comori.org
comori.org

Iosua

L. M. Grant

Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi l-am dat vouă, cum am spus lui Moise.” Iosua 1:3

Iosua înseamnă „Yahve Mântuitor”, corespondentul în limba greacă a numelui Isus. Aceasta este o carte despre cuceriri militare şi victorie. Vedem cum Israel îşi pune încrederea în Dumnezeu şi nu se grăbeşte nerăbdător la luptă, ci se lasă condus în deciziile pe care le are de luat de Cuvântul lui Dumnezeu. Ei intră în Ţara Promisiunii, trecând râul Iordan prin intervenţia lui Dumnezeu. Această trecere a Iordanului simbolizează moartea şi învierea lui Hristos, văzute în legătură cu poporul Său. Fiecare duşman la rândul lui trebuie să cedeze în faţa puterii lui Dumnezeu arătată prin armata Lui. Deşi pe cale au apărut piedici dificile pentru Israel din cauza lipsei lor de credinţă, cu toate acestea tema generală este aceea de a intra în stăpânirea ţării pe care le-o dăduse Dumnezeu, şi aceasta prin îndepărtarea vrăjmaşilor lor.

Această carte are ca şi corespondent în Noul Testament cartea Efeseni, ţara Canaanului vorbind despre „locurile cereşti”, sfera binecuvântată în care sunt aduşi credincioşii în prezent „în Hristos Isus”. Binecuvântările noastre sunt în cele cereşti (Efeseni 1:3 ); suntem aşezaţi împreună cu El în cele cereşti (Efeseni 2:6 ); şi lupta noastră este tot acolo (Efeseni 6:12 ). Şi pentru ca noi să intrăm în stăpânirea a ceea ce ne aparţine de drept, trebuie să îmbrăcăm „toată armura lui Dumnezeu”, astfel încât să putem să ne împotrivim şi să învingem toate uneltirile diavolului, care ne împiedică să ne bucurăm de ceea ce este al nostru. Aşadar, noi trebuie să medităm la Cuvântul lui Dumnezeu „zi şi noapte” (Iosua 1:8 ). Iosua este un simbol al lui „Hristos în voi”, şi anume, în toţi sfinţii Săi, dându-le biruinţă asupra puterii tuturor vrăjmaşilor. Prin credinţă, să călcăm în acea ţară bună şi să o stăpânim.

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *