Introducere
Fiecare creştin, care L-a primit prin credinţă pe Domnul Isus şi care doreşte să trăiască împreună cu El, se va confrunta la citirea Bibliei şi în discuţiile cu credincioşii cu două întrebări, la care mai curând sau mai târziu va trebui să dea un răspuns. O întrebare se referă la botez, iar cealaltă la frângerea pâinii.
Creştinii, care doresc să-L urmeze pe Domnul Isus, se botează. De ce fac aceasta? Ce se exprimă prin botez? Ce însemnătate are botezul în Biblie? Aceste întrebări se pun când nu suntem botezaţi, dar ele se pun mereu, retrospectiv, chiar şi atunci când, probabil, suntem de mult timp botezaţi. În această carte dorim să ne ocupăm cu aceste întrebări şi să cugetăm la consecinţele faptului de a fi botezat.
O a doua întrebare importantă în viaţa unui creştin este cea referitoare la frângerea pâinii. Mulţi creştini de pe acest pământ merg duminică de duminică la frângerea pâinii şi se gândesc la Domnul Isus care a împlinit lucrarea de la cruce.
Semne materiale
Epoca creştină, în care trăim, se deosebeşte fundamental de epoca legii şi de altele prin faptul că nu este caracterizată de lucruri vizibile, ci de lucruri invizibile. Binecuvântările creştine sunt spirituale şi nu constau în valori materiale ca în vechiul legământ. Trăim prin credinţă şi nu prin vedere. Dumnezeu ne dăruieşte, desigur, şi nouă binecuvântări materiale, dar binecuvântările noastre propriu-zise şi specific creştine sunt spirituale. Noi suntem binecuvântaţi „cu orice binecuvântare duhovnicească în locurile cereşti, în Hristos“ (Efeseni 1:3 ). Binecuvântările duhovniceşti sunt binecuvântări care nu pot fi atinse şi văzute, ci ele sunt binecuvântări savurate cu inima.
Totuşi, Dumnezeu ne dă şi în creştinism două semne materiale (concrete, palpabile): botezul şi frângerea pâinii. Cât de mare este Dumnezeul nostru dându-ne ceva ce putem înţelege bine! Apă - folosită la botez - şi pâine şi vin - semnele amintirii morţii Domnului - există oriunde în lume. Deci semnificaţia şi importanţa acestor semne pot fi înţelese pe tot pământul.
Ambele semne materiale au ceva comun, şi anume vorbesc despre moarte. Botezul ne aduce aminte de moartea lui Isus Hristos pentru noi, cu care ne putem face una (identifica). Frângerea pâinii ne aminteşte de asemenea de moartea Domnului în fiecare primă zi a săptămânii. El Şi-a dat viaţa pentru noi, pentru ca noi să putem trece din moarte la viaţă. Ambele semne nu au în sine nici o putere ascunsă, nici una mistică. Acţiunile sunt exterioare şi rămân aşa. Ele nu produc nici un fel de schimbare în interiorul nostru. Nici prin botez şi nici prin frângerea pâinii nu devenim alţi oameni. Nici un om nu ajunge în cer numai pentru că a fost botezat sau a luat parte la frângerea pâinii. Nu, ambele semne sunt semne exterioare, dar care au totuşi o însemnătate duhovnicească adâncă.
Pe lângă aceste puncte comune, deosebirile dintre botez şi frângerea pâinii sunt evidente. Se disting două deosebiri esenţiale:
1) Botezul este o acţiune unică. El are loc o dată, la începutul căii noastre de credinţă în urmarea Domnului nostru şi nu se repetă. În schimb, frângerea pâinii este o acţiune care se repetă. La fel ca primii creştini, şi noi o putem face în fiecare primă zi a săptămânii (duminica) gândindu-ne la Domnul nostru.
2) Botezul se află în legătură cu umblarea noastră personală. Botezul se referă la urmarea personală a Domnului Isus, care acum este încă lepădat în această lume. Frângerea pâinii se află în legătură cu drumul nostru comun ca şi copii ai lui Dumnezeu. Desigur, frângerea pâinii are şi o latură personală (a se vedea 1. Corinteni 11 ), dar totuşi adevărul este că frângem pâinea întotdeauna împreună cu alţii şi niciodată singuri. De aceea ea se află întotdeauna în legătură cu drumul nostru comun. Botezul însă trebuie să-l hotărască fiecare pentru sine personal şi să-l facă.
Botezul creştin
Gândul referitor la botez nu este limitat în principiu numai la dispensaţia creştină. Iudeilor din timpul Domnului Isus nu le era necunoscut gândul despre botez. În 1. Corinteni 10:2 se spune că părinţii „au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise“ (în Marea Roşie). Botezul lui Ioan Botezătorul a fost un botez spre pocăinţă, dar care nu trebuie confundat cu botezul creştin. În cele ce urmează ne vom rezuma însă numai la botezul creştin.
Ca şi cu privire la celelalte adevăruri, putem structura diferitele texte din Noul Testament, care ne dau informaţii despre botez, în trei părţi:
1) În Evanghelii, Domnul Isus Însuşi ne arată însemnătatea principială a botezului. În explicaţiile Domnului adresate ucenicilor găsim prezentate elementele de bază ale botezului.
2) În epistolele Noului Testament ne este împărtăşită învăţătura despre botezul creştin. Scriitorii inspiraţi (mai ales Pavel) au fost călăuziţi de Duhul Sfânt să dea învăţături importante despre botezul creştin.
3) Faptele Apostolilor ne arată exemple referitoare la modul şi împrejurările în care s-a făcut botezul în primele zile ale mărturiei creştine pe pământ.
Din acest mod de împărţire recunoaştem că fiecare parte a Noului Testament se referă la un alt aspect al botezului. Fiecare cuvânt din Biblie este dat (inspirat) de Dumnezeu Duhul Sfânt, chiar dacă se referă la aspecte diferite.
Pentru a avea o imagine completă despre însemnătatea botezului creştin, trebuie să privim toate cele trei laturi fără să amestecăm diferitele aspecte. Dacă le deosebim unele de altele fără să le separăm, vom înţelege bine ce doreşte Dumnezeu să ne spună despre botezul creştin.
Însemnătatea principială a botezului (învăţături din Evanghelii)
Reflecţiile de mai jos se bazează mai întâi pe două texte, care conţin afirmaţii directe ale Domnului Isus referitoare la tema noastră. El Însuşi a vorbit numai de două ori despre botezul creştin şi este bine să acordăm multă atenţie cuvintelor Sale.
1) Matei 28:19, 20 : „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate popoarele, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit!“
2) Marcu 16:15, 16 : „Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la orice făptură! Cine va crede şi va fi botezat, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi condamnat.“
Faceţi ucenici
Textul citat din Matei 28 ne arată însemnătatea de bază, principială a botezului, şi anume că botezul creştin se află în legătură cu ucenicia şi urmarea. Această însemnătate de bază o găsim de altfel şi la alte botezuri. Prin botezul pentru Moise se devenea un ucenic al lui Moise, iar cel care se lăsa botezat de Ioan devenea un ucenic al lui Ioan. Prin botezul creştin devii un ucenic al Domnului Isus. Fără a fi botezat cu botezul creştin nu te poţi numi – în adevăratul sens al cuvântului – un ucenic al Domnului Isus.
Acum trebuie să înţelegem bine la ce se referă Cuvântul lui Dumnezeu prin ucenicie. Biblia ne prezintă credincioşii sub diferite raporturi. Când suntem văzuţi ca şi copii ai lui Dumnezeu, atunci ne gândim că originea, dar şi chemarea noastră sunt cereşti. Suntem născuţi din Dumnezeu, avem viaţă divină, veşnică şi vom petrece veşnicia în Casa Tatălui. Patria noastră ca şi copii ai lui Dumnezeu nu este acest pământ, ci cerul. Filiaţia se află în legătură cu cerul. Dar când este vorba de noi creştinii ca ucenici, atunci Biblia are în vedere întotdeauna calea noastră pe acest pământ. Creştinismul şi ucenicia sunt strâns legate între ele. În Faptele Apostolilor 11:26 citim că ucenicii au fost aceia care au fost numiţi pentru prima dată creştini în Antiohia. În toată veşnicia vom rămâne copii ai lui Dumnezeu, dar creştini şi ucenici suntem numai pe acest pământ. În cer vor înceta aceste raporturi. Dar acum, când încă mai suntem pe pământ şi mergem aici pe calea noastră, suntem ucenicii Domnului Isus.
Deci ucenicia se află în legătură cu acest pământ, iar prin botez exprimăm dorinţa de a fi ucenici ai Domnului Isus. Aceasta este prima însemnătate principială a botezului. Ucenicie înseamnă a fi un elev şi un urmaş al Domnului Isus. Auditorii Domnului Isus erau familiarizaţi cu acest gând şi chiar şi primii creştini ştiau că o persoană, care învăţa de la un mare învăţător, era elevul şi discipolul (urmaşul) său şi îl urma. De aceea Domnul Isus pune ucenicia în legătură nemijlocită cu faptul de a învăţa. „Învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.“ Botezul ne face deci elevii şi urmaşii Domnului Isus.
Ucenicia nu se află în legătură directă cu întrebarea dacă cineva este sau nu este născut din nou. Ucenicia este în primul rând o mărturisire, care poate fi sinceră sau nesinceră. Desigur, Domnul Isus doreşte o mărturisire sinceră, dar, din nefericire, este posibil ca cineva să aibă numai o mărturisire exterioară, fără ca în spatele acesteia să stea adevărata viaţă. Iuda Iscarioteanul este în acest sens un exemplu concludent. El a fost, fără îndoială, un ucenic al Domnului Isus, dar el nu a avut viaţă din Dumnezeu. Mărturisirea sa nu a fost sinceră.
În ceea ce priveşte urmarea, să ne gândim că Domnul Isus este şi acum Cel lepădat şi respins. Lumea de atunci a avut pentru El crucea, dar nici astăzi, oamenii nu au altceva în inimile lor. Prin botez Îl urmăm deci pe Isus din Nazaret cel lepădat. De fapt Îl cunoaştem ca Biruitorul de la Golgota, ca Fiul Omului înviat şi proslăvit în cer, dar, când este vorba de urmarea noastră aici, pe pământ, atunci urmăm un Hristos lepădat.
În această privinţă, botezul se află în legătură directă şi cu Împărăţia lui Dumnezeu, aşa cum ne-o prezintă epistolele Noului Testament. Ca şi creştini ne aflăm în Împărăţia lui Dumnezeu, adică recunoaştem autoritatea şi dreptul de domnie al Domnului Isus asupra vieţilor noastre, în timp ce oamenii din jurul nostru fac exact contrariul. Ei Îl leapădă şi nu vor să-L accepte ca Domn. În acelaşi timp îi dispreţuiesc şi pe cei care doresc într-adevăr să-L urmeze pe Domnul. Botezul este, să spunem aşa, uşa pentru a intra astăzi din punct de vedere exterior în Împărăţia lui Dumnezeu.
Să reţinem ca prim gând important că botezul ne pune în legătură cu un Domn lepădat pe acest pământ. Botezul se referă la umblarea noastră personală pe urmele Domnului Isus. El modifică poziţia celui care se lasă botezat cu privire la pământ, dar nu cu privire la cer. Botezul nu are nicio legătură cu locul nostru din cer.
Botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh
Faptul că botezul creştin se face în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt conferă acestuia întregul său caracter special. Niciun alt botez biblic nu se face în acest mod deosebit. Să ne întrebăm mai întâi ce înseamnă aceste trei nume, pentru că în ele se află cheia pentru înţelegerea întregii afirmaţii.
Ne amintim că în afirmaţiile Bibliei putem deosebi o însemnătate triplă a Numelui „Tată“ referitor la Dumnezeu.
1) În unele locuri, Dumnezeu ne este prezentat sub numele de „Tată“ ca originea unui anumit lucru. Astfel, El este de exemplu „Părintele îndurărilor“ (2. Corinteni 1:3 ), „Tatăl slavei“ (Efeseni 1:17 ) sau „Tatăl luminilor“ (Iacov 1:17 ). Fără Dumnezeu nu ne-am putea închipui nici o îndurare, nici o slavă şi nici o lumină. El singur este izvorul acestor lucruri minunate.
2) Alte locuri ne arată sub numele „Tată“ diferenţierea între Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Numai creştinii au cunoştinţă de Trinitate şi pot deosebi între Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (fără să poată înţelege acest adevăr în profunzimea sa). Această diferenţiere a fost necunoscută credincioşilor Vechiului Testament. Desigur, Treimea divină există din veşnicie, dar credincioşii din perioadele precedente nu au avut cunoştinţă de ea. Abia prin venirea Fiului ca om pe acest pământ a fost descoperită Trinitatea.
3) În mod deosebit în scrierile lui Ioan, Dumnezeu ne este prezentat ca Tată, şi anume în legătură cu Fiul Său şi cu noi ca şi copii ai Săi. Aici este vorba de relaţii. Noi nu-L cunoaştem pe Dumnezeu numai ca Dumnezeul veşnic, ci Îl cunoaştem şi ca Tatăl nostru. Conform cuvintelor Domnului Isus adresate Mariei Magdalena, El este Dumnezeul Său şi Dumnezeul nostru, Tatăl Său şi Tatăl nostru. Am fost aduşi la El într-o astfel de relaţie, încât Îl putem cunoaşte ca Tată. Noi formăm o parte din familia lui Dumnezeu.
Deci prin menţionarea Numelui „Tată“ apare în prim-plan câteodată gândul referitor la origine, altă dată este vorba de diferenţiere, iar altă dată este vorba de relaţie.
În legătură cu botezul apare aspectul diferenţierii. Creştinii sunt capabili să deosebească între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Faptul că botezăm în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt face ca un botez să fie un botez creştin. Astfel afirmăm că noi cunoaştem acest adevăr creştin şi deosebim Persoanele Dumnezeirii pe baza Cuvântului lui Dumnezeu. În Faptele Apostolilor 19:1-8 găsim ucenici care fuseseră botezaţi numai cu botezul lui Ioan şi care nu cunoşteau această diferenţiere. A cunoaşte adevărul despre Trinitate şi a diferenţia Persoanele nu înseamnă, desigur, a înţelege acest adevăr în profunzimea lui. Ştim foarte bine că nu putem pătrunde fiinţa atotputernicului Dumnezeu (a se compara Iov 11:7-10 ) şi totuşi Dumnezeu ne face cunoscut adevărul Trinităţii.
