comori.org
comori.org

Credincioşie în lucruri socotite mărunte

Jan Row

Cea mai mare dragoste

Când este vorba de cuvântul „dragoste”, oamenii se gandesc în general la partea ei firească. Şi când s-a stabilit o relaţie, ei vorbesc despre „mireasă şi mire”. Noi însă vrem să ne ocupăm acum de cea mai înaltă dragoste, de dragostea dumnezeiască, în care are însemnătate mai întâi „Mirele” şi după aceea „Mireasa”.

„Mirele şi mireasa” sunt subiectul principal din relatarea privitoare la creaţie în Geneza 1 ; 2 . Dumnezeu a creat pământul şi tot ce este pe el. Însă în creaţie nu este vorba în primul rând de lucrurile pământeşti, oricât de mari şi frumoase ar fi ele, ci de oameni, de bărbat şi femeie, de mire şi mireasa. Potrivit voii Creatorului, ei sunt punctul central al tuturor. Ca să populeze pământul, Dumnezeu putea să iniţieze diverse posibilităţi, însă El a ales căsnicia.

Prin aceasta intenţiile Sale merg mult mai departe. Gânduri mai înalte decât cele pământeşti au fost punctul Său de plecare si ţelul Său. El avea înaintea ochilor lucruri nevăzute, iar lucrurile văzute au devenit reprezentarea acestora. Omul a fost „chipul lui Dumnezeu” şi căsnicia cu dragostea intimă dintre bărbat şi femeie trebuia să fie o imagine a ceea ce era cel mai înalt lucru pentru Dumnezeu. "Mirele şi mireasă" ne vorbesc despre dragostea nemărginită a Domnului Isus faţă de Adunarea Sa.

Ceea ce noi niciodată nu ne-am putut imagina, îşi avea originea în inima lui Dumnezeu: Fiul lui Dumnezeu Şi-a dat viaţa la cruce. Acolo El a dat totul, tot ce avea, şi a cumpărat Mireasa Sa, ca proprietate a Sa (Matei 13:46 ).

Cine este Mireasa?

Cine aparţine acestei mirese, Adunării lui Hristos? - Din momentul coborârii Duhului Sfânt în ziua de Rusalii şi până la revenirea Domnului Isus, deci în timpul nostru, sunt adunaţi toţi cei care formează mireasa lui Hristos. Ea este alcătuită din toţi cei care cred în El. Aşa cum în Geneza 24 , robul lui Avraam a luat dintr-o ţară depărtată o mireasă pentru Isaac, tot aşa acum toţi copiii lui Dumnezeu, care alcătuiesc mireasa lui Hristos, vor fi aduşi la Mire. Această misiune o îndeplineşte Duhul Sfant. Întâlnirea cu Mirele va avea loc în curând, pentru că El a spus: "Eu vin curând!".

Este de la sine înţeles că în veşnicie vor fi mulţi alţi răscumpăraţi care vor fi tot aşa nespus de fericiţi. Aşa vor fi toţi aceia care au fost salvaţi în timpul Vechiului Testament şi toţi aceia care vor fi răscumpăraţi după timpul actual al Adunării sau Miresei lui Hristos. După timpul nostru vor fi încă mulţi răscumpăraţi, aceia care mai înainte nu au auzit niciodată despre Evanghelia harului şi a slavei. Însă tot timpul va fi o diferenţă mare între ei şi Adunare sau Mireasă. Aşa cum împărăteasa are un loc lângă împărat, deosebit de cel al supuşilor, şi cum mireasa are cu mirele alte relaţii decât cu oaspeţii, tot aşa toti aceia, care aparţin Adunării vor fi cel mai aproape de Domnul Isus. Ei vor fi uniţi cu El, în veac nedespărţiţi, ca "Soţie a Mirelui". Despre Adam şi Eva se spune: "Cei doi vor fi o carne". Această legătură strânsă dintre bărbat şi femeie este citată în Efeseni 5 , unde se spune: "Această taină este mare; dar vorbesc despre Hristos şi despre Biserică". Potrivit voii Tatălui, Adunarea trebuie să fie plinătatea Aceluia care umple totul în toţi. Fără ea, El nu este deplin! Cu legătura de dragoste dintre Domnul Isus, Mirele ceresc şi mireasa Sa nu este nimic care să se poată compara.

Şi tu?

Aparţii tu, tu cel care citeşti aceste rânduri, Domnului Isus? Ai venit tu cu vina ta la Dumnezeu? Sunt păcatele tale spălate de sângele Mielului lui Dumnezeu? Dacă nu, atunci eşti încă pierdut şi aparţii încă duşmanilor lui Dumnezeu.

Nu poţi face nimic altceva mai bun, decât printr-o căinţă sinceră să mărturiseşti lui Dumnezeu vina păcatelor tale şi să crezi că Domnul Isus a purtat şi pentru tine pedeapsa pe cruce. Aceasta este Evanghelia, oferită de harul lui Dumnezeu!

Dacă ai facut lucrul acesta, atunci aparţii Miresei lui Hristos. Ea este de asemenea şi trupul al cărei cap este El, şi casa a cărei temelie este El. Tu eşti atunci unit cu Fiul lui Dumnezeu prin legatura dragostei. Odată tu vei gusta dragostea Mirelui ceresc într-o adorare şi admirare veşnică.

Dumnezeu, Creatorul

Când citim despre crearea omului, avem voie să ne gândim ce exprima Dumnezeu prin acest tablou. Înainte de întemeierea lumii, Tatăl a avut o hotărâre cu privire la Fiul Sau, care era din veşnicie cu El. Dumnezeu Fiul trebuia să devină Om şi Tatăl voia să-I dea o mireasă care să-I corespundă. Ea trebuia să devină pentru El "plinătatea" Lui, a Fiului desăvârşit (Efeseni 1:23 ). Şi când Tatăl a privit la Fiul, El, pentru care nu este nicio limitare în timp, a văzut mireasa inclusă deja în El. Tot aşa trebuia să fie pe pamânt şi femeia pentru bărbat. Când apoi a fost creat Adam de către Dumnezeu şi a fost pe pământ, Dumnezeu a văzut în Adam că femeia era deja inclusă în el. El a văzut bărbatul şi femeia chiar de la început, când a creat, "bărbat şi femeie i-a creat El" (Geneza 1:27 ). Însă bărbatul era încă singur şi el şi-a început misiunea înainte de a fi femeia. Misiunea sa era:

1. Să lucreze gradina Eden şi să o păzească;

2. Să dea nume animalelor.

Şi atunci Dumnezeu a desăvârşit pe om prin aceea că i-a dat o soţie. Aceasta a avut loc iarăşi într-un fel minunat. Adam a căzut într-un somn adânc şi Eva a fost luată din el, din om. Hristos însă S-a trezit din adâncul somn al morţii şi după învierea şi înălţarea Sa la cer a primit Mireasa Sa, Adunarea. Ea este din El şi pentru El, carne din carnea Sa şi os din oasele Sale.

Ce a făcut omul

Prima faptă a lui Adam faţă de soţia sa a fost că el i-a dat şi ei un nume: "Ea se va numi femeie" (în evreieşte, femeie "işa" vine de la un cuvânt care înseamnă bărbat, ""). Şi prin aceasta el a desemnat şi poziţia ei. Ce pagubă că femeia nu a păstrat acest loc! A fost începutul căderii sale. Când Satan a venit cu întrebarea lui şireată, ea a arătat prin răspunsul ei că în inima ei dormita deja o dorinţă falsă. Însă marea ei greşeală a fost că a dat un raspuns Satanei. Adam avea misiunea să păzească grădina, nu ea; Adam avea indicaţii din partea lui Dumnezeu, nu ea, din ce pom nu avea voie să mănânce, şi aceasta înainte chiar de a-i fi dată soţia. Ce pagubă că Eva nu a trimis pe Diavol la Adam: "Soţul meu hotărăşte în asemenea chestiuni!" Prin faptul că stat de vorbă cu Satan, ea şi-a pierdut protecţia şi fericirea.

Cât de dureros trebuie să fi fost pentru Dumnezeu, să vadă chiar aici, în acest model, ceea ce va face mai târziu Mireasa, Adunarea.

Este semnul caracteristic al timpului nostru, că femeia a renunţat în general la locul ei, ca să fie deopotrivă cu bărbatul. Dar şi Adunarea în general nu mai vrea să fie supusă în simplitate, capului ei. Ea a pus propriile ei gânduri pe aceeaşi treaptă cu Cuvântul lui Dumnezeu şi a părăsit locul ei de dependenţă.

Când însă Tatăl vede pe credincioşi, că fiecare în parte şi toţi împreună voiesc să trăiască potrivit gândurilor Mirelui, inima Sa se bucură foarte mult. Este valabil principiul că în mijlocul decăderii, cei credincioşi pot să se adune numai pentru Numele Domnului Isus şi să se supună pe deplin Cuvântului şi autorităţii Fiului.

În strângerile laolaltă este permis surorilor să exprime prin comportarea lor, gânduri dumnezeieşti. Ele trebuie să arate clar ca vor să ocupe în mod personal locul femeii, potrivit Sfintelor Scripturi. Însă ele trebuie să arate faţă de Domnul şi faţă de îngeri, că vor să ia locul lor în Adunarea Domnului.

Desigur, este adevărat că faţă de Domnul Isus noi stăm într-o relaţie de dragoste. Cu toate acestea ar trebui permanent să ne gândim la El şi să vorbim despre El cu cel mai adânc respect. El ne numeşte într-adevăr fraţii Sai, însă El este şi rămâne Fiul Dumnezeului Atotputernic.

Consecinţele căderii în păcat

Citim în 1. Timotei 2 : "Întâi a fost întocmit Adam şi apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a facut vinovată de călcarea poruncii". După această cădere, Dumnezeu spune în Geneza 3 că dorinţa femeii va fi după bărbatul ei. Ea trebuia să fie supusă şi să aibă respect faţă de bărbatul ei (vezi şi Efeseni 5:22-23 ). Tocmai într-o asemenea comportare trebuia ea să se simtă fericită. Avea pe bărbatul ei mai presus de ea, ca să fie ocrotită de el şi să fie numită după numele lui, ca să poată primi copii şi să-i poată iubi. Aşa schimbă Dumnezeu consecinţele păcatului ei; el o aşază totuşi pe locul minunat pe care l-a hotărât pentru ea.

Acesta este însă locul pe care trebuie să-l ocupe şi Adunarea faţă de Domnul Isus. Şi de la om, Dumnezeu aşteaptă ca el să se comporte cu soţia sa, aşa cum Domnul face cu Adunarea Sa; El o iubeşte, o hrăneşte, o îngrijeşte şi o ocroteşte (Efeseni 5 , de la vers.22).

Este de mirare că Satan, principial, nu vrea nimic altceva decât să răstoarne ordinea lui Dumnezeu? Nu întrebuinţează el totul în ultimele zile, în care noi trăim, ca să strice adevarul minunat? Ceea ce firea (natura) învaţă potrivit voii lui Dumnezeu, Satan îi este împotrivă. El încearcă pe toate căile să şteargă graniţele, să le îndepărteze sau chiar să le răstoarne. Au durat aproape 6000 de ani până când lumea a ajuns la o asemenea revoltă împotriva lui Dumnezeu şi a Fiului Său. Egalitatea în drepturi între bărbat şi femeie este prezentă şi va merge mult mai departe. Aceasta este decăderea, semnul caracteristic al ultimelor zile.

Puterile întunericului

Puteri întunecate stăpânesc lumea. Satan le are sub mâna sa, el este stăpânitorul lumii acesteia şi cauza tuturor relelor. El aspiră totdeauna sa-şi întindă influenţa şi asupra noastra, a credincioşilor. Jafuri şi ucideri, uciderea copiilor prin avort provocat, plăcerile senzuale, înrobirea prin stupefiante, nicotină şi alcool – toate sunt consecinţe ale acestor puteri ale întunericului. Duhul rau se descoperă şi in muzica modernă, în răzvratiri, acte de violenţă şi în crimele care se înmulţesc mereu. Puterile diavoleşti ştiu să se ascundă cu dibăcie în planul al doilea. Numai puţini recunosc cine provoacă toate acestea.

Aceste puteri sunt cele care într-un mod rafinat îndepărtează îmbrăcămintei proprietatea de acoperire; ruşinea este ceva "retrograd". Alături de aceasta vine sentimentul ruşinii din căderea în păcat, în Geneza 3 . Sentimentul ruşinii şi al vinovăţiei sunt împreună, dar omul modern nu mai vrea să ştie nimic despre amândouă. Toată lumea este condusă de modă, şi cine stă împotrivă devine dispreţuit şi batjocorit.

Nu este de temut că moda neruşinată ar putea să găsească acces şi între credincioşi? Cât de puţin atenţi am fost noi în privinţa asta! Cât de puţin ne-am împotrivit!

Tocmai aici putem să arătam în afară separarea noastră lăuntrică pentru Domnul. Nu ar trebui noi să purtăm mai bine batjocorirea lui Hristos, decât să ne facem una cu lumea şi puterile ei? Când dumnezeul modei a poruncit să se poarte rochiile într-un anumit fel, multe creştine au fost imediat ascultătoare, pentru că mai dinainte socoteau că este greu de purtat o îmbrăcăminte modestă şi că de fapt este o poruncă imposibilă a lui Dumnezeu.

O studentă a fost întrebată de ce se îmbracă aşa de modest. Ea a dat raspunsul simplu: "Eu nu vreau să arăt ca o desfrânată." O asemenea întrebare pot să şi-o pună şi surorile tinere una alteia, în mod ironic, deci rău intenţionat. Ele nu-şi dau seama ce consecinţe rele ar putea sa reiasă dintr-o asemenea remarcă.

Îmbrăcămintea este importantă

În Geneza 35:2 , Iacov spune familiei sale: "Scoateţi toţi dumnezeii străini... curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele". Acesta a devenit punctul de cotitură în viaţa lui Iacov, începutul cel nou, pe care Dumnezeu l-a aşteptat aşa de mulţi ani. Şi cât de mult aşteaptă Dumnezeu şi de la noi ca să îndepărtăm pe dumnezeii străini din casele şi inima noastră, să ne smerim şi să ne curaţim şi să ne schimbăm hainele.

Aici cuvântul "haine", ca şi în alte locuri, este expresia obiceiurilor şi practicilor noastre. Un proverb spune: "hainele fac pe om". Dumnezeu Însuşi are grijă de îmbrăcămintea noastră; aşa de important este pentru El acest lucru, încât El Însuşi a îmbrăcat pe primii oameni.

Să ne schimbăm hainele noastre – aceasta poate să însemne textual o revizuire a dulapului de haine. Însă această "schimbare" cuprinde mult mai mult. Trebuie facută ordine în bibliotecă, în ziare şi în muzică. Ce ar spune Stăpânul, dacă El ar veni în mod vizibil în vizită!

Deuteronom 22

În acest capitol se spune că o femeie nu trebuie să poarte haine bărbateşti şi un bărbat nu trebuie să poarte haine femeieşti. Aceasta este o vorbire clară. Prin acest principiu Dumnezeu a condamnat deja cu câteva mii de ani mai înainte egalitatea în drepturi din timpul nostru.

Se spune însă: "Trebuie sa luăm aceasta în sensul textual? Nu are nici un înţeles duhovnicesc?". Desigur, Cuvântul lui Dumnezeu este totdeauna adânc şi bogat, şi noi ar trebui să vedem mai înainte de toate gândul duhovnicesc. Aici deci înseamnă, simplu, că o femeie trebuie să arate ca o femeie. Bărbatul trebuie să arate bărbăteşte şi femeia trebuie să arate femeieşte.

Însă nu este vorba numai de exterior. Dumnezeu vrea mult mai mult, ca fiecare să ocupe locul pe care El l-a destinat bărbatului şi femeii. Aici iaraşi Satan pune pe femeie pe locul bărbatului şi feminizeaza pe bărbat.

