Ador acea istorie din Geneza 24 . Cred că este o imagine atât de frumoasă a unei inimi câştigate pentru Hristos. Fără îndoială că arată mântuire; dar de asemenea spune povestea simplă a unei inimi câştigate, şi toate sentimentele de iubire revărsate pentru cel iubit care este absent – pentru Hristos. Poate ai citit-o des; dar să presupunem că o reluăm pentru “jumătatea care nu a fost spusă”.
Isaac este personajul central. Pentru el sunt planurile tatălui; despre el vorbeşte slujitorul; pentru el este adusă mireasa; Isaac este totul; şi de ce glorie are parte! El fusese recent legat de altarul de pe muntele Moria, iar cuţitul strălucitor fusese ridicat deasupra capului său. Dar toate acestea au trecut şi sunt duse, iar acum, primit ca dintre morţi, el stă la dreapta tatălui sau, moştenitor a toate, aşteptând aducerea acasă a miresei pe care robul s-a dus să o caştige pentru el.
Ce imagine a Domnului Isus este aceasta! Acolo, la dreapta lui Dumnezeu, stă El astăzi, Moştenitor a toate, suferinţele Lui şi durerile Lui trecute pentru totdeauna. Duhul Sfant a venit de la Tatăl şi de la Fiul pentru a câştiga o mireasa; şi, pe acel tron, El aşteaptă răbdător ceasul hotărât ca să o primească acasă. Apoi El se va ridica, şi se va duce să o întâmpine, ca să o primească la El, exact aşa cum a promis.
Să urmărim puţin pe acest rob: încărcat cu bogăţiile lui Avraam, el merge în Mesopotamia. Acolo o intâlneşte pe Rebeca la fântână şi fără întârziere, îşi începe lucrarea – lucrarea de câştigare a inimii. El deschide un cufăr, şi scoate bijuteriile preţioase şi i le pune la mâini. Iar apoi îi spune povestea bogăţiei lui Avraam, şi despre Isaac moştenitorul a toate. O, cum îl preamăreşte el pe acest fiu! Întreaga poveste este despre el, nici măcar un cuvânt despre sine. Şi aceasta este lucrarea unui câştigător de inimi. Propovăduieşte-L pe Hristos dacă vrei să câştigi inimi pentru El. Dacă te propovăduieşti pe tine, o să le furi, aşa cum a făcut Absalom.
Rebeca asculta; şi, presupun, la fel ca împărătesei din Seba, i s-a tăiat răsuflarea. Sunt sigur, cel puţin, că nu îşi mai simţea inima, pentru că era câştigată pentru Isaac. Şi asa este şi puterea evangheliei lui Hristos. Este o evanghelie ce câştigă suflete; le atrage la El. Încă nu ai auzit sau nu ai cunoscut niciodată plinătatea evangheliei, dacă inima ta nu a fost câştigată pentru Hristos.
Dar acum vine testul – întrebarea supremă pentru Rebeca: “vei merge tu cu omul acesta?” Însemna, “eşti gata să laşi totul pentru Isaac?”. “Cum a putut?” poate vei spune. “Cât de greu este să lase pe mama, tatăl său, rudele, casa şi orice pentru unul pe care ea nu l-a văzut niciodată”. Într-adevăr, nu a fost greu deloc. A fost cel mai uşor lucru posibil. Dar să o lăsăm să-şi spună propria poveste. “Şi ea a zis: voi merge!”. Ce altceva putea face? Inima ei era câştigată; şi era a lui Isaac cu mult înainte ca ea să rostească “voi merge” căci acolo unde este comoara, acolo va fi şi inima, iar paşii se vor îndrepta acolo curând.
Aşa a fost şi inima ta câştigată pentru Domnul Isus? Aşa L-ai cunoscut şi tu astfel incât să poţi spune “Ce mai am eu a face cu idolii? – Eu Îi voi raspunde şi voi privi spre El” (Osea 14:8 ). Sau încă te legi de plăceri lumeşti? Încă au un farmec pentru tine? Atunci, cu siguranţă nu ai văzut niciodată frumuseţea Domnului şi nu ai cunoscut niciodată puterea dragostei Sale. Nu te pot învinovăţi pentru îmbrăcămintea ta lumeasca, conversaţiile tale lumeşti, prietenii tăi din lume – nu cunoşti altceva mai bun. Inima trebuie sa aibă o preocupare; şi dacă nu este Hristos, trebuie să fie lumea. Şi de aceea atât de mulţi care pretind sa fie înţeleşi se agaţă de lucrurile acestea. Sărmane suflete nesatisfăcute! Drag cititor, eşti tu unul dintre ele? Sau ai fost câştigat de frumuseţea Domnului Isus? Atunci nu vei sta mult pe gânduri pentru a renunţa la tot pentru El! “Şi Rebeca s-a ridicat … şi a urmat pe omul acela” ( 24:61 ). Inima ei era departe, peste deşert, deja cu Isaac; şi cât de uşor a fost să se ridice şi să urmeze. Orice verigă care o lega de ţara ei s-a rupt. Acum pentru ea nu era decât o pustie largă, căci Isaac nu era acolo; şi acolo unde este el, acolo îşi are şi ea partea şi fericirea. Ea a lăsat totul pentru el; şi sunt sigur că a încălecat pe cămilă in acea zi fără nici un suspin şi a zburat fără nici o privire de zăbavă. Nici nu citim că a mai avut vreodată dorinţa de a se întoarce. Ah, nu, ea avea ceva mai bun.
Este acesta felul în care ai lăsat lumea înapoi, fratele, sora mea în Hristos? Când Hristosul lui Dumnezeu te-a luat ca să fi al Lui, ţi-au înfiorat inima dragostea Sa şi gloria de dincolo astfel încât nu mai era loc pentru lume? Încă îţi satisface El sufletul astfel încât comorile înşelătoare ale pământului nu mai au nici un farmec pentru tine? Sau îţi este greu să treci de lumea plăcerilor fără să nu îi arunci nici o privire, ca şi ceilalţi oameni lumeşti? Mulţi care pretind că sunt ai Domnului lasă lumea şi foştii lor asociaţi ca dintr-un fel de datorie, sau pentru că a fost pusă puţin mai multă presiune pe ei să “iasă afară” şi să “fie despărţiţi” la momentul convertirii lor. Dar cumva ei se târăsc înapoi in vechile lor vizuini şi o sa îi vezi acum în mulţimea ameţitoare simţindu-se cât pot ei de confortabil. De fapt inimile lor nu au ieşit niciodată de acolo; întotdeauna au tânjit după plăcerile ei. A fost un chin cumplit pentru ei să vadă marile sporturi ale celor neevlavioşi şi să se gândească la faptul că ei nu pot indrăzni să se alăture pentru că ei s-au “convertit”! Dacă ar fi dansat pe ascuns cu cei din lume, sau ar fi avut parte de puţină distracţie, s-ar fi putut afla şi atunci ar fi fost traşi la răspundere pentru asta de unii dintre fraţi. Este vorba de dimensiunea “despărţirii de lume” cunoscută de unii – cu adevărat o robie groaznică; şi nu este aşa de mirare atunci când ei îşi rup legăturile şi se întorc în lume.
În realitate niciodată nu au ieşit din ea cu inima. Iar Dumnezeu nu doreşte o despărţire exterioară, care nu implică inima – o coajă fără miez. O nu. Dumnezeu începe cu inima. El Îl prezintă inimii pe Hristos. Şi atunci când inima este a Lui, şi ce este exterior va urma. Aşa a fost şi cu Rebeca. Ea a început bine, a continuat să meargă bine, şi a sfârşit bine, deoarece ea avea un scop în inima ei. La fel a fost şi cu Pavel. El a considerat toate lucrurile ca fiind pierdere pentru valoarea nespus de mare a cunoaşterii lui Hristos Isus Domnul său de la început; iar inima lui a fost la fel de adevărată şi decizia lui la fel de fermă în ultima noapte a călătoriei sale prin pustiu la fel cum a fost şi în prima. Fără întoarcere, nici o abatere la el; doar înainte, spre casă, spre Hristos, până când a ajuns la odihnă.
Aşa este şi pentru voi preaiubiţilor? Este Hristos la fel de drag şi lumea la fel de netrebnică cum era atunci când v-aţi intors la Dumnezeu? Puteţi să suferiţi pentru El la fel de mult cum aţi făcut-o atunci? Şi cunoaşterea Lui are efectul de a vă face să vă doriţi şi mai mult să-I vedeţi faţa? Sunteţi fericiţi, de trei ori fericiţi dacă este aşa. Nu veţi avea nevoie de “cenuşa” lumii când veţi avea un astfel de “ospăţ”. Veţi avea Duhul mărturisind în sufletul vostru, spunându-vă despre Domnul Isus şi nu vă veţi chinui cu trudă în timpul călătoriei pentru a-L vedea. Nu pot crede că deşertul a fost un drum tânjitor pentru Rebeca. Ghidul era lângă ea, şi el avea fără indoială multe să-i povestească – totul despre Isaac, totul despre acasă. Oare cum ardea inima ei pe măsură ce călătoreau! Cât de puţină atractie pentru ea trebuie să fi avut orice pe lângă care treceau!
La fel este şi cu noi. Ghidului nostru prin pustie – Mângâietorului nostru – Îi face plăcere să ne vorbească despre Domnul Isus, şi să ne arate lucrurile glorioase ce vor veni (Ioan 16:13 ). În acest fel, călătoria spre casă este şi strălucitoare şi voioasă. Aşa credeti şi voi preaiubitilor? Cineva a spus că “cel mai scurt drum între două locuri este a avea un tovarăş voios mergând cu tine”. Iar Dumnezeu v-a trimis cel mai bun tovarăş – Duhul Sfânt pentru călăuzire. Şi voi aveti nevoie de lume? Căutaţi voi sfatul celor răi? Cu siguranţă niciodată. Gândiţi-vă la Rebeca dacă ea ar fi devenit dificilă pe drumul spre Isaac. Cât de întristat ar fi fost călăuza. Iar noi – vorbind limbajul acestei lumi, sau mergând în căile ei – să întristăm noi pe Călăuzitorul nostru binecuvântat prin a căuta prietenie cu lumea care l-a dat la moarte pe Preaiubitul nostru?
O, haideţi să fim veghetori. Păstraţi-vă inima deasupra tuturor lucrurilor. Din ea ies izvoarele vieţii. Mai întâi vin bolile de inimă, toate celelalte vin după. Mersul nesigur, ochiul şovăielnic, gustul stricat, vorbirea în felul lumii, toate îşi au începutul în inima care s-a depărtat de Dumnezeul cel viu.