Cine va crede...
Dacă privim textul din Marcu 16:15,16 , găsim o a treia învăţătură principială dată de Domnul: botezul se află în strânsă legătură cu credinţa. „Cine va crede şi va fi botezat.“ Credinţa este aici, fără îndoială, credinţa salvatoare, credinţa care primeşte mântuirea pe care ne-o oferă Dumnezeu în Domnul Isus. Domnul Isus arată clar că, în mod normal, credinţa în El şi în lucrarea Sa este înaintea botezului. Putem înţelege aceasta foarte bine. Dacă un om doreşte să-L urmeze pe Domnul Isus pe acest pământ, atunci poate face aceasta într-adevăr (adică din toată inima), dacă mai înainte s-a întors la Dumnezeu, dacă posedă viaţă din Dumnezeu. Din fire, omul este incapabil să-L urmeze pe Domnul Isus. În exterior, el se poate preface (şi, din nefericire, mulţi fac aşa), dar adevărata urmare este de neimaginat fără viaţă nouă. De aceea este necesar să avem viaţă din Dumnezeu crezând în Domnul Isus şi în lucrarea Sa săvârşită la cruce. De aceea Domnul Isus spune clar: „Cine va crede şi va fi botezat“.
În acest loc vrem să preîntâmpinăm o confuzie. Chiar dacă credinţa premerge botezului, nu înseamnă că la botez privim înapoi, spre întoarcerea noastră la Dumnezeu. Credinţa şi întoarcerea la Dumnezeu sunt desigur condiţii, dar nu punctul central al botezului. Ne amintim că botezul se află în legătură cu acest pământ, în timp ce întoarcerea la Dumnezeu ne leagă de cer. Nu, credinţa este de fapt condiţia pentru botez, dar la botez nu ne îndreptăm privirile înapoi (spre întoarcerea la Dumnezeu), ci înainte (spre urmarea Domnului Isus).
Câteodată s-a afirmat că prin botez exprimăm în exterior ceea ce s-a petrecut cu noi în interior la întoarcerea la Dumnezeu. Dar nu este aşa. Dacă ar fi aşa, atunci am privi într-adevăr la botez înapoi. Botezul este punctul de pornire pe o nouă cale pe acest pământ, pe o cale pe care Îl urmăm în mod public pe Domnul Isus. Botezul nu se face deci pentru că s-a petrecut ceva (întoarcerea la Dumnezeu), ci se face având în vedere ceea ce acum trebuie să devină realitate (urmarea).
Botezul înseamnă mântuire
Poate te miri de acest titlu, dar exact aceasta spune Domnul Isus şi confirmă prin aceasta tocmai ceea ce am văzut, şi anume că în botez privim nu înapoi, ci înainte. Cuvintele Domnului nostru sunt clare: „Cine crede şi va fi botezat, va fi mântuit“. Nu scrie „este mântuit“, ci „va fi mântuit“. Ceea ce ni se pare probabil greu de priceput, se lămureşte dacă înţelegem la ce se referă această mântuire. Deseori ne referim prin mântuire unilateral la mântuirea pentru cer. Desigur, Biblia ne prezintă mântuirea în acest mod. Totuşi, însemnătatea cuvântului „mântuire“ este foarte felurită în Biblie.
Pe lângă mântuirea pentru cer există şi alte aspecte ale mântuirii. Unul dintre ele se află aici, în faţa noastră. Mântuire înseamnă în acest loc mântuire pentru acest pământ. Credinţa ne mântuieşte pentru cer şi ne dă acolo un loc. Botezul ne mântuieşte pentru acest pământ şi ne pune aici în legătură cu Domnul nostru. Acest lucru reiese clar din propoziţia care urmează: Cine nu va crede, va fi condamnat (pentru veşnicie). În această propoziţie nu se vorbeşte despre botez. Deci reiese clar că oricine crede în Numele Domnului Isus are un loc în cer, fie că este sau nu botezat.
Cea mai bună dovadă pentru această afirmaţie este cuvântul Mântuitorului care murea pe cruce, cuvânt pe care l-a adresat tâlharului care atârna alături de El: „Astăzi vei fi cu Mine în rai“ (Luca 23:43 ). Acel bărbat nu a mai avut ocazia să fie botezat, dar totuşi a avut asigurat locul în Paradis, după ce s-a îndreptat în credinţă spre Mântuitorul. În ultimele clipe ale vieţii sale - moartea era vizibilă în faţa ochilor săi - şi-a schimbat gândirea şi a auzit cuvintele Domnului, care nu vorbeau despre botez, ci despre Paradis.
Să reţinem deci că credinţa ne dă un loc în cer pentru toată veşnicia. Credinţa ne mântuieşte pentru cer. Dar acesta este numai un aspect. Cine este mântuit pentru cer, acela trebuie să fie mântuit şi pentru pământ şi tocmai acest lucru este exprimat prin botez. Prin botez este arătată schimbarea poziţiei pe acest pământ, iar această schimbare este redată prin expresia „mântuire“.
În lumina acestor citate biblice putem înţelege de ce Petru le cerea iudeilor la începutul Faptelor Apostolilor: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestei generaţii stricate“ (Faptele Apostolilor 2:40 ). Cum s-a realizat această mântuire? Prin botez! „Cei care au primit cuvântul lui au fost botezaţi“ (Faptele Apostolilor 2:41 ).
În concordanţă cu aceasta, Petru scrie în prima sa epistolă adresată iudeilor care trăiau în împrăştiere că botezul mântuieşte: „Această imagine vă mântuieşte acum şi pe voi, adică botezul“. Acest verset greu de înţeles de unii devine clar, dacă îl privim în această lumină. Pentru iudei era odinioară o hotărâre grea să se recunoască în mod public de partea lui Hristos şi astfel să părăsească iudaismul. Tocmai la aceasta îi îndemna însă Petru. Pentru cei care nu sunt iudei, botezul nu înseamnă mântuire din domeniul iudaismului, dar el înseamnă că se recunosc conştient de partea creştinismului. În acest sens putem chiar spune că cineva, care nu este botezat, încă nu s-a recunoscut într-adevăr ca creştin. Botezul se află în legătură cu pământul şi nu cu cerul.
Rezumând reţinem că Domnul Isus, când vorbeşte despre botez, prezintă patru adevăruri importante:
1) Botezul se află în legătură cu ucenicia şi urmarea pe acest pământ.
2) Botezul se face cunoscând deosebirea dintre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
3) Credinţa salvatoare în Domnul Isus este înaintea botezului.
4) Botezul modifică poziţia noastră pe acest pământ.
Învăţătura despre botez (învăţături din epistole)
În principiu, găsim învăţături despre botez în epistolele apostolului Pavel, care a fost botezat cu botezul creştin; dar şi apostolul Petru, care a auzit personal cuvintele Domnului despre botez, vorbeşte despre acest subiect. În continuare ne vom rezuma la trei expresii ale apostolului Pavel. Vom constata că învăţăturile epistolelor aprofundează cuvintele Domnului nostru şi în acelaşi timp dau alte lămuriri referitoare la acest subiect.
1) Romani 6:2-4 : „Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi pentru Hristos Isus, am fost botezaţi pentru moartea Lui? Noi, deci, prin botezul pentru moarte am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să umblăm în înnoire de viaţă.“
2) Galateni 3:26-27 : „Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Isus. Voi toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos.“
3) Coloseni 2:11-12 : „În El aţi fost circumcişi, nu cu o circumcizie, făcută de mână, ci cu circumcizia lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul firii păcătoase, fiind îngropaţi împreună cu El în botez, în care aţi fost şi înviaţi împreună cu El, prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, care L-a înviat dintre cei morţi.“
Botezat pentru Isus Hristos
Romani 6 ne arată în primul rând că botezul se face pentru Isus Hristos. Prin aceasta, Pavel se referă la învăţăturile Domnului, şi anume că botezul se află în legătură cu ucenicia. Cine se lasă botezat pentru Numele lui Isus Hristos exprimă prin aceasta că de acum încolo doreşte să-L urmeze pe Domnul Isus Hristos, pe Hristosul înălţat la dreapta lui Dumnezeu, dar care în acelaşi timp a fost şi este încă pe acest pământ Isus cel lepădat din Nazaret.
De aceea, când cineva doreşte să fie botezat, se ridică două întrebări foarte importante. Prima întrebare: Este cel care doreşte să se boteze întors la Dumnezeu? S-a îndreptat în credinţă spre Domnul Isus? Credinţa premerge botezului. A doua întrebare: Cel care doreşte să se boteze este gata să-L urmeze pe Domnul Isus în practica vieţii zilnice, cu toate consecinţele care rezultă din această urmare? Întoarcerea la Dumnezeu nu este deci suficientă pentru a fi botezat. La aceasta se adaugă hotărârea conştientă de a dori să-L urmezi pe Domnul Isus şi în viaţa practică. Dacă cineva spune că L-a primit pe Domnul Isus ca Mântuitor, dar vrea să trăiască mai departe în lume, atunci acesta nu poate fi botezat. De aceea trebuie să existe dorinţa de a-L urma pe Domnul Isus, pentru că tocmai aceasta o exprimăm prin botez.
Când cineva doreşte să-L urmeze pe Domnul, atunci acea persoană nu trebuie pusă la încercare pentru a dovedi autenticitatea întoarcerii sale la Dumnezeu. Desigur, Domnul doreşte să dovedim că Îl urmăm cu adevărat. Pentru a fi botezat, nu trebuie să se pretindă dovedirea autenticităţii întoarcerii la Dumnezeu. Botezul se află la începutul căii de urmare. Autenticitatea întoarcerii la Dumnezeu se va dovedi pe cale. Dacă am considera dovedirea autenticităţii întoarcerii la Dumnezeu ca o condiţie pentru botez, atunci am trece cu vederea peste ceea ce ne arată Noul Testament. Faptele Apostolilor ne dă mai multe exemple de oameni care au fost botezaţi, fără să fi avut înainte ocazia să demonstreze că întoarcerea lor la Dumnezeu este sinceră.
Unul din aceştia este însuşi apostolul Pavel. Pe drumul spre Damasc a avut o întâlnire cu Domnul proslăvit. Cuvintele sale: „Ce să fac, Doamne?“ (Faptele Apostolilor 22:10 ) ne arată intenţia sa de a face în viitor voia Domnului; însă Pavel nu a putut să dovedească în acel moment intenţia aceasta. Totuşi câteva zile mai târziu a fost botezat.
Hotărârea de a vrea să-L urmezi pe Domnul aduce cu sine consecinţe, iar aceste consecinţe nu trebuie să le tăinuim. Acestea au două aspecte:
1) Noi urmăm un Domn care este lepădat şi respins de oamenii acestei lumi. Aceasta înseamnă că o cale în urmarea Celui lepădat va fi şi pentru noi o cale de ocară. Cine se botează trebuie să fie gata să suporte ocara şi respingerea. Cu toţii experimentăm că deseori nu suntem înţeleşi sau suntem apreciaţi ca fiind izolaţi, dacă stăm consecvenţi de partea Mântuitorului nostru. Putem însă să-I mulţumim lui Dumnezeu, dacă trăim în ţări unde nu există o persecutare a celor care Îl recunosc pe Domnul Isus. Totuşi, şi pentru noi are valabilitate principiul lui Dumnezeu: „Toţi cei care voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi persecutaţi“ (2. Timotei 3:12 ). Chiar dacă această persecutare nu este publică, o simţim totuşi în inimile oamenilor, dacă ne recunoaştem de partea Domnului Isus şi arătăm cui Îi aparţinem. Acest lucru poate fi la şcoală, la serviciu, în vecinătate, în timpul liber sau altundeva.
2) Noi urmăm un Domn care a biruit duşmanul la cruce şi şade acum la dreapta lui Dumnezeu. Consecinţa acestui fapt este că urmându-L pe Domnul Isus avem pe cale o mare fericire şi bucurie. A-L urma pe Domnul din toată inima este o decizie care ne face fericiţi şi care se află în legătură cu experienţe încurajatoare şi frumoase. Noi stăm de partea Biruitorului care va fi odată recunoscut şi onorat pe acest pământ în împărăţia Sa.
Ambele aspecte sunt adevărate. Când Îl urmăm pe Domnul Isus există ocară şi dispreţ, dar tocmai când ne recunoaştem de partea Lui, avem bucurie adâncă în inimă.
Ucenicii au experimentat ei înşişi aceste două aspecte. Într-o situaţie critică, când au stat în faţa instanţei din cauză că s-au recunoscut de partea lui Isus Hristos, citim despre ei că au plecat din sinedriu „bucurându-se că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui“ (Faptele Apostolilor 5:41 ). Apostolul Petru scrie: „Chiar dacă aveţi de suferit pentru dreptate, ferice de voi!“ (1. Petru 3:14 ). Apostolul Pavel le putea confirma credincioşilor din Tesalonic că au primit Cuvântul „în multe necazuri, cu bucuria Duhului Sfânt“ (1. Tesaloniceni 1:6 ). Dacă astăzi cunoaştem atât de puţin această ocară, aceasta este din cauză că suntem prea puţin consecvenţi faţă de Domnul nostru. Consecinţa este că savurăm într-o măsură mică bucuria de a-L urma pe Domnul.
Botezat pentru moartea Sa
Cel de-al doilea mare adevăr prezentat în Romani 6 este acela că suntem botezaţi pentru moartea Domnului Isus. Această constatare importantă se află în strânsă legătură cu păcatul care locuieşte în credincios. Este de mare însemnătate să înţelegem aceasta.
În fiecare om locuieşte păcatul. Acest păcat care locuieşte în noi este un principiu rău. Dovada acestei realităţi poate fi văzută în faptul că în fiecare om se află din natură o voinţă, care vrea exact ceea ce este împotriva voii lui Dumnezeu, şi că în fiecare om este pofta rea, care vrea să facă exact ceea ce nu-I place lui Dumnezeu. Acest adevăr este valabil pentru toţi oamenii. Nici credincioşii nu fac excepţie. Când un om vine la credinţa în Domnul Isus şi se întoarce la Dumnezeu, atunci nu devine fără păcat. Nu, păcatul rămâne în el. Este natura noastră veche, pe care o purtăm în noi până vom părăsi acest pământ. Cu privire la acest gând, mulţi credincioşi, în mod deosebit cei întorşi de curând la Dumnezeu, întâmpină unele greutăţi. Ei cred că o dată cu întoarcerea la Dumnezeu, păcatul care locuieşte în ei dispare şi sunt foarte dezamăgiţi când deja la scurt timp trebuie să constate că nu este aşa. Dacă după întoarcerea la Dumnezeu observă că păcătuiesc mereu şi acţionează împotriva voii lui Dumnezeu, atunci se îndoiesc de sinceritatea întoarcerii lor la Dumnezeu şi se „întorc“ încă o dată. Dar acelaşi lucru se repetă mereu. Păcatul care locuieşte în ei rămâne; de aceea se ajunge mereu la păcatul cu fapta. Se instalează o stare de tristeţe şi de deznădejde. Această stare este descrisă în Romani 7 .
În această privinţă, Biblia este foarte clară. Păcatul care locuieşte în noi nu dispare când ne întoarcem la Dumnezeu. El rămâne în noi cât timp suntem pe pământ. Totuşi, omul este primit de Dumnezeu în clipa în care se îndreaptă în credinţă spre Domnul Isus, acceptă lucrarea de la cruce şi primeşte în dar de la Dumnezeu viaţă nouă. Dacă am înţeles acest lucru şi l-am acceptat prin credinţă, atunci suntem fericiţi, deşi ştim că păcatul mai este încă în noi. Când recunoaştem că nu mai este nici o condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus (Romani 8 ), atunci acea zi este ziua eliberării noastre.
Romani 6 dă alte lămuriri referitoare la această problemă. Acolo ni se arată că fiecare om, înainte de întoarcerea sa la Dumnezeu, nu numai că are păcatul care locuieşte în el, ci este şi un rob al păcatului. Această robie duce la faptul că păcatul, care locuieşte în el, foloseşte mădularele trupului său pentru a păcătui. Omul firesc nu se poate împotrivi acestui fapt. El este un rob al păcatului şi trebuie să-i slujească. El nu poate face altceva decât să păcătuiască. O dată cu întoarcerea la Dumnezeu, păcatul nu dispare, dar robia are un sfârşit. „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o. Şi prin chiar faptul că aţi fost eliberaţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai dreptăţii“ (versetele 17, 18). În viaţa de zi cu zi, acest lucru înseamnă că credinciosul mai poate păcătui, dar nu mai trebuie să păcătuiască. Această deosebire este remarcabilă. Imboldul de a păcătui, căruia un necredincios, fie că vrea, fie că nu vrea, îi este supus, nu mai există la un credincios.
Cum este zdrobită această robie? Prin moarte! Domnul Isus a murit la cruce faţă de păcat, iar cu aceasta ne putem identifica: „Pentru că, în ceea ce a murit, a murit faţă de păcat o dată pentru totdeauna“. Noi am murit împreună cu El. Dumnezeu ne spune că am murit cu Hristos. Putem înţelege în credinţă faptul că suntem morţi faţă de păcatul care locuieşte în noi (a se citi întregul fragment din Romani 6:1-11 ) şi putem extrage de aici concluzia practică pentru viaţa noastră, şi anume să ne considerăm morţi faţă de păcat.
Un mort nu mai reacţionează la excitaţii şi influenţe exterioare. Poate fi bătut, provocat, jignit - el nu se mai apară, nu mai reacţionează. Aşa doreşte Domnul Isus să ne vadă. Numai atunci Îl putem urma într-adevăr şi Îi putem fi asemenea, când ne considerăm cu adevărat morţi faţă de păcat în viaţa noastră practică. Să citim cu mare exactitate textul. Nicăieri în Biblie nu scrie că trebuie să ţinem păcatul în moarte. Mulţi credincioşi sunt de părerea aceasta şi încearcă să aducă la tăcere păcatul care locuieşte în ei, pentru ca acesta să nu mai poată pretinde nimic de la ei. Dar o astfel de acţiune este întotdeauna sortită eşecului. Este o luptă pe care mulţi încearcă să o poarte, dar în care vor fi întotdeauna biruiţi. Păcatul din noi nu este mort, şi nici nu-l putem omorî. Din contră, el este viu şi se va anunţa mereu. Cineva a făcut o afirmaţie potrivită şi a spus: „Mulţi credincioşi încearcă să înece păcatul, dar uită că el ştie să înoate.“
Să luăm un exemplu: suntem atacaţi şi jigniţi pe nedrept. Imediat, natura veche din noi se anunţă; în noi se ridică dorinţa de a ne apăra. Astfel de gânduri apar fie că vrem, fie că nu vrem. Întrebarea hotărâtoare este însă ce facem când apar în noi astfel de gânduri sau altele asemănătoare. Apariţia unor astfel de gânduri de răzbunare nu este păcatul în sine. Dar dacă lăsăm ca gândul de răzbunare să-şi urmeze cursul şi îi permitem să se stabilească în noi, atunci el devine păcat. Începem să cugetăm cum ne putem revanşa. Cât de repede apare apoi păcatul cu cuvântul sau chiar cu fapta! Dacă ne punem astfel mădularele la dispoziţia păcatului, atunci păcătuim şi nu-L putem urma cu adevărat pe Domnul. Deci, înainte ca astfel de gânduri să devină păcate, putem să-L rugăm pe Domnul să ne ajute: „Eu sunt mort. Păcatul nu mai poate revendica nimic de la mine. Eu nu mai trebuie să păcătuiesc.“
Exact acest lucru îl exprimăm prin botez. Când cineva este botezat, dă de înţeles prin aceasta că a murit cu Hristos faţă de păcat şi că doreşte de acum încolo să realizeze şi să lase să fie vizibilă această realitate în urmarea Domnului.
Botezul vorbeşte numai despre moarte, nu despre viaţă. Desigur, ştim că Hristos a fost înviat din morţi şi că acum trăieşte. Tot aşa şi noi! Am murit împreună cu Hristos, dar am fost şi înviaţi împreună cu El pentru a putea umbla în înnoirea vieţii calea noastră. Învăţătura despre botez însă se referă numai la moarte.
În acest loc vedem foarte clar că învăţătura despre botez nu este actuală numai pentru credincioşi care tocmai doresc să fie botezaţi, ci pentru toţi cei care au fost botezaţi cândva. A realiza faptul că eşti mort împreună cu Hristos este un exerciţiu pe tot parcursul vieţii. El se va încheia abia atunci când vom fi la Domnul şi păcatul nu va mai locui în noi. Dar atâta timp cât suntem pe pământ, să ne aducem mereu aminte de ziua botezului nostru, când am exprimat dorinţa de a ne considera morţi faţă de păcat!
V-aţi îmbrăcat cu Hristos
1) Versetul citat mai sus din Galateni 3 oferă alte lămuriri referitoare la învăţătura Domnului din Marcu 16 , unde am văzut că credinţa mântuieşte pentru cer, iar botezul pentru pământ. Această diviziune o regăsim în versetul acesta. În versetul 26 este vorba despre credinţa noastră şi despre ceea ce se află în legătură cu cerul. Prin credinţa în El suntem fii ai lui Dumnezeu. Înfierea, ca şi filiaţiunea, se află în legătură cu cerul. Desigur, suntem deja aici, pe pământ fii şi copii ai lui Dumnezeu, dar aşa vom fi şi în toată veşnicia. Dumnezeu ne-a rânduit mai dinainte „pentru înfiere prin Isus Hristos, pentru Sine“ (Efeseni 1:5 ). Aceasta este partea noastră veşnică.
2) În versetul 27 avem cel de-al doilea aspect. Aici ni se prezintă ceva care se referă la drumul nostru, pe care Îl urmăm pe Domnul Isus. Noi, cei care suntem botezaţi, ne-am îmbrăcat cu Hristos. Acest lucru nu are valabilitate numai pentru clipa în care suntem botezaţi, ci pentru întreaga noastră viaţă ulterioară pe pământ. În urmarea Lui trebuie să fim îmbrăcaţi cu El, pentru ca alţii să-L poată recunoaşte în noi pe Domnul. În practică, aceasta înseamnă că acum, pe pământ dorim să trăim aşa cum a trăit Domnul nostru. Cum ne comportăm, cum reacţionăm? Urmarea adevărată şi sinceră este o viaţă care corespunde vieţii Domnului Isus. A fi îmbrăcat cu Hristos se vede în viaţa zilnică, în vorbirea şi în faptele noastre. Botezul este un prim pas în a mărturisi clar că există dorinţa de a trăi în continuare aşa cum a trăit El.
Desigur, cu toţii am auzit multe despre viaţa Domnului Isus. Viaţa lui Hristos a putut fi observată de oameni, când El a fost ca om pe acest pământ. Felul Lui de a fi s-a văzut mai mult într-un domeniu interior, în modul de gândire, dar şi într-un domeniu exterior, în modul de a acţiona şi de a vorbi.
În Filipeni 2:5 ne este prezentată latura interioară: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus“. Acest mod de gândire îl găsim arătat practic în Evanghelii. Şi aici putem deosebi două aspecte. Primul aspect îl găsim de exemplu în Ioan 2 , unde Domnul a curăţat templul. Acolo se vede clar că Domnul a respins cu toată hotărârea tot ceea ce era împotriva lui Dumnezeu şi a voii Sale. Cel de-al doilea aspect îl găsim de exemplu în Ioan 4 , unde El, obosit de călătorie, S-a aşezat la fântâna din Sihar şi apoi a descoperit în discuţia cu o femeie dispreţuită de oameni întregul Său har, întreaga Sa dragoste şi îndurare. Acestea sunt cele două mari aspecte ale simţămintelor Sale interioare, care se vor găsi şi la noi, dacă Îl urmăm cu credincioşie. Pe de o parte, să respingem consecvent ceea ce nu poate sta în legătură cu Dumnezeu, pe de altă parte, să lăsăm să fie activă în noi întreaga îndurare dumnezeiască, al cărei obiect am devenit!
În 1. Petru 2 ne este prezentată latura exterioară: „Fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat un exemplu, ca să călcaţi pe urmele Lui. El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit viclenie“ (1. Petru 2:21, 22 ). Aici este vorba de acţiuni şi cuvinte care devin vizibile şi care arată ceea ce este în noi. Domnul Isus doreşte să ne fie şi în această privinţă exemplu, pentru ca să învăţăm de la El şi să-I devenim asemenea.
Pentru a trăi aşa cum a trăit El, pentru a fi îmbrăcaţi cu El, trebuie să-L avem mereu ca exemplu în faţa ochilor. Recunoaştem cât de important este să ne preocupăm cu El, cum a trecut ca om pe acest pământ spre bucuria şi plăcerea Tatălui Său. Numai privind Persoana Sa putem fi transformaţi asemenea Lui. De aceea este foarte important să citim cu atenţie în mod deosebit Evangheliile în care Dumnezeu ne-a dat patru relatări inspirate despre viaţa Domnului. Dar şi în alte locuri din Biblie - de exemplu în imaginile felurite referitoare la Domnul nostru din Vechiul Testament - găsim prezentat ceva din felul Său de a fi.
Morţi faţă de lume
În Coloseni 2 avem un gând asemănător celui din Romani 6 , chiar dacă centrul de greutate este aşezat puţin altfel. În Romani 6 , sâmburele este învăţătura referitoare la faptul că am murit faţă de păcat. În Coloseni 2 este vorba în primul rând de faptul că am murit faţă de lume.
Acolo se vorbeşte despre circumcizia lui Hristos, care de asemenea este o imagine a morţii Sale pe cruce. Această circumcizie este aplicată la noi în ceea ce priveşte lumea. Circumcizia este aplicarea morţii Domnului Isus asupra noastră şi a vieţii noastre în ceea ce priveşte lumea. Noi am fost îngropaţi împreună cu El în botez. Versetul 20 ne arată clar la ce se referă prin aceasta, şi anume că am murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale acestei lumi, adică nu mai avem de-a face cu ele.
Acesta este deci un alt mare adevăr care se află în legătură nemijlocită cu botezul. Prin botez recunoaştem că am murit împreună cu Hristos faţă de această lume şi am fost îngropaţi. Dacă dorim să-L urmăm pe Domnul Isus, atunci putem face aceasta numai dacă am murit faţă de lume şi suntem îngropaţi, adică nu mai existăm pentru această lume. Dacă stăm consecvenţi de partea Domnului Isus, lumea nu ne mai poate folosi pentru scopurile ei. Un credincios, care trăieşte practic în lume şi are părtăşie cu această lume, nu-L poate urma într-adevăr pe Domnul Isus. Ambele sunt imposibile. Una o exclude pe cealaltă.
Ori ne hotărâm să-L urmăm pe Domnul nostru şi să-i facem bucurie, ori ne hotărâm pentru această lume.
Ce putem înţelege prin „lume“? Desigur, nu este vorba despre creaţia minunată pe care a creat-o Dumnezeu, ci prin „lume“ înţelegem în acest loc oamenii care se organizează pentru a atinge anumite scopuri, pentru a găsi fericire şi bucurie, dar fără Dumnezeu. Sunt oamenii care resping mântuirea în Domnul Isus. Faptul că lumea are farmecul ei şi că reprezintă un permanent pericol pentru noi, experimentăm în fiecare zi. „Învăţăturile începătoare“ ale acestei lumi emit mereu semnale. În epistola către Coloseni este vorba într-un sens restrâns de filozofia şi tradiţiile religioase (un pericol actual şi pentru noi), dar aplicând practic la noi putem înţelege şi mai departe acest gând. Poate putem spune că lumea se apropie de copiii lui Dumnezeu într-o formă împătrită: din punct de vedere moral, politic, cultural şi religios.
Influenţele lumeşti nu pot fi unite cu urmarea Domnului Isus; de aceea trebuie să fim atenţi. A recunoaşte un pericol nu înseamnă că şi rămâi păzit de el. Trebuie să realizăm practic ce înseamnă a fi morţi împreună cu Hristos. Să ne gândim la Samson. Deşi a fost un erou al credinţei, un bărbat cu o forţă mare, a eşuat în ispitele acestei lumi. Femeile străine l-au dus la cădere; aceasta a determinat faptul că Dumnezeu nu l-a putut folosi mult timp.
La fel de mari sunt pericolele lumii politice, culturale şi religioase, iar a le recunoaşte şi preîntâmpina este foarte greu. Şi tocmai în acest sens atacă astăzi duşmanul în mod deosebit: lumea culturală vrea să ne câştige ca membru al organizaţiilor ei de binefacere, lumea politică încearcă să ne angajeze în politica comunală, lumea religioasă vrea să ne înhame pentru scopurile ei. În toate aceste cazuri trebuie să spunem un „nu“ consecvent. Noi am murit faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, nu mai suntem „disponibili“ pentru scopurile ei.
Şi în epistola către Galateni, apostolul Pavel are în faţa ochilor acest gând. Pavel scrie: „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume“ (Galateni 6:14 ). Nu numai noi am murit faţă de lume, adică am devenit nefolositori pentru lume şi interesele ei, nu, ci şi invers putem realiza aceasta. Şi lumea a murit faţă de noi, adică nu mai poate pretinde nimic de la noi. Numai dacă Îl urmăm consecvenţi pe Domnul Isus, va fi anulat farmecul, care vine din această lume, ca să nu fim păgubiţi. Dacă realizăm ambele aspecte în practica vieţii noastre, atunci putem să-L urmăm într-adevăr pe Domnul Isus.
Cititorul atent a observat că în Coloseni 2 , botezul este pus în legătură nu numai cu moartea, ci şi cu îngroparea: „fiind îngropaţi împreună cu El în botez“. Ce ne spune aceasta? O înmormântare are loc după moarte. Chiar şi în lucrurile naturale apare mai întâi moartea. Ulterior are loc înmormântarea. Cu un om mort nu mai poţi face nimic, nu mai poţi vorbi cu el, dar îl poţi vedea şi atinge. Dar când un om mort este înmormântat, atunci dispare complet, nu mai poate fi văzut. Acest proces îl trăim şi din punct de vedere spiritual când este vorba de tentaţii din partea lumii. Când începem să-L urmăm pe Domnul Isus, lumea vine deseori cu aceleaşi tentaţii. Oamenii din această lume încă nu ştiu că noi am murit faţă de lume. De aceea este important să spunem consecvent „nu“ în astfel de situaţii, să arătăm că noi am murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii şi că nu mai avem a face cu preocupările ei. Dacă luăm mereu cu hotărâre poziţie, vom constata deodată că lumea nu mai vine cu aceste tentaţii concrete. Ea înţelege că nu doar suntem morţi, ci chiar şi înmormântaţi. În aceste lucruri nu mai existăm pentru lume (prin aceasta nu tăgăduim faptul că anumite ispite vor mai veni în întreaga noastră viaţă).
Rezumând reţinem că apostolul Pavel ne prezintă următoarele adevăruri în legătură cu botezul creştin:
1) Botezul vorbeşte despre urmare. Realizăm ceea ce înseamnă a fi în legătură cu Cel lepădat.
2) Botezul se face pentru moartea Sa. Realizăm ceea ce înseamnă a muri împreună cu El.
3) Botezul este o „îmbrăcare“ cu Domnul Isus. Realizăm ceea ce înseamnă a trăi aşa cum a trăit El.
4) În botez suntem îngropaţi împreună cu El. Realizăm ceea ce înseamnă a muri faţă de învăţăturile începătoare ale acestei lumi.
Se poate pune acum întrebarea: De unde luăm puterea pentru a duce o astfel de viaţă în urmarea Domnului nostru? La această întrebare, Dumnezeu nu ne lasă fără răspuns, chiar dacă învăţătura referitoare la aceasta trece peste ceea ce este în legătură directă cu botezul. Desigur, această putere nu o găsim în noi înşine. Pentru noi este putere în puterea învierii Sale. Romani 6 vorbeşte despre aceasta, şi anume că umblăm „în înnoire de viaţă“ (versetul 4) şi pune în legătură acest gând cu învierea Sa. Aşa cum trebuie să ne considerăm morţi faţă de păcat, putem să ne considerăm vii pentru Dumnezeu, în Hristos Isus (versetul 11). Şi Coloseni 2 pune în legătură aceste două gânduri: „fiind îngropaţi împreună cu El în botez, în care aţi fost şi înviaţi împreună cu El, prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, care L-a înviat dintre cei morţi“ (versetul 12). Noi posedăm viaţa de înviere a Domnului nostru şi astfel putem trăi în puterea Duhului spre cinstirea Domnului şi să-L urmăm.
Exemple practice din Faptele Apostolilor
Faptele Apostolilor ne arată că au fost botezaţi mulţi oameni şi astfel adăugaţi mărturiei creştine de pe acest pământ. Oamenii recunoşteau că Îl urmează pe Domnul Isus. Din nenumăratele exemple numim patru, din care vom deduce indicaţii cu privire la tema noastră:
1) Faptele Apostolilor 2:41 : „Cei care au primit cuvântul lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea s-au adăugat aproape trei mii de suflete.“
2) Faptele Apostolilor 8:36-39 : „Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă şi famenul a zis: «Iată apă; ce mă împiedică să fiu botezat?» Filip a zis: «Dacă crezi din toată inima, se poate.» Famenul a răspuns: «Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.» A poruncit să fie oprit carul, s-au coborât amândoi în apă şi Filip a botezat pe famen. Când au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip şi famenul nu l-a mai văzut. Şi famenul şi-a văzut de drum, plin de bucurie.“
3) Faptele Apostolilor 16:33, 34 : „Temnicerul i-a luat cu el chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată el şi toţi ai lui. După ce i-a dus în casă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.“
4) Faptele Apostolilor 22:16 : „Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul.“
Ne surprinde faptul că epistolele Noului Testament nu conţin nici un fel de învăţături despre practica botezului. Dar în Faptele Apostolilor găsim exemple care ne arată care sunt gândurile lui Dumnezeu. Deci nu există directive concrete (şi nici porunci sau interdicţii), dar există exemple după care ne putem orienta. În ceea ce priveşte practica botezului, vrem să prezentăm în primul rând două gânduri:
a) În botez nu există nici o putere ascunsă sau mistică pentru cel în cauză. De aceea botezul poate fi efectuat în toată simplitatea şi naturaleţea. Dacă punem prea mare valoare pe lucrurile exterioare ale botezului, suntem în pericol să facem din acţiune mai mult decât este necesar şi să pierdem din vedere valoarea adevărată a mesajului exprimat prin botez. În Scriptură nu găsim nici o indicaţie cu privire la ceremonii mari, la festivităţi pompoase sau la îmbrăcăminte sărbătorească de botez.
b) Botezul are o mare însemnătate spirituală şi de aceea fiecare botez trebuie făcut într-un mod vrednic de Domnul. Ni se cere să ne purtăm într-un chip vrednic de Domnul, iar aceasta o putem aplica şi la botez. El are loc cu seriozitate şi cu demnitate în faţa Domnului pe care dorim să-L urmăm, dar în acelaşi timp cu mare bucurie în inimă.
Botez în apă
Botezul creştin este un botez în apă. Exemplul famenului confirmă aceasta. El a spus: „Iată apă!“ Probabil, era vorba de o apă în care a putut fi scufundat. În nici un caz nu au fost numai câteva picături de apă, pe care Filip să le fi „stropit“ peste el. Nu, pentru botez este nevoie de apă şi acţionăm corespunzător Bibliei, dacă îl scufundăm pe cel care se botează în întregime sub apă. Este o imagine a morţii şi a îngropării.
Botezul nu este o problemă a adunării
Dacă am înţeles bine învăţăturile despre botez adresate de Domnul direct sau prin intermediul apostolului Pavel, atunci este foarte clar pentru noi că botezul nu este o problemă a adunării locale. De aceea exemplele din Faptele Apostolilor ne arată botezul ca o problemă personală între cel care botează şi cel care se lasă botezat. Botezul se află în legătură cu urmarea personală a Domnului Isus pe acest pământ şi este prin aceasta intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. În nici un loc din Biblie nu se arată că adunarea poartă răspunderea pentru botez. Nu, botezul este efectuat întotdeauna de persoane individuale şi care poartă şi răspunderea personală pentru aceasta. Exemplul famenului ne arată clar acest lucru. Care adunare ar fi trebuit să poarte aici răspunderea?
Desigur, botezul nu este o „calificare automată“ pentru participarea la frângerea pâinii. Cine este botezat nu ia „automat“ parte la frângerea pâinii. Acestea sunt două lucrări diferite, care în nici un loc din Biblie nu sunt în legătură directă una cu alta.
Desigur, fraţii unei adunări locale sau prietenii pot lua parte la un botez şi să-şi exprime prin aceasta bucuria. Un astfel de botez „public“ este de altfel o ocazie bună de a spune un cuvânt de evanghelizare. De aceea este bine când sunt prezenţi şi necredincioşi (de exemplu vecini, colegi de şcoală, colegi de muncă). Acest tip de participare este, desigur, pozitiv.
În comun sau în particular
Exemplele din Faptele Apostolilor ne arată diferite practici ale botezului. În Faptele Apostolilor 2 au fost botezaţi trei mii de oameni. În Faptele Apostolilor 8 a fost botezată o singură persoană, iar în Faptele Apostolilor 16 a fost botezată o familie. Deci nu este nimic greşit dacă astăzi sunt botezaţi mai mulţi credincioşi o dată. Desigur, nu vor mai fi trei mii, dar s-ar putea să fie botezaţi împreună mai mulţi fraţi de credinţă.
Dar tot la fel de corect este să fie botezată o singură persoană. Nu există nici cel mai mic motiv ca cel care doreşte să fie botezat să aştepte până ce doresc şi alţii să fie botezaţi. Şi, în sfârşit, este o bucurie deosebită când poate fi botezată o întreagă familie.
În public şi în case
O comparare a diferitelor exemple ne arată că există botezuri care s-au făcut în public, iar altele care au avut mai degrabă un caracter „privat“. Famenul a fost botezat într-o apă publică (râu sau lac). Cei trei mii de oameni din Ierusalim nu au fost cu siguranţă botezaţi într-o casă şi, probabil, mulţi au putut privi acest eveniment. Botezul din Faptele Apostolilor 16 a fost, dacă îl putem numi aşa, un „botez în casă“. Şi apostolul Pavel a fost, foarte probabil, botezat în casă. Este un botez mai valoros decât celălalt botez? Desigur, nu! Fiecare botez a fost un botez valabil. Botezul este o problemă între cel care botează şi cel care se lasă botezat (a se vedea exemplul lui Filip şi al famenului). Desigur, este frumos când sunt prezenţi martori şi când fraţii şi prietenii participă la un astfel de eveniment, dar nu este o condiţie care ar putea fi justificată prin Biblie.
Dorinţă sau cerinţă?
Trebuie să aşteptăm până un om de curând întors la Dumnezeu are dorinţa să fie botezat sau avem voie să-i cerem să se lase botezat? Exemplele din primii ani ai mărturiei creştine prezintă ambele posibilităţi. Famenul şi-a exprimat el însuşi dorinţa de a fi botezat, iar Filip nu i-a putut interzice aceasta. Apostolului Pavel însă i s-a cerut să se lase botezat la câteva zile după întoarcerea sa la Dumnezeu. Şi iudeilor din Faptele Apostolilor 2 li s-a cerut concret de către Petru să se lase botezaţi.
Ambele cazuri sunt posibile. Este frumos când un om de curând întors la Dumnezeu are dorinţa de a fi botezat; există însă şi exemple unde se arată o anumită pasivitate a celui care trebuie să fie botezat. Poate sunt şi fraţi tineri, care din fire sunt timizi şi care au nevoie de o îmbărbătare în acest sens. Desigur, este clar faptul că nu trebuie botezat nimeni împotriva voii sale. În acest sens, Biblia nu ne dă nici un fel de indiciu.
Şi-a văzut de drum plin de bucurie
În încheiere ne putem aminti de încă o consecinţă minunată a botezului. Famenul şi-a văzut de drum plin de bucurie. Filip nu mai era cu el, nimeni nu-l mai putea ajuta şi totuşi şi-a continuat calea cu bucurie adâncă în inimă. El s-a hotărât conştient pentru Omul despre care citise în cartea profetului Isaia, iar acum inima îi era plină de bucurie. Temnicerul s-a bucurat şi a împărtăşit această bucurie cu alţii. Dacă realizăm în viaţa zilnică ceea ce am exprimat prin botez, atunci putem să-L urmăm pe Domnul nostru cu mare bucurie şi fericire.
Rezumând reţinem că exemplele din Faptele Apostolilor dau un anumit cadru pentru practica botezului fără să prescrie sau să interzică cu exactitate amănuntele. În cadrul acesta putem să ne mişcăm liberi sub călăuzirea Duhului Sfânt. Botezul creştin este un botez în apă, el este o problemă personală între cel care botează şi cel care se lasă botezat şi nu este o problemă a adunării locale.
Iar acum?
Ce concluzii putem să extragem pentru viaţa noastră din ceea ce am învăţat despre botezul creştin?
1) Eşti botezat de mulţi ani. Atunci ne putem îmbărbăta împreună, ca să facem să devină realitate în viaţa zilnică ceea ce am exprimat prin botez, urmându-L pe Domnul Isus cu fidelitate.
2) Eşti proprietatea Domnului Isus. Ştii că El este Mântuitorul şi Salvatorul tău, dar şovăi încă să fii botezat. Poate nu doreşti să te pui în mod public de partea Celui lepădat. Atunci gândeşte-te că Mântuitorul tău a dat totul pentru tine şi că El este Acela care te cheamă să-L urmezi! Fă acest pas şi recunoaşte-te şi în mod public de partea Lui!
Poate gândeşti că nu înţelegi încă îndeajuns ceea ce exprimi prin botez. Nu te lăsa reţinut de astfel de gânduri! Puţini creştini au înţeles într-adevăr în clipa când au fost botezaţi profunzimea acestui fapt. Dacă doreşti să-L urmezi pe Mântuitorul tău şi să te recunoşti de partea Sa, atunci nu mai există nici o piedică.
3) Trebuie să recunoşti că încă nu L-ai acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitorul tău. Atunci trebuie să-ţi spun că, în acest caz, botezul nu-ţi este de nici un folos. Botezul nu te duce în cer. Dar te rog să-L primeşti pe Domnul Isus recunoscându-I vina ta. Nu sta liniştit până nu ştii că numele tău este scris în cer. Apoi Îl poţi urma pe pământ.