În ceea ce priveşte ordinea cronologică, acest psalm aparţine celor două anterioare lui; cu alte cuvinte: fără întâmplările, despre care relatează Psalmul 22 , conţinutul următoarelor două ar fi de neînchipuit. Hristos poate să fie Păstorul cel bun numai datorită faptului că El a suferit şi Şi-a dat viaţa pentru oi. Şi împărăţia de o mie de ani, despre care vorbeşte Psalmul 24 , poate ieşi în evidenţă numai ca urmare a morţii şi a învierii Domnului.
Avem aici un exemplu despre faptul că toate planurile lui Dumnezeu în legătură cu oamenii, pământul şi cerul se întemeiază pe Hristos şi lucrarea Sa de pe Golgota. Ce măreaţă şi minunată este această Persoană! Cât de cuprinzătoare şi mai presus de orice gân-dire este lucrarea mântuirii pe care a săvârşit-o El! El a fost Mielul lui Dumnezeu, şi în cea mai mare slăbiciune El a suferit şi a biruit. Dar El este şi leul din seminţia lui Iuda (Apocalipsa 5:5 ), şi aici Îl vedem ca Împărat al gloriei, "tare şi puternic", care intră prin porţile eternităţii.
Am văzut deja la cercetarea Psalmului 22 că Hristos, după ce a săvârşit lucrarea Sa pe Golgota, nu a mai fost singur; El are acum o familie. El Îşi găseşte bucuria să stea în mijlocul alor Săi pe care îi numeşte fraţi (Ioan 20: 17, 19 ).
Psalmul 24 conţine un gând asemănător. În versetele 3, 4 şi 6 este vorba despre omul pe care Domnul vrea să-L aibă în Împărăţia Sa. El doreşte să-Şi împartă slava cu aceia pe care i-a câştigat ca plată a multor dureri. Trebuie totuşi să luăm în considerare că scena descrisă aici se desfăşoară pe pământ. Domnul domneşte peste poporul Israel iarăşi unificat, dar şi peste întreg pământul.
"Cine se va sui pe muntele Domnului?" Acela care trăieşte în dreptate practică. Vedem aici că în dispensaţiile anterioare, şi anume înainte de lege, sub lege şi în timpul harului trebuia împlinită o precondiţie: cine doreşte să se apropie de Dumnezeu, trebuie să caute sfinţenia.