Simpla ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu va arata în toate drumul corect, chiar şi în poziţie şi profesie.

Femeia în Adunare

În primul rând, cele spuse sunt valabile în Adunare. Desigur, nu este vorba numai de faptul că nu se cuvine femeii lucrarea publică a bărbatului. Chiar atunci când surorile tac în Adunare, ele pot ocupa un loc care nu li se cuvine şi prin influenţa lor să stăpânească peste fraţi. Sunt fraţii totdeauna bărbaţi în credinţă? Sau sunt ca şi copiii care suportă numai lapte, aşa că ei nu pot să conducă duhovniceşte pe surori?

Nu este foarte simplă problema îmbrăcămintei bărbatului şi femeii? Trebuie o soră, care vrea să-şi ocupe locul care se cuvine înaintea lui Dumnezeu şi a fraţilor, să se îmbrace ca un bărbat? Trebuie să se facă una cu lumea? Sau nu ar trebui noi să arătăm clar că ne-am dat seama de jocul Satanei?

Hristos, Capul

Potrivit textului din 1. Corinteni 11 , bărbatul este imaginea şi slava lui Dumnezeu. Hristos este capul oricarui bărbat. Bărbatul se supune nemijlocit autorităţii lui Hristos. El îi este direct responsabil. Şi pentru că bărbatul este imaginea şi slava lui Dumnezeu, el nu trebuie să-şi acopere capul în strângerile laolaltă în prezenţa lui Dumnezeu. Hristos este Capul sau, El trebuie văzut.

Femeia este slava bărbatului, ea este "cununa" lui (Proverbe 12:4 ). Dumnezeu aşa vede, că bărbatul este cu adevărat capul femeii. De aceea, ea trebuie să-şi acopere capul, ca semn al supunerii. Prin aceasta, ea exprimă: eu însămi nu sunt cap. Eu îmi acopăr capul, aşa că nu se poate vedea. Bărbatul este capul meu şi eu sunt dependentă. – Aşa exprimă femeia protecţia de care se bucură.

Duhul lui Dumnezeu nu are în vedere numai pe bărbaţii şi pe femeile casatorite, ci sexul masculin şi cel feminin în general. Orice bărbat este capul oricărei femei.

Cu privire la Hristos şi Adunare, aşa este de la început: El doreşte supunere şi dă protecţie şi ocrotire. Şi El vrea sa vadă şi semnele supunerii mărturisite.

Să ne imaginăm că fraţii ar permite ca un frate să rămână cu capul acoperit în Adunare! Nu S-ar dezonora Hristos, Capul lor?

Când însă o soră apare descoperită înaintea Lui, atunci ea dezonorează capul ei. Ea părăseşte locul pe care Dumnezeu i l-a dat în creaţie. Ea nu recunoaşte pe bărbat drept cap, şi prin aceasta dezonorează şi pe Hristos.

Cum am putea noi să ne strângem laolaltă ca să-L onorăm, când noi Îl dezonorăm prin exteriorul nostru!

Ce învaţă firea?

"Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat ca să poarte părul lung? Pe când pentru o femeie este o cinste să poarte părul lung, pentru că părul lung i-a fost dat ca învelitoare"(1. Corinteni 11:14-15 ).Este remarcabil cum Domnul face clar prin imagini, prescripţiile şi gândurile Sale. El ne-a dat firea pentru aceasta şi, dacă noi nu înţelegem clar, El vrea să ne explice mai clar.

Da, în natură părul are importanţa lui. Toţi bărbaţii şi toate femeile trateaza din fire foarte atent propriul lor păr. Dar şi Dumnezeu are grija de părul nostru.

O imagine a grijii lui Dumnezeu – "Chiar şi perii capului vostru, toţi sunt număraţi"(Luca 12:7 ).

O imagine a respectului – "Să te scoli înaintea perilor albi"(Levitic 19:32 ). "Perii albi sunt o cunună de slavă"(Proverbe 16:31 ).

O imagine a femininului la femei şi în Adunare – "Când însă o femeie are părul lung, este o cinste pentru ea"(1. Corinteni 11:15 ).

Când Mirele în Cântarea Cântărilor preţuieşte frumuseţea miresei, el scoate în evidenţă în mod deosebit părul ei lung (Cântarea Cântarilor 4:1; 6:5). Cu părul ei lung a uscat femeia pacatoasă lacrimile ei de pe picioarele lui Isus (Luca 7 ). Şi Maria a uscat nardul de pe picioarele Sale cu părul capului ei (Ioan 11:2 şi 12:3).

O imagine a punerii deoparte – "Părul i-a fost dat ca o învelitoare" (1. Corinteni 11 ). Învelitoarea înseamnă "despărţire", în acest loc poate fi tradus şi cu "înveliş". Cine se învăluie nu vrea să fie ţinut în seamă. Când Rebeca şi-a pus voalul, ea a arătat: "Acum eu nu trebuie să mai fiu pentru nimeni altcineva, decât numai pentru Isaac" (Geneza 24 ).

Tot aşa şi adunarea trebuie să fie numai pentru Hristos, nu pentru lume. Ce minune a harului, că o soră prin părul ei lung pe care i l-a dat Dumnezeu, poate să mărturisească public acest lucru!

