Asemenea unei raze de lumină, după sumbrele pagini ale cărţii Judecători, Dumnezeu ne oferă acum istoria lui Rut. Această frumoasă relatare ne învaţă că o credinţă personală se poate găsi în orice vreme şi în orice naţiune şi că Dumnezeu este totdeauna gata să facă lucruri mari ca răspuns la această credinţă.
„În zilele când judecau judecătorii“ (v. 1) îl vedem pe un om, Elimelec, care face „ce era drept în ochii săi“ (Judecători 21:25 ), asemenea tuturor celorlalţi. El părăseşte moştenirea Domnului. Pleacă cu familia să locuiască în ţara Moab, adică printre vrăjmaşii poporului său. Nu câştigăm nimic prin îndepărtarea de Domnul. Ea sfârşeşte în moarte, lacrimi, sărăcie şi amărăciune pentru această familie. Apoi o vedem pe Naomi, o văduvă, cu cele două nurori ale ei, văduve şi ele, pe drumul de întoarcere. Oare este aceasta o revenire tristă? Da! Totuşi este o revenire fericită pentru acela care, la capătul resurselor proprii, îşi întoarce gândurile şi paşii spre Dumnezeu. În acelaşi fel, fiul risipitor, în ţara depărtată, îşi aduce aminte de locul unde poate găsi pâine din belşug, se scoală şi se întoarce la casa tatălui său, recunoscându-şi păcatul (comp. v.6 cu Luca 15:17 ). Numim aceasta convertire (întoarcere la Dumnezeu). Ne place să credem că fiecare dintre cititorii noştri cunoaşte semnificaţia acestui cuvânt prin experienţa personală.
Orpa n-a ezitat prea mult. Pe de o parte avea văduvia, sărăcia în compania unei femei întristate şi bătrâne, un popor şi un Dumnezeu pe care nu-i cunoştea, iar pe de altă parte avea propriul popor, afecţiunea rudelor ei, idolii familiari. Cele câteva lacrimi ale ei, uscate repede, ne amintesc de acel tânăr care, iubindu-şi bogăţiile, a plecat foarte întristat, în loc să-L urmeze pe Domnul. „Te voi urma oriunde vei merge“, Îi declară un altul lui Isus. Dar Isus îl previne: „Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul“ (Matei 19:22 ; 8:19-20 ).
În cazul lui Rut, toate au fost cântărite cu atenţie: a calculat costul. Decizia este irevocabilă; reprezintă o alegere făcută prin credinţă. Rut se ataşează de Naomi, precum şi de poporul ei, de Dumnezeul ei. Fără să privească înapoi, fără să se lase împiedicată de temeri cu privire la viitor, ea se pune la drum împreună cu soacra ei şi ajunge la Betleem. Denumirea aceasta înseamnă „casa pâinii“, un adăpost prin excelenţă împotriva foametei spirituale. Odată ajunse acolo, cu permisiunea Naomei, Rut pleacă să caute hrană. Şi Dumnezeu o conduce „din întâmplare“ (dar cu mână sigură) spre câmpurile lui Boaz, omul pregătit de El ca să-i ofere odihnă şi mângâiere.