Urmează încheierea profeției. Prima parte a ei este în principal rugămințile solemne ale lui Yahve. „Ascultaţi acum ce zice Yahve: «Ridică-te, apără-te înaintea munţilor, şi dealurile să-ţi audă glasul!» Ascultaţi, munţilor, acuzaţia lui Yahve şi voi, temelii neclintite ale pământului! Pentru că Yahve are o judecată cu poporul Său şi vrea să-Şi apere cauza faţă de Israel. Poporul Meu, ce ţi-am făcut?“ Yahve apelează la simțul lor al dreptății. „Poporul Meu, ce ţi-am făcut? Şi cu ce te-am obosit? Mărturiseşte împotriva Mea! Pentru că te-am scos din ţara Egiptului şi te-am răscumpărat din casa robilor şi am trimis înaintea ta pe Moise, pe Aaron şi pe Maria“. Nu a fost El întotdeauna același Dumnezeu?
Urmează răspunsul: „Poporul Meu, adu-ţi aminte acum ce a întrebat Balac, împăratul Moabului, şi ce i-a răspuns Balaam, fiul lui Beor, de la Sitim până la Ghilgal, ca să recunoaşteţi dreptăţile lui Yahve. Cu ce voi veni înaintea lui Yahve şi mă voi pleca înaintea Dumnezeului Cel înălţat? Voi veni înaintea Lui cu arderi-de-tot, cu viţei de un an? Va avea Domnul plăcere de miile de berbeci, de zecile de mii de râuri de untdelemn? Voi da eu pe întâiul meu născut pentru fărădelegea mea, rodul pântecelui meu pentru păcatul sufletului meu? El ţi-a arătat, omule, ce este bine. Şi ce altceva cere Yahve de la tine, decât să faci ce este drept şi să iubeşti bunătatea şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?“ Cât de departe este aceasta de umblarea lui Israel!
Dar nimeni nu face așa până ce nu este un suflet convertit, care a primit harul lui Dumnezeu în Hristos. Este imposibil să fii cu adevărat smerit înaintea lui Dumnezeu fără a te fi întors la El în credință, chiar dacă se poate să nu fi văzut încă faptul că păcatele tale sunt ispășite prin harul Său și că în nici un caz El nu te va mai acuza de nedreptate. Întâi este necesar ca în suflet să se producă o pocăință adevărată, și Israel va fi adus la aceasta. Credința produce adevărata pocăință și adevărata smerenie; acolo unde nu există credință, după cum vedem la sfârșitul capitolului, atât la popor cât și la împărat se va manifesta în modul cel mai solemn răul. Profetul ia apoi poziția de mijlocitor. „Vai de mine! Pentru că sunt ca după adunatul fructelor de vară, ca bobiţele rămase după culesul strugurilor. Nu este nici un ciorchine de mâncare, nici un fruct timpuriu pe care îl dorea sufletul meu. Cel evlavios a pierit din ţară“. Este o plângere a profetului care se transformă, în cele din urmă, în rugăciune. Apoi el descrie în modul cel mai izbitor ruperea oricăror angajamente și înșelăciunea care era larg răspândită la evrei. „Nu vă încredeţi într-un prieten, nu vă puneţi încrederea într-un prieten apropiat; păzeşte-ţi uşile gurii tale de cea care stă culcată la sânul tău. Pentru că fiul îşi dezonorează tatăl, fiica se ridică împotriva mamei sale, nora împotriva soacrei sale; vrăjmaşii omului sunt oamenii din casa lui“. Este un gând solemn că aceste cuvinte Isus le aplică în mesajul cu privire la împărăția Lui. Ce dovadă grozavă despre starea rea a omului este faptul că acea stare care va atrage judecata finală asupra iudeului cuprinde exact acele lucruri despre care Domnul i-a avertizat pe ucenici să se aștepte să vadă după predicarea evangheliei! Nimic nu scoate în evidență răutatea inimii atât de mult ca presiunea pe care harul lui Dumnezeu o exercită asupra oamenilor și nimic altceva nu-l expune pe un om mai mult la dispreț sau ură deși aceasta înseamnă numai a răsplăti cu rău și numai cu rău cel mai mare bine pe care Dumnezeu i l-a dat omului pe pământ. Ceea ce Mica ne arată aici creștinul trebuie să știe pe tot parcursul căii lui pe pământ, aceasta fiind ceea ce evreul evlavios va cunoaște în ziua din urmă. Anticipăm toate lucrurile avându-L pe Hristos. Cunoaștem binele care este în Dumnezeu și răul care este chiar acum în om. Evreul va trebui să afle aceasta în final, având de așteptat timpul potrivit, dar creștinul cunoaște aceasta în orice moment dacă îi este credincios lui Hristos și adevărului.
Profetul izbucnește în cuvinte nobile, avertizând vrăjmașul să nu se bucure pentru că Yahve va apăra cauza poporului Său. Cu toate că ei nu o merită, Yahve va face aceasta numai pentru îndurarea Lui și pentru cuvântul Lui. Astfel, „Naţiunile vor vedea şi se vor ruşina pentru toată puterea lor. Vor pune mâna la gură şi urechile lor vor fi surde. Vor linge ţărâna ca şarpele; ca târâtoarele pământului vor ieşi tremurând din locurile lor închise. Se vor întoarce cu frică la Yahve Dumnezeul nostru; şi se vor înspăimânta din cauza Ta“. Profeția se încheie cu exprimarea încântării pe care sufletul o află în harul lui Dumnezeu care iartă pe poporul Său din vechime. Tot binele pe care El îl va face în ziua din urmă este numai împlinirea a ceea ce a promis de la început: așa de binecuvântate sunt căile lui Dumnezeu de la început până la sfârșit. El este Yahve cel care nu se schimbă în pofida schimbărilor poporului Său.