Îngerii

Îngerii examinează cu atenţie Adunarea (1. Corinteni 11:10 ; Efeseni 3:10 ; 1. Timotei 5:21 ). De aceea se acopereau surorile, şi din cauza îngerilor. Pentru îngeri, Adunarea este o taină. Prin Adunare ei înţeleg ceva din înţelepciunea lui Dumnezeu. De aceea aceste fiinţe cereşti nu trebuie sa observe nicio dezordine printre creştini. Îngerii examinează cu atenţie dacă mireasa Domnului se comportă potrivit chemării ei! Cât de întristaţi trebuie să fie îngerii, când copiii lui Dumnezeu se adună înaintea Domnului, care de fapt este şi Domnul lor, dar nu cunosc măcar ordinea acestui loc binecuvântat sau îl desconsideră! Consecinţa acestui fapt va fi ruşinarea şi pierderea înaintea tronului de judecată al lui Hristos.

Să observăm că este vorba de toţi cei prezenţi în Adunare. Pentru fiecare se cuvine comportarea corectă, nu numai pentru aceia pe care Domnul îi foloseşte în slujba Sa în Adunare!

Cât de scurt? Cât de lung?

Aici este dată în mod clar măsura pentru bărbaţi şi cu aceasta şi pentru femei. Fratele trebuie să-şi taie părul in mod decent. Din cele trei posibilitaţi pe care le dă Dumnezeu, rămâne pentru femei numai punctul b). Pentru ele înseamnă: ele trebuie să lase părul să crească liber sau lung. Se poate exprima mai clar?

Cuvântul lui Dumnezeu dă măsura lungimii părului pentru bărbaţi. Potrivit cu Ezechiel 44:20 , preoţii nu aveau voie în noul Templu:

a) să-şi radă capul (aceasta este nenatural);

b) să-şi lase părul liber să crească lung (aceasta este feminin);

c) preoţii trebuiau să-şi taie părul in mod cuvenit, se spune: "ci vor trebui să-şi taie părul".

Aici este dată în mod clar măsura pentru bărbaţi şi cu aceasta şi pentru femei. Fratele trebuie să-şi taie părul in mod decent. Din cele trei posibilitaţi pe care le dă Dumnezeu, rămâne pentru femei numai punctul b). Pentru ele înseamnă: ele trebuie să lase părul să crească liber sau lung. Se poate exprima mai clar?

Toţi fraţii şi surorile care vor să arate că inima lor este îndreptată neîmpărţit spre Domnul, iau seama exact la această diferenţă. Deci amândoi nu vor lăsa să crească părul pe jumătate lung, aşa că dinapoi să nu se poată recunoşte dacă este un tânăr sau o tânără, un bărbat sau o femeie!

În 1. Corinteni 11:5-6 citim că este o ruşine dacă o femeie îşi taie părul sau se tunde. Aici sunt folosite două expresii. Tăierea ne vorbeşte despre scurtarea părului. În textul original aici se înţelege micşorare sau scurtare. Atât tăierea sau scurtarea sunt ambele împotriva Scripturii. Femeile lumii acesteia îşi taie parul, ca un semn vizibil al neascultării. Cine omite foarfeca şi nu caută nici o scuză, acela este ascultator de Domnul în această privinţă.

Şi ce vrea să spună când o femeie s-a ras? Scriptura dă răspunsul, şi găsim doua prilejuri când femeia putea să se radă:

a) când ea era o femeie acuzată (Numeri 5 );

b) când ea a fost luată prizonieră, plângea casa părintească şi nu era înca unită cu israelitul cu care trebuia să se căsătorească (Deuteronom 21:10-13 ).

Deci o femeie rasă, fie că nu avea încrederea deplină a soţului ei, fie că era prizonieră. Şi nici femeia credincioasă şi nici Adunarea nu trebuie văzute ca şi cum ar fi acuzate de Hristos sau să se simtă ca o prizonieră şi ca una întristată. Exteriorul ei trebuie să arate că ea se bucură de încrederea Sa şi este mângâiată de El sub protecţia Sa.

Proorociţa

În 1. Corinteni 11 , apostolul vorbeşte de o soră care se roagă sau prooroceşte. Unde prooroceşte o soră? Nu în Adunare, căci acolo trebuie să tacă (1. Corinteni 14:34 ). Ea are însă voie să proorocească dacă vorbeşte înaintea copiilor sau înaintea surorilor.

"A prooroci" înseamnă să faci cunoscut gândurile lui Dumnezeu. Locul din 1. Corinteni 11:5 arată că orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul neacoperit nesocoteşte capul ei; " pentru că este ca şi una care ar fi rasă." Fetele erau rase, când în război aveau de a face cu forţele de ocupare. Astfel ele erau considerate ca o ruşine. Ar putea o soră să spună ceva înaintea copiilor? Acest text este aşa de clar, aşa cum doi ori doi fac patru. Ori Cuvântul lui Dumnezeu nu mai are nicio putere asupra noastră? "Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit?" (1. Corinteni 11:13 ). Sau noi am alunecat aşa de mult, că nu mai îndrăznim să rostim nicio judecată duhovnicească?

Despre fraţii noştri tineri

Dumnezeu spune că un bărbat cu părul lung se face singur de ruşine.Prin aceasta el părăseşte locul său ca bărbat şi se dă drept supus ca o femeie. Fiecare bărbat, da, şi orice tânăr care are părul lung dezonorează pe Dumnezeu.

În cultura noastră actuală, părul lung a devenit un semn al mişcării anticreştine! Întrebarea principală este: vrem noi să ne facem una cu o mişcare de desfrâu, de beţie şi de lepădare a valorilor lui Dumnezeu? Absalom era unul din aceştia, şi el avea de asemenea părul lung. Acest om capabil, dar care era un linguşitor şiret şi un ucigaş, şi care s-a răsculat împotriva respectului faţă de împărat, este un simbol al lui Antihrist!

Mărturia

În orice caz, noi ar trebui să stăm sub impresia dezonorării care se aduce Domnului prin aceste lucruri exterioare, cum sunt purtarea părului lung şi îmbrăcămintea. Cu cât mai mult apoi cei care vor să meargă pe calea despărţirii de rău (şi cei tineri chiar) iau seama la aceasta şi merg împreună pe drumul cel drept, cu atât mai mult vor veni ceilalţi să li se alăture şi părinţii temători de Dumnezeu vor primi cu atât mai multă putere pentru educare. Desigur, responsabilitatea tinerilor cu părul lung este în primul rând a părinţilor, atât timp cât ei nu au încă părtăşie la masa Domnului. Când însă după ce s-a terminat o strângere laolaltă, unii dintre ei stau împreună şi îi vede lumea sau ceilalţi credincioşi, se spune imediat: "Ia te uită, aşa ceva au ei voie să facă!" Ei sunt totdeauna văzuţi în legatură cu mărturia, şi prin aceasta mărturia este păgubită.

Ce putem face noi în situaţia aceasta?

În orice caz, noi ar trebui să stăm sub impresia dezonorării care se aduce Domnului prin aceste lucruri exterioare, cum sunt purtarea părului lung şi îmbrăcămintea. Cu cât mai mult apoi cei care vor să meargă pe calea despărţirii de rău (şi cei tineri chiar) iau seama la aceasta şi merg împreună pe drumul cel drept, cu atât mai mult vor veni ceilalţi să li se alăture şi părinţii temători de Dumnezeu vor primi cu atât mai multă putere pentru educare.

Noi toţi trebuie să ne smerim şi chiar cei bătrâni, că în mijlocul nostru ar fi posibil aşa ceva, că am fost slabi şi am tolerat neascultarea. Aceasta este valabil, înainte de toate, pentru fraţi, pentru că ei n-au fost veghetori şi nu şi-au îndeplinit misiunea de bărbaţi.

Duşmanul ar putea pătrunde înăuntru, aşa cum spune Naum: " Iată poporul tău este ca femeile" (Naum 3:13 ). Şi Isaia vorbeşte: "Cât despre poporul meu,...îl guvernează nişte femei " (Isaia 3:12 ).

Probabil că sunt adunări unde acest rău nu este tolerat. Fireşte, prin aceasta poate lua naştere un duh legalist şi atunci un rău se luptă cu un altul. Acest pericol nu există însă când adevărul este unit cu dragostea. În nici un caz să nu numim răul bine; să nu punem împotriva Cuvântului lui Dumnezeu nici un "da, dar"! Să nu atenuăm un rău cu un altul, prin aceasta că spunem: " Dar şi lucrul acesta şi celălalt sunt tot aşa de greşite".

Să ne aşezăm pe noi înşine în lumina lui Dumnezeu. Să ne deschidem inima şi mintea când El ne vorbeşte. "Cercetează- mă Dumnezeule şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă este vreo cale rea în mine şi du-mă pe calea cea veşnică"( Psalmul 139:23-24 ). Noi vom înţelege atunci că numai o schimbare exterioară nu este suficientă . Trebuie să aibă loc şi lăuntric, căci se spune în 2. Corinteni 7:1 : "Să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului".

Cum poate Domnul să-Şi facă locuinţa în noi, când nu suntem despărţiţi lăuntric de lume şi nu păzim nici chiar poruncile lui clare (Ioan 14:21-24 )?

Când ne schimbăm gândirea, potrivit felului Său de a fi, atunci vom cunoaşte voia Sa. Fără aceasta nu este niciodată o creştere duhovnicească, nici pentru fiecare în parte nici pentru Adunare. Cine vrea să fie credincios Domnului? Şi cine vrea să arate prin comportarea sa exterioară ceea ce ne-a dat Domnul în dragostea Sa? Când noi privim la crucea Sa, la dragostea şi slava Sa, este atunci aşa de rău când cei necredincioşi sau ceilalţi creştini ne consideră ciudaţi şi râd de noi şi ne batjocoresc?

Nu este preţuirea Preaiubitului Mire ceresc mai presus de toate? Ce bucurie este însă pentru Domnul Isus când El vede că Mireasa Sa, atât lăuntric cât şi exterior, reflectă gândurile minunate ale inimii Sale pline de dragoste!

Să nu ne certăm asupra acestor lucruri

Călăuzit de Duhul Sfant, fără îndoială apostolul a văzut dinainte că oamenii se vor certa cu privire la aceste gânduri inspirate (vezi 1. Corinteni 11 .6). El însă respinge categoric cearta şi spune că nici el şi nici Adunarea lui Dumnezeu nu au acest obicei. Duhul vorbeşte prietenos şi îndurător. Greu nu este. Apostolul nu domnea peste alţii; nu era niciun duh legalist, ci adevărul era aşa de strâns legat cu dragostea, de care Domnul nostru era vrednic!

Şi nici să nu le nesocotim

Să fim atenţi, când se spune: "Însă aceasta nu este valabil pentru timpul nostru! Aceasta era pentru timpurile şi obiceiurile de atunci!" Cei care vorbesc aşa fac lipsit de putere Cuvântul lui Dumnezeu. Ce este omenesc a pătruns în Adunare, prin faptul că mai întâi s-a desconsiderat Cuvântul lui Dumnezeu şi apoi s-au adus gânduri omeneşti alături de Cuvânt sau s-au aşezat în locul Cuvântului. Acesta este începutul şi rădăcina tuturor criticilor Scripturii.

Foarte important

Greutatea acestor cuvinte devine clară, când vedem cum stau ele între două adevăruri. Apostolul vorbeşte sub călăuzirea Duhului Sfant, mai întâi despre masa Domnului şi apoi despre cină.

În 1. Corinteni 10 el spune că nu se poate participa la masa Domnului şi în acelaşi timp să primeşti ceea ce Diavolul pune înainte.

În 1. Corinteni 11 , este vorba despre instaurarea cinei şi de participarea la aceasta în mod nedemn.Tocmai între acestea stă ceea ce Domnul are de spus cu privire la păr şi la acoperirea capului. Cuvântul este îndreptat spre Adunare, chiar dacă Duhul Sfant Se adresează totdeauna fraţilor, pentru că ei ar trebui să acţioneze. Însă toată Adunarea este responsabilă!

Şi la primirea în Adunare

Când cineva doreşte să-şi ocupe locul la masa Domnului, de asemenea toată Adunarea este responsabilă. De sigur sunt fraţi pe umerii cărora este pusă mai întâi responsabilitatea; şi de fapt aceasta nu este o chestiune simplă.
Cine altul ar putea să judece starea lăuntrica a cuiva, decât Duhul Sfant sau un credincios care este condus de Duhul Sfânt!

Este un adevărat pericol că în judecarea situaţiilor noi ne lăsăm uşor influenţaţi de lucrurile exterioare şi de ceea ce se spune. Pe de altă parte o convingere lăuntrică bună se vede şi în afară. Un asemenea creştin se supune cu plăcere Cuvântului lui Dumnezeu în lucrurile exterioare şi în împrejurările vieţii. El este pregătit din inima să se deosebească de lume. Dacă în lucrurile exterioare se vede o înclinaţie spre asemănarea cu lumea, trebuie pe drept întrebat de ce vrea să ia parte la masa Domnului, în despărţire de rău.

Fraţii care se ocupă de această chestiune ar trebui sa aibă şi puterea duhovnicească să vorbească despre aceste lucruri cu tact şi dragoste. Ei înşişi ar trebui să-şi dea seama de însemnătatea pe care o au aceste lucruri în ochii lui Hristos. Aşa trebuie să ne aşezăm noi toţi sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu.

Întoarcerea

"Dar", aşa ar putea cineva să spună, "cum am putea noi să schimbăm un fel de a fi pe care l-am ţinut ani de-a rândul?"
Este totuşi un mare har că Domnul poate să readucă la cercetare de sine nu numai pe un credincios, ci o întreagă mărturie, ca să întrebe iarăşi de voia Domnului. El iartă cu plăcere, pretutindeni şi totdeauna. Şi dacă El cere ascultare, atunci El vrea să dea putere pentru aceasta.

Este uimitor cum Duhul Domnului a trezit pe unii credincioşi tineri, ca după rătăcirea generală a ultimilor zeci de ani, să caute iarăşi gândurile iniţiale ale Scripturii, să le redescopere şi să le înfăptuiască în viaţa de toate zilele. Când aceşti tineri îşi ocupă cu modestie locul, atunci se măreşte vizibil puterea duhovnicească a întregului, şi prin aceasta sprijinesc şi pe fraţii bătrâni, care au responsabilitate.

"Dar", ar putea spune un altul, "cum este atunci, de exemplu, cu o soră care de ani de zile participă la adunare şi are părul scurt?" Ah, probabil aceasta este o soră scumpă, care din vina noastră niciodată nu a înţeles minunatul adevăr despre care vorbeşte părul lung. Probabil ea va vedea. Probabil că şi-a pus la inimă şi a luat hotărârea să lase să-i crească iarăşi părul, pentru că Domnul vrea. Dacă însă ea nu vede clar, să implorăm pe Domnul, ca să primească lumina dumnezeiască. Noi, ca fraţi, trebuie să ne smerim, că din vina noastră ea şi-a pierdut această frumoasă podoabă, pentru ea şi pentru alţii.

Locul sublim

Aşa va fi redat femeilor locul lor de cinste. Egalitatea în drepturi introdusă de Satan îndepărtează pe femeie de frumuseţea ei. Ea este scoasă afară din domeniul dragostei şi a lucrării de dragoste. Locul într-o fabrică sau într-un birou zdruncină familia, când o femeie este şi mamă. Sara era în cort,aceasta însemna acasă. Şi ea a devenit mama poporului pământesc al lui Dumnezeu.

Nu a fost nimeni care să fi respectat mai mult pe femeie în poziţia ei, decât Hristos Însuşi în viaţa Sa pe pământ. Dimpotrivă, nimeni nu a înţeles aşa de mult şi a simţit aşa de mult cu El, ca femeia. Nici un ucenic, nici chiar Ioan sau Petru, nu au înteles ceva despre ceea ce Domnul a spus mai dinainte cu privire la moartea Sa şi învierea Sa. Numai Maria din Betania a ascultat cu inima şi cu sufletul.

Necredincioşia

Necredincioşia se întalneşte în toată Biblia. În Vechiul Testament avem Israelul necredincios, în Noul Testament avem mireasa falsă. În Apocalipsa 2 este numită "femeia Izabela", care ademeneşte la desfrânare şi la mâncarea din lucrurile jertfite idolilor, ca să deschidă lumii poarta, să aducă pe poporul lui Dumnezeu până acolo încât să slujească dumnezeilor lumii acesteia. Izabela din 9 , care şi-a fardat ochii, este duşmana profeţilor lui Dumnezeu, care chemau poporul la credincioşie.

Se caută dăruirea

După Numeri 5 urmează capitolul 6. Am văzut mai întâi în capitolul 5 femeia sub banuială, care s-a comportat în aşa fel încât soţul ei se îndoieşte de dragostea ei. În capitolul 6 însă, avem pe cineva care se predă necondiţionat lui Dumnezeu. Este nazireul, adică cel despărţit, care se închină pe deplin Domnului. Pentru un timp el se comportă altfel ca de obicei. El nu bea nici un fel de vin – prin aceasta el se distanţează simbolic de orice fel de bucurie pământească. Şi el lasă să-i crească părul, îl poartă lung, ca o femeie. Aceasta înseamnă: eu pun deoparte sentimentele mele naturale şi mă supun pe deplin lui Dumnezeu!

Este de la sine înţeles că părul lung este o dezonoare pentru bărbat. Însă nazireul, spre deosebire de toti ceilalţi, îl poartă ca expresie a dependenţei şi zdrobirii propriei sale voinţe. Dumnezeu a dat această rânduială şi, prin aceasta, posibilitatea să arăţi faţă de toţi, ca un semn vizibil că vrei să trăieşti numai şi numai pentru Dumnezeu.

Samson era de asemenea un astfel de nazireu şi purta părul lung. Acest simbol al ascultării, al dependenţei era secretul puterii sale. Când însă printr-o "femeie necredincioasă" a lăsat să i se taie părul, el a divulgat secretul puterii şi a devenit un sărman întemniţat.

Noul Testament cunoaşte pentru timpul în care trăim noi, un nazireat duhovnicesc. Adevăratul Nazireu este Însuşi Domnul nostru. Cu toate că El nu a purtat semnul carcteristic exterior şi Şi-a arătat gloria, prin aceea că a făcut vin din apă, El a fost totuşi singurul ascultător, care a mers pe drumul Său în supunere deplină faţă de voia lui Dumnezeu.

Adevăraţii credincioşi, care înţeleg că sunt uniţi cu Hristos, pot acum să fie şi nazirei duhovniceşti. Dacă noi urmăm pe Hristos în această privinţă, prin faptul că ne supunem voii lui Dumnezeu, atunci oamenii din jurul nostru ne vor batjocori, însă Domnul ştie să aprecieze lucrurile. Când după Numeri 6 s-a sfârşit timpul de nazireat, avea loc o acţiune remarcabilă. Versetul 18: "Nazireul să-şi radă, la uşa cortului întâlnirii, capul nazireatului său, să ia părul consacrării sale, şi să-l pună pe focul care este sub jertfa de mulţumire". El nu trebuia să-şi păstreze părul, pentru că prin flăcările jertfei se ridica spre cer.Tot aşa va fi, când timpul vieţii noastre consacrate de pe pământ va ajunge la sfârşit, se va înălţa un miros plăcut al vieţii noastre,care este pentru Dumnezeu. Mirosul plăcut al jertfei de mulţumire, omagierea jertfei lui Hristos va rămâne în toată veşnicia. În acelaşi timp însă – daca va fi posibil – cu mirosul jertfei minunate se va înălţa şi mirosul ataşamentului şi dragostei noastre, a fiecăruia în parte, care aici pe pământ a vrut să fie un adevărat nazireu. Tatăl va găsi plăcere pentru toate acestea în toată veşnicia.

O istorie a celei mai mari dragoste

La început este dragostea veşnică a Tatălui care a vrut să aibă o Mireasă pentru Fiul Său. Şi dragostea până la sfârşit a Fiului (Ioan 13 ), care S-a dat pe Sine însuşi, este unitatea de măsură. Cum ar trebui noi să răspundem la această dragoste?

Dragostea este din Dumnezeu şi El o lucrează în noi. "Aceasta este dragostea de Dumnezeu, să păzim poruncile Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele" (1. Ioan 5:3 ). Cineva, care nu este născut din nou, nu va înţelege nimic din toate acestea. El va exagera totul şi le va găsi fantezii. Natura veche nu poate avea niciun fel de dragoste pentru Mirele ceresc.

Se spune: exteriorul nu este aşa de important, Domnul priveşte la inimă. Ultima idee este adevarată, dar utilizată fals. Exteriorul este foarte important, pentru că el vine din inimă.

Este vorba de întrebarea: are El încă prima noastră dragoste? Mai este El primul în viaţa noastră? Suntem noi gata să renunţăm imediat la ceva pentru El, ceva pe care am fi vrut să-l facem la scurt timp după convertire? Fraţii care vestesc Evanghelia constată mereu: când cineva găseşte pace, este gata să facă tot ce doreşte Domnul. Noii convertiţi simt deodată, de la sine, că acum şi hainele, şi podoaba părului trebuie să fie potrivite gândurilor lui Dumnezeu, care a facut nespus de mult pentru ei. Nu ne va parea rău de nicio jertfă pe care am adus-o Domnului, când noi, în haina de nuntă, vom sta înaintea Lui şi-L vom vedea aşa cum este!

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *