slujim. Pentru toate acestea Îi mulţumim din toată inima Celui care ne-a mântuit şi Îl adorăm.

Apoi pâinea vieţii...

Dar nici acum nu sosise momentul luptei. Israel a cunoscut mai întâi hrana lui Dumnezeu pentru perioada călătoriei prin pustiu; poporul a fost întărit prin mană, care indică spre Domnul Isus: „Eu sunt pâinea cea vie care a coborât din cer; dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veac“ (Ioan 6:51 ). Premisa pentru moartea Sa a fost ca El să devină om. Prin moartea Sa ne-a adus viaţă veşnică. Această viaţă nu o poate pierde nici un copil al lui Dumnezeu; totuşi ea trebuie întreţinută, hrănită, dacă vrem să nu devină inactivă şi neroditoare. Hrana pentru călătoria prin pustiu este Hristos, „mana“ pe care o dă Dumnezeu ca hrană zilnică fiecăruia care vine la credinţă.

... şi apa vieţii

Lui Israel îi mai lipsea ceva înainte de luptă: apa! Aceasta a fost experienţa de la Refidim, unde Moise, conform indicaţiei lui Dumnezeu, a lovit stânca şi din ea au curs râuri de apă pentru a înviora un popor format din mai multe sute de mii de oameni. „Stânca era Hristos“ (1. Corinteni 10:4 ). După ce a fost „lovit“ pe Golgota şi apoi, după învierea Sa, a ocupat locul în slavă, El a trimis de acolo Duhul Sfânt. Acesta este „apa vie“, pe care Domnul a vestit-o femeii de la fântâna lui Iacov (Ioan 4:10, 14 ). Din acea zi a Rusalilor, el se află în fiecare credincios, iar rezultatul acţiunii Sale este înviorare pentru omul interior al credinciosului, legându-L cu Hristos, stânca.

Abia apoi lupta

Toate acestea sunt purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru poporul Său, odinioară Israel, iar astăzi, Adunarea. Nu a lipsit şi nu lipseşte nimic; bogăţia lui Dumnezeu ne stă la dispoziţie. Dar în acelaşi timp, toate aceste evenimente sunt pregătiri pentru luptă. Amalec nu a fost o apariţie accidentală, trecătoare în istoria lui Israel. Amalec apare mereu pe scenă, chiar şi în ziua de astăzi. El este întotdeauna un duşman împotriva căruia trebuie să luptăm.

Cine este astăzi Amalec pentru noi? Egiptenii au încercat să zădărnicească salvarea poporului şi să-l menţină în robie; aceasta era acum în urma lor. Dar a apărut Amalec şi s-a aşezat împotriva lui Israel în pustiu. Amalec avea acelaşi scop ca şi egiptenii: să împiedice poporul lui Dumnezeu să ţină o sărbătoare în pustiu şi să ajungă cu bine în ţara binecuvântată.

Privind din acest unghi, şi noi avem Egiptul în urma noastră. „Avem răscumpărarea prin sângele Lui“ (Efeseni 1:7 ). Noi, cei care „prin frica de moarte, eram supuşi robiei toată viaţa“ (Evrei 2:15 ), suntem eliberaţi. Dar problema „Amalec“ rămâne actuală! Este împotrivirea diavolului pe calea noastră.

Interesul diavolului în acest atac este clar: el vrea să-i fure lui Dumnezeu cinstirea, adorarea adusă de poporul Său, vrea să ne împiedice să ţinem „sărbătoare în pustiu“ (Exod 5:1 ). Totodată vrea să înăbuşe răspândirea cunoaşterii adevăratului Dumnezeu prin mărturia noastră. Nu în ultimul rând, vrea să-i reţină pe cei care Îi aparţin lui Dumnezeu conform poziţiei să savureze părtăşia practică cu El şi să experimenteze că în faţa Domnului este belşug de bucurie (Psalm 16:11). Pe scurt: diavolului nu-i place să vadă că credinciosul este bucuros pe calea sa.

Pentru aceasta, căile pe care le foloseşte diavolul sunt foarte diferite. El nu ne atacă vizibil, ca odinioară Amalec, ci foloseşte mai degrabă un „aliat“ care se găseşte în noi toţi: carnea, vechea şi incorigibila natură cu poftele şi înclinaţiile ei.

Amalec atacă „coada“: punctele noastre slabe

Un credincios gândeşte că poate sluji „păcii pe pământ“ printr-o participare activă în politică. Astfel uită că cetăţenia noastră este în ceruri (Filipeni 3:20 ) şi este acaparat de pământ.

Un altul se încurcă în activităţi sportive, pe pista de alergări, pe terenul de tenis sau pe stadion. Îşi petrece acolo serile libere, sâmbăta şi până la urmă şi ziua Domnului (a uitat aproape complet această denumire pentru ziua de duminică).

Un altul are un comportament impecabil, este sigur de sine, ştie să le vorbească oamenilor şi să reprezinte interesele unei firme. Patronul său apreciază aceste lucruri şi le foloseşte în folosul firmei. Fratele este mereu plecat în interes de serviciu şi tot mai rar acasă şi în strângerile laolaltă ale credincioşilor.

Un alt punct de pornire promiţător, de succes pentru „Amalec“ este înclinaţia unor credincioşi de a merge în pas cu moda. Ei încep să-şi decoreze locuinţa şi să-şi menţină îmbrăcămintea la stadiul actual al modei.

Acestea şi încă multe alte exemple nu sunt (încă) ispite spre păcat. Totuşi sunt atacuri ale lui Amalec, care luptă împotriva poporului lui Dumnezeu şi care împiedică pe calea prin pustiu, care abat privirea şi care, dacă este posibil, vor să ducă la cădere. Să ne fie clar: în această situaţie, Domnul nu va lupta pentru noi. Aici răsună chemarea: „Alege bărbaţi pentru noi şi ieşi, luptă-te cu Amalec!“ (Exod 17:9 ).

De fapt am văzut purtarea de grijă a lui Dumnezeu: El ne-a dat mana, Hristos, ca hrană pentru a ne întări; El a „lovit“ stânca, Hristos, şi a lăsat să curgă „râuri de apă vie“ pentru a ne înviora în pustiu. Acum este timpul „să ieşim şi să luptăm“!

Este necesară energie

Aici este nevoie de bărbaţi care recunosc duşmanul în întregul său caracter periculos; bărbaţi care pot aprecia dezvoltarea lucrurilor; bărbaţi care au curaj să-şi ridice glasul pentru a avertiza şi care ştiu a se proteja pe ei înşişi şi pe poporul lui Dumnezeu cu armătura pe care au primit-o de la Dumnezeu. „Alege bărbaţi“ care sunt „îmbărbătaţi şi întăriţi“ (1. Corinteni 16:13 ), fie fraţi, fie surori!

Aceştia nu se tem de luptă, pentru că ştiu: împotrivirea cu hotărâre îl va forţa pe diavolul să fugă (Iacov 4:7 ; 1. Petru 5:8,9 ). Pe aceasta se bazează ei în credinţă.

Calea unei împotriviri slabe este întotdeauna cea mai uşoară, este calea renunţării, a evitării, a adaptării, aşa încât până la urmă duşmanul stabileşte direcţia şi îşi atinge scopul.

Dacă Israel ar fi refuzat lupta, ar fi eşuat într-un mod trist deja de la începutul călătoriei sale, ar fi pierit în pustiu. Câţi din vremea noastră nu au mers pe această cale: nu au recunoscut duşmanul, nu au recunoscut necesitatea luptei, s-au dovedit a fi nepregătiţi! Ei au ales calea adaptării şi astfel au arătat că, „dacă trăiţi potrivit cărnii, veţi muri“, adică au devenit nefolositori şi neroditori pentru Dumnezeu (Romani 8:13 ).

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, suntem înarmaţi pentru drumul prin pustiu. Dar pe de altă parte, Iosua şi oamenii săi nu au fost singuri: în timp ce ei luptau în vale, Moise stătea pentru ei pe vârful muntelui în faţa lui Dumnezeu! Astfel este imaginea lui Hristos, Marele Preot care „trăieşte pururea ca să mijlocească pentru noi“ (Evrei 7:25 ). Mâinile Sale încă ridicate unesc poporul luptător al lui Dumnezeu aici pe pământ cu Dumnezeul Său din cer şi garantează pentru atingerea ţintei.

Dar noi punem mulţumirea pentru slujba Sa fidelă în legătură cu rugăciunea: „Doamne, fă să fim adevăraţi bărbaţi care ieşim la luptă pentru Tine şi luptăm pentru interesele Tale“, aşa încât la sfârşit să putem înălţa un altar cu numele „Domnul, steagul meu“ (Exod 17:15 )!

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *