comori.org
comori.org

Psalmul 110

Henri Rossier

Găsim în acest psalm confirmarea unui adevăr general. Când este vorba de Hristos, în gloria Lui cerească, Vechiul Testament nu poate menţiona asocierea noastră cu El în această poziţie. Locuirea în locurile cereşti este rezervată Bisericii şi sfinţilor glorificaţi. Psalmii de care ne-am ocupat ne-au oferit mai multe exemple ale acestui adevăr. În expresia lor cea mai înaltă, nu ne-au condus niciodată dincolo de bucuria binecuvântărilor de pe pământ (vedeţi Psalmul 22:22 ). De aceea în Psalmul 110 , tot ceea ce priveşte unirea Bisericii cu Hristos în cer este omis, şi binecuvântările care sunt menţionate sunt doar cele ale rămăşiţei lui Israel,  noul popor, moştenitor, pe pământ, al Împărăţiei milenare.

Să adăugăm cu toate acestea că dacă, în Psalmi, moştenirea cerească a Bisericii este omisă, această omisiune are ca rezultat să facă să iasă cu atât mai mult în evidenţă chiar Persoana lui Hristos şi gloriile care Îi aparţin ca proprietate a Sa. El ocupă aici toată scena; privirile nu-L întâlnesc decât pe El şi sunt nevoite să se fixeze asupra unui singur obiect, ca însuşi centrul luminii. Este nevoie să amintim de Psalmul 91 care oferă acelaşi exemplu şi Psalmul 16 al căror subiect unic este Hristos slujitor?

Dacă deschidem acum Noul Testament, găsim acest Psalm 110 citat de 21 ori (mai des ca oricare altul), pentru a descrie comuniunea Bisericii şi a sfinţilor asociaţi cu Hristos în locurile cereşti. Vom reveni în detaliu asupra acestui fapt care este de fapt sbiectul nostru abordând acest psalm, dar să nu uităm, comuniunea nu se poate stabili decât dacă Domnul este singurul obiect al inimilor şi gândurilor noastre. De aceea vom începe, mai întâi, să nu ne ocupăm decât de El, aşa cum ni-L prezintă acest psalm.

1. Psalmul 110 este un psalm pe care îl numim central, ca şi 22. În acesta din urmă Îl vedem pe Hristos singur pe cruce până în clipa în care I Se răspunde „dintre coarnele bivolilor” (Psalmul 22:21 ). Aici, Îl vedem singur la dreapta Măririi în locurile înalte. Nu mai este, ca în Psalmul 41 , săracul, cu care sufletul are comuniune aici jos şi pe care-L poate urma pas cu pas în viaţa sa de smerire şi de slujire; dimpotrivă, Îl vedem încununat cu glorie şi onoare, şi aşezat chiar în sediul puterii. Dar acest loc glorios este  consecinţa umilirii Lui: în Psalmul 109 care îl precedă pe acesta, Duhul are grijă să ne facă să remarcăm aceasta. Îl vedem acolo pe cel rău persecutându-l pe cel întristat şi sărac (pe cel oprimat, ani) şi pe cel cu inima zdrobită ca să-l ucidă (v. 16). Acesta din urmă spune: „Sunt întristat şi sărac (oprimat, ani) şi inima îmi este rănită înăuntrul meu” (v. 22). În sfârşit, psalmul se termină (v. 31) cu asigurarea că Domnul „a stat la dreapta celui sărac (în nevoie, ebyon), ca să-l salveze de cei care-i judecau sufletul”.

Să remarcăm şi structura acestui psalm, specifică celor pe care i-am numit „Psalmi de comuniune”. Mai mulţi interlocutori îşi răspund reciproc cu privire la o singură Persoană: Hristos. Mai întâi David, proclamând prin Duhul profetic, înălţarea lui Hristos, Domnul Său, în cer (v. 1); apoi, acelaşi Duh profetic vorbind pentru Domnul pentru a-I anunţa lui Hristos stăpânirea asupra duşmanilor Săi şi întemeierea Împărăţiei Lui pe un popor credincios, creat pentru gloria Împărăţiei Lui (v. 2-3). Apoi Îl auzim pe Domnul spunând despre El: „Domnul a jurat şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melhisedec” (v. 4). În versetele 5-6, rămăşiţa credincioasă se adresează lui Dumnezeu Însuşi, Îl vede pe Isus la dreapta Sa („Domnul de la dreapta Ta”), şi anunţă judecata naţiunilor care va precede domnia Lui pe pământ. În sfârşit, în versetul 7, Duhul îndreaptă ochii noştri către trecut pentru a contempla viaţa Lui de devotament ca Trimis al Domnului, viaţă care a avut ca rezultat înălţarea Lui la dreapta lui Dumnezeu, de care vorbeşte primul verset.

Această discuţie este minunată pentru inimă. Toţi se asociază la ea, în afară de Cel care este singurul ei obiect. El atrage privirile şi gândurile lui Dumnezeu, ale Duhului şi ale răscumpăraţilor, la capătul acestei perspective grandioase în care gloria Lui măreaţă străluceşte pe tronul Tatălui Său.
Să reluăm acest subiect în detaliu. Pe sărac, pe cel în nevoie, la drepta căruia, în timpul vieţii Sale, S-a ţinut Domnul, când toţi oamenii erau împotriva lui (Psalmul 109:31 ). L-a pus acum să Se aşeze la dreapta Sa, încununat cu glorie şi onoare pentru că a îndurat suferinţa crucii (Evrei 2:9 ).

Aceasta este răsplata Lui personală, dar şederea Lui pe tronul Tatălui Său este doar un loc de aşteptare. Se va aşeza pe propriul Lui tron şi atunci Însuşi Dumnezeu îi ca pune pe duşmanii Săi ca aşternut al picioarelor Lui. În Psalmul 8 , toată creaţia este pusă sub picioarele Lui şi în Numele celui de-al doilea Adam este minunat pe tot pământul; aici Omul respins, cel sărac, este aşezat în cer, aşteptând împlinirea promisiunii care I-a fost făcută.

Aceasta nu este tot: acest fiu al lui David este Domnul lui David şi Împăratul profet anunţat de Duhul, care numai El îl poate învăţa, ce va face Dumnezeu pentru Fiul Lui. Cât de preţios este, ca David, să te ocupi de Hristos, fără nici un alt gând pentru sine, decât pentru a te declara robul Lui. Marele Împărat al lui Israel spune vorbind despre Hristos: „Domnul Meu”, după cum într-o altă ocazie, el, omul pus sus, unsul Dumnezeului lui Iacov, declară că Hristos este stăpânitorul de drept între oameni, ca lumina unei dimineţi fără nori când soarele se ridică (2. Samuel 23:1-4 ).

Această prezentare exclusivă a Persoanei lui Hristos are loc mai puţin des poate decât în epistolele Noului Testament decât în Vechiul, pentru că în Noul, unirea intimă a Bisericii, a trupului cu Capul, ne este revelată. Totuşi Filipeni 2:6-11 oferă un exemplu. Acest pasaj are ca scop să fixeze gândurile noastre doar asupra lui Hristos şi să insiste asupra acestui rezultat practic încât, pentru a participa la gloria Lui, trebuie să avem acelaşi gând cu El, în umilirea Lui, şi să luăm ca El, cel din urmă loc, pentru ca atunci când va veni clipa, stăpânul casei să ne zică: „Prietene, mută-te mai sus” (Luca 14:10 ).

Acest psalm ne arată, pe de altă parte, că pentru noi, cunoştinţa Tatălui depinde de cea a Fiului: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6 ). Nimeni nu-L cunoaşte pe Tatăl, „în afară de Fiul şi de acela căruia vrea Fiul să i-L descopere” (Luca 10:22 ). De aceea aceste câteva versete, pline de Hristos, sunt pline şi de cunoştinţa lui Dumnezeu. „Domnul, Cel veşnic”. Îl aşază la dreapta Lui pe Domnul lui David, care-i pune pe duşmanii Lui ca aşternut al picioarelor Sale, care trimite din Sion toiagul puterii Lui, care-I dă ca răsplată un popor de bunăvoie (conform   Ps.  6:12), care Îl numeşte, cu jurământ, preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melhisedec. De aceea, aşezat înaintea gloriei Lui şi văzând capul Lui ridicat mai presus de toate, credinciosul îşi îndreaptă privirile către Tatăl pentru a vorbi cu El, având o comuniune deplină de gânduri cu privire la Preaiubitul Lui şi bucurându-se de planurile Lui cu privire la Hristos (Efeseni 1: 9,10 ).

2. Examinând acest psalm din punctul de vedere al revelării lui Hristos lui Israel, găsim mai întâi în Psalmul 109:31 , un prim fapt, respingerea Lui de către poporul asmuţit împotriva Lui, pentru a-I lua viaţa; apoi, în Psalmul 110:7 , un al doilea fapt, trecerea Lui pe pământ ca trimis, pentru o misiune în care a făcut dovada unei ascultări şi unei dependenţe desăvârşite. În v. 1 din acelaşi psalm, găsim gloria ca răspuns pentru poprul care L-a respins şi ca răsplată pentru misiunea Lui, pentru că nu trebuie să uităm, cuvintele iniţiale ale Psalmilor sunt de obicei rezultatul conţinutului lor.

Consecinţele pământeşti ale înălţării Lui la dreapta lui Dumnezeu sunt:

a) că va fi Împărat şi Domn pe pământ şi că va avea un popor ca un dar de bunăvoie în ziua puterii Lui;

b) că va fi preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melhisedec, binecuvântând (cum acest împărat a făcut altădată pentru Avraam) noul Lui popor din partea Celui Preaînalt, şi binecuvântând pe Cel Preaînalt din partea acestui popor;

c) că va fi învingător, triumfător şi judecător, zdrobind definitiv, în ziua mâniei Lui, toate puterile care se ridică împotriva Lui.

Aceste trei trăsături sunt viitoare pentru Israel şi aparţin istoriei profetice a acestui popor, în timp ce primele două sunt actuale pentru noi, creştinii care suntem deja poporul Lui, un popor de bunăvoie şi care Îl avem în cer ca mare Preot. A treia trăsătură este viitoare pentru noi ca şi pentru Israel, şi nu ne priveşte decât în aceea că, prin judecata duşmanilor Săi, la care îi va asocia pe răscumpăraţii Lui, va stabili pe pământ domnia Sa la care Biserica Lui va lua parte cu El.

În versetul 2, rămăşiţa credincioasă se bucură să vadă, asemenea toiagului puterii lui Moise pentru a-i răpune pe egipteni, toiagul puterii lui Hristos, trimisă din Sion, sediul regalităţii Lui, pentru a stabili domnia Lui în mijlocul duşmanilor Săi. Pe viitor noul Lui popor nu va mai fi un popor cu grumazul înţepenit, ca în ziua când Isus era lipsit de toate, asuprit şi dispreţuit în mijlocul lui Israel. În timpul acestei domnii glorioase, aşezat ca preot pe tronul Lui, nu va fi numai „Împărat al dreptăţii”, şi „Împărat al păcii”, ci va fi canal de comunicare reciprocă între cer şi pământ.

În cele din urmă, credincioşii rămăşiţei îşi întorc privirile către trecut, când „El era dispreţuit şi părăsit” (Isaia 53:3 ). Le place să Îl contemple acum aşa cum era altădată, ca trimis al lui Dumnezeu, în slujba Lui de har, în umblarea Lui de umilă umanitate dependentă, în întregime închinat slujirii Tatălui, şi desigur, aceste caracteristici nu sunt cele mai neînsemnate ale gloriilor Sale. La fel Ilie, la pârâul Cherit, depinzând numai de Dumnezeu, pentru a se achita de slujba sa; la fel însoţitorii lui Ghedeon, bând din pârâu pe drum înainte de a elibera pe Israel din jugul lui Madian; la fel, rămăşiţa profetică a lui Israel însuşi, când, dobândind cunoaşterea Mesiei lui, va merge pe urmele Lui şi va umbla „pe lângă pâraiele de apă, pe o cale dreaptă” (Ieremia 31:9 ).

Cât de înalte sunt toate aceste trăsături ale lui Hristos, chiar dacă nu le luăm decât strict din punctul de vedere al lui Israel (dar vom vedea importanţa pe care o au pentru noi)! Ce privilegiu de a fi chemat a le cunoaşte şi a le contempla! Hristos, sub toate diversele Lui faţete, este ţinta credinciosului care are parte de acest Hristos şi se bucură de El. Aceasta este comuniunea!

3. Cu toate acestea cât de superioară acesteia este comuniunea noastră cu Tatăl şi cu Fiul! De aceea, după cum am spus, Noul Testament citează mereu acest psalm pentru a ne vorbi despre comuniunea creştină din cer. Să luăm în considerare câteva dintre aceste pasaje:

Marcu 16:19 ne indică perioada când a avut loc în realitate faptul menţionat în primul verset, fapt încă viitor pentru împăratul profet. „Domnul deci, după ce le-a vorbit, a fost înălţat la cer şi S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu”. Înainte de această perioadă, comuniunea cu un Hristos ceresc nu putea fi începută. În Evanghelia după Marcu, ca slujitor; în Luca, precum Fiul Omului (Luca 22: 69 ); în Ioan 20:17 , ca Fiul Tatălui; şi în primul verset din psalmul nostru ca slujitor şi Fiu al lui Dumnezeu, Se va aşeza la dreapta Lui. Noul Testament ne introduce în comuniunea unui Hristos ceresc, arătat sub toate aceste caracteristici.

În Fapte 2:33-35 , versetul 1 este folosit pentru a arăta iudeilor că Dumnezeu L-a făcut Domn şi Hristos pe Isus pe care L-au răstignit, dar că înălţarea Lui la dreapta lui Dumnezeu a avut drept consecinţă darul Duhului Sfânt: şi prin Duhul intrăm în comuniune cu Hristos în cer, după cum se spune: „În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi” (Ioan 14: 20 ).

1. Corinteni 15:25 citează acelaşi pasaj pentru a arăta că domnia lui Hristos nu se va termina decât când toţi duşmanii Lui vor fi fost puşi sub picioarele Lui, dar 2. Corinteni 3:18 ne arată că aşteptând aceasta putem, prin Duhul, să contemplăm gloria Domnului descoperită, lucru necunoscut sfântului cel mai înaintat al vechiului legământ. Această contemplare lucrează în noi pentru a ne transforma după asemănarea Lui şi a ne face să fim aici jos o epistolă a lui Hristos înaintea lumii, rezultat fericit al comuniunii noastre cu El (2. Corinteni 3:2, 3, 18 ).

Efeseni 1:20-22 ne prezintă o aplicaţie foarte preţioasă a pasajului nostru. Dumnezeu „La aşezat la dreapta Sa, în cele cereşti, mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor, şi a pus toate sub picioarele Lui şi L-a dat Cap este toate, Adunării, care este trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi”. Un asemenea adevăr nu putea, în nici un fel, să fie revelat sfinţilor Vechiului Testament: Adunarea, unită prin Duhul Sfânt cu Hristos înviat, după cum trupul este unit indisolubil cu Capul, Capul glorios din cer. Acelaşi Hristos aşteaptă, nu numai până ce Dumnezeu îi va fi pus pe duşmanii Lui sub picioarele Sale sau Îi va fi supus toată creaţia, ci până ce totul, absolut totul, Îi va fi supus, şi Biserica va împărţi această stăpânire universală cu El! Aşteptând aceasta, suntem aşezaţi „împreună în cele cereştiîn El (Efeseni 2: 6 ).

Epistola către Evrei face mereu uzaj de psalmul nostru. În Evrei 1:3 , şederea lui Hristos la dreapta lui Dumnezeu, este dovada îndeplinirii desăvârşite a lucrării prin care suntem curaţi. În versetul 13 al aceluiaşi capitol, acest pasaj este citat pentru a arăta că El nu este numai Dumnezeu ca în Psalmul 45 , Domnul Creator ca în Psalmul 102 , ci Fiu. În cap. 8 este aşezat la dreapta lui Dumnezeu ca Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec, Duhul Sfânt unind versetul 1 al psalmului nostru cu versetul 4. În această calitate este El slujitor al cortului adevărat, locaşul sfânt ceresc, are milă pentru slăbiciunile noastre, ne dă deplină libertate pentru a ne apropia de tronul harului, de dă ajutor la momentul potrivit şi mântuieşte până la desăvbârşire pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El (Evrei 7:25 ), lucruri necunoscute sfinţilor vechiului legământ. În cap. 10:13, El este aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, ca mărturie a lucrării pe care a împlinit-o. De aceea şederea Lui la dreapta lui Dumnezeu ne face să cunoaştem, lucru necunoscut sub lege, desăvârşirea absolută a lucrării Lui pentru noi. În cap. 12: 2, este aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu, ca şi Cap şi Desăvârşitor al credinţei, dându-ne, în toate acestea, comuniune, sau parte şi bucurie cu El Însuşi.

În Coloseni 3:1 , este aşezat la dreapta lui Dumnezeu, şi viaţa noastră este ascunsă cu El în Dumnezeu. Participăm în prezent la viaţa Lui şi, când Se va arăta, vom fi cu El în glorie. Poate exista o comuniune mai desăvârşită, pentru timp şi eternitate?

În 3:21 , cum S-a aşezat cu Tatăl Lui pe tronul Său, ne va aşeza cu El Însuşi pe propriul Lui tron. În 4 şi 5, toţi sfinţii glorificaţi, aşezaţi pe tronurile lor, fac parte din acest ansamblu numit tronul, al cărui centru este ocupat de Mielul înjunghiat.

Am putea înmulţi citatele, mai ales cu privire la preoţia lui Hristos, menţionată în v. 4, dar cele pe care le-am făcut ajung pentru a arăta că Psalmul 110 ni-L prezintă pe Hristos ocupând singur locul întâietăţii ca Om înviat în cer, Noul Testament dă credincioşilor asocierea cerească deplină şi cea mai importantă cu Hristos, în şederea Lui la dreapta lui Dumnezeu. Dacă este aşezat acolo, suntem şi noi cu El; dacă domneşte, vom domni cu El; dacă este Împărat şi Preot pe tronul Său, suntem împăraţi şi preoţi cu El; şi, dacă atunci când coborâm din aceste înălţimi pe pământ, Îl întâlnim bând din pârâu pe cale (v. 7) ca Trimis al Tatălui, şi acolo ne asociază cu El, pentru că spune: „Cum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume” (Ioan 17:18 ).